UVA/UVB

Cati suntem, de fapt?

Baba interioara, sugarul interior, femeia exterioara, care n-are uneori nimic de-a face cu cealalta, le Birkin versus traista jigarita de paie...cati suntem in realitate?

Sugarul interior

Nu ma dau in vant dupa inghetata.

Daca vrei sa ma omori ofera-mi o cafea cu lapte, un café crème, noisette, cortado, sau orice alta combinatie de lapte cu cafea.
La un nivel superior, nici un trifásico n-am consumat niciodata, e cafeaua cu lapte si un alcool (10-20 de picaturi). Aici am mai scris despre.

Cand canicula te strange cu usa, si se uita amandoi la tine cu ochisorii arzand: gelaaaat, gelaaat, vull gelat, imi iau si eu. S-a repetat scena de vreo treizeci de ori in iulie. Si mi-am dat seama abia acum ca cer mereu cafea cu stafide (asta zic eu, ei le zic rom, e gust de cafea si rom, cu stafide).

Cafea cu rom. Inghetata. Un trifásico sub zero grade. dadada. Lapte cu cafea si rom. Brrr.
La 60ºC mi-ar da o sincopa.

Anti-inghetata mea e aia care  se lipeste de cerul gurii, incleindu-se.

Daca veniti in vizita va spun acuma unde este inghetata buna: una e langa Ramblas (locul ala urat pe care ati inteles gresit ca trebuie sa-l vizitati), cealalta e o gelaterie italiana pe care o tineau mama si fiica. De vreo trei ani s-au plictisit si au transmis secretul de generatii altor fete.
Am citit un articol despre magazinul lor: acolo inghetata n-are mai nimic de-a face cu laptele, in afara de aromele de iaurt si nu mai stiu ce, celelalte nu contin smantana, e fructe cu gheata. Atunci am inteles de ce-mi place la ele.

*

Mi-a ramas foarte vie amintirea cu mine la Straja uitandu-ma la R si la F cum beau  valuri de lapte "grrrrrrraaaaaaaas", proaspat muls, cu spuma si miros intens de vaca. Expresia mea de greata. Acru era cu totul altceva. Dar crud sau fiert, smantanit sau nesmantanit, cald, rece, glota mintala face clac!

*

Nu sunt lactivista, nu militez, nu sunt fanatica.
Nici macar neo-hippie-bio-eco nu sunt. Dimpotriva.

Undeva, alogic si din adancuri, ma doare surogatul, nu vreau sa conving pe nimeni de nimic, nu imi permit sa judec nici o alegere, nici un refuz sau abandon, sau si mai dureros, neputinta.

Doar intuiesc (si in ziua cand mi s-a luminat asta am mai imbatranit putin) de ce ma fericeste cand un nou-nascut primeste ceea ce are nevoie. Nu cealalta.

E ca o impacare peste timp, ca o sete stinsa de sugar interior. Si de adult, mama si fiica.

*

Pe tine te-au inselat, te-au imbarligat nu stiu cum comunistii, ti-au zis ca important e serviciul. Intr-un oras in care 87% din barbati lucrau intr-o uzina siderurgica si 92% din femei intr-o fabrica textila, pe tine, baftoasa ca de obicei, te-a nimerit  un serviciu chinuit si sacrificat, cu un orar imposibil si un stres ilegal astazi.

Am aflat de foarte putin timp de ce ma deranjeaza pe creier mirosul de lapte bunuc si gras de vaca.
Pe generalul cu poseta nu port ciuda, n-o sa ma crezi, pot sa inteleg.
Tu, mai buna decat toti pe care ii cunosc pe Lumea asta si pe oricare alta care poate exista, poti sa si ierti. Imi inchipui cam ce era in sufletul lui. Si in al tau...

Si n-am nimic cu laptele grrrrraaas din Bucovina, asa cum n-am nimic impotriva biberonului.

Nu fiindca as fi contra n-am preparat niciunul in astia cinci ani.

Poate doar aparte de enzima aia lipsa, alta absenta m-a impins vertical.

Nu am energia fizica sa fac ca multe din cunoscute; mi-ar placea sa fiu IBCLC.
Mi-e de-ajuns si prea-plin si daca unul, doar unul mic-mic-mic a fost "intors la tzatza" (tampita expresie si credinta), la locul lui.
Dintotdeauna, chiar copil fiind, chiar inainte sa am frati, m-au atras electric nou-nascutii.

Si desi pare fara noima, despre inghetata si cafea e din nou despre iubire.

Si-mi aduc aminte de tine ca si cum ai sta acum in fata mea, aiurita ca mine azi cand imi spui ca-s dezlanata, sa mai beau o cafea sa-mi revin.

Te vad derutata, cu tricoul leoarca, cu cescuta de cafea in mana mereu pe-un sfert cu zar albastriu, care ateriza direct la ficusul enorm.
Cu decalajul, pauzele, chinul, cum reuseai optsprezece ore cu podoaba grea, departe?
Si in vacanta aceea de vara, baiatul alergand la poarta disperat catre tine venita in vizita, sa-si ceara dreptul.

Ordinea si disciplina

Ghicitoare

Din seara aceea in care am ras atata, incepe ea mereu cu aceeasi ghicitoare (in romaneste):

Asta e o ghicitoare cu un animal care ii place mult lui E, are tachete marrons fortes si marrons fluixes si si sisi... are gatul lung.

Tata-su: hei, asa vorbesc si eu romaneste.

Mama, m-ajuti?

Are pete maro inchis si maro deschis...

Are pete maro inchis si maro deschis si are gatul lung, ce e?

Frate-su, desprinzandu-se si improscand in intuneric: una fafafa.

Saltand

Ce resort interior te face sa uiti de drumul lung, de canicula si de mania cu blestemata punctualitate pe care o au adultii, ca sa incepi sa salti usor mergand, zana mea cu codite.

Indoind genunchiul opus, sarind aproape imperceptibil pentru ceilalti, o farama de secunda intarziind pe piciorul drept, apoi pe celalalt...

Te tin de manuta si simt cum sari ca toti copiii, fara ca nimeni sa va fi invatat.
Iesim si astept sa incepi sa mergi discret hai-hui, nu-ti zic nimic si te strang de manuta, poate-poate se prinde si de mine ceva uitat.

Iti multumesc pentru rabdarea din iulie asta lung si uneori dureros, cu caruciorul refuzat in care sta mereu ca pasa-n loboda celalalt, mereu celalalt, cu iesiri fara noima pana la destinatia visata, cu ceasul pe care inca nu-l pricepi asa cum ai vrea, cu lichefierea aerului pe piele.

Te-am certat, amenintat, santajat si somat. Iesim din casa, eu plec, acuma ies, tu ramai daca vrei, nu stiu, eu trebuie s-o tai, daca e prea tarziu cand iesim n-o sa te poti juca in parc fiindca ne bate soarele-n crestet, si acum cand se termina iulie ne-am impacat, fara sa ne dam seama cum am prins in sfarsit ritmul. Ca anul trecut, ca acum doi ani, in iulie e greu de iesit afara dimineata.

Intr-o zi ma opreste o calugarita pe strada: Femeie, de ce-ai certat-o pe copila asta asa, de ce plange-n halul asta? (nu poti sa-ti inchipui cum plange, abia taraindu-se cu un vaiet lalaito-indurerat continuu de zici c-o tin pe cuie inrosite la furnal in casa)

Am facut praf intre masele dar mi-am innodat limba: Maicuta, multumesc de intrebare si ca m-ai oprit: eu n-o cert, doar ii explic iara ca pe drumul asta n-o pot pune in carucior sub frate-su, ca strada e in panta si nu pot controla traiectoria, am o tendinita continua de un an de nu ma pot pieptana si deja e rupt iar caruciorul. Si ii mai explic un lucru pe care dumneata il cunosti foarte bine: cand suntem sanatosi ne miscam in timpul zilei, daca nu ne miscam murim (da, asa de cruda sunt).
S-a uitat preacuvioasa cu ochii cat cepele la mine: ai dreptate, oamenii care stau in pat ziua sunt bolnavi pe moarte.
Ahaaa. Mai un pic si ma imbratisa la despartire, preacurata!

Si da, o pun in carucior cand imi cere si pot.

*

Si odata cu ziua ta s-a mai intamplat ceva: ai crescut dintr-o data, te-ai comportat aproape adult intr-o situatie de neinteles pentru tine. Si te-am iubit si mai mult in clipa aia, caci acum trei sau chiar cu doi ani in urma ar fi fost imposibil asa ceva, si asta numai eu pot intelege. Anestezia cu efectul ei alienant, ce lucru ciudat poate ateriza dintr-o data in viata unui copil!

*

La ora somnului pe timp de vara totul e mai lent, zi-i nesfarsit.
De aceea inventam ghicitori la hora orizontala ca sa-l chemam pe Mos Ene.

Eu: "Asta e ceva care se intampla in timp ce dormim"

Ea: "Pues visaaam" cu aer de auzi ce intrebare.

Celalalt, mai istet ca mine: "I-auzi, eu nu stiam ca tu visezi, pana acum nu mi-ai povestit niciodata si mie imi plac mult povestile visate".

Ea: "Pai uneori uit, alteori imi aduc aminte"

Deja ne straluceau ochii prin intuneric ca opt mii de licurici.

Eu: "Si ce visezi tu?"

Iara pe acelasi ton: "Pues zbooor, sau monstri"

Cu avionul?

Nu, singura.

Nu-i frumos sa tragi de limba, dar nu m-am putut abtine.

Hapiness is a bag

Asta e un mesaj de pe o geanta de la Lollipops, pe care am cautat-o degeaba pe toate paginile lor.

Vroiam doar sa nu fiu deloc originala zicand ca si eu cred ca pentru o fata o geanta e autostrada cea mai rapida catre fericire. Zi-mi ca nu-i adevarat, vorbeste-mi de orice altceva care e fericirea, o s-o tin pe a mea.

Si promit: p'asta n-o mai dau inapoi.

Nu stiu ce s-a intamplat, dintr-o data m-am simtit depasita de rosul ala atat de intens, culoare tigla se cheama aici. Ca demult parfumul ala de brocart, la care am visat ani in sir zicandu-mi: cand o sa fiu mare o sa pot spune "asta e parfumul meu", fara sa banuiesc ca viata te sipoteste pe alte carari. Ca dintr-o data, acel aer de cupru, baroc si ametitor, nu avea loc in paginile mele, mai mult, creatorul lui nici nu-si poate imagina parfumul pe care l-as merita astazi.

La urma urmei, femeia aduce un parfum dupa ea sau parfumul o taraie ca pe un accesoriu?
Cunosc o singura fata pe lumea asta capabila sa poarte unul care mi se pare imposibil, Angel de Thierry Mugler. Da, esti tu.

Cu geanta la fel. Nu vrei sa stii ce geanta duc in epoca asta, nici n-ai mai citi aici. Abia acum inteleg o situatie ce mi se parea o gluma buna: adolescenta, ma uitam la un interviu cu Jane Birkin, purta cu cos tocit impletit din paie, cu o pata de cerneala labartata pe trei sferturi din baza lui. Si Hermès ii dedicase unul din cele mai neru$inate genti.

Acum cinci ani ma uitam buimaca la o fisura ce nu anunta inca nimic. Azi, ca si atunci, nu port nici geanta decenta, nici parfum sofisticat. Doar stiu care sunt pentru mine, desi as jura ca ultimul inca nu s-a inventat. Mai caut.

Strange-ma tare

Bine, too posh to push, dar dupa aia scoate la lumina asa minune:

Vazand cocuta asta (nu te lasa amagit de aparente, peste patru ani va purta Louboutin si un ursulet de plus

asortat) mi-am adus aminte ce noroc am avut sa dau de un video cand aveam nou-nascut:

Ii multumesc moasei asteia virtuale, ca mi-a linistit feciorul in fiecare dimineata pe la patru-cinci, cand se trezea si cerea sa fie infasat.

De ce-am ras azi

Ii arat lui barbata-miu o poza cu un nou-nascut.

"Prietena ta are un extinctor in casa?"

Am stat doua secunde sa inteleg rationamentul lui.

"Poza e facuta pe holul spitalului, femeile nasc in spital."

"Ai dreptate."

In hohote am ras. Un pic si fiindca, odata zdruncinate, convingerile care pareau batute in cuie nu mai sunt atat de "normale". Exceptia (re)devine normalul.

La vie comme le café

Cand aspiratorul o sa aspire singur, masina de spalat vasele o sa spele vasele, varianta actuala a oalei minune o sa faca mancarea de capul ei (am inaugurat-o si da, functioneaza perfect: arde mancarea exact ca orice cumatra de gospodina), cand fata o sa mearga la gradinita si baiatul la idem (aia de 0-3 ani, la ultima grupa, a celor "mari"), atunci-atunci, eu ce-o sa fac pe lumea asta?

Intru in panica deja, desi o prietena mi-a zis sa nu-mi fac planuri prea mari, exact cand o sa ma ia cu remuscari o sa ia un virus unul din ei, sau amandoi, si o sa am remuscari ca de ce am avut remuscari.

O sa am timp sa fac ce-mi place cel mai mult: sa ma gandesc. Nu prea mult, nici prea serios, sa nu-mi plezneasca manicura. Oricum n-am mai facut asta, adult si individual, de vreun cincinal.

De aceea ma pregatesc pentru moment: am cautat sa-mi schimb filtrul de la cafetiera, ca sa-mi fac in ziua aceea cea mai cremoasa cafea solitara. Surpriza: firma cafetierei mele a dat faliment acum doi ani.

Vreau sa spun ca masina mea de facut cafea e piesa de muzeu. Nu e deloc o metafora, a luat mai demult un premiu de design, si fabricantul nu a schimbat nici un buton din infatisarea ei cu trecerea anilor, este perfecta. O iubesc, caci face cafeaua visata (si Tigor si-a dat seama de asta) si n-as schimba-o pe nici o Nespresso, oricat ar aparea in anuntul ei unul din cei mai frumosi barbati de pe lume (ma refer la John Malkovich).

Avantajul de a trai intr-un loc ce nu functioneaza dupa legile marilor superficii de tip Carrefour e ca sigur voi gasi filtrul prin zona (aceeasi zona in care nu demult lucra o proprietara de mercerie de peste nouazeci de ani, cu ciorapi si cheotori si bumbi bicolori de Barça, toti de aceeasi varsta cu ea), mi-a promis vanzatorul de schimburi de piese domestice (pungi de aspirator, ala clasic, nu ala care aspira singur, capace de tigai imbufnate etc) ca gaseste el. Si mi-a mai destainuit ceva, contrar doamnei pesimiste care mi-a zis ieri de faliment: oamenii astia incearca sa-si revina, o sa deschida iar fabrica. Eu il cred.

Si da, o sa-mi beau cafeaua aia in ceasca cu flori. Nu e pentru asa ceva, dar in filmul meu vine asa.

Lenea

Am fost in Parcul Güell. Iara.

Desi era zece dimineata, pruncii mei au decis ca erau lesinati de caldura si oboseala.

Aici e efectul sinceritatii lor:

Aruncatul cu sulita

Probez o rochie de zile mari intr-un magazin iesit ca dintr-un film de epoca, cu vanzatoarea pe masura: imbracata ca de opera, cu toate la locul lor: pudra-portelan, strass pe tocuri, botox cu gloss .

O bubuie curiozitatea, dupa ce a dat-o-n bara cu doua din vaporoasele propuse: "Tu ce sport faci, de ai bustul asta?"

...

Ce sa-i spun?

Pusul la san ca trasul cu arcul?

Cu asta nu vreau nicidecum sa afirm contrariul.

Legende urbane sunt pentru toate gusturile: In 2007 cand am fost la ai mei o prietena proaspat pensionara mi-a zis exact invers: "Tu esti din alea care au lapte? Ciudat. Ca astea cu sani mari nu aveti mai deloc".

Am trei prietene total plane, fara nici macar efectul buba. Cu tzatze fara.

Toate trei au pus la san cate doi copii fiecare, intensiv, prelungit si mai mult ca sigur uneori simultan (asta ultima atat copiii, cat si femeile, chiar daca nu cred se se cunoasca intre ele).

Sfarsitul povestii? Am lasat-o balta cu orice boutique si ma intorc la vechea iubire: magazinul meu coase o talie enorma fara sa ma faca sa arat si mai dezastruos decat sunt in realitate.

De ce sa ma bandajez la sani - astaaaa...cap - daca nu ma doare.

Ina May

Asta merita citit.

In linia lui "a hands off, hands out, mouth shut approach to midwifery".

Mosirea cu gura-nchisa si mainile incrucisate.

Acum cateva saptamani o prietena mi-a zis cumva indignata la video-ul cel mai tulburator pe care l-am vazut cu o nastere respectata (si am vazut cateva): Pai moasa aia ce face, nimic?!

Exact.

Ah, am mai vazut unul minunat, acum cativa ani: un documentar cu cinci locuri de pe Pamant in care cinci fiinte se nasteau. Undeva in America Latina un "mos" asista femeia si i-a zis nou-venitului, cu o tandrete pe care n-am mai intalnit-o niciunde "E frig pe lumea asta, asa-i?"