Personal

De ziua ei a primit o felicitare prin posta, de la un magazin de jucarii.
Ii arat plicul unde scrie numele. Nu-l recunoaste, in majuscula e scris doar A.
Cand intelege ca e pentru ea cu La Multi Ani, e foarte mandra.
Din valul euforiei, ma intreaba pentru cine sunt celelalte doua plicuri.
Pentru papa.
Nu, tot pentru mine. Da sa le desfac.
Nu, sunt ale lui papa, uite vin pe numele lui, nu le putem desface.
Indignata: "Molt malament, mama. S'ha de compartir, a casa nostra tot és de tots".
In traducere: "Urat din partea ta, mama. Trebuie sa impartim lucrurile intre noi, acasa la noi tot e al tuturor".
Ma distreaza ca i-a iesit zburand pe gura fraza, caci prima parte o aude doar la scoala (de aceea o si zice in cat), in timp ce la partea cu acasa la noi totul e pentru toti am mai lucrat si noi.

Sinci

Domnita mea a binevoit sa-mi explice aseara cum e cu sinci.
"Se zice cinci, nu sinci."
Ea, didactic: "Nuu, mama, finca cum in catalana e cinc, pues in romaneste e sinci."
Normal, cum de nu-mi trecuse prin cap, mie care si acuma scriu cinq in loc de cinc.

Forum

Aici vreau sa adun ce-am scris prin alte locuri, caci am lasat mult timp in cuvintele alea si chiar cred in ce-am scris, nu-mi place sa ma risipesc in gol.

Frumusetea

Mama,
Eduard e muuult mult frumos.

Zice si ea ce-aude. Adevarul e ca inainte de a mi se zice orice altceva aud: ce copil frumos. Frumosule. Frumoaso (tot lui). E frumos, hein! De la oricine, femei, barbati, mame cu bebelusii lor, babe, bunici cu baston, vanzatorul de peste (am ramas masca), toti.

Si ma ingalbenesc pe dinautru: cu fata n-am auzit nici macar o data, cat era bebelus, asa ceva. Mereu: ce simpatica, ce expresiva, hahaa. Arata ca o bila, era toata o maslina, la fata rotunda, la corp cu chiscute pe ea, in fine, un bebe sanatos fara a fi o frumusete. Ii si ziceam bumbutzu.

Si asta, cu gura mereu deschisa, urland la toata lumea de vreo 4 luni incoace "holaaaaaa!", mai nou zice "hola que tal?", cu fata aia de adormit continuu, dulce si fermecator de-ti vine sa-l umpli de saruturi de dimineata pana seara, pirpiriu (uf, aici imi cam tremura sufletul, ca tare il vad firav), asta ii cucereste pe toti. Si ea, atat de buna ascultand cum e laudat frate-su, primeste intr-un binevenit ultim moment o apreciere: si tu esti frumoasa, guapa!

Ha, fiecare e cum e. Frumosi eram mai toti de mici, si uite-ne acuma!

De Sfantu Ion a fost bolnav baiatul vreo 5 zile. Doua zile numai in brate a stat, ca un bebe de doua saptamani. N-a zis nimica, n-a cerut sa mearga, n-a mancat, n-a plans. Doar a stat lipit. Eu cred ca raceala asta a venit ca el sa se poata desprinde de epoca de bebelus, cand nu mergea pe picioarele lui. A fost ca un cadou pentru amandoi: ultima, inainte de despartire. Doua zile imbratisati, eu blocata de ma durea curul de stat. Am mers si in drumetie, profitand ca nu avea chef de miscare centrifuga.

Si-a bolit cea mai frageda pruncie, despartirea de mama eu, mama acelasi corp cu mine. S-a oprit si s-a intors ca sa poata merge mai departe, cu bateriile incarcate pentru tot restul vietii lui. Multumesc.

Mama, tu de ce te superi toata ziua cu mine?
(Nu stiu daca a vrut sa spuna in fiecare zi sau de multe ori de-a lungul zilei)
Nu ma supar.
Ba da, esti toata ziua suparata cu mine, papa nu se supara pe mine ca tine.
Hm, papa nu e acasa toata ziua.

Trecem printr-o etapa delicata: nu reusesc s-o urnesc niciunde. Nu vrea sa iasa din casa, nici dimineata, nici dupa-masa. Odata iesita, nu vrea sa se intoarca. Mai vrea in parc. Inca unu, inca "sinci", inca sapte minute.
40 de minute dimineata negociind sunt multe minute...si un bebe n-are atata dispozitie de asteptare.

***

La 10 dimineata, cand in sfarsit am reusit sa iesim din casa: Mama, azi vreau inghetata. Vreau doua. Acuma vreau doua inghetate.
Bun, nu mai bine trei?
Dada, trei. Triumfatoare: mergem acuma la inghetzatare (adaptarea ei pentru gelateria) si imi cumperi trei.

***

Atata am asteptat-o si acuma nu stiu cum sa ma descurc in situatia asta: a intrat in faza printesa total: nu-i mai cumpar nici o hainuta, jur. Nu vrea pantaloni scurti, nu vrea rochite care nu sunt "de printesa", nu vrea ce nu-i place, si partea cu placutul e un impuls de secunde, daca-i tuna ca nu, e nu. Logic. Eu o inteleg pe ea, dar sa ma inteleaga si ea pe mine, sta de n zile cu aceeasi rochita deja tocita fiindca e una din putinele care inca ii plac, in timp ce toate celelalte ii raman mici pe zi ce trece. Pe cea pe care o uraste a mazgalit-o cu pixul in zona taliei. Sa ma-nvat minte. Da' de unde sa stiu eu ca o lua asa tare dintr-o data?
I-am propus sa le dam la alti copii care nu au hainute si le-ar place astea care ei nu-i mai plac. Mi-a zis-o: Mai tarziu o sa-mi placa.

Diferenta

Am chef sa scriu despre un lucru pe care nimeni nu ti-l spune: diferenta de varsta intre frati.

In momentul in care se naste primul copil, in caz ca vrei sa treci de etapa de a fi parinte de copil unic, incepe tic-tacul. Tu ca femeie habar n-ai in primele momente, incepi sa te gandesti la un moment dat, din inertie.

Pentru cele care am avut cezariana cica e si mai alienant, caci iesirea brusca, lipsa trecerii da un sentiment de gol care te desira interior si se deghizeaza si sub forma unui dor sfasietor de a avea un bebelus. Imi aduc aminte perfect de etapa asta, fetita mea avea 4 luni si eu vroiam iar unul mic mic mic, la 8 luni la fel, tin minte ca venise sora-mea la noi si eu spuneam ca o invidiez pe X care vrea sa ii faca unul dupa altul. Ca vreau si eu unul mic, iara. Cunosc si alte fete care au trait sentimentul asta, nu e doar nebunia mea.

Pe la vreun an m-am mai calmat, caci a inceput zbantuiala si nu-mi mai ardea sa ma gandesc la nou-nascuti.

In rest, totul e relativ, fiecare isi intuieste intr-un fel limitele. Eu nu m-am simtit in stare sa fac al doilea copil inainte, si bine am facut, ca n-as fi iesit prea mandra de mine din experienta. Si mi se parea ca e un pic mare diferenta asa cum e, dar viata de zi cu zi mi-a demonstrat ca a fost bine asa, mai mult ar fi fost mai relaxat pentru fetita (sau nu, ca si la 5 ani s-ar fi simtit la fel de detronata), dar un pic tardiv pentru noi.

M-am calmat teribil cu invidiile: mergeam pe strada si vedeam doi copii superbi, aproape nu se aprecia diferenta de inaltime, si muream de tanjire. Acum merg eu insami cu doi prunci (in acelasi carucior, fata mea il tine pe baiat in brate, ca ma distreaza cum se inteleg) si stiu pana unde pot, cu rabdarea, cu organizarea, cu impartitul.

Si am destule prietene care l-au facut pe al doilea cu 17, 19, 22 de luni diferenta. Sau doi ani, si adevarul e ca mai toate mi-au spus ca n-au iesit cu amandoi din casa multe luni. Pe deasupra, cel "mare" merge toata ziua la gradinita, zi lumina, si cu 19 sau 22 de luni pentru mine n-ar fi fost deloc o mandrie. Ori ai o mama care traieste in casa ta si cu care esti perfect de acord in tot, ori ai soacra ideala, care te ajuta neconditionat, de la trebile casei pana la timpul cu cel mare, dar nici asta nu ma interesa. Copilul are multa nevoie de mama si sa vad acuma bebelusi de 2 ani ma ia cu fiori, caci l-am plamadit pe cel mic cand cea mare avea 2 ani, ce micuta!

Capra vecinului

Acum patru ani n-aveam vreme sa ma uit prin balcoanele din cartier, pe motiv de prea ocupata cu a-mi analiza propriul buric.

Anul asta, cum merg libera prin viata si am un car de timp, am vazut balcoane minunate cu steaguri de invidiat, mai mereu aceleasi: Argentina, Brazilia, Italia. (Franta n-am vazut, nici restul).

Imi pare rau ca n-am facut poza unuia tapetat cu steagul Braziliei din flori, era o nebunie.

M-a surprins sa vad acum cateva zile vreo 3-4 cu steagul Spaniei, caci sentimentul spaniol e destul de putin frecvent. Si in fotbal e politizat, forma extrema vine cu o acvila in mijlocul drapelului, si in preajma e mai mereu un nene cu mustacioara tip Franco. Sunt si tineri, cu look identic, lipsa mustatii e compensata de un anumit tip de Ray Ban.

Aici, unde pana si babele poarta chiloti de Barça, nu vad de ce ma mira sa isi puna spaniolii identitatea pe geam. Ce il enerveaza pe barbata-miu e ca atunci cand pierde vreo reprezentanta spaniola in orice sport mereu se vorbeste de "fotbalistul barcelonez", pilotul catalan (la motocilete de exemplu), in schimb cand castiga e "pilotul spaniol", fotbalistul "asturian". Nuante.

Am ajuns s-o aud si pe asta, la inceputul Cupei Mondiale: daca pierde Spania de vina e tot Barça, caci sunt vreo 6 fotbalisti din clubul catalan. Asta zis de extrema dreapta televiziva, Intereconomia, care scot perle splendide zilnic si in toate domeniile.

Ma doare-n cot de cine castiga, da' tare-as vrea sa fiu scutita de a o vedea pe "Herr" Merkel aplaudand.

Oricum ma emotionez cu totul diferit in fotbal: daca de la atletism pana la aruncatul cu arcul ma inmoi total cand vad expresia victoriosilor, in fotbal mi se pare mult mai interesant sa ma uit la cei ce pierd. M-a atins pana si Maradona prabusit, fara sa se poata desprinde din imbratisarea pe care i-o dadea fiica-sii, ca sa nu mai zic de ghanezi care se culegeau unul pe altul de pe gazon, de terci ce erau cand au pierdut.

Diplomatie

Mama, ce burtica mare ai!
...Da. (mi-o zis-o)
dupa 5 secunde: O sa faci alt bebelus?
(Mi-a inghetat omusorul ca o stalactita. Asta o durea pe ea): nnnu.
dupa 5 secunde: Tu vrei sa fac alt bebelus?
Nu...o bebelusa.

Ii arde ei de bebelusa cum imi arde mie.