Spania trazneste a usturoi. Victoria Beckham dixit.
In august, casa mea e axioma de la ma'am Vicky.
Izolati departe de freamatul miscarii centrifuge, de orasul ce se aseaza cu coatele in Mediterana, ma delectez cu gestul prin excelenta pisicher de a bucatari cu usturoi.
Cand descoperi usturoiul, viata are alt sclipici, e ca un pumn de paiete multicolore, dada un pic kitsch, spulberate peste o tinuta decenta.
Cultural, de la canadieni pana la asiatici, sa traiesti aici include sa adopti usturoiului ca ingredient de baza in bucatarie. E ca si cum, daca India ar fi o destinatie ideala pentru natiile de expatriati (hahaaaa), toti auslanderii ar incorpora curry-ul in orice fel de mancare.
Bucataria e un spatiu creativ prin excelenta, autonom si egocentric.
Nu cred in munca in echipa. Imi place sa fac singura lucrurile, nu reusesc sa ma combin cu nimeni. Autonom in sensul ca in epoca asta, cand ma simt atat de trasa de poale continuu, ragazul din preajma sobei de gatit e un spatiu de gratie, o zona de ras interior, de fericire si de creatie. Imi place sa inventez, imi plac mixurile, spontaneitatea, jocul intamplarii, timpul aleatoriu, verdele, culorile toate, viata bulbucind, precizia farmaceutica a ingredientelor, si mai presus de toate, libertatea. Libertatea de a gresi, de a o da in bara total, de a scoate la iveala ca un prestidigitator din palarie produsul terminat pe care nici eu nu il banuiam asijderea.
Mi-ar placea sa ma dezbar de parte din bagajul mostenit: bunica era bucatareasa, si intre lucrurile bune furate de la ea, nu mai incape defectul de a ma insela in cantitati, doar fiindca unitatea de masura vine prin zestre pantagruelica. Bucatarea pentru nunti, si una din amintirile cele mai mirositoare ale copilariei e cea a pregatirilor de nunta, unde ea era sefa ceremoniilor prenuptiale, de luni pana sambata noaptea, cand era momentul petrecerii. Un stol de femei harnice si excelent organizate de generalul meu se miscau sub ordinele ei chirurgic-stralucitoare. Lunea si martea pregatirea logistica: spalatul oalelor pentru supe, racituri, adunarea tavilor pentru prajituri si torturi, asortarea farfuriilor si paharelor, a tacamurilor. Miercurea blaturile pentru torturi. Joia raciturile si deserturile mii, de toate culorile, in foi, cu ingrediente numai de ele stiute. Vinerea si sambata partea cea mai perisabila, intai supele, in ultimul moment friptura pentru doua-trei sute de persoane, tuica fierband, bucuria, chiotele femeilor, rasetele verzi si descumpanirea mea de preadolescenta. Nu banuiam de ce, nimic.
Darnicia dintre plite, eleganta unei femei africane in a distribui cele mai exclusive ingrediente pe platou, dezinvoltura feminina, muzica interioara, intuitia, masura "la ochi", curatenia, viata colorata, surasul sufletului, asta ma fascineaza in bucatarie.
In august, casa mea e axioma de la ma'am Vicky.
Izolati departe de freamatul miscarii centrifuge, de orasul ce se aseaza cu coatele in Mediterana, ma delectez cu gestul prin excelenta pisicher de a bucatari cu usturoi.
Cand descoperi usturoiul, viata are alt sclipici, e ca un pumn de paiete multicolore, dada un pic kitsch, spulberate peste o tinuta decenta.
Cultural, de la canadieni pana la asiatici, sa traiesti aici include sa adopti usturoiului ca ingredient de baza in bucatarie. E ca si cum, daca India ar fi o destinatie ideala pentru natiile de expatriati (hahaaaa), toti auslanderii ar incorpora curry-ul in orice fel de mancare.
Bucataria e un spatiu creativ prin excelenta, autonom si egocentric.
Nu cred in munca in echipa. Imi place sa fac singura lucrurile, nu reusesc sa ma combin cu nimeni. Autonom in sensul ca in epoca asta, cand ma simt atat de trasa de poale continuu, ragazul din preajma sobei de gatit e un spatiu de gratie, o zona de ras interior, de fericire si de creatie. Imi place sa inventez, imi plac mixurile, spontaneitatea, jocul intamplarii, timpul aleatoriu, verdele, culorile toate, viata bulbucind, precizia farmaceutica a ingredientelor, si mai presus de toate, libertatea. Libertatea de a gresi, de a o da in bara total, de a scoate la iveala ca un prestidigitator din palarie produsul terminat pe care nici eu nu il banuiam asijderea.
Mi-ar placea sa ma dezbar de parte din bagajul mostenit: bunica era bucatareasa, si intre lucrurile bune furate de la ea, nu mai incape defectul de a ma insela in cantitati, doar fiindca unitatea de masura vine prin zestre pantagruelica. Bucatarea pentru nunti, si una din amintirile cele mai mirositoare ale copilariei e cea a pregatirilor de nunta, unde ea era sefa ceremoniilor prenuptiale, de luni pana sambata noaptea, cand era momentul petrecerii. Un stol de femei harnice si excelent organizate de generalul meu se miscau sub ordinele ei chirurgic-stralucitoare. Lunea si martea pregatirea logistica: spalatul oalelor pentru supe, racituri, adunarea tavilor pentru prajituri si torturi, asortarea farfuriilor si paharelor, a tacamurilor. Miercurea blaturile pentru torturi. Joia raciturile si deserturile mii, de toate culorile, in foi, cu ingrediente numai de ele stiute. Vinerea si sambata partea cea mai perisabila, intai supele, in ultimul moment friptura pentru doua-trei sute de persoane, tuica fierband, bucuria, chiotele femeilor, rasetele verzi si descumpanirea mea de preadolescenta. Nu banuiam de ce, nimic.
Darnicia dintre plite, eleganta unei femei africane in a distribui cele mai exclusive ingrediente pe platou, dezinvoltura feminina, muzica interioara, intuitia, masura "la ochi", curatenia, viata colorata, surasul sufletului, asta ma fascineaza in bucatarie.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu