Capra vecinului

Acum patru ani n-aveam vreme sa ma uit prin balcoanele din cartier, pe motiv de prea ocupata cu a-mi analiza propriul buric.

Anul asta, cum merg libera prin viata si am un car de timp, am vazut balcoane minunate cu steaguri de invidiat, mai mereu aceleasi: Argentina, Brazilia, Italia. (Franta n-am vazut, nici restul).

Imi pare rau ca n-am facut poza unuia tapetat cu steagul Braziliei din flori, era o nebunie.

M-a surprins sa vad acum cateva zile vreo 3-4 cu steagul Spaniei, caci sentimentul spaniol e destul de putin frecvent. Si in fotbal e politizat, forma extrema vine cu o acvila in mijlocul drapelului, si in preajma e mai mereu un nene cu mustacioara tip Franco. Sunt si tineri, cu look identic, lipsa mustatii e compensata de un anumit tip de Ray Ban.

Aici, unde pana si babele poarta chiloti de Barça, nu vad de ce ma mira sa isi puna spaniolii identitatea pe geam. Ce il enerveaza pe barbata-miu e ca atunci cand pierde vreo reprezentanta spaniola in orice sport mereu se vorbeste de "fotbalistul barcelonez", pilotul catalan (la motocilete de exemplu), in schimb cand castiga e "pilotul spaniol", fotbalistul "asturian". Nuante.

Am ajuns s-o aud si pe asta, la inceputul Cupei Mondiale: daca pierde Spania de vina e tot Barça, caci sunt vreo 6 fotbalisti din clubul catalan. Asta zis de extrema dreapta televiziva, Intereconomia, care scot perle splendide zilnic si in toate domeniile.

Ma doare-n cot de cine castiga, da' tare-as vrea sa fiu scutita de a o vedea pe "Herr" Merkel aplaudand.

Oricum ma emotionez cu totul diferit in fotbal: daca de la atletism pana la aruncatul cu arcul ma inmoi total cand vad expresia victoriosilor, in fotbal mi se pare mult mai interesant sa ma uit la cei ce pierd. M-a atins pana si Maradona prabusit, fara sa se poata desprinde din imbratisarea pe care i-o dadea fiica-sii, ca sa nu mai zic de ghanezi care se culegeau unul pe altul de pe gazon, de terci ce erau cand au pierdut.