Faust si Ibiza, altfel

Ziua si noaptea

bunga bunga

VERSUS

Arta (?) contemporana

Spoiler!

De fapt nu, nu e obligatoriu sa se intample asa. Poate tu o sa stii sa nu te arunci cu capul inainte, uitand de tine pana in pelincile albe. Poate ai zece ani mai putin decat mine, poate te recuperezi intre un suvoi de prolactina si altul, poate o sa ai (alta) masura. Sigur.

Nici nu stiu cum sa spun.

Ca Bogdana, ca Sabina, ca Alina, ma simt - ele poate doar uneori - extenuata.

Undeva din anii astia nebuni.

Si nu am trei copii, nici nu compun muzica, nu fac poze care sa-ti taie respiratia, nu fac mare branza, de fapt nu fac nimic toata ziua, si cu toate astea nu-mi revin.
N-am fost superwoman, n-am lucrat ca mama 18 cu 24, am fluierat uitandu-ma cum alor mei le curgeau mucii, am trait in ritmul lor.

Ma simt, fizic, daramata.

Analizele zic ca sunt sanatoasa tun, arat ca un stejar de neclintit, mi-am facut examen la cap ca-n House, cica sunt bine.

Toti zic ca sunt sanatoasa, si eu ma tarai. Nu-mi revin; uneori dimineata, dupa somn, nu ma doare nimic, o vreme. Apoi incepe.

Nu trece, si sunt mai odihnita ca alte luni, ani.

Habar n-am, am ajuns sa ma bucur la prima ora a diminetii, cand inca nu ma doare tot. Asa repede am devenit baba? Deja?! Ieri ieseam din spital cu un prunc in pelinci si azi am parul alb si-s hodorogita.

Ca Harap-Alb, care creştea într-un an cât alţii în zece. 

Ce sa zic, nu doresc numanui. 

Leaga-te la cap 3

Asta e un text serios despre gradul de cacao mintal personal actual.
Pentru detalii vezi Leaga-te la cap 2.

Ce mai citesc pe pereti si
ma intereseaza
ma intriga
ma preocupa
imi place
cred ca e pe bune:

Bine.

*

Cred ca sa cresti mare inseamna sa nu mai fii asa credul.

Credul: cand pui botul la toate, cand crezi ca tot ce zboara se mananca.

Altfel: viata bate filmul. Ala pe care ti-l incalcisesi in cap.

Astea trei randuri n-au nimic de-a face nici cu imaginile de mai sus, nici cu randurile de mai jos, doar cu un moment din maturizare.

*

Nu stiu din ce cauza se intampla, dar suspectez ca am intrat deja in criza de la patruzeci de ani.

In ritmul asta la anu' salut menopauza.

Na! Alt lucru pe care nu-l amortizez.

Am impresia ca am aterizat aseara de pe alta planeta si nu localizez nimic cunoscut, ca am pierdut zece ani fara sa stiu ce-i aia bujori in obraji, fard à joues, fard à paupières, rouge, pulberi de soare, fluide précieux, M.A.C., BB cream, Kabuki F80.

Daca apare maine unul cu o tavita cu acid hialuronic in seringa, te asigur ca ma arunc pe el, la bisturiu nu ma infig ca mi-a ajuns, ca sa vezi cat sunt de naiva zic zece ani ca si cum fetele incep sa se machieze la 25. Ma intorc - exagerez, nu pot intoarce capul - sunt atenta la celelalte femine si vad dintr-o data ca sunt toate perfectionate ca un ceas cu mecanismul minutios. Habar n-aveam. O fi prea tarziu?

Statistic

Nu ma dau in vant dupa statistici, dar am citit doua care m-au inviorat:

Profilul spaniolului fericit: femeie, 37 de ani, casatorita, doi copii, lucreaza in afara casei.

Barbatii presupun ca n-au participat la studiu fiindca erau la o bere cu baietii, nu de alta, dar nu cred sa fie o franja a populatiei din cale afara de deprimata.

Cealalta e o statistica personala a unui medic, o reiau de aici:

"Profilul tipic (al unei femei care naste acasa, n.m.) e o femeie de 33 de ani (e media de varsta a celor care imi solicita serviciile), in multe cazuri licentiata universitara la o specializare stiintifica sau lucrand in domeniul artei (muzica, televiziune etc.), care a citit mult si s-a gandit mult la nastere."

Feminista

Travaliul si nasterea nu au nevoie de perfectionare.

Sunt deja perfecte.

Oricat ar speria doctorii femeile ca fara ei sunt pierdute.

Si oricat ar deranja pe cine stie cine, sarcina, nasterea, puerperiul nebun, alaptarea sunt parte importanta din sexualitatea unei femei, mai mult, sunt punctul cel mai aproape de soare din viata ei.

La mère & la fille & le texte

Comptoir des Cotonniers e, in afara de un magazin frantuzesc, un delicat catalog papier (n-am reusit sa-l gasesc pe site decat ca mostra aici)  de mame si fiice. Textul urmator e ca o pagina din catalogul asta, o mama odinioara sexuala, vie si lunecoasa, si o fiica azi fata batrana si invertita.

1983
Lustruieste galantarul. In spatele sticlei parizer innecat in saramura, salam de Sibiu, Victoria, sectiunea mezeluri de la Metalo, mai pe seara va trece la dulciuri cu bombonelele de ciocolata si cuibul lor de stafida, napolitanele la patru lei cutia si pachetele de "creveti" deshidratati care se expandeaza in ulei incins.

Ca un ceasornic, Tanta ramane gravida primavara si toamna, fara gres. L-as omori, cretinul naibii, i-am zis sa ma lase in pace. Ultima data era sa crap.
Soneria. Dumnezaii ma-tii, la ora asta ma cauti, vin de la schimbul trei. Na, mi-ai trezit si copilul, cum il mai adorm, nevasta-mea e la lucru.
Bai, si eu, am venit cu tine. Stai oleaca, hai te rog frumos, ajuta-ma s-o duc pe nevasta-mea la spital, am gasit-o intr-o balta in bucatarie.
Ma lasi, nici nu vreau sa aud, ti-am zis ultima oara ca n-o mai bag in masina mea in halul ala. Nu-mi spune nimic, nu vreau sa stiu. N-am nici cu cine lasa copilul acasa, are cinci luni.
In drum spre spital, ea horcaind, livida, barbata-su cu ochii holbati la bebelusul din brate, soferul mut.
L-am aruncat singura in ghena de la blocul glisant, gunoierii mereu gasesc acolo fetusi chirciti, e singurul bloc cu ghena din cartier, urmatorul e abia in Statie, dupa piata. Nu stiu cum am putut sa ma duc singura pana acolo. Ma trazneste al meu cand se intoarce.
Am scapat.
Mi-e si mie rusine, sora-mea zice ca la scoala ei pana si pustii de clasa a sasea susotesc ca Tanta are facute treizeci si sase de avorturi. De unde stiu ei mai bine ca mine, ca eu le-am pierdut socoteala. Mai bine faceam baiat, fata mea tot prin astea o sa treaca? Frati ii trebuie ei acum, la toamna intra la liceu.

1998
Imi plac barbatii. Bruni si indesati, fara ezitari. Hai n-o fa pe mironosita lesinata, la urma urmei intim e ce-am trait eu cu fiecare in momentul ala precis, aia nu se poate descrie, restul sunt detalii bune de barfit la ora asta.
Ai dreptate, dintre toti cu care te-am vazut mi-a placut de Aliosa. Cum il chema de fapt?
Esti o pramatie, trei ani ai asteptat sa-mi spui ca-ti placea de el. Am stiut dintotdeauna.
Un print rus frumos de te durea sternonul, rastignit intr-un palton militar in noaptea de Inviere la Saint "Suplice"(!!), nu crezi ca mi-ai putea da dezlegare la amintirea asta pentru cand voi fi babatie? Oricum nu era genul tau, prea slab.
Slab de inger. Doua doctorate, urmatorul lucru la care visa erau cinci copii. N-as fi zis nu, dar pe rand. Mi-a scapat. Recunosc, imi cam bubuie tic-tacul.
Nu-i nevoie sa detaliezi, se vede si fara ochean.

2014
Puiule, cand vii de Craciun acasa trebuie neaparat sa-ti prezint pe cineva, baiatul unei prietene noi, e o comoara! Vreau sa te vad frumoasa si odihnita, sa dormi suficient!
Ma', nu fi pisaloaga, incepe sa mi se evapore dorul de voi! Tatuca ce face?
Ce sa faca, disparut in Delta, pluteste pe alta planeta... ma gandesc sa divortez.
Bine, mami, sa bagi actele negresit pana vin, bisous!
Esti necrutatoare.
Nu, doar ocupata, maine merg in Sud.

Te iubeste.

Ma sufoca. Nu poate controla tot, si tu esti la petite preuve vivante.

N-as fi atat de sigura.

Hm, te indoiesti de mine?

Nu, nu ma indoiesc de ea. Mi-e totuna, suntem aici, impreuna. Saptamana viitoare plec la Seattle, ti-am zis? O conferinta, apoi ma asteapta ai mei.

In causul zidurilor rosii, femina mica si uscata, fara pic de simt al umorului, ascutita si iute, si femeia blanda, cu gesturi ample, de zbor redus pe pamant.

Inainte era mai usor

Ei, mai usor din punct de vedere strict al maternitatii, al privirii inspre nastere si moarte.

Caci mai usor din alte unghiuri nu era, ai dreptate. N-as putea trai  fara masina de spalat cu motorul iQdrive, cu al ei antiVibration System, speedPerfect, 60% mai rapid, aquaSensor, flowSensor y 3D Sensor, aquaStop, semnalul acustic de sfarsit de program, tehnología touchControl, display-ul de cristal líchid miltifunction...

Se cunoaste ca mi-a dat ortul popii masina de spalat pe baza de depresie cronica si-mi caut alta, da? E ca si cum bunica ar fi zis intr-o buna zi: intru in greva, nu mai spal nici la maglu, nici la rau. Nu mai spal pur si simplu. Cinci copii, treaba voastra, nu mai soponesc nimic. Aia a zis masina mea.

Nici  fara cea de spalat vase n-as putea trai, fara uscator de rufe, sunt fan Thermomix, roomba, scooba si tot ce mai inventeaza baietii astia pe care i-as pupa de cat ne-au usurat viata, nu exista robot de carpit ciorapi caci nimeni nu mai carpeste ciorapi, am vazut la televizor o cubaneza foarte lucida  zicand ca adolescentele spaniole habar n-au sa-si spele lenjeria intima.

Nota: adevarul e nu am nici roomba, nici scooba, nici uscator de rufe, nici Thermomix, nici masina de spalat farfuriile. Dar sunt foarte de acord cu existenta lor, mai mult, visez sa le am pe toate functionand simultan, sa bazaie si mai dihai te miri ce prin bucatarie.

Da, e mult mai usor acuma. 

Dar era mai simplu inainte: fiintele (vorbitoare si nevorbitoare), anotimpurile, alimentele se nasteau si traiau normal, un lucru atat de greu de facut acuma. Nimeni nu poate naste normal, toate sunt ba mioape, ba stramte, ba grase, ba proaste.

Acum vreo patru ani m-am intalnit in tara cu o prietena, medic veterinar, tocmai cezariase o pisica. de ceeee? o intreb, inca incovoiata la suflet. Nu putea sa nasca, am stat toata ziua cu ochii pe ea si nu nastea. Cine te-a pus sa stai "cu ochii pe ea", cum sa nasca asa? Tu poti face un act de iubire sub privirea unui chirurg?

Viata si moartea se intamplau alaturi, langa pridvorul tau, peste parleaz la Livia lui Iliuta, si daca Marioara lui dom' prefesor nu era pe tura, se mai intampla si fara moasa. Asa cum a patit bunica macar o data din cate-am inteles. A carei ocupatie preferata e de cativa ani buni mersul "la mort". De cate ori o sun in ultimii zece ani e mereu "la mort", la priveghi.

Moartea era un lucru natural, simplu, fara multe dureri de cap, caci se intampla aproape si constant. Aici soacra-mea afla de la ziar ca i-a murit vecina de deasupra, nimeni nu zice nimic, familiile sunt atat de minuscule si autiste incat ti-e groaza sa te gandesti ca moare unul, mai ramai doar tu, singurel pe lume.

Era mai usor inainte: nici o femeie nu avea nevoie de cursuri de pregatire pentru nastere, nici nu mergea la grupuri de sprijin pentru alaptare.

Relaxarea, pilates, yoga pentru gravide si antrenarea fizica de la orele de pregatire pentru nastere le faceau pe camp, la muls vaca, la strans fanul, la curatat in grajd, la alergat dupa carlani, la jumulit de ganste. De pregatire psihologica nu era nevoie, ca nu se inventase epidurala ca sa inspaimante femeile ca fara anestezie o sa crape de durere. Si nu era nevoie caci toate din familie (mama, strabunica, surorile, cumnatele) nascusera copiii care venisera de la Dumnezeu fiindca asa era datul. Ca si la priveghi, vorbele nu-si aveau rostul. Animalele de pe langa casa (se) nasteau si mureau fara complicatii. Si ma scuzi ca sunt asa de sincera, daca erau complicatii se numeste selectie naturala.

Cu tzatza la fel. Cunosc o gramada de fete care zic ca n-au vazut pe nimeni niciodata alaptand inainte sa devina mame. Pe nimeni in toata copilaria, pe nimeni in casa. De unde sa apuc copilul asta ca sa-l pun la piept? De ce plange, de ce nu-s buna de nimic, de ce nu-s in stare nici macar de asta, care pare atat de usor?

Era mai simplu inainte, caci ritmurile vietii nu erau aflate de pe hartie la gradinita, ci sub cerul liber. Imi aduc aminte ca mi se parea caraghioasa treaba de barbat pe camp: bunica si inca vreo trei-patru femei praseau in linie, tacute, faramitand pamantul cu sapa, marunt, ca intr-o doara, dar voiaie, fara sa se planga de efort sau de oboseala. Bunicul trecea in urma si semana. Mi se parea logic, dar ridicol. (acuma rad, ma regasesc feminista de mica si bine in pielea mea de pre-femeie).
Nota: observi detaliul poligam al tabloului, da?

Viata curgea de la sine si femeile nu erau depresive caci simteau pamantul respirand, isi cunosteau ritmul interior fara sa fi facut nici un curs on-line de initiere in autocontrolul fertilitatii. Nu era nevoie sa faca tratamente de stimulare ca sa ramana gravide, caci pasarile cerului, frunzele si ploile le soptisera ca pruncii nu se fac incepand cu patruzeci si doi de ani.

Copiii cresteau laolalta, intre femei, nu trebuiau sa iasa din "gradinita" pentru fiecare ou pe care-l avea de cumparat ma-sa. Ele se intelegeau pe muteste: intr-o casa una randuia oalele, alta animalele, alta era cu dereticatul, cealalta cu copiii, care cresteau copacel-copacel fara dermatita atopica cronica, intoleranta la gluten si sindrom de deficit de atentie. Uneori se mai luau de tulpanele, imi inchipui, doamnele, dar sa traiesti in casa cu cumnatele, soacra, mama sau macar cu o bunica te tinea pe linia de plutire femeiasca. Tu crezi ca e normal sa stau la sezatoare cu Veronica pe messinger, reparand panzeturi care s-ar tese singure din nou intr-un club feminin din orice trib amarat?

Ceva din usuratatea aceea a ajuns si la mine, si n-am cuvinte sa le multumesc mamei, bunicii, strabunicii si tuturor celor dinainte, cel putin pentru un detaliu: nu mi se pare o povara sa fiu femeie, asa cum am auzit de la o prietena cu care nu mai vorbesc: "e greu sa fii femeie". Nuti, prietena mamei, mereu mi se plangea mie (?! eu cu saptesprezece ani, pierduta in spatiu) de dismenoree crunta, ca autoarea documentarului "Luna din tine" si ca alte milioane de femei apasate de asa bolovan divin.

Am crezut o vreme ca suntem rele intre noi, ca suntem lipsite de solidaritate. Si am aflat deschizand ochii inauntru ca azi suntem doar ingrozitor de singure. Maternitatea e si o cararuie fumigata cu frustrari imperceptibile pentru ochiul liber. Aia "n-a avut chef" sa faca X (sa dea copilul la cresa sau sa se lase de servici), cealalta s-a intors cu spatele cand a auzit ca poate nu era singura solutie, ce rost mai are acum sa dezvelim rani vechi?

Adevarul e ca  regretele, renuntarile, lacrimile, neputinta, abandonul s-au asezat si din singuratate: singura in mijlocul furtunii, nu stiu ce a facut mama cand era ca mine, bunica cum a putut cu cinci, si strabunica cu unsprezece?

Nu erau singure, totul era la vedere, nu li se cerea un cod de acces pentru fiecare nedumerire.
Azi, batrana, am invatat sa nu judec pe nimeni, caci in lumea feminina se misca plutind bulgari de materie foarte sensibila, cu care e riscant sa te joci la intamplare, punand etichete.

Era mai simplu inainte, nu trebuia sa-ti zmulgi auricularele din care ies in nestire zgomote dezordonate si confuze ca sa regasesti poteca buna in liniste. In urechi curgea direct zumzetul vietii, nepasator, bulbucind, te insotea peste tot, intre inceput si sfarsit.

***

Am doua imagini (contradictorii, sa le mai intelegi pe femei) pentru povestea asta, dar nu le pot pune caci pe obiectul uneia l-am dus la tara.
Tocmai acum, cand aveam nevoie de el. Revin.

Luna din tine: ce mi-a placut

Niste intalniri fortuite, cateva coincidente de situatii din ultimele saptamani mi-au facut cadou doua-trei veioze interioare:

- am inteles (pfiuuu, ce relax) ca ma inselam: forta asta fizica iesita din comun pe care o am de catva timp si de care mi-e rusine de multe ori era gresit asumata ca fiind masculina. S-a facut cumva lumina peste ignoranta: nu e deloc masculina, e feminina.

- banuiam eu ca dansul din buric e doar un pretext. Ideea nu e sa inveti sa dansezi din buric, ci sa ajungi sa iti asculti corpul, sa-ti destupi urechea acoperita. Mi-am petrecut patru luni din prima sarcina cautand marca de carucior ideal, pana acolo imi ajungea mintea. Am dat peste lucrurile cu adevarat importante abia mai tarziu.

- Cine nu vrea sa asculte nu asculta, nu e nimic de facut. Uneori am impresia ca sunt fete care au un protector din ala ca la cal, la ochi si la urechi. Orice ai incerca sa vorbesti, nu le intereseaza, trece pe langa ele. M-a pus pe ganduri partea din documentar care vorbeste despre cultura pilulei anticonceptive: adolescente care intra in feminitate complet desconectate de propriul corp si de identitate, care iau mecanic pilula fara sa se intrebe de ritmuri interioare. Acelasi lucru din nou, la menopauza, bombardament hormonal artificial, surzenie totala.

- unei fete preocupate si speriate alta i-a zis: nu te mai gandi la nimic. Simte. Inchide-te la tot ce e rational si asculta-te doar.

- uneori instinctul pierdut aude/citeste/i se povesteste o idee. Pare ciudata, neobisnuita, minoritara, catalogata drept excentrica din punct de vedere social. Pe firul acelei idei incepe o cautare, o excursie personala.

Luna din tine

Util, educativ, feminin.
Sper sa mai fie activ cand o sa vreau sa-l arat fetitei mele.

http://www.rtve.es/mediateca/videos/20110312/noche-tematica-luna/1043742.shtml

My It Bag

De la bunica paterna am mostenit o doza buna de testosterona.

Si talentul sa ma bag in mijlocul valtorilor celor mai namoloase, sa fiu mereu in ebulitie emotionala, sa-i trag pe cei din jur dupa mine, sa-i incurc in lianele pe care le duc agatate din cine stie ce poveste rocambolesca, tot eu sa-i deznod si iar sa-i leg, sa-mi storc mereu camesa de pe mine intr-o continua rasturnare de situatie - citeste stare sufleteasca.

Din oficiu, imaginea de bunica e asexuata, insa bunica de care scriu era mai ales barbata. La cealalta materna sesizam razlete tuse feminine: i-am vazut uneori coditele gri fine, impletite si rasucite ca o coronita, avea pasiunea tulpanelelor, acum am aceeasi sani ca ai ei, mirosea cald si cunoscut.

Dincolo de pasul iute si sec, de barbat, de forta emotionala si fizica descomunale, de fizicul neutru (nu am vazut-o veci jeluindu-se de nici o durere muiereasca, nu stiu cum are sanii), de puterea vrajitoreasca de a ne strange pe toti din familie si de a ne risipi ca intr-o furtuna electrica in aceeasi fraza, avea ceva innebunitor de feminin, care e obiectul textului acestuia: poseta.

Inconstient, de aproape treizeci de ani, caut acea poseta: din lac negru ametitor de frumos, numai gandindu-ma imi vine sa lesin de puterea amintirii, ca un trapez cu baza spatioasa, cu lateralele protejand concav pliul pielii, cu toata acea parte de sus a trapezului pe care n-am reusit s-o gasesc asijderea in nici un loc pana acum: metalica pe amandoua partile, suprapunandu-se intr-o inchizatura din acelea cu doi bumbi, si ei argintii, destul de mari. Uneori gasesc inchizatura si ii lipseste forma, alteori tipul de piele din lac sau un detaliu din toarta ori cureaua ei, niciodata toate impreuna.

Nici nu ma simt in stare sa descriu poseta asa cum e ea in imaginarul meu feminin, stiu doar ca de-as vedea-o mi-ar fulgera inima.

Sunt pe zi ce trece mai optimista: de cand se reinventeaza "doctor bag" si modelele anilor cincizeci, simt ca in oricare din zilele astea o s-o vad expusa, fara preaviz.

Sau, ceva mai complicat: as putea s-o sun pe proprietara. Dac-o mai are? Oh, nici nu indraznesc sa ma gandesc, mi s-ar opri respiratia la telefon.

Adevarul e ca mi-e cumva frica de ea. Nu stiu de ce, toate femeile din familie o evitam, fiecare din motive puternice si intemeiate. (mai putin una din nurori, care se intampla sa fie maica-mea.) Si, compensatoriu, o adora toti barbatii. Cred ca, in ce ma priveste, refuz sa ma uit in oglinda.

Vulturoaica, masculina, castratoare, puternica, niciodata obosita sau fragila, generoasa in iubire pana la sufocare, infantila, fara reactie la durere, autosuficienta, teatrala, solitara, in capul turmei.

Sunt ca ea.

Imi mai lipseste poseta.

De ce mi-e dor

Sa fiu feminina si fragila.

Dar:

Sunt zmeita.

Zmeita mama.

Daca imi spune cineva sa mut cladirea in care traim un metru mai incolo, pot.

Daca ma roaga cineva de la Urbanism sa imping Mediterana mai inauntrul ei, sa fac loc pentru alte cladiri, pot si asta.

Fiecare zi e un maraton descreierat, in viata mea n-am facut atata efort fizic, nu ma dau pe zece mesteri fauri.

Am atata putere incat simt ca ceva nu e in regula. Ma tratez, cu doza adecvata, asa a zis medicul: "Ai auzit ce spune femeia asta? Are forta cat zece. Adapteaza ce ii dam."

Forum

Aici vreau sa adun ce-am scris prin alte locuri, caci am lasat mult timp in cuvintele alea si chiar cred in ce-am scris, nu-mi place sa ma risipesc in gol.

Feminin

Traiesc intr-o lume de femei. Femei puternice, care muta munti si fac carari, poteci si podeturi pe unde nici ele nu credeau ca pot, femei care duc pe brate viata, pe cei pe care ii iubesc si toate bucuriile si necajirile zilei.
De foarte putin timp am regasit si firul crezului astuia: fraza auzita de copil, de atatea ori, intre femei: e femeie buna, barbata-su era cam na. Cam na cum? Ii placea bautura. (sau era mai bicisnic, nu se lega nimic de el, o cam batea, sau a ramas vaduva tanara, detalii). Axioma. De la taranci citire.

Benjamin Linus "moving the island" e o imagine prin excelenta feminina. Cand l-am vazut traisem nasterea, si de cate ori revad scena (intre min. 2.39 si 3.14) ma emotionez.

Nu sunt perfecta. Pana sa stiu credeam ca anuntul de la inglesina e o fidela oglindire a realitatii.

Si inca ma incanta minciunile frumoase:

Crochiu

Surpriza. Ea rotunda, ce ciudat ma simt, ce cap greu.

Socul. Atat de bruneta, atat de altfel de cum o visasem si o vazusem si o inchipuisem.

Tandretea timida si subtire ca o folie de alge deshidratate, dulceata, sufletul in roua, mutenia, tremuriciul din oasele degetelor: ea e, ea statea acolo pe peretele pantecului meu la cinci luni, cu piciorusele de fetita, cuminte, asteptand.

Halucinatiile. Ca am patru tzatze, ca atarna o salcie plangatoare peste patul din spital, face umbra pe fata ei, exact in prima dimineata.

Cosmarul: ca sa vina sa ma coasa cineva in noaptea a treia. Infirmiera s-a uitat la mine din usa si a plecat fara un cuvant, mai bine pentru amandoua.

Naucirea. Blestemata epidurala.

No comment status. O popreala interioara, de neexplicat. Minutul zero de drum, ca un stop in vid inainte de spirala. milinanomicroinfinitezimo-secunda.

Rasul tamp. Siroiul de relax. Acum abia. Telefoaneleee

Caldura de-afara pe care nici n-o banuiam.

Ce nu pot spune inca pe nume. Ce naiba: momentul ala pe care nu-l doresc nimanui in universul asta, si nici in oricare altul pe care nu il cunosc: intind picioarele in jos, unul si apoi celalalt, si ma sfasai in doua.

Doctorul, in a treia dimineata, suplicandu-ma din privire si vorbele, literal: "Però ets feliç, fill meu"..

Invidia la dus, vazand o lauza care se misca de parca era liana, sclifosindu-se maica-sii nu stiu ce de nu stiu care dantelarii. Eu horcaindu-mi grapele, golita, incovoiata.

Tzatza, sfanta tzatza. Singurul lucru pentru care am avut incredere in mine. Capoasa din mine, taranca. salvarea noastra. n-as fi putut. lipirea.

Amandoua, in foisorul din fata pavilionului de neonatologie, foisor fara copac nici nimic, doar rotund. soarele. 10 dimineata, 35 de grade iulie 2006. Soarele de o vedeam in brate translucida. Evadarea din camera, singure. Prima data. Lumina din zambet, comoara din brate, eu plutind, durerea lasata in camera, rasul mut. Ora zero? asta. cateva minute asezata in plasoleta rotunda, linistea stratosferica, fericirea din sternon pana peste aburii diminetii incendiare. sufletul mic dormind adanc. Cineva facut din aer plutind peste amandoua, peste crestet, in incremenirea caniculei, sufland peste noi.

inceputul. inocenta, copilul din mine. primul rand cu andrelele, stangaci, hait, strans, dar al nostru. de unde nu e, nici dumnezeu nu cere.

emotia de a o aduce acasa, de a purta la noi ce am avut mai de pret vreodata cu mine.

Curajul la jumate, nestiinta de prunc care simte ca lipseste ceva, fara sa stie ce, ca a pierdut, sau a uitat, sau a visat ceva si nu a priceput ce e.

Etajele din trup: durerea cruda, tiuitul metalic de sub buric, capul zambind in toate sensurile, sufletul impacandu-le pe toate, reparand ca masa olarului lutul moale, noroc de lutul moale. asta e, lut ud si bun, intai molatec si jucaus, mai tarziu uscandu-se aspru.