Pentru sensibili nu

Fiindca azi a fost ziua mondiala a non-violentei impotriva femeii, si cum fetele mele spun ca violenta obstetrica e o forma de violenta sexista, aici e un video in urma caruia inteleg (un pic) de ce in tari ca a mea se cere masiv cezariana electiva.

Fluturasul e facut in Brazil, video-ul e din Uruguay, dar peste tot e cam la fel.

Cred ca drumul ar putea fi altul, alternative sunt, doar trebuie cautate.

http://www.ceroviews.com.uy/

***

Uau, am vazut ca am cam multe si neasteptate lecturi la cateva texte specifice, si am descoperit ca aici Raluca a trimis o ancora spre blog, multumesc.
Cu ocazia asta am citit si articolul de pe http://www.feminism-romania.ro/index.php/presa/editoriale/665-stop-violentei-asupra-femeilor-in-maternitati.html.

Am mai pus filmul asta, dar chiar e de repetat la asa o tema, sigur sunt fete care vor sa-l vada:

Iara

Ma ustura pe suflet. Nu ma pot abtine, nu inteleg cine le tine asa legate la ochi:

"Daca-mi permiti un comentariu: ar fi util pentru gravide sa inceapa sa se gandeasca la un detaliu esential: depinde mult mai mult de tine sa nasti decat de medicul care te asista. Sper sa fiu inteleasa bine: teama de a nu fi asistata de medicul "tau" e o teama inutila, care n-ar trebui sa existe. Uneori sa nasti cu medicul de garda e un noroc, gandeste-te ca in teorie el nu se grabeste, e de garda. Doctorita ta, trezita in miez de noapte, intre teama ta si putina dispozitie a ei, fa ecuatia singura.

Niciodata n-am inteles obsesia femeilor fata de ginecologul personal. Pentru unele e mai important decat propriul partener, fidelitatea fata de ginecolog e exemplara. Bineinteles ca daca tii neaparat sa nasti "cu ea" cel mai simplu e cezariana programata, e perfect pentru amandoua.

De aia arata cum arata statisticile in Romania, ce nu inteleg de unde s-a generalizat fixatia asta de a naste musai cu medicul meu. E o prostie cat casa. Important e sa nasti in conditii respectuase fata de gravida si nou-nascut, si in multe situatii asta se mascheaza sub intelegerea unei cezariene elective. E foarte trist.

Pentru mine se cheama abuz de putere. Caci in loc sa fie vorba de consimtamantul informat al gravidei, vorbim de un consimtamant ne/prost/dez-informat. Tu vrei musai sa nasti cu doctorul tau si accepti o chirurgie foarte serioasa ca mod de venire pe lume a copilului tau, in conditiile in care e vorba de o gravida sanatoasa, o sarcina normala si nimeni bolnav. E deprimant."

NVD3C

Acum cateva postari am pus un audio in engleza al unei fete minunate - Ibone Olza - care a fundat o lista monotematica in limba spaniola de sprijin feminin si reciproc intre cezariate: e psihiatru materno-infantil, mama a trei copii si de catva timp, printre multe altele, arhitect de spatii pentru nastere in spitalele spaniole. E si co-autoarea unei carti pe aceeasi tema. Cum ar veni, specializarea ei, povestea personala (nu cunosc circumstantele, are trei cezariene) si interesele au condus-o sa se ocupe de conditiile in care vin pe lume fiintele umane, intr-o anumita zona europeana.

Stiu, ma repet.

Dar pana si lucrurile cu adevarat importante - exemplific asa, "la intamplare": calamitatile naturale, razboaiele - sunt mai usor de infruntat de cei ce au trait o prima copilarie in siguranta si inconjurata de respect si iubire, citeste prin prima copilarie inclusiv  prima ora de viata, conditii de nastere, tip de ingrijiri neonatologice si perinatale.

Invatatii si desteptii in domeniu au ajuns la concluzia ca e o legatura inca inexplicabila (oare?) intre violenta citadina si conditiile de nastere (peste 80% prin cezariana electiva) in Brazilia de exemplu, si siguranta stradala versus conditiile neonatologice si perinatale in Norvegia, de exemplu.

Lista aceasta a fost profund zguduita acum cateva zile, in idei preconcepute, spaime, indoieli, dezamagiri: o mama din Barcelona a nascut natural dupa trei cezariene. Acasa. Nu vreau deloc sa creez panica sau senzationalism. In lista asta de distributie sunt fete care cauta unde si cum sa poata avea o NVDC (nastere vaginala dupa cezariana), uneori o NVDnC. Fata asta e cea despre care scriam acum catva timp, ca ar fi super sa reuseasca. Ei bine, Anahí a reusit, imi inchipui ca la capatul unui drum personal foarte sinuos, lung si de neinteles pentru oricine altcineva. Am cunoscut-o acum catva timp, la o intalnire de mame. Plangea in continuu, la fiecare poveste, m-a impresionat amestecul de forta si fragilitate, ochii luminosi si mainile framantate. Cum traieste o femeie trei cezariene? Nici nu imi pot inchipui, cu una mi-a fost indeajuns.
Prima pe baza de provocare ratata, imi suna cunoscut. A doua de urgenta si cu anestezie generala, o operatie necesara. A treia programata pe baza recomandarii medicului, din cauza de antecedente. A patra refuzata in saptamana 38, cand imi inchipui ca cei din jur o tunau cu texte grele, de tipul "vrei sa-ti lasi copiii orfani". O moasa care a asistat cateva sute de nasteri domiciliare, unele similare, a insotit-o. Spun studiile ca o nastere normala e mereu mai sigura decat o a doua cezariana, si mai spun ca riscul nu creste intre una precedenta sau mai multe. Restul e personal, un drum de parcurs, cu un final imprevizibil.

*

Cu permisul proprietarei, tortul primit dupa eveniment din partea fetelor:

Sprijin pentru cezariate

Despre o lista careia apartin de cativa ani: http://mededppd.org/marce/T2_Olza_S/index.htm

Sprijin pentru cezariate

Inca citesti ce scriu alea, dupa atatia ani?

Mai sa fie. Imagineaza-te pe tine, in momentul cel mai plin al barbatiei tale, dupa noua luni in care ti-ai plimbat mandru - cu pas de rata - organul sexual opulent, iesit fantastic din corp ca un glob tantos si nerusinat, sa ajungi fara preaviz in fata unui bisturiu stralucitor care-ti tiue metalic: nu esti bun de nimic, nu esti in stare sa nasti, si iti sectioneaza testiculele (asta da, cat mai jos si mai discret, cu precizie de apreciat), rapid recuperate apoi ca prin vis, ca n-ai vreme de bolire si nimeni nu mai sta dupa curul tau.

Si ca bonus: nici alelalte doua nu servesc la nimic, laptele praf te paste, si ca decor am vazut cu totii mult mai faine.

In ce galaxie si cat timp ar accepta barbatii o asemenea campanie de dezacreditare a identitatii masculine (80% in tara mea, dar nu se pune, ca multe sunt la cerere, "ca sa nu ma chinui", sau "fiindca mi-era frica de durere"). Are si nume, se cheama violence against women (VAW), e o forma de.
De aceea le iubesc pe toate si pe fiecare din cele care au trecut prin valea asta, necautand-o, ratacite din greseala.
Dupa expresia de panica, cred ca a inteles.

***

Si pentru mine, ca sa nu-l pierd: mitologia cezarienei.

Crochiu

Surpriza. Ea rotunda, ce ciudat ma simt, ce cap greu.

Socul. Atat de bruneta, atat de altfel de cum o visasem si o vazusem si o inchipuisem.

Tandretea timida si subtire ca o folie de alge deshidratate, dulceata, sufletul in roua, mutenia, tremuriciul din oasele degetelor: ea e, ea statea acolo pe peretele pantecului meu la cinci luni, cu piciorusele de fetita, cuminte, asteptand.

Halucinatiile. Ca am patru tzatze, ca atarna o salcie plangatoare peste patul din spital, face umbra pe fata ei, exact in prima dimineata.

Cosmarul: ca sa vina sa ma coasa cineva in noaptea a treia. Infirmiera s-a uitat la mine din usa si a plecat fara un cuvant, mai bine pentru amandoua.

Naucirea. Blestemata epidurala.

No comment status. O popreala interioara, de neexplicat. Minutul zero de drum, ca un stop in vid inainte de spirala. milinanomicroinfinitezimo-secunda.

Rasul tamp. Siroiul de relax. Acum abia. Telefoaneleee

Caldura de-afara pe care nici n-o banuiam.

Ce nu pot spune inca pe nume. Ce naiba: momentul ala pe care nu-l doresc nimanui in universul asta, si nici in oricare altul pe care nu il cunosc: intind picioarele in jos, unul si apoi celalalt, si ma sfasai in doua.

Doctorul, in a treia dimineata, suplicandu-ma din privire si vorbele, literal: "Però ets feliç, fill meu"..

Invidia la dus, vazand o lauza care se misca de parca era liana, sclifosindu-se maica-sii nu stiu ce de nu stiu care dantelarii. Eu horcaindu-mi grapele, golita, incovoiata.

Tzatza, sfanta tzatza. Singurul lucru pentru care am avut incredere in mine. Capoasa din mine, taranca. salvarea noastra. n-as fi putut. lipirea.

Amandoua, in foisorul din fata pavilionului de neonatologie, foisor fara copac nici nimic, doar rotund. soarele. 10 dimineata, 35 de grade iulie 2006. Soarele de o vedeam in brate translucida. Evadarea din camera, singure. Prima data. Lumina din zambet, comoara din brate, eu plutind, durerea lasata in camera, rasul mut. Ora zero? asta. cateva minute asezata in plasoleta rotunda, linistea stratosferica, fericirea din sternon pana peste aburii diminetii incendiare. sufletul mic dormind adanc. Cineva facut din aer plutind peste amandoua, peste crestet, in incremenirea caniculei, sufland peste noi.

inceputul. inocenta, copilul din mine. primul rand cu andrelele, stangaci, hait, strans, dar al nostru. de unde nu e, nici dumnezeu nu cere.

emotia de a o aduce acasa, de a purta la noi ce am avut mai de pret vreodata cu mine.

Curajul la jumate, nestiinta de prunc care simte ca lipseste ceva, fara sa stie ce, ca a pierdut, sau a uitat, sau a visat ceva si nu a priceput ce e.

Etajele din trup: durerea cruda, tiuitul metalic de sub buric, capul zambind in toate sensurile, sufletul impacandu-le pe toate, reparand ca masa olarului lutul moale, noroc de lutul moale. asta e, lut ud si bun, intai molatec si jucaus, mai tarziu uscandu-se aspru.