miercuri, 15 septembrie 2010
miercuri, 8 septembrie 2010
Cadere libera
Am ascultat Povestea porcului si nici urma de pitic...nu mai poti avea baza in nimeni.
Plus ca n-am inteles nimic din ea, diegesis incalcita, personaje fara noima, e drept ca ascultam cu complexul Mall al lui Eustachio dezmembrat, dezacordat, cu ciocanelul, nicovala si scarita fiecare pe alta dimensiune.
O sa-mi revin vreodata? Am ramas singura pe baricade, toate, dar toate mamele cu copii de-o seama cu ai mei incep acum lucrul, i-au plasat pe toti la gradinita, pana si fiica-mea m-a intrebat in seara asta de ce frate-su nu merge la cresa.
Prietena mea e mai alienata ca mine, a sunat in seara asta la noi intreband daca barbata-su e inca aici (la serviciul lui, credea ea). Noroc ca n-am raspuns eu, o evit, cum are inconstienta sa creada ca ne putem vedea cu pruncii aferenti, fie si intr-un parc infantil? De o cafea nici nu poate fi vorba, prima (si ultima) in public din toamna asta am baut-o azi dimineata, cu chupa-chups in stil maslina din cocktail, saliva (ADN similar) si terci de banana prin ea.
duminică, 5 septembrie 2010
Intarcat
Sper sa te pot ajuta cu ceva. Am auzit odata un lucru extraordinar in legatura cu intarcatul: indiferent de ce varsta are copilul, intarcatul e mai usor atunci cand tu ii zici "gata" copilului nu doar din gura, ci si din inima. Daca tu te simti vinovata ca mai ai lapte, o sa ai sufletul strans. Tu trebuie sa vrei cu adevarat, sa iti spui intai tie: aici ma opresc, nu mai pot merge mai departe. Dupa ce faci pasul asta interior, cu copilul va fi mai simplu. Inteleg perfect ce spui, eu am intarcat-o pe fetita mea acum 6 luni, cand avea 3 ani si 5 luni. Nu mai puteam, eram extenuata, desi ea imi cerea foarte putin, doar seara si uneori dimineata. Dar eu aveam nevoie sa ma odihnesc, caci aveam un bebe de 8 luni care imi cerea piept de muuulte ori noaptea, si forta fizica a fetitei mele ma depasea complet. Intr-o dimineata i-am zis foarte sincer: nu mai pot. Si m-a inteles. Teoretic, un intarcat ideal funcioneaza dupa regula urmatoare: nu oferi, nu refuza = da-i cand cere, fara sa opui rezistenta caci e mai rau, dar nu ispiti tu. Sub forma asta, copilul marisor cere doar cand are nevoi concrete: sa se relaxeze inainte sa adoarma, sa simta ca inca il iubesti desi a crescut si nu mai e bebe, sa ii treaca buba cand s-a lovit. Personal n-as lua nici un medicament, oricat de homeopat ar fi. As incerca sa vorbesc cu copilul, i-as spune: iti dau tzatza doar inainte de a dormi, pe timpul noptii nu, caci tzatza doarme cand e noapte, cu 2 ani si 7 luni intelege perfect. Incearca sa pactezi cu ea ce iti convine mai mult tie si ei, stabilesti cu ea: iti dau tzatza doar la amiza cand dormi si seara cand te culci. In restul zilei nu. Si noaptea tzatza are nevoie sa doarma. Toata lume adoarme. Si eu incepeam: Cenusareasa doarme, Mickey Mouse doarme, bunica doarme, catzelul doarme, tata doarme, tu dormi, tzatza doarme, mama doarme. Incearca asta, spune-i mult ca o iubesti, tine-o mult in brate ziua, sarut-o de cate ori poti, multiplica cu douazeci imbratisarile, asa te va lasa noaptea sa dormi. Mai am o metoda foarte interesanta, poevstita de o prietena, pe care ai putea-o folosi cand vei fi tu convinsa ca vrei sa nu-i mai dai deloc. Dar tu trebuie sa fii convinsa. Sa-mi spui ce ti se pare ca poti folosi in cazul tau. Mult succes si felicitari! Te inteleg perfect, momentul in care clachezi fizic e foarte greu, dar trebuie sa-ti asumi limitele!
Frati
M-a ajutat si m-a scos din minti dupa cum a dus-o capul de bebelus mare in primele luni de viata ale celui mic. Fericirea ei cea mai mare era sa stea in bratele mele si sa sara pe patul in care dormea bebe...asta era o forma de descarcare fantastica pentru ea. Nu a facut nici o regresie. Lucrurile vin normal: tu esti copilul nostru, si noi doi mai avem un copil. Intre toti ne vom adapta cum ne pricepem mai bine. Viata ne va arata cum.
***
Si ca sa nu fiu complet off topic: Viata, hormonii, Dumnezeu (nu neaparat in ordinea asta) sunt asa de generosi: alaptatul ar fi putut iesi dintr-un brik care se goleste iremediabil, dar nu, functioneaza pe unul din principiile iubirii: cu cat dai mai mult (sau la mai multi, hahaa), cu atat creste. ce lucru simplu si generos.
***
Cu partea a doua e tot pe-acolo, nu e nimic impotriva ta, ci impotriva folclorului popular. E foarte la moda partea cu cadoul pentru cel mare cand se naste cel mic, eu nu am afinitati cu viziunea asta, dar nu trebuie sa coincidem. In schimb sunt tare necajita cu partea cu ajutorul care i se cere peste tot celui mare, el care era regele cerului si al pamantului in familie dintr-o data ceilalti il plaseaza pe rolul de adjudant al mamei. Ce tampenie. el trebuie sa isi traiasca copilaria in continuare, ca destul i-a cazut pe cap surpriza cu bebe doi, si trebuie s-o duca cum poate. Ideea e sa nu subestimam copilul, dar nici sa nu-i cerem mai mult decat poate duce. Sa auzi de n ori pe zi "trebuie sa o ajuti mult pe mama ca cel mic e mic si tu o sa-l iubesti mult" e ca o reteta de viata. El singur va descoperi echilibrul intre a fi gelos si a iubi, intre a-ti aduce un pampers si a-l durea in cot de ajutorul de care ai nevoie, din simplul motiv ca el are alte trebi.
Lapte de vaca
OMS recomanda alaptatul exclusiv pana la 6 luni si in combinatie cu alimente complementare pana la 2 ani sau mai mult, cu limita la alegerea mamei si a copilului. Decizia finala o au doar cei doi protagonisti.
Daca tu vrei sa o intarci fiindca ti se pare ca nu mai ai lapte destul sau ca nu mai e bun, inainte de a o face pe motivele astea, informeaza-te bine: lactatele de care are nevoie bebelusul tau i le dai tu prin alaptat. Cel mai adecvat produs lactat pentru ea de care are nevoie e laptele matern. Daca ai avut "norocul" sa "ai lapte" pana acum (cand fff putine mame par sa mai aiba lapte pana la varste asa de "mari" ale copilului, de ce crezi tu ca dintr-o data laptele nu mai e suficient? Chiar daca ar suge doar inainte de culcare, cantitatea pe care ar consuma-o ar fi cea necesara ei. Copilul tau stie foarte bine cat lapte vrea, de aceea pe timpul zilei rontaie diverse.
Pe de alta parte, specia umana e singura care consuma lactate dupa varsta intarcarii, pe deasupra de la o alta specie: bovina. Cam ciudat, nu? Ei bine, bebelusii sunt destul de inteligenti ca sa isi dea seama, in inocenta lor, ca asa ceva e cam bizar, de aceea doar insistand mult ajung sa bea lapte de vaca simplu, fara dulce, cacao etc. Nu ii atrage pe cei alaptati laptele de vaca.
Daca decizi sa il intarci treptat, cum ar fi de preferat pentru amandoi, atat din pdv fizic cat si emotional, un lactat interesant ar putea fi iaurtul, uneori le place mai mult decat branzeturile sau laptele. Poti incerca sa-i faci paste cu branza, sau sa ii oferi branza filata, data pe razatoare etc, ar putea manca singura daca ii place, de ex. cascaval.
Daca reusesti sa ii introduci laptele de vaca, perfect, daca e ceea ce vrei sa faci. In orice caz eu n-as intarca asteptand sa vad daca va accepta laptele de vaca, are timp o viata sa manance lactate si doar foarte foarte putina vreme pentru a mai sta la sanul mamei. Si nu te lasa amagita de modelele culturale actuale (n tipuri de laptic comercial special creat pentru copiii mici), gandeste-te bine: intre o vaca si mama ei, care crezi ca e cel mai adaptat lactat la 11 luni? Mie mi se pare foarte mica fetita ta pentru a bea lapte de vaca. Dupa un an, sa dai san copilului devine un moment de multa complicitate, in care bebelusul incepe sa se exprime prin gesturi emotionante. Personal nu m-ar compensa sa vad ca a baut 300 de ml de lapte dintr-o canita, cand eu am norocul de a mai putea sa ii dau. Esti o minoritate de admirat si fetita ta are un noroc de invidiat!
Si mai cred ca ea iti spune clar ce prefera (tot ce-am scris suna de parca ar fi scris de avocatul fetitei tale): daca nu accepta parmalat, humana, branzica, etc etc, mai lipseste sa-ti scrie pe hartie: mama, mai vreau piept! Iti doresc sa iei decizia cea mai corecta pentru copilul tau!
Cezariana programata
"Iar nasterea va fi cam la termen caci sunt programata pe 30 iulie la nastere. Chiar as fi vrut sa nasc natural dar daca nu se poate asta e. Oricum stiu ca voi trece cu bine peste caci am o mama de nota 10 care va fi tot timpul langa mine, sper ca si sotul ca daca nu vede el :))"
Fa cum te taie capul, asta ar mai lipsi, sa dam noi sfaturi. Insa te poti informa. Doar nu mi-as ierta-o sa tac: o cezariana provocata pe 30 iulie e cel putin suspecta, 30 iulie, da??? Vroiam sa spun ca daca mai cade si inainte de un weekend e strigator la cer, si hopa, cade vineri. Oricat te-ar ajuta mama si barbatul, TU vei fi mama copilului si tu vei avea burta taiata. Daca faci parte din cei 15% care au intra-adevar o recomandare obiectiva pentru cezariana (si asta mai ramane inca sa vezi tu), si nu 80%, cum se intampla in Romania, ti s-ar putea permite sa astepti macar declansarea naturala a nasterii in loc de o programare hazardata. A, nu se poate, ca da peste luna august...uitasem. Cat timp tu ai constiinta impacata e ok. Eu n-as dormi noaptea.
Durerea
Din lipsa de vreme nu am scris pana acum, si bine am facut, caci ai detaliat cate ceva despre prima nastere. Vroiam sa-ti scriu ca in saptamanile pana la DPN ai putea sa lucrezi la ideea de durere pe care o ai. Dar, avand in vedere circumstantele nasterii, acuma iti scriu asa: poate ca tu nu ai pragul durerii ff jos, poate chiar erau bestiale durerile provocate, cum bine intuiesti acum, de "nustiuce" din perfuzie. Nu e normal sa scrii ca esti "ingrozita ca ar trebui sa nasc 'pe viu'", "as face orice sa obtin anestezia!", e un efect al unei situatii de nesustinut: ai nascut in 5 ore, cinci!!! Te-ai gandit la asta? Te-au facut sa nasti galopand in ritm nebun!
Tandem
marți, 31 august 2010
Pick-up
"Oaleeeeeee, oale de vanzare!
Ieftine si frumoase!
Oaleeeeeeeeee!" (din Frumoasa Asenel)
"Carare, carare
batuta de soare
carare frumoasa
de piatra lucioasa" (din Vrajitorul din Oz)
"Mai ai o zi.
O zi mai ai!
Si-apoi copilul tot mi-l dai!
Mai ai o zi!"
si din aceeasi poveste (?) (mi-a zis sora-mea acum ca asta cu mai ai o zi si textul cu piticul din continuare sunt din Povestea porcului). Ei ii datorez faptul ca imi suna in amintire cuvintele astea, caci cu ea si cu Alex le-am ascultat in nestire timp de multe seri.
"Sunt pitic, sunt mester faur
Tu-mi dai pai, eu iti dai aur
Sunt viclean si jucaus
Si ma cheama...Spiridus!"
si inceputul superb al alteia, tot nu-i stiu numele (informatoarea mea preferata, dupa fiica-mea, spune ca titlul povestii e...Cenusareasa):
"Era...iarna pe-atunci.
Dealuri si lunci pareau toate de zahar si lapte.
Fulgi de nea se prindeau de feresti cate doi, cate sapte...
Poate...asa au aflat si-au vazut
Cum porni al povestii-nceput:
Somnul cuprindea castelul de pe stanca cea inalta.
Nici o alta luminata, doar fereastra dinspre stanca.
Cum, oare ea, regina fie, care-n ora cea tarzie, mai intarzie la geam?
Ascultand poate cum vantul poleieste ram cu ram...
Reeeeeeeee-giiiiiiiiiii-naaaaaaaaaa
Cine ma striga?
Nimeni, Maria Ta, vantul suiera bezmetic pe-afara..."
Intarcat
joi, 26 august 2010
La mana a doua
Papa, iaia nu-i ca noi.
Am certat-o. Pentru o tura de racnete la cumparaturi, finca finca vreiam patateeeee buaaaaaaa. Mi-am pierdut cumpatul asa de tare ca am batut-o la cap dupa aia in fata bunica-sii doua ore. Seara, la vremea soaptelor, continui autist cu recitalul meu. Ea: mama, hai sa nu mai vorbim despre asta. Hai sa vorbim despre ceva frumos.
sâmbătă, 21 august 2010
vineri, 20 august 2010
August
Dimineata de inceput de august.
Tot dimineata.
- planeta in cat/sp e masculin;
- a venit un muncitor, ceea ce la mine acasa se numeste un meserias, sa repare la bucatarie;
- in spaniola se numeste fontanero, in catalana paleta. Pe o prietena din Madrid o distreaza teribil echivalentul din catalana; adevarul e ca n-am auzit niciodata pe aici zicand fontanero, cei ce vorbesc spaniola (si toti vorbesc spaniola in domeniul asta) isi zic tot paleta. Si beau trifazice la 9 dimineata si incep orice fraza asa: " Ehhhque...doamna...cine v-a reparat dumneavoastra asta inainte? Aici trebuie refacut tot";
- Tot inceputul lui august a dat roata planeta pe la noi. Mi-am zis ca a venit momentul sa vorbim de constelatii cu fata mea, si m-am trezit intreband daca Pamantul e o planeta. Nu pricep cum de simplul fapt de a sta agatata de Calea Lactee echivaleaza cu o spalare de creier. Pana la urma avea dreptate barbata-miu ca fanaticele astea cu tzatza suntem de fapt o secta.
joi, 19 august 2010
Gradinita
Cum toata lumea e uimita ca “ce lucrez?!”:
Mereu am visat sa lucrez cu copii, sa ii am in preajma.
E jobul care reuneste, desi parea imposibil, tot ce cautam in epoca asta: sa fie aproape, cu lume colorata, ore nu multe, si brrr, cel mai delicat: s-o iau pe fiica-mea cu mine la lucru.
De fapt n-am cautat, a venit un mail in decembrie, de la o tipa din cercul de mame de cand aveam bebelusi mai mici.
Sunt cea care intampina copiii si parintii la gradinita, e un loc de joaca unde-ti poti lasa copilul la ore, 2, 3 sau 5 pe zi, dar si o gradinita, unde sunt 40 de copii intre 0 si 3 ani de la 9 la 5 dupa-masa, plus cei care vin pe ore, unii zilnic, altii de doua trei ori pe saptamana sau rar de tot.
E un job foarte feminin, mai mult, matern, tipa care are gradinita vroia clar ca cea care primeste bebelusul in brate de la mama lui sa fie la randul ei mama, nu putea pune la intrare o educatoare de 19 ani care e convinsa ca cel mai important in viata unui bebe e respectarea orarelor.
O medie de 40 de copii zilnic: cu carucioarele lor, cu babeticile, saculetele, mic dejunurile, cu cele 40 de sertarase cu pampersi, dodoti &co, si, cel mai interesant, delicat si extraordinar: copilasii cu care macar accidental tot te intalnesti in timpul zilei, in afara de la intrare dimineata sau la iesire seara, cu ai lor 80 de parinti.
Totul e cultural: un baiat de 3 ani al unei italience plange desconsolat daca nu are pasta zilnic, baietelul evreicii (care culmea vorbeste o moldoveneasca perfecta caci parintii ei sunt din Iasi, ea nascuta in Israel) parca are totul mostenit de la Itzic, la scara mica, iaurturile baietelului de nemtoaica nu trebuie nicicand scrise cu numele lui, caci mama le scrie de acasa, nu ca altele care n-au vreme sau le e totuna ca tu cauti prin saculet, bifezi, insemnezi pe papuci, pe batistute, pe copil...
Intre 3 mese pe zi, nani de la amiaza si schimburile de pampersi de rigoare, putin timp mai ramane pentru activitati. Am descoperit cu ocazia asta ca cel mai bun lucru pe care l-am facut a fost sa stau cu fiica-mea acasa pana acum. Azi a facut doi ani.
Fiecare parinte e o lume, nimeni n-are chef sa piarda sticluta cu apa, bluzita sau ciorapelul, si se pierde o medie de 20 de de toate zilnic. Intre cazaturi, oboseala, mofturi, dor de mama, uitari de oribile animale de plus la gradinita si inevitabilele complicatiil generate “n-a putut dormi asta-noapte ca si-a uitat pe Makako sau pe Fret sau pe Shampoo aici…”, fiecare zi e o expeditie uluitoare, de o intensitate ce ma tine emotionata seara.
Imi place sa vad cum reactioneaza copiii, parintii, sa o vad pe a mea langa mine. Cei mai bine se simt la gradinita cei de 3 ani. Sunt stapani pe situatie, nu plang, cei mici isi aduc aminte punctual si inevitabil, la ora mesei sau mai dramatic, la ora somnului, de mama, sau au nevoie continua de ea.
Imi place sa lucrez cu mamele, ma pierde sa le vad dimineata sau seara, tatii la fel, ce interesant cum reactioneaza toti, cu motivatiile lor, cu felul lor de a se desparti, de a veni dupa copil, de a-ti multumi (sau nu), de a fi atenti (sau nu).
E un job de vara, care mi-a cazut ca un dar. Barbata-miu imi zice: credeam ca daca lucrezi cu ei nu mai vorbesti atata doar despre asta. Ma opresc.
A fost o experienta superba si foarte intensa. M-a fascinat sa descopar cum fac celelalte mame, aparenta siguranta de sine a tuturor e un bluff total. Principalul e ca fiecare face cum crede ca e mai bine si in acel caz asa si e.
vineri, 13 august 2010
Integrated simultaneous interpreter

joi, 12 august 2010
Usturoies
In august, casa mea e axioma de la ma'am Vicky.
Izolati departe de freamatul miscarii centrifuge, de orasul ce se aseaza cu coatele in Mediterana, ma delectez cu gestul prin excelenta pisicher de a bucatari cu usturoi.
Cand descoperi usturoiul, viata are alt sclipici, e ca un pumn de paiete multicolore, dada un pic kitsch, spulberate peste o tinuta decenta.
Cultural, de la canadieni pana la asiatici, sa traiesti aici include sa adopti usturoiului ca ingredient de baza in bucatarie. E ca si cum, daca India ar fi o destinatie ideala pentru natiile de expatriati (hahaaaa), toti auslanderii ar incorpora curry-ul in orice fel de mancare.
Bucataria e un spatiu creativ prin excelenta, autonom si egocentric.
Nu cred in munca in echipa. Imi place sa fac singura lucrurile, nu reusesc sa ma combin cu nimeni. Autonom in sensul ca in epoca asta, cand ma simt atat de trasa de poale continuu, ragazul din preajma sobei de gatit e un spatiu de gratie, o zona de ras interior, de fericire si de creatie. Imi place sa inventez, imi plac mixurile, spontaneitatea, jocul intamplarii, timpul aleatoriu, verdele, culorile toate, viata bulbucind, precizia farmaceutica a ingredientelor, si mai presus de toate, libertatea. Libertatea de a gresi, de a o da in bara total, de a scoate la iveala ca un prestidigitator din palarie produsul terminat pe care nici eu nu il banuiam asijderea.
Mi-ar placea sa ma dezbar de parte din bagajul mostenit: bunica era bucatareasa, si intre lucrurile bune furate de la ea, nu mai incape defectul de a ma insela in cantitati, doar fiindca unitatea de masura vine prin zestre pantagruelica. Bucatarea pentru nunti, si una din amintirile cele mai mirositoare ale copilariei e cea a pregatirilor de nunta, unde ea era sefa ceremoniilor prenuptiale, de luni pana sambata noaptea, cand era momentul petrecerii. Un stol de femei harnice si excelent organizate de generalul meu se miscau sub ordinele ei chirurgic-stralucitoare. Lunea si martea pregatirea logistica: spalatul oalelor pentru supe, racituri, adunarea tavilor pentru prajituri si torturi, asortarea farfuriilor si paharelor, a tacamurilor. Miercurea blaturile pentru torturi. Joia raciturile si deserturile mii, de toate culorile, in foi, cu ingrediente numai de ele stiute. Vinerea si sambata partea cea mai perisabila, intai supele, in ultimul moment friptura pentru doua-trei sute de persoane, tuica fierband, bucuria, chiotele femeilor, rasetele verzi si descumpanirea mea de preadolescenta. Nu banuiam de ce, nimic.
Darnicia dintre plite, eleganta unei femei africane in a distribui cele mai exclusive ingrediente pe platou, dezinvoltura feminina, muzica interioara, intuitia, masura "la ochi", curatenia, viata colorata, surasul sufletului, asta ma fascineaza in bucatarie.
De ce dau tzatza
***
marți, 27 iulie 2010
Personal
Ii arat plicul unde scrie numele. Nu-l recunoaste, in majuscula e scris doar A.
Cand intelege ca e pentru ea cu La Multi Ani, e foarte mandra.
Din valul euforiei, ma intreaba pentru cine sunt celelalte doua plicuri.
Pentru papa.
Nu, tot pentru mine. Da sa le desfac.
Nu, sunt ale lui papa, uite vin pe numele lui, nu le putem desface.
Indignata: "Molt malament, mama. S'ha de compartir, a casa nostra tot és de tots".
In traducere: "Urat din partea ta, mama. Trebuie sa impartim lucrurile intre noi, acasa la noi tot e al tuturor".
Ma distreaza ca i-a iesit zburand pe gura fraza, caci prima parte o aude doar la scoala (de aceea o si zice in cat), in timp ce la partea cu acasa la noi totul e pentru toti am mai lucrat si noi.
Sinci
"Se zice cinci, nu sinci."
Ea, didactic: "Nuu, mama, finca cum in catalana e cinc, pues in romaneste e sinci."
Normal, cum de nu-mi trecuse prin cap, mie care si acuma scriu cinq in loc de cinc.
duminică, 18 iulie 2010
Forum
Frumusetea
Eduard e muuult mult frumos.
De Sfantu Ion a fost bolnav baiatul vreo 5 zile. Doua zile numai in brate a stat, ca un bebe de doua saptamani. N-a zis nimica, n-a cerut sa mearga, n-a mancat, n-a plans. Doar a stat lipit. Eu cred ca raceala asta a venit ca el sa se poata desprinde de epoca de bebelus, cand nu mergea pe picioarele lui. A fost ca un cadou pentru amandoi: ultima, inainte de despartire. Doua zile imbratisati, eu blocata de ma durea curul de stat. Am mers si in drumetie, profitand ca nu avea chef de miscare centrifuga.
Si-a bolit cea mai frageda pruncie, despartirea de mama eu, mama acelasi corp cu mine. S-a oprit si s-a intors ca sa poata merge mai departe, cu bateriile incarcate pentru tot restul vietii lui. Multumesc.
(Nu stiu daca a vrut sa spuna in fiecare zi sau de multe ori de-a lungul zilei)
Nu ma supar.
Ba da, esti toata ziua suparata cu mine, papa nu se supara pe mine ca tine.
Hm, papa nu e acasa toata ziua.
Trecem printr-o etapa delicata: nu reusesc s-o urnesc niciunde. Nu vrea sa iasa din casa, nici dimineata, nici dupa-masa. Odata iesita, nu vrea sa se intoarca. Mai vrea in parc. Inca unu, inca "sinci", inca sapte minute.
40 de minute dimineata negociind sunt multe minute...si un bebe n-are atata dispozitie de asteptare.
***
La 10 dimineata, cand in sfarsit am reusit sa iesim din casa: Mama, azi vreau inghetata. Vreau doua. Acuma vreau doua inghetate.
Bun, nu mai bine trei?
Dada, trei. Triumfatoare: mergem acuma la inghetzatare (adaptarea ei pentru gelateria) si imi cumperi trei.
***
Atata am asteptat-o si acuma nu stiu cum sa ma descurc in situatia asta: a intrat in faza printesa total: nu-i mai cumpar nici o hainuta, jur. Nu vrea pantaloni scurti, nu vrea rochite care nu sunt "de printesa", nu vrea ce nu-i place, si partea cu placutul e un impuls de secunde, daca-i tuna ca nu, e nu. Logic. Eu o inteleg pe ea, dar sa ma inteleaga si ea pe mine, sta de n zile cu aceeasi rochita deja tocita fiindca e una din putinele care inca ii plac, in timp ce toate celelalte ii raman mici pe zi ce trece. Pe cea pe care o uraste a mazgalit-o cu pixul in zona taliei. Sa ma-nvat minte. Da' de unde sa stiu eu ca o lua asa tare dintr-o data?
I-am propus sa le dam la alti copii care nu au hainute si le-ar place astea care ei nu-i mai plac. Mi-a zis-o: Mai tarziu o sa-mi placa.
vineri, 9 iulie 2010
Diferenta
marți, 6 iulie 2010
Capra vecinului
vineri, 2 iulie 2010
Diplomatie
...Da. (mi-o zis-o)
dupa 5 secunde: O sa faci alt bebelus?
(Mi-a inghetat omusorul ca o stalactita. Asta o durea pe ea): nnnu.
dupa 5 secunde: Tu vrei sa fac alt bebelus?
Nu...o bebelusa.
miercuri, 30 iunie 2010
Los cafetes!!!
Notez si eu din ce-am auzit:
- café solo: asta ar fi o cafea normala, un espresso, nu chiar ca la italieni, de se vede doar pe fundul cestii. Alt motiv pentru care nu-mi plac italienii, dupa cafeaua aia sigur ai chef sa omori pe cineva.
Mama, am o idea. (cu a de la gamalie)
De ce nu stai tu in parcul asta cu Eduard (in care tocmai am ajuns) si eu ma duc in celalalt care imi place mult mult (pe langa care tocmai am trecut, are topogan in spirala si catarat pe funie pentru copii mai marisori). Si cand ma satur vin inapoi la tine si la Eduard.
M-am albit: Cand mai ai idei din astea sa mi le spui, bine?
***
Eu, la ultima ora, in pat langa ea: ma duc sa intind rufele, bine? (alternez cu fac pipi, mereu ma intelege de vreun an, si o las semi-adormita)
Ea, trezindu-se complet: Mamaaaaa, da' nu vreau sa dorm singuraaa.
Da' nu dormi singura. Esti cu Eduard.
Eu vreau cu tine.
Caillou doarme singur...
Mama, asta nu e o poveste.
Ce vrei sa zici?
Caillou e o poveste, asta e casa noastra.
vineri, 18 iunie 2010
Ce mi-a facut noaptea alba

S-a intamplat asta-noapte, mi l-a adus la 1 si sunt tare mandra ca am reusit sa ma descurc, la aproape patru ani un copil nu mai e un bebelus, nu-l poti lua in brate atat de simplu caci daca n-are chef iti arat clar, nu-l poti linisti ca pe pruncul tau.
Despartire
Els pares de l’Ariadna volem que sàpigues que per a nosaltres a estat un luxe que la nostra filla et tingui com a mestra.
Hauràs estat, per tota la seva vida, la primera mestra que ha tingut.
Per això, et volem agrair:
la dolçor
la paciència
el temps
la dedicació
la intuïció
I sobretot, el don de treballar amb el que més estimem a la vida: els nostres fills.
Et trobarem a faltar tots i només esperem de tot cor coïncidir en un altre curs, com a mestra de l'Eduard també.
Gràcies!
Paula i Toni
Barcelona, 18 de juny de 2010
duminică, 13 iunie 2010
Quina hora és?
joi, 10 iunie 2010
luni, 7 iunie 2010
Ce-mi lumineaza noptile
Probabil am reinceput doar sa-mi aduc aminte ca visez, dar eu cred sincer ca e un reset la vise. Curg suvoi, explozie de confetti sclipitoare.
luni, 31 mai 2010
Birkenstock

Special pentru mame mereu pe fuga recomand cu caldura Birkenstock, papuci de papuci de neamt destept.
Eu mi-am luat acum un an modelul Boston, i-am frecat peste tot, prin metropola, la tara, pe munte la 2000 de m, pe frana de la carucior (in sus si-n jos), la cautat de bureti, la plimbare. Sunt noi nouti, stralucesc de ma oglindesc in ei, iti sta piciorul ca in Rai.
Au un singur defect: sunt urati de mori. Partea feminina a familiei e ororizata cum de pot purta asa ceva. Pentru mine sunt conduri, caci de cand nu mai am vreme sa ma gandesc la ce curea de ceas imi pun azi, trucuri din astea iti lumineaza calitatea de viata.
Ii incalt in 2 secunde, si numai pentru asta merita toata distractia, cine are prunc de doi ani stie cum e cu schimbarile de dispozitie ale personalului.
Incep sa ma gandesc sa-i port si prin casa, sigur as face treaba mai repede.
Ii iubesc de numa'.
joi, 27 mai 2010
Lourdes
La ea la reuniuni am vazut prima data un copil de 18 luni inca alaptat, mi s-a parut foarte mare, la ea am vazut venind in doua randuri cate o moasa din acelasi spital care nascuse propriul copil, cu aceleasi probleme ca toate celelalte, tot acolo a venit odata in ziua externarii o mama cu un bebelus nascut prematur, care statuse aproape 3 luni in spital, si mama a venit sa-i multumeasca pentru ajutorul primit, caci il alaptase exclusiv, si iarasi am auzit zicand "Mie nu trebuie sa-mi multumesti, ai fost tu", si atunci chiar am plans toate, bebelusul ala iesea din spital dupa atata amar de zile, viteaz, cand abia ar fi trebuit sa se nasca. Acolo a venit o data o gravida cu o intrebare, delicata, la care a primit un raspuns obiectiv, fara vise in desert, si doua luni mai tarziu aceeasi femeie, acum mama, a venit doar sa spuna ca da, a reusit sa faca ce in teorie nu se putea: alapta desi avusese cu ani in urma o operatie de reducere mamara, fara sa se gandeasca pe atunci la eventualele consecinte.
duminică, 16 mai 2010
Fân



Spini nenumarati, unii fastuosi:

Maci fragili si caposi, rasar oriunde, in orice conditii:





