Anti-duminica

Barceloneta

Marti: frig, innorat si cu vant. Ce propun? Mergem la plaja.

Bineinteles ca am fi putut merge in zona noua, spre Forum, plaje imense si aseptice.

Dar pentru plictiseli si peisaj tern avem timp o viata.
Barceloneta e vie, colorata, ciudat ca inca exista.

Dupa motoceala din nisip ii duc la "restaurant" (unul din ultimele adevarate si in care n-ai intra decat impins, arata jalnic), caci nu demult, iesind din casa bunica-sii, unde a dat iama in frigiderul plin de nebunii toata dupa-amiaza, imi spune in drum spre casa: Mamaaaaa, face uloare de mancare de restaurant, eu vreau sa merg intr-unul.

Din filmul nostru am reusit sa fur asta:

Imi plac secventele cu autobuzul, fara el inca am fi inca in drum spre mare. Pe traseul de jumate de ora s-au capsat de vreo nouazeci de ori, o trage de codite si dupa aia se uita la mine pe sub sprancene. Am mai crescut un pic in dimineata asta: a invatat sa zica "padó" dupa fiecare manuta scapata in capul ei, resemnat si cu pupic aferent.

Nu stiu de ce s-au ciondanit, departe sa nu-i aud:

Uite mama ce stiu sa fac (o semi-roata):

Pe seara vad un cucui la baiat, ai vreo idee cand si l-a facut?

Da, mama, tu stii cand faceam chestia aia care iti placea asa de mult (roata ei), pues deja, el s-o bagat, si s-o lovit.

 Pe ganduri, e vremea s-o taiem:

Asteptand "el peix peeeeix":

Hahaaa, acuma vad ca n-am mai avut vreme sa fac poze, le sfaraiau gegetelele pe pestisori.

 Torcand deja, ca doua matze smocaite:

Si retrag ce-am zis cu plictiseala plajelor imense, am fost azi cu totii pe una, ca iar era frig, vant si innorat si pentru ca celalalt responsabil cu copiii era invidios pe escapada noastra.

Imi place plaja goala, cu doua tomberoane unul verde altul galben.

Noroc de vreme, altfel prea e iubita tuturor. 

Blogosfera feminina

Ma induioseaza si ma minunez de frumusetile de bloguri mamicesti cu care ma intalnesc la intersectii. Rabdarea, dichisirea, minutia cu care fetele furnicesc poze cu sens complet familiar, rochite si desene si evenimente-taifun in hexagonul domestic, proiectate hiperbolic pe www.
Vad liste lungi de bloguri feminine, meta-infantile, cu desene scanate, povesti trecute in pdf si winrar, ateliere si manuale despre cum sa faci atelierul x acasa la tine.

Ma recunosc in detaliile dulci, kitsch si cu avant, in sinceritatea invaziei pe terenul nimanui: public cu verboree necenzurata texte fara noima si exemple de macrameuri pe post de caciulita cu canafiori, ma plang de nevrednicie, imi exhib cu nesimtire niste pantofi patetici cu talpa tocita,  contracarez cu doua poze emotionante cu copilasii, mai pun o povestioara, un cuvant stalcit pe care numai eu il inteleg si pe care il repetam de doua saptamani intre adulti pana ce nici copilul care il rostea nu mai stie de unde vine, bag un link spre o melodie din tinerete, rad, scriu de ce rad, ma vad intr-un geam si-mi vine sa fug, scriu si despre asta, detaliez retete elaborate si impart secretele de optimism si energie zilnica, uit de toate vreo trei saptamani, revin si mai incercanata, si mai ciufu(li)ta , schimb culorile si tonul paginii, o iau de la capat.

Mi se pare foarte emotionant ca atatea fete au inceput sa-si faca un blog odata cu maternitatea. Ma atrage culoarea din fiecare, aerul tulburator din unele, multumesc pentru portitele deschise.

Acum cateva luni am gasit acest articol, am rupt paginile si le-am purtat in traista timp de multe zile, intre fire de nisip, fire de muci si fire de rasete, pana cand l-am terminat, in sfarsit.

L-am recuperat ca sa citez ideea pe care o cautam pentru intrarea asta despre febricula scrisului la mame, si am regasit-o in mine foarte parafrazata, deloc asemanatoare originalului.
Alt defect/atu materno-feminin. Da-mi un petec din pantalonii tai din 2000 ca-i fac o fustita de poate sa se dea o luna cu curul pe topogan fara s-o toceasca, da-mi pumnul de muci si bocceluta de bubabubabubaauuuuu ca ti le rastorn fara sa clipesti intr-o imbratisare de ciocolata calda.

Llosa zice asta: "Tienes que pasarla mal, algo tiene que faltarte profundamente para que anheles tanto una vida distinta hasta el punto de crearla, sí. Sin ninguna duda, las épocas más conflictivas y difíciles son las épocas en que tienes mayores fuerzas creativas. La insatisfacción es básica. Los escritores resignados, adaptados, pierden fuerza creativa. La insumisión da creatividad".

Mi-a ramas doar sa notez ca citind asta mi s-a scurtcircuitat ca fetele scriu si dintr-un sentiment teribil de sfasiere, de frangere definitiva a fiintei anterioare, care nici n-ar fi visat ca va ajunge sa scrie un jurnal intim si multiplu (dual, dublu, dedublat, in doi...).

Ce altceva poate determina o mama tanara, complet debordata de cotidian, sa posteze secvente de dupa-amiaza, fragmente de suras si urme prafoase de lacrimi?
Exhibitionismul? (Doar) mandria? Grija pentru firul cronologic? Absenta imperturbabila de orice urma de autoironie? Nu cred, chiar deloc.

Ruperea aceea pe care n-o poti pune in cuvinte, setea de a fugi de timpul lunecos, genele intoarse dupa umbra acelei mangaieri, schizofrenia.

Sunt un dezastru cu organizarea reala, raman corijenta de saizeci si una de ori pe zi la specializarea "mama buna", sunt fericita si extenuata, atata ma duce capul sa pricep ca ii vad frumosi si minunati pe ai mei doar fiindca sunt ai mei, dar ceva din balacirea in apa calduta a primilor ani ma trage spre aici.

Asta era intrarea 200, mi-era tare frica de ea, basca in ajunul aniversarii flacaiandrului meu.
Si de aceea a iesit asa chinuita.

O fata a scris un comentariu (suprarealist) la un text câs care se vroia fictiune.

Pe baza regulii asteia - multumesc pentru declicul cadorisit - tot ce pare real in blogul meu e fictiune.

Frivola

E perfecta, nu-i gasesc nici un cusur. Umblu de zece ani cu niste jafuri doar fiindca la ora adevarului e mereu ceva imperceptibil care ma deranjeaza, un defect peste care nu pot trece.

Cand am vazut-o in magazin mi-a venit s-o pup direct pe raft, i-am dat tarcoale imbujorata, innodata in emotie, intorcandu-ma, susotind singura printre vitrine, ghiontindu-ma cu perechea care nu cred ca m-a mai vazut asa natanga din ziua cand mi-am scos la plimbare sub ploaie pantofii de lac bicolori, undeva prin '99.

E eu.

La mère & la fille & le texte

Comptoir des Cotonniers e, in afara de un magazin frantuzesc, un delicat catalog papier (n-am reusit sa-l gasesc pe site decat ca mostra aici)  de mame si fiice. Textul urmator e ca o pagina din catalogul asta, o mama odinioara sexuala, vie si lunecoasa, si o fiica azi fata batrana si invertita.

1983
Lustruieste galantarul. In spatele sticlei parizer innecat in saramura, salam de Sibiu, Victoria, sectiunea mezeluri de la Metalo, mai pe seara va trece la dulciuri cu bombonelele de ciocolata si cuibul lor de stafida, napolitanele la patru lei cutia si pachetele de "creveti" deshidratati care se expandeaza in ulei incins.

Ca un ceasornic, Tanta ramane gravida primavara si toamna, fara gres. L-as omori, cretinul naibii, i-am zis sa ma lase in pace. Ultima data era sa crap.
Soneria. Dumnezaii ma-tii, la ora asta ma cauti, vin de la schimbul trei. Na, mi-ai trezit si copilul, cum il mai adorm, nevasta-mea e la lucru.
Bai, si eu, am venit cu tine. Stai oleaca, hai te rog frumos, ajuta-ma s-o duc pe nevasta-mea la spital, am gasit-o intr-o balta in bucatarie.
Ma lasi, nici nu vreau sa aud, ti-am zis ultima oara ca n-o mai bag in masina mea in halul ala. Nu-mi spune nimic, nu vreau sa stiu. N-am nici cu cine lasa copilul acasa, are cinci luni.
In drum spre spital, ea horcaind, livida, barbata-su cu ochii holbati la bebelusul din brate, soferul mut.
L-am aruncat singura in ghena de la blocul glisant, gunoierii mereu gasesc acolo fetusi chirciti, e singurul bloc cu ghena din cartier, urmatorul e abia in Statie, dupa piata. Nu stiu cum am putut sa ma duc singura pana acolo. Ma trazneste al meu cand se intoarce.
Am scapat.
Mi-e si mie rusine, sora-mea zice ca la scoala ei pana si pustii de clasa a sasea susotesc ca Tanta are facute treizeci si sase de avorturi. De unde stiu ei mai bine ca mine, ca eu le-am pierdut socoteala. Mai bine faceam baiat, fata mea tot prin astea o sa treaca? Frati ii trebuie ei acum, la toamna intra la liceu.

1998
Imi plac barbatii. Bruni si indesati, fara ezitari. Hai n-o fa pe mironosita lesinata, la urma urmei intim e ce-am trait eu cu fiecare in momentul ala precis, aia nu se poate descrie, restul sunt detalii bune de barfit la ora asta.
Ai dreptate, dintre toti cu care te-am vazut mi-a placut de Aliosa. Cum il chema de fapt?
Esti o pramatie, trei ani ai asteptat sa-mi spui ca-ti placea de el. Am stiut dintotdeauna.
Un print rus frumos de te durea sternonul, rastignit intr-un palton militar in noaptea de Inviere la Saint "Suplice"(!!), nu crezi ca mi-ai putea da dezlegare la amintirea asta pentru cand voi fi babatie? Oricum nu era genul tau, prea slab.
Slab de inger. Doua doctorate, urmatorul lucru la care visa erau cinci copii. N-as fi zis nu, dar pe rand. Mi-a scapat. Recunosc, imi cam bubuie tic-tacul.
Nu-i nevoie sa detaliezi, se vede si fara ochean.

2014
Puiule, cand vii de Craciun acasa trebuie neaparat sa-ti prezint pe cineva, baiatul unei prietene noi, e o comoara! Vreau sa te vad frumoasa si odihnita, sa dormi suficient!
Ma', nu fi pisaloaga, incepe sa mi se evapore dorul de voi! Tatuca ce face?
Ce sa faca, disparut in Delta, pluteste pe alta planeta... ma gandesc sa divortez.
Bine, mami, sa bagi actele negresit pana vin, bisous!
Esti necrutatoare.
Nu, doar ocupata, maine merg in Sud.

Te iubeste.

Ma sufoca. Nu poate controla tot, si tu esti la petite preuve vivante.

N-as fi atat de sigura.

Hm, te indoiesti de mine?

Nu, nu ma indoiesc de ea. Mi-e totuna, suntem aici, impreuna. Saptamana viitoare plec la Seattle, ti-am zis? O conferinta, apoi ma asteapta ai mei.

In causul zidurilor rosii, femina mica si uscata, fara pic de simt al umorului, ascutita si iute, si femeia blanda, cu gesturi ample, de zbor redus pe pamant.

Maglul

Asta vroiam sa pun ca imagine la "Inainte era mai usor": vara trecuta mi-am luat maglu, dupa ce m-au boscorodit toate ascendentele pe linie feminina ca ce-mi trebuie maglu. Iaca-mi trebuie. A ajuns la mine cu chiu cu vai, dupa ce ca bunica sa abia a cedat sa mi-l cumpere, nimeni nu vroia sa mi-l trimita.

Mai frumos ar fi fost din lemn, dar le-am vazut toata copilaria pe bunici cu din asta, si amintirea cantareste mai mult decat orice nota kitsch, de altfel amintirile cele mai frematatoare au mai toate o adiere kitsch. La Straja  ii zic magla, mie-mi place sa-l numesc la masculin.

Baba interioara

Sa nu uit, pentru cand voi fi nonagenara:
(hai c-am sarit calul, am vrut sa spun septuagenara, ca la 90 cred ca nici nu mai cobesti, nici nu te mai asculta nimeni. Si parca vad ca nici la cumparaturi nu mai mergi, exceptie facand tortul de frisca pentru barbat)

• Sa merg la cumparaturi cand ceilalti nu pot, la prima ora a diminetii de exemplu, ca si-asa ma voi trezi la cinci dimineata.
• Sa nu ma autotratez.
• Sa indepartez cat pot ziua cand incep sa am incontinenta urinara. Am crezut o vreme ca e din cauza ca aici se face epiziotomia altfel (ce stiu eu, in X?!). Cred ca nu e asta, pe simplul motiv ca viata sexuala si reproductiva mai chinuita ca femeile din tara mea intre anii '60 si '90 e imposibil  sa fi avut toate cucoanele astea de pe-aici.
• Sa cobesc minim si mai ales cand nu ma aude nimeni.
• Sa ma feresc ca dracu' de tamaie sa cred ca daca nu consum n produse lactate zilnic ma daram de osteoporoza.
• Sa evit sa spun: "Vezi? Ce ti-am zis eu?"

In drum spre casa, pe la sapte: mama, mi-e tare gana.

Ti-e foame, acum ajungem acasa si mananci.

Burzuluindu-se: mama, es que nu pot se me tin de foame.

Acelasi scenariu si plansete: mama, me dor tare piciorii, nu mai pot sa merg.

Acuma ajungem. (ultima suta de metri e crunta)

Es que nu pot se me tin de durere.

Esti foarte obosita, mergem incet si imediat ajungem.

Nu sunt obosita, nu mai pot sa merg!

Abia acum, scriind, imi dau seama de ce asociaza formularea de foame si oboseala cu exprimarea altei nevoi fiziologice impetuoase: pipi. In catalana e "aguantar el pipí", a nu se scapa, a rabda, a se abtine.

E un calc lingvistic care ma darama instantaneu, caci il asociez cu "me scap de foame/ de durere de piciori", foamea si oboseala m(i)-au scapat de sub (auto)control.

Practic, asa si e.

Ora X pare un scurt metraj de groaza.

Daca cineva mi-ar fi zis ca voi ajunge sa co-protagonizez scene de genul asta i-as fi ras in nas.

La ora lui nani (cand ce se spune e de-adevaratelea, fara intonatii de la alti copii): -Mama, cand o sa am un bebe o sa-l chem cu un nume foarte frumos.

... Bai, m-am emotionat.

-Da, o sa-i pui numele care-ti place tie.

-Si cognom?

- Numele de familie nu il poti sti acuma.

E intrigata ca eu am numai unul, pe cand toti ceilalti au doua. Cunoaste de anul trecut toate numele celor patruzeci si noua de colegi, la unii si numele fratilor. Mi-a zis educatoarea ca asta fac copiii timizi, intai analizeaza tot ce e in jur. Si-a petrecut primele luni cunoscandu-i pe ceilalti, nu zicea nici pas. Azi e printre cei mai nazbatiosi.

Varianta la "cum il cheama pe..."? e mereu "cum isi zice X"? sau "mama, tu stii cum se zice senyora aia". Asta e calc direct de la catalanul "... es diu" = "pe X il cheama"

Ordinea si disciplina

Ne hlizim si intarzii sa-l pun la dormit, il imbaiez si-i cad ochii-n gura, cealalta e obisnuita ca stie ca e sambata si ne facem de cap.

Il duc in cele din urma in pat si inca il mai bazai: "cum te cheama, cati ani ai", caci ma distreaza cum zice "Uarrrr" si "an" (pentru inca putin timp).

El, ca beat: "acuma nani."

http://topdocumentaryfilms.com/business-being-born/