Viata in doi

Daca ma cauti sambata noaptea de la 12 la 2 a.m., sa stii ca sunt aici .

La sesiunea golfa.

Parasuta, pramatia, nocturna.

Cand te mariti / insori nu te indeamna nimeni amabil si insistent sa recuperezi viata de fata mare/ becher, sa profiti de minunile vietii ca pe vremea cand n-aveai pereche.

In schimb, odata ce devii parinte, un card de binevoitori - de la soacra, medic, brutar, parinte veteran etc. -  te privesc compatimitor si te indeamna sa iesi, sa-ti recuperezi viata de cuplu.

Din diverse motive, noi nu ne-am mai prefacut ca n-am avea copii. N-am fost nicaieri un weekend singuri, n-am lasat copilul o noapte intreaga cu nimeni, darmite o saptamana. Am inceput sa iesim in doi tarziu, cand eram deja gravida cu baiatul.

Asta micu, cum e mai obosit decat fata la varsta lui caci sora-sa il tine activ, a inceput sa doarma mai devreme noaptea legat, un pic inainte de doi ani. Imi aduc aminte perfect caci anul trecut pe 7 ianuarie am iesit impreuna prima data, dupa seara Regilor Magi (Boboteaza).

De-atunci iesim, mereu noaptea, mi se pare formula perfecta, e nisa noastra de viata adulta, fara sa-i facem partasi la absenta. Uneori s-a mai trezit baiatul, si l-am gasit in cur, infuriat si certat cu bunica-sa. Fata o mai cauta pe la san pe doamna bunica cand era mica, asta nici nu vrea sa se uite la ea cand il ia cu dorul nocturn.

Iara nu vroiam sa sune asa toata tarasenia.

De cateva sambete mergem la cinema. Ce halou de altceva, ce-mi place ca nu e mai nimeni in sala, trei perechi pierdute, doi insomniaci netratabili, un ciudat si jumatate. Nu ma intreba ce vad, la ultimul film am adormit. Imi place ca e tarziu, ca toti dorm, ca ai nostri habar n-au cum dansam pe mese.

Mi se pare ca facem ceva ilegal, ca ii inselam pe toti din jur: la 23.30 stam la o cafea in Plaça Virreina, sa treaca vremea pana incepe filmul. Si n-am cuvinte sa-ti spun ce lume frumoasa vedem: adolescenti nepasatori cu berea-n buzunare, fete incondeiate atent care maine dimineata n-o sa-si mai aduca aminte pe unde au dormit, perechi mature fara responsabilitati minore, pradatori si false victime, parfum, abur si rasete in cheie.

Noi, intrusi, fara aerul diurn, parc-am fi la carnaval. De obicei gasesc prin geanta o batista cu muci, un elastic de prins coditele sau o masinuta, erori de deghizare. Iara n-am avut vreme sa-mi schimb papucii plani de gospodina pe macar 5 cm de "pauza in peisaj cu alintaturi".

Ma uit la el si ma intreb daca nu m-am inselat, poate ar fi fost mai bine sa luam un avion din cand in cand, sau macar intr-un sat la 30 de km sa ne ducem 4 zile mari si late.

Si-mi aduc aminte ca la inceput cand ieseam nimeream invariabil in locuri cu copii, si ne frangeau regretele cu de ce nu i-am luat cu noi.

Asa, n-avem remuscari. E perfect pentru toti.

O intreb pe o prietena: Ai schimba ceva din ce (n-)ai facut in primii ani ai copiilor?

Asta fiindca fetele, oricat de bine am face totul, avem talentul autoculpabilizarii, al exigentei fata de noi, al goanei tampite dupa perfectiune. Si m-am gandit s-o intreb pe ea, care si-a dedicat ultimii ani cresterii copiilor, sa vad iar cum cautam un plus que parfait imposibil.

Nu stiu.

Luni de zile mai tarziu:

La ce ma intrebasesi, am gasit raspunsul.

(Uitasem complet)

- L-as schimba pe tatal lor.

Ratacit

Stiam ca pleci, inca din vara aceea scapatata.

Ca fumul inselator, mai bine decat in cea mai buna fuga a mea premeditata.

Dintre smochine, blocati pe insula fericirii, te vedeam venind cand inca nu visai sa te evapori.

Stiam ca dispari, cu fiecare despartire stupida ma vedeam mai aproape de filmul rupt. Vajaitul metroului cu mine zvarlit pe peron, glasul tau aiurit intr-un lapsus de intalniri, telefonul in gol, zidurile peste tot unde te cautam, stiam ca pleci stiam stiam.

Te caut iar si iar, ca-ntr-un bolero nesimtit: te caut pe culoare mute, intre ziduri futuriste si oarbe, te caut in monstruoase Centres Pompidou, in zone comerciale infernale, pe fantastice paliere de parcari subteraneo-aeriene, alerg si plutesc, zbor si ma plimb, te strig, soptesc, te chem si-mi plang de mila, ma pierd, mi se pare ca te aud, ca ai trecut pe langa mine, ne incrucisam pe nivele diferite, vad un varf din tine dupa coltul unui perete oribil, tresar si ma trezesc intr-un zgarie-nori din otel inoxidabil, parcurg kilometri pe benzi rulante ondulante, urc si cobor ametind, calatoresc fara zone de plata, trec de ghisee inchise, peste tot pare ca ajung doua clipite prea tarziu, lunec pe coridoare verticale, ma poarta drumurile spre niciunde. Unde esti? Ne separa un zid cristalin de sticla securizata de patruzeci si doi de milimetri, te uiti in alta parte, nici nu m-ai zarit, iar ma ratacesc, bantui in gol extenuat si viata din vis e mereu fara sens.

***

Si tu, pe unde ratezi sa te intalnesti cu fosta pereche? In ce locuri va cautati/evitati/coincideti.

Cum iti configurezi Facebook-ul, generozitatea lui google, ipocrizia prietenilor comuni, mocirla subconstientului, cararile sufletului