Ati racit. V-a tras curentul

Sau “Acasa, superficial”, asa cum am vazut imprejurul, timp de cateva zile, dintre care una de botez (al baiatului. Stiu, noi suntem asa, intarziati) si alta, cu noapte cu tot, de nunta. (a sora-mii. Stie, a fost ca-n povesti).

N-a fost zi sa nu aud ca e frig si ca pe X sau Y (fata-baiatul, sau pe mine) o sa ne traga curentul. La brutaria de la care cumpar paine in ultimul timp (pe motiv de dezindragostire am abandonat-o pe cea vesela) e scris pe perete: Nu avem paine pentru atatia carnati. Extins: nu exista atatia curenti de aer in toata Romania pentru cate raceli li se atribuie.

Am foarte clar in cap ca am vazut doar catunul meu, care n-are nimic de-a face cu aerul din alte parti. Nu m-ar mira insa sa-mi spui ca si prin el vajaie curentul care te trage.

Despre aer: sudui, bruftuluiesc si ma halaiesc cu lumina in continuu, cobor jaluzelele peste tot, ma ascund sub vizere, palarii si ochelari opaci unde traiesc, fug inutil de soare tot anul, dar am resimtit in celule gri-ul de acasa, apropierea de Levant, aerul fragil ca o panza de paianjen. Parte din greul vietii vine de la fuga luminii, de la trezitul devreme si culcatul soarelui cand abia se dezmorteste muzica din piele. De nu ma crezi, intreaba despre asta in Cuba sau Brazilia.

Mai cred ca special pentru mine a fost asa: cu zapada, cu ploaie incapatanata, cu tzaraiala morocanoasa de trei zile. Imi cer iertare ca pe drumul de trei minute intre Starea civila si cununia religioasa (care mi-a tremurat epiderma) s-a intamplat lucrul cel mai exotic: ploaia inghetata, cu cristale transparente ascutite. Era din cauza mea.

Tot din cauza mea s-a luat curentul (nu ala care trage) in zona cosmeticalelor si au trebuit sa vina s-o pieptene pe mireasa acasa, fiindca eu asa o vedeam, nu la un coafor asurzitor.

Sunt mandra de cumatra frumoasa si curajoasa, pe care am facut-o sa-si lase pruncii si sa coboare din creierii Bucovinei. N-am cum sa-i multumesc barbatului ei care ne-a ajutat sa ne intalnim si care mi-a botezat ditamai feciorul, tinandu-l in brate cu toata greutatea lui de nu-bebe. Intuiesc socul fata de situatia de a fi pagan pana la atata amar de vreme, adevarul e ca trebuia sa fie asa, nasii erau ei si doar ei.

Mi-au trecut toate remuscarile in legatura cu bunicii care-si vad rar nepotii: ai mei nu arata educati dupa modelul in care am fost educati noi, mai mult, nu arata educati deloc. S-au dat in stamba pe unde-au putut: s-au bagat sub toate covoarele de prin toate locurile cu covoare, s-au trantit pe jos prin case, magazine, parcuri, biserici, au facut-o pe mortu-n papusoi la nunta, lati in mijlocul salii, au racnit cum stiu ei mai bine serile, au dezmembrat tot ce-au gasit prin casa. Tata, ca mine cu Bambi din portofel, a ascuns din a doua zi dupa ce-am ajuns toate papusile minunate din copilaria mea, fiindca nemilosii astia le-au zmuls tot, haine, par, rochite traditionale.

De cand am deschis un dulap si mi-a sarit in brate cu ochi de migdale o papusa enorma ii tot sun pe-ai mei sa-i intreb de-au restaurat linistea dupa potop.

Dintre toti nuntasii numai eu m-am trezit sa-mi iau pruncii dupa mine, da’nu-mi pare rau, ca am auzit dupa aia de ce ceilalti nu si-i iau: au distrus peretii pe la alte botejuni/cumatrii, au facut la fel ca ai mei.

Vreau sa zic imi pare rau pentru ce i-am facut sora-mii, dar na, prea era totul perfect, cineva tebuia sa puna procentul de eroare.

M-au fascinat chiuitoarele, tanti Tzatzoasa cu alaiul ei de femei dansand ca pana, pe sarbe si hore si batushite din Bucovina. Mireasa e, din punctul asta de vedere, de pe linia bunicii aleia cu poseta. Mama, eu si frate-miu suntem definitiv Marichetze, dansam ca sacul de papusoi.

Ah, poseta! N-o sa ma crezi, bunica a venit cu poseta. Mi-a stat sufletul in gatlej! Nu aceea neagra din lac din anii mei primi, dar una similara, cu acelasi tip de inchizatoare! Imi plac constantele. N-am prea avut vreme sa vorbesc cu ele, ca au ajuns dupa calatorie ca doi pui de bibilica fara suflare, le-am bagat in pat si am inceput sa le masez prosteste picioarele cu ciorapi fini, una in costum nacional cu catrinta, cealalta cu geanta ei, amandoua parca vorbite special intru invidia mea. Casa era ocupata cu pregatirea miresei, ca veneau s-o peteasca alea cu chiuitul. Seara, dupa ce copiii au facut tot ce puteau face, i-am luat pe toti patru, prunci si bunici, in retragere.

Fata n-a vrut sa-si dea jos rochita vreo trei zile, nici coronita impletita. Dupa ce i-am adormit mi s-a parut ca-mi aud bunicile zgaltaindu-se de tulpanel, imi place sa ma gandesc ca si-au rezolvat contre din tinerete, desi spune frate-miu ca probabil racneau fiindca nu mai aud bine.

Mi-am revazut prietenele, locurile si oamenii. Ne-am uitat uimiti peste tot, cu multa tandrete din partea mea, caci stiu prea bine ca m-as fi intors in orasul copilariei.

Sinuzita descoperita la aterizare mi-a vocalizat toate emotiile zilelor anterioare. Imi venea sa-mi scot creierii prin ochi de durere. Dupa ce-am urlat in avion cum n-am facut-o in viata mea (eram singuri in partea din fata), stewardesa s-a despartit de mine cu sentinta mult asteptata: Ati racit.V-a tras curentul.

Intuiesc ca oricat as incerca, nu pot scapa de convingerea romaneasca despre curentul care trage. Mi-e chiar draga.

Mesterii

E si asta o lume.

In teorie, randamentul profesional ar trebui sa fie la 80%, estimez eu, am indulgenta sa consider ca in cei 20% intra o zi proasta pe care o poate avea oricine.

Sunt ferm convinsa ca aici se lucreaza la 14-27% din capacitate. Daca dai peste un mester care iti lucreaza la 35% tine-l strans sa nu-ti scape, e din raritati.

In orice domeniu ar lucra, prima fraza pe care o zic uitandu-se la ce au de facut e asta: Uuuuui, cum arata asta!!!

Apar in casa pe la 9-9.30, daca vin de mai departe calculeaza 10-11. Dau o raita de recunoastere si spun: coboram dupa material. Intre parcat si urcat materialul, calculeaza aproape o ora.

Cand au plasat sculele se aduna si iti spun senin: mergem sa luam micul dejun. Reapar pe la unsprezece, 11 si zece. Lucreaza pana la doua fix cand lasa tot balta si pleaca la masa. Apar calmi pe la patru si un sfert, pana la sase cand poti sa-i pupi, pana maine nu-i mai vezi.

Singurii care au lucrat impecabil pana acum au fost cei cu mutatul, ma asteptam la niste bestii de hamali murdari si neatenti si au venit trei tipi migalosi, vorbind in soapta o spaniola ininteligibila (erau paraguaieni), tratand totul ca pe cofraje cu oua. Mi-au reparat si bucatarioara fetei, ca usa de la cuptor devenise trambulina pentru baiat. Acum pot sa faca din nou peste la cuptor.

M-a dezamagit complet restauratorul de parchet, care aici se cheama el parchetista si acasa la mine raschetatorul. E considerata o meserie traditionala, asadar foarte respectata. Intr-o zi jumate a castigat cat altii intr-o luna, mi s-a parut flagrant, de altfel imaginea lui dadea mult de gandit, un tanar de pana la treizeci de ani castigand atat amar in atat de putin timp e o situatie foarte periculoasa. Cum nu puteam intra sa verific pe motiv de palux neuscat, mi-am gasit surprizele dupa.  

Dupa toti trebuie sa stai cu megafonul ca sa-i pisalogesti si cu ochiul cat ocheanul, caci lasa totul sub minim. N-as fi in stare sa-mi fac casa din temelii, as innebuni alergand dupa ei.

Zugravii erau un spectacol, cubanezi mega-relaxati, din ritmul lor nu-i scoteai. Imi zice unul: va vad foarte stresata, doamna. Pai cum, frate, daca mi-ai taiat cablul la ras de perete si dupa aia mi l-ai ingropat in ciment, eu inteleg ca atata te-a dus capul, dar tu ai acasa vreun cablu taiat brusc si ingropat? (sa mai mentionez ca era cel de la compania telefonica?) Nu stiu doamna, nu mi-ati spus sa dau tot jos? Da, veiozele din fier forjat, lemnul negru care imbraca peretii, camerele de filmat de peste tot (demult traia aici un dentist obsedat de hoti, avem si seif care inca miroase a masele de diamante si rubine), cablurile lor aferente, dar cele utile nu, Dragoberto (il chema Rigoberto dar eu ii ziceam asa)...
Barbata-miu zice sa o iau usor, sa consider ca gradul de specializare a mesterilor e invers proportional cu rationamentul lor logic. Cum ar veni sa nu le cer mai mult decat ce au de facut, sa nu le vorbesc tampenii ca nu ma pricepe nimeni. Incep sa cred ca ma iau toti de toanta, ca fac de-aiurea. Cica nu. Asa sunt ei.

Cand au terminat de varuit imi zice unul "Está usted complasiente, señora?"
Mai zice barbata-miu ca cei dinaintea noastra s-au divortat de frig ce e in dormitor, si tine cont ca noi dormim patru in el, si tot degeram. Pana s-a dezvaluit misterul, multumita unuia din cei zece mesteri care au venit deja pentru detaliile mii: cand schimbatorul curelei de la jaluzele (mare mester faur, faurar de aur, pe care a trebuit sa-l chem de doua ori, de bine ce a lucrat prima data) a deschis cutia celei din dormitor, se vede marea, soro, ca se termina blocul si cum ar veni dormim cu picioarele in aer. O gaura cat sa incapa numai bine feciorul meu rostogol. N-am astupat-o cu el, cum o sa ma intelegeti, ci cu doua bucati de carton conglomerat. Ca asta ar mai lipsi, sa ma pun sa repar defectele cladirii, mi-ajunge cu erorile mesteresti din casa.

Si inca n-am inceput nimic, distractia de-acuma vine. Ma fascineaza gradul de specializare: tapiterul doar tapiteaza, nu atinge piciorul scaunului care danseaza, pentru asta mergi la lemnar. Din cei cu mutarea unul monteaza si dezmonteaza, ceilalti cara cutiile. Nu-i cere altuia sa-ti monteze patutul bebelusului, ca o sa-ti cada facut bucati cu copiii in el la ceas de seara. Zugravul de calorifere vopseste asta, doar calorifere. Reparatorul de masina de spalat nu stie nimic despre uscator. Asta cu jaluzelele nu atinge ferestrele, nu-l ameti.
Acum inteleg de ce la vreme de vara, la restaurantul la care mergem, Toni ma atentioneaza mereu: asta cere-i doamnei care stie sa scrie, nu celorlalti chelneri. Pana acum credeam ca glumea.
A, si daca veniti in vizita, tineti cont ca nici sonerie nu mai am, tot Dragoberto i-a retezat cablul. Mi-ati zis sa scot tot, doamna. Asa-mi trebuie, daca ma pun cu mesterii.
Si numele, ce nume frumoase au: Richard, Rigoberto, Adam... si cireasa de pe tort: Americo. Mi-e drag desi inca n-am dat de el, cica e foarte bun in domeniul lui. Nu stiu de ce nu raspunde la nici unul din cele trei numere de telefon...Tainele meseriei.

Fara de pret

Valoare: pielea de pe outele posesorilor de asa ceva din casa. A, si sanatatea mintala a blogaresei.

Incepe aventura cu mesterii.

Acuma caut popa, preot catolic, calugar budist sau specialista in magie alba, mi-e totuna, cineva care se pricepe la echivalentul curateniei materiale.

Craciun Fericit!