Intim

Cat timp am avut blogul inchis am auzit cateva rasuflari de usurare in jur: "Era si vremea!", "Chiar ma intrebam cand iti intra mintile in cap", "Treaba ta, dar nu ti se parea prea intim asa, cu acces liber?"

Ma refer in continuare la strict textele mele despre subiectele preferate.
Exclud cotidianul, domesticul, textele meteorit.

M-am gandit in rastimpul asta de ce. Si mi-am adus aminte de o fata, ii scrisesem nici nu mai stiam cand ceva intr-un loc batucit, zgomotos si plin de lume pestrita.

I-am raspuns ca de obicei, crezand in ce spun (Achtung! : ceea ce nu exlude ca ma pot insela sau ca ca poate suna stupid sau ridicol) si luandu-mi din timpul meu.

Cred (cred) ca de aceea scriu asa: imi place sa-mi inchipui ca daca pentru cineva, doar pentru un singur cineva, e util, punator pe ganduri, datator de speranta, iscator de intrebari, curios, mi-e de-ajuns.

Ma pierde gandul ca ma pot intelege in doi, nu pot rezista tentatiei.

Si ma atrage teribil ironia ca pare ca debitez deschis, public, fara secrete, cand de fapt e valabil doar pentru unul-singur-doar-cineva-tu-unic caruia iti place sa vii aici.

Mi se pare catifelat, amoros, atragator, secret, uimitor.

Ce ziceam: fata aceea. Asa m-am bucurat ca si-a prins din zbor raspunsul, caci il stia deja.

Si un an mai tarziu, din senin, aceeasi fata mi-a cadorisit un feedback minunat.
Reiau firul de la capatul final: aici, cu inceputul inclus in comentariul meu.

*

Asta doar ca sa spun ca imi place intimitatea, desi pare contradictoriu.

Mai mult: imi place intimitatea in spatiile aparent populate.

Ca cineva care cauta dupa "gandac care pute" (da, a inceput iar sezonul...) aterizeaza aici din intamplare mi se pare un neajuns colateral, atat timp cat altcineva, fie el si unul singur, se intoarce din rastimp in rastimp.

Iara

Ma ustura pe suflet. Nu ma pot abtine, nu inteleg cine le tine asa legate la ochi:

"Daca-mi permiti un comentariu: ar fi util pentru gravide sa inceapa sa se gandeasca la un detaliu esential: depinde mult mai mult de tine sa nasti decat de medicul care te asista. Sper sa fiu inteleasa bine: teama de a nu fi asistata de medicul "tau" e o teama inutila, care n-ar trebui sa existe. Uneori sa nasti cu medicul de garda e un noroc, gandeste-te ca in teorie el nu se grabeste, e de garda. Doctorita ta, trezita in miez de noapte, intre teama ta si putina dispozitie a ei, fa ecuatia singura.

Niciodata n-am inteles obsesia femeilor fata de ginecologul personal. Pentru unele e mai important decat propriul partener, fidelitatea fata de ginecolog e exemplara. Bineinteles ca daca tii neaparat sa nasti "cu ea" cel mai simplu e cezariana programata, e perfect pentru amandoua.

De aia arata cum arata statisticile in Romania, ce nu inteleg de unde s-a generalizat fixatia asta de a naste musai cu medicul meu. E o prostie cat casa. Important e sa nasti in conditii respectuase fata de gravida si nou-nascut, si in multe situatii asta se mascheaza sub intelegerea unei cezariene elective. E foarte trist.

Pentru mine se cheama abuz de putere. Caci in loc sa fie vorba de consimtamantul informat al gravidei, vorbim de un consimtamant ne/prost/dez-informat. Tu vrei musai sa nasti cu doctorul tau si accepti o chirurgie foarte serioasa ca mod de venire pe lume a copilului tau, in conditiile in care e vorba de o gravida sanatoasa, o sarcina normala si nimeni bolnav. E deprimant."

VBAC

Imi permit sa fac un comentariu: curajos nu e cel caruia nu i-e teama, curajos e cel care, in ciuda temerilor si a spaimei, reuseste sa treaca peste ele si gaseste curajul sa faca ceva-ul dupa care tanjeste.

In locul tau, in loc sa citesc cate vreo "horror story cu un VBAC sfarsit prost", as citi povesti minunate cu sfarsit asa cum trebuie sa se intample in conditii normale. Si poate te-ar ajuta sa-ti echilibrezi indecizia informandu-te asupra riscurilor cezarienei asupra unui bebelus. Cezariana nu e deloc lipsita de riscuri pentru fat/ nou-nascut.

***

Am revenit pe raspunsul tau caci nu intelegeam de unde vine atunci indecizia, si vad ca ai editat ca sa adaugi...iti inteleg situatia interioara.

Am auzit nu de mult reflectia unei femei dupa un VBA3C: femeile avem cumva tendinta sa vrem sa ii convingem pe parteneri, sa ii bagam in gandurile si dorintele noastre referitoare la VBAC. Si poate nu e nevoie, au alt cod de asimilare a situatiei, pot parcurge perfect in cateva saptamani un drum feminin de n ani referitor strict la subiectul asta. Nu mai stiu cum sa reproduc, mie mi s-a parut foarte interesant punctul de vedere.

Poate daca ai incercat sa-l convingi cu toate argumentrele stiintifice, ar veni clipa sa auda cum te simti tu emotional in legatura cu trecutul si cu viitorul.

O prietena mi-a zis cand eram gravida: in ultima instanta, pe cine taie e pe tine, ceilalti (toti fara exceptie) nu trec printr-un postoperatoriu cu un nou-nascut in brate.

Cand o sa fii TU convinsa ca sa nu faci cezariana electiva e cea mai sigura si mai respectuoasa atitudine fata de copilul tau, in primul rand, o sa mai coboare si indecizia.

Iti cer iertare daca am fost prea directa.

***

Dincolo de faptul ca sunt surse si surse, VBAC este posibil doar daca incizia pe uter s-a facut transversal, nu vertical.

Cred ca daca asta e mentionat in dosarul tau nu ai de ce sa-ti faci probleme din punctul asta de vedere.

Pozitia unei fat in posterior nu e deloc rar intalnita, e o situatie care poate aparea in cultura occidentala (sedentarism, pozitie predominant lasata pe spate a gravidei...eu am trait asta, stiu ce e, si intr-adevar, o nastere vaginala in conditiile astea are o expulzie mai lunga, caci circumferinta craniului e mai mare decat in prezentare craniana anterioara).

Nu vreau sa creez polemici, dar monitorizarea continua are destule inconveniente (printre care distragerea atentiei gravidei), Michel Odent spune ca s-a inventat doar ca sa justifice cezarienele. Se recomanda o monitorizare externa intermitenta.

Intarcat

Sper sa te pot ajuta cu ceva. Am auzit odata un lucru extraordinar in legatura cu intarcatul: indiferent de ce varsta are copilul, intarcatul e mai usor atunci cand tu ii zici "gata" copilului nu doar din gura, ci si din inima. Daca tu te simti vinovata ca mai ai lapte, o sa ai sufletul strans. Tu trebuie sa vrei cu adevarat, sa iti spui intai tie: aici ma opresc, nu mai pot merge mai departe. Dupa ce faci pasul asta interior, cu copilul va fi mai simplu. Inteleg perfect ce spui, eu am intarcat-o pe fetita mea acum 6 luni, cand avea 3 ani si 5 luni. Nu mai puteam, eram extenuata, desi ea imi cerea foarte putin, doar seara si uneori dimineata. Dar eu aveam nevoie sa ma odihnesc, caci aveam un bebe de 8 luni care imi cerea piept de muuulte ori noaptea, si forta fizica a fetitei mele ma depasea complet. Intr-o dimineata i-am zis foarte sincer: nu mai pot. Si m-a inteles. Teoretic, un intarcat ideal funcioneaza dupa regula urmatoare: nu oferi, nu refuza = da-i cand cere, fara sa opui rezistenta caci e mai rau, dar nu ispiti tu. Sub forma asta, copilul marisor cere doar cand are nevoi concrete: sa se relaxeze inainte sa adoarma, sa simta ca inca il iubesti desi a crescut si nu mai e bebe, sa ii treaca buba cand s-a lovit. Personal n-as lua nici un medicament, oricat de homeopat ar fi. As incerca sa vorbesc cu copilul, i-as spune: iti dau tzatza doar inainte de a dormi, pe timpul noptii nu, caci tzatza doarme cand e noapte, cu 2 ani si 7 luni intelege perfect. Incearca sa pactezi cu ea ce iti convine mai mult tie si ei, stabilesti cu ea: iti dau tzatza doar la amiza cand dormi si seara cand te culci. In restul zilei nu. Si noaptea tzatza are nevoie sa doarma. Toata lume adoarme. Si eu incepeam: Cenusareasa doarme, Mickey Mouse doarme, bunica doarme, catzelul doarme, tata doarme, tu dormi, tzatza doarme, mama doarme. Incearca asta, spune-i mult ca o iubesti, tine-o mult in brate ziua, sarut-o de cate ori poti, multiplica cu douazeci imbratisarile, asa te va lasa noaptea sa dormi. Mai am o metoda foarte interesanta, poevstita de o prietena, pe care ai putea-o folosi cand vei fi tu convinsa ca vrei sa nu-i mai dai deloc. Dar tu trebuie sa fii convinsa. Sa-mi spui ce ti se pare ca poti folosi in cazul tau. Mult succes si felicitari! Te inteleg perfect, momentul in care clachezi fizic e foarte greu, dar trebuie sa-ti asumi limitele!

"Deci, intrebarea mea la tine e, crezi ca pot sa o invat sa nu mai suga noaptea fara sa o trimit la ea in patut? (pt ca sunt convinsa ca dormitul cu noi ii ofera inca un echilibru mai ales ca nu o sa suga)."

Asta i-ar mai lipsi, dupa ce ca nu te mai are asa mult aproape ziua, dupa ce ca e pe sfarsite povestea cu tzatza, sa mai trebuiasca sa o duci in camera ei...Cred ca esti perfect constienta ca mare parte din cererea asta intensa de piept se datoreaza faptului ca ai inceput sa lucrezi. Mama nu e cu mine ziua ca inainte = noaptea compensez cerand ce ma linisteste cel mai mult pe lumea asta, cu riscul de a fi lata de oboseala. Asta e dovada de cat de sinceri sunt copiii cand ne iubesc. Poti incerca tot ce iti trece prin minte, iti dau aici cateva exemple din propria experienta: m-am dat in partea cealalta a patului, intre mine si copil ramanand sotul. M-am intors cu spatele la ea, am facut-o pe mortu-n papusoi, am dormit la picioarele patului, si in unele dati, cand nu mai imi puteam duce sarcina, propriile oase si cererea ei, m-am dus eu in alta camera. Si ea s-a calmat ca prin minune, caci tzatza aproape si la indemana e o mare tentatie, daca nu e, doarme profund. Nu am lasat niciodata sa planga, nici pentru piept nici pentru altceva. Trebuie sa stii ca cel mai important pas e sa te lamuresti ce vrei sa faci, iar dupa aia sa vorbesti cu ea. Sa ii spui ca sunteti amandoua extenuate, ca tu stii ca pe ea o doare ca nu mai stai cu ea in timpul zilei ca inainte, ce inseamna asta pentru tine, de ce lucrezi, o sa inteleaga perfect. Uneori reluam lucrul si nu ne gandim ce-or fi crezand copiii. Cu aproape 3 ani isi imagineaza tot felul de istorii, de aceea ar fi bine de clarificat. Lucrez de asta si de asta. Intre amandoua stabiliti ce si cum cu tzatza, e exact la fel ca atunci cand ai stabilit cu ea ca nu-i mai dai tzatza in public, asa-i ca a-nteles? Noaptea avem nevoie sa dormim. Intelege perfect. Foarte buna ideea cu pozele. Uneori suntem intre copaci si nu reusim sa vedem padurea de sus. Multa bafta si ai sa vezi ca o sa va intelegeti, aveti amandoua aceleasi interese!!!

Frati

"de fapt incerc sa ii vorbesc cat de mult despre cum o sa fie. ca o sa fie bebe f mic, ca nu o sa se poata juca cu el fiind prea mic, ca o sa planga probabil mult si o sa se trezeasca des noaptea, ca o sa faca kk f des... cand o sa vina la spital sa ne viziteze, o sa ii dam un cadou din partea fratiorului... conflicte sigur vor exista. de asemenea ma gandesc sa il implic intr-o masura in ingrijitul celui mic, sa se simta util, sa il laud pentru asta (sa imi aduca un scutec de exemplu, sau o jucarie, etc.). daca mai aveti si alte idei, astept si eu cu interes"

Uh, eu m-am ferit ca dracu de tamaie de toata tarasenia asta...mi s-a parut ca 2 ani jumate e o varsta prea mica pentru un copil sa fie batucit la creier cu ce o sa fie, ca o sa vina si-o sa planga, n-o sa se poata juca cu el, o sa trebuiasca sa ma ajute...cred ca pentru varsta asta o sarcina e ingrozitor de lunga, ei nu au notiunea timpului, 30 si de saptamani in asteptare creeaza o tensiune care dupa aia se poate plati scump, atata asteptare pentru ce? Un bebe mic plangand cu care mama e mereu in brate. Ce plictisitor si ce frustrant! Aici e un bebe inauntru si om trai si om vedea. Ca si cu tandemul, nu-mi faceam visuri deloc pe timp de sarcina, traiam zi dupa zi, daca se intarca se intarca, daca ma doare de nu mai pot, nu mai pot. As sugera multa grija cu ajutatul. Cand o sa se nasca bebe 2 o sa aveti surpriza ca toaaaaaaaaaaate binevoitoarele din familie, matusile de gradul 3, vecinele, babele pisaloage o sa inceapa orice fraza de adresare catre bebe 1 cu "O ajuti mult pe mama, asa-i? si ai multa grija de fratiorul tau, ca el e mic". Numai copilu ala singur stie ce-i in sufletul lui cand aude asta...mai lipseste sa-i invarta cutitul in rana si propria mama...Nu i-am facut nici un cadou sau recompensa cand s-a nascut frate-su.

M-a ajutat si m-a scos din minti dupa cum a dus-o capul de bebelus mare in primele luni de viata ale celui mic. Fericirea ei cea mai mare era sa stea in bratele mele si sa sara pe patul in care dormea bebe...asta era o forma de descarcare fantastica pentru ea. Nu a facut nici o regresie. Lucrurile vin normal: tu esti copilul nostru, si noi doi mai avem un copil. Intre toti ne vom adapta cum ne pricepem mai bine. Viata ne va arata cum.

***

De ce crezi ca o va respinge pe cea mica? Nu-ti subaprecia copilul, sunt foarte inteligenti: stii aia cu daca nu poti dobori inamicul, uneste-te cu el? Fara sa li se indice cum sa se comporte, ei stiu. Nu cred ca pornirea initiala din suflet e respingerea, ci curiozitatea in starea ei cea mai pura, sinceritatea in concentratie foarte inalta, noutatea ca distractie maxima. Nu pierde timpul suferind cu asta. Ai incredere in copilul tau, crede in forta lui de a se adapta situatiei, o sa fii foarte surprinsa sa descoperi ca iti depaseste asteptarile, ca reactioneaza cum nici prin cap nu ti-ar fi trecut ca e capabil. Odata cu perioada de lauzie o sa descoperi ca ai nevoie de oazele tale de singuratate cu bebe mic, e o nevoie foarte intensa si animalica. Cu ocazia asta cel mare va petrece timp si cu alti membri ai familiei,tata, bunicii. Am facut o pauza ca s-a trezit cel mic, si mi-a venit in minte sa comentez ceva la faptul ca e foarte atasat: un copil care se tine mereu de fusta mamei poate fi un copil intr-o etapa a copilariei cand asa ceva e perfect normal (si inainte de 2-3 ani e perfect normal), sau poate fi un copil care a fost indepartat de cate ori cerea sa fie luat de mana, pe ideea du-te singur. Detest imaginea copilului impins de la spate, si mi-am dat seama ca de cate ori am facut asta (hai du-te si danseaza, hai du-te si tu cu ceilalti copii in fata scenei, niciodata nu mi-a iesit bine). Un copil impins se strange si mai tare in mana ta, de aceea de cate ori mi-a cerut mana am luat-o in brate. E o metafora si nu numai. Daca trecem pe langa o bataie si ma ia de mana, (si chiar daca nu ma ia) o iau in brate. Un copil alaptat e mai atasat, da, si sunt tare fericita ca e asa. Ma emotioneaza la fel de mult sa vad un copil care isi tine biberonul in manute cu multa iubire, sau isi suge capatul unei jucarii de plus. Daca cel mic aude in ambianta familiala ca e mare, ca ar trebui sa lase fusta mamei etc, va deveni si mai atasat. Eu strangeam din dinti, o luam strans in brate si ziceam mereu: adevarul e ca noua ne place sa stam asa. Cel mai bun lucru pe care il poti face saptamanile astea, inainte de viata in patru, e sa il acoperi de saruturi pe primul tau copil. Nu fi zgarcita cu imbratisarile, cu bratele deschise, cu lipitul pana la satietate, cu timpul necalculat la piept, in brate. Fa-ti damblaua asta, e cea mai plina sugestie care imi vine acum sa-ti spun. N-o sa-ti para rau, o sa intelegi de ce dupa. Si saruta-l fara sa suferi in legatura cu ce suferi acum, cum va primi el situatia, fiind atat de atasat. Poti avea surpriza ca din preaplinul iubirii pe care i-o poti arata acum, sa-si incarce intr-atat bateriile incat sa se desprinda un pic, doar un pic. Are nevoie de astaacum, si tu la fel. In locul tau l-as saruta din crestet pana-n talpi in fiecare seara, si asta nu e deloc o metafora. Peste cateva luni astept sa-mi spui de ce crezi ca ti-am spus asta. Cand apare bebe 2 se intampla un lucru extrem de delicat in retina mamei, de aceea cred ca e important pentru tine sa ti-l fixezi pe primul tau copil ca bebelus in punctul asta din viata voastra. Pe de alta parte, poate ma insel, dar intuiesc ca ce te preocupa nu e atat ca el va respinge "intrusul" (serios, asa ceva nu am auzit nici virtual nici face to face de la vreo mama, cel mult am auzit de ignorare completa, de falsa indiferenta), cat cum vei organiza tu emotiile tale, intre un copil atasat si un nou nascut continuu la san. E un secret, e surpriza pe care ti-o rezerva viata, ai sa vezi ca se intampla ceva care nu are cale de intoarcere, o sa poti perfect sa cuprinzi situatia, cu toata capacitatea ta pulmonara, e ca un halou de aer si lumina pe care esti capabila sa il respiri inainte de a incepe cursa asta bestiala. Crede-ma, o sa poti, si cand vorbesc de secret nu ma refer la pelteaua cu dragostea de mama se multiplica si o sa-i iubesti pe amandoi fara diferente etc. Normal ca o sa poti sa-i iubesti. E ceva mult mai alienant si mai puternic, nici nu m-ai crede daca ti-as spune acum, mai ales cu copilul atat de atasat pe care il ai (norocoaso!). De aceea repet: acum e linistea dinaintea furtunii. Nu pierde vremea preocupandu-te, faceti-va cadoul asta de iubire exclusiva, e un lux pe care doar primul nascut il are. Simtiti-va bine, nu va jenati sa va faceti toate capriciile care va tuna.


Si ca sa nu fiu complet off topic: Viata, hormonii, Dumnezeu (nu neaparat in ordinea asta) sunt asa de generosi: alaptatul ar fi putut iesi dintr-un brik care se goleste iremediabil, dar nu, functioneaza pe unul din principiile iubirii: cu cat dai mai mult (sau la mai multi, hahaa), cu atat creste. ce lucru simplu si generos.


***


Cu partea a doua e tot pe-acolo, nu e nimic impotriva ta, ci impotriva folclorului popular. E foarte la moda partea cu cadoul pentru cel mare cand se naste cel mic, eu nu am afinitati cu viziunea asta, dar nu trebuie sa coincidem. In schimb sunt tare necajita cu partea cu ajutorul care i se cere peste tot celui mare, el care era regele cerului si al pamantului in familie dintr-o data ceilalti il plaseaza pe rolul de adjudant al mamei. Ce tampenie. el trebuie sa isi traiasca copilaria in continuare, ca destul i-a cazut pe cap surpriza cu bebe doi, si trebuie s-o duca cum poate. Ideea e sa nu subestimam copilul, dar nici sa nu-i cerem mai mult decat poate duce. Sa auzi de n ori pe zi "trebuie sa o ajuti mult pe mama ca cel mic e mic si tu o sa-l iubesti mult" e ca o reteta de viata. El singur va descoperi echilibrul intre a fi gelos si a iubi, intre a-ti aduce un pampers si a-l durea in cot de ajutorul de care ai nevoie, din simplul motiv ca el are alte trebi.

Lapte de vaca

Chiar daca ti se pare ca sanii nu se umplu ca inainte, sa stii ca tu produci cantitatea exact necesara pentru copilul tau de 11 luni. Nici mai mult, nici mai putin decat ea are nevoie.

OMS recomanda alaptatul exclusiv pana la 6 luni si in combinatie cu alimente complementare pana la 2 ani sau mai mult, cu limita la alegerea mamei si a copilului. Decizia finala o au doar cei doi protagonisti.

Daca tu vrei sa o intarci fiindca ti se pare ca nu mai ai lapte destul sau ca nu mai e bun, inainte de a o face pe motivele astea, informeaza-te bine: lactatele de care are nevoie bebelusul tau i le dai tu prin alaptat. Cel mai adecvat produs lactat pentru ea de care are nevoie e laptele matern. Daca ai avut "norocul" sa "ai lapte" pana acum (cand fff putine mame par sa mai aiba lapte pana la varste asa de "mari" ale copilului, de ce crezi tu ca dintr-o data laptele nu mai e suficient? Chiar daca ar suge doar inainte de culcare, cantitatea pe care ar consuma-o ar fi cea necesara ei. Copilul tau stie foarte bine cat lapte vrea, de aceea pe timpul zilei rontaie diverse.

Pe de alta parte, specia umana e singura care consuma lactate dupa varsta intarcarii, pe deasupra de la o alta specie: bovina. Cam ciudat, nu? Ei bine, bebelusii sunt destul de inteligenti ca sa isi dea seama, in inocenta lor, ca asa ceva e cam bizar, de aceea doar insistand mult ajung sa bea lapte de vaca simplu, fara dulce, cacao etc. Nu ii atrage pe cei alaptati laptele de vaca.

Daca decizi sa il intarci treptat, cum ar fi de preferat pentru amandoi, atat din pdv fizic cat si emotional, un lactat interesant ar putea fi iaurtul, uneori le place mai mult decat branzeturile sau laptele. Poti incerca sa-i faci paste cu branza, sau sa ii oferi branza filata, data pe razatoare etc, ar putea manca singura daca ii place, de ex. cascaval.

Daca reusesti sa ii introduci laptele de vaca, perfect, daca e ceea ce vrei sa faci. In orice caz eu n-as intarca asteptand sa vad daca va accepta laptele de vaca, are timp o viata sa manance lactate si doar foarte foarte putina vreme pentru a mai sta la sanul mamei. Si nu te lasa amagita de modelele culturale actuale (n tipuri de laptic comercial special creat pentru copiii mici), gandeste-te bine: intre o vaca si mama ei, care crezi ca e cel mai adaptat lactat la 11 luni? Mie mi se pare foarte mica fetita ta pentru a bea lapte de vaca. Dupa un an, sa dai san copilului devine un moment de multa complicitate, in care bebelusul incepe sa se exprime prin gesturi emotionante. Personal nu m-ar compensa sa vad ca a baut 300 de ml de lapte dintr-o canita, cand eu am norocul de a mai putea sa ii dau. Esti o minoritate de admirat si fetita ta are un noroc de invidiat!

Si mai cred ca ea iti spune clar ce prefera (tot ce-am scris suna de parca ar fi scris de avocatul fetitei tale): daca nu accepta parmalat, humana, branzica, etc etc, mai lipseste sa-ti scrie pe hartie: mama, mai vreau piept! Iti doresc sa iei decizia cea mai corecta pentru copilul tau!

Gineco

Felicitari pentru prunc! Cata impertinenta la ginecolog! Probabilitatea ca tie sa ti se rupa colul era egala cu probabilitatea ca lui sa i se rupa scrotul pentru modul in care te-a tratat!

Cezariana programata

"Iar nasterea va fi cam la termen caci sunt programata pe 30 iulie la nastere. Chiar as fi vrut sa nasc natural dar daca nu se poate asta e. Oricum stiu ca voi trece cu bine peste caci am o mama de nota 10 care va fi tot timpul langa mine, sper ca si sotul ca daca nu vede el :))"
Fa cum te taie capul, asta ar mai lipsi, sa dam noi sfaturi. Insa te poti informa. Doar nu mi-as ierta-o sa tac: o cezariana provocata pe 30 iulie e cel putin suspecta, 30 iulie, da??? Vroiam sa spun ca daca mai cade si inainte de un weekend e strigator la cer, si hopa, cade vineri. Oricat te-ar ajuta mama si barbatul, TU vei fi mama copilului si tu vei avea burta taiata. Daca faci parte din cei 15% care au intra-adevar o recomandare obiectiva pentru cezariana (si asta mai ramane inca sa vezi tu), si nu 80%, cum se intampla in Romania, ti s-ar putea permite sa astepti macar declansarea naturala a nasterii in loc de o programare hazardata. A, nu se poate, ca da peste luna august...uitasem. Cat timp tu ai constiinta impacata e ok. Eu n-as dormi noaptea.

Durerea

M-a impresionat destul ce-ai scris aici: "Eu urmeaza sa nasc curand acolo si sunt absolut ingrozita ca ar trebui sa nasc 'pe viu', am pragul durerii foarte, foarte jos (la prima nastere, la dilatatie 4 abia respiram de durere si nu era alint!), as face orice sa obtin anestezia!"

Din lipsa de vreme nu am scris pana acum, si bine am facut, caci ai detaliat cate ceva despre prima nastere. Vroiam sa-ti scriu ca in saptamanile pana la DPN ai putea sa lucrezi la ideea de durere pe care o ai. Dar, avand in vedere circumstantele nasterii, acuma iti scriu asa: poate ca tu nu ai pragul durerii ff jos, poate chiar erau bestiale durerile provocate, cum bine intuiesti acum, de "nustiuce" din perfuzie. Nu e normal sa scrii ca esti "ingrozita ca ar trebui sa nasc 'pe viu'", "as face orice sa obtin anestezia!", e un efect al unei situatii de nesustinut: ai nascut in 5 ore, cinci!!! Te-ai gandit la asta? Te-au facut sa nasti galopand in ritm nebun!

O primipara are nevoie de timp ca sa nasca. Din momentul ce trece de pre-travaliu si intra intr-un ritm constant de contractii efective, are nevoie de o medie de 12 ore. Tu ai trecut de la stadiul de gravida bine mersi fara nici un simptom la mama fericita cu prunc in brate, pe cronometrul doctorului.

Reluand, cu durerea: daca tot ai fost norocoasa ca ai putut sa nasti vaginal in situatia asta de nesuportat (eu una n-am reusit sa functionez asa cum au vrut 3 ture de spital), macar trage un folos din atuul ca ai o nastere la activ: a doua e intr-adevar mai usoara. Profita acum de avantajul de a declansa spontan nasterea, asteapta sa te pui pe nascut ca sa te salvezi de perfuzia din primul moment, la rece, de rupt apa, de toate celelalte facute ca sa mearga repede.

Ai sa descoperi cu uimire ca nu doare asa tare, ca nu e o durere infioratoare, ca poti sa respiri (chiar e indicat sa respiri ca sa te relaxezi, linistesti si recuperezi intre contractii), ca ai pragul durerii muuult mai sus decat credeai, ca oxitocina pe care o produci tu iti e deja prieten bun si foarte cunoscut caci ai produs-o zilnic de cand esti mama, alaptand, ca doare, da, dar e o durere ca cea a biciclistilor care pedaleaza nebuni pe un drum serpuitor de munte, ii doare tare, dar nu de asta o lasa balta, ci pedaleaza si mai sustinut, ca centimetru dupa centimetru durerea devine din ce in ce mai suportabila, caci corpul s-a obisnuit cu ea, ca intre una si alta ai un respiro atat de binefacator si reparator incat poti sa si adormi ca sa te recuperezi, ca totul are un sens, nu e ca o durere tampita de masea care nu are nici o finalitate, ca e suportabila, ca fiecare contractie te apropie un mini-mini-milimetru de bebe al tau...

M-a emotionat din mesajul tau sinceritatea cu care te agati de epidurala, ideea ca e salvatoare, ca ai face orice s-o obtii. Iti spun si de ce: eu privesc lucrurile exact opus, pentru mine epidurala e ca si cum mi s-ar amputa ceva esential, simtirea, fapt ce ar da cale libera personalului sanitar sa faca orice pe "acolo", si asa si e, odata pusa epidurala, medicul lucreaza cu tesuturi fara sensibilitate, asta pentru mine e un cosmar. Fara epidurala esti stapana pe propriul corp, sa simti durere e esential ca sa stii daca totul e in regula. Mie nu mi-a facut nici o favoare epidurala, fac parte dintre cele carora provocarea nasterii (si ea destul de nereusita) s-a dus pe apa sambetei total odata cu epidurala, caci anestezia incetineste temporar ritmul.

In locul tau, as cantari bine cum e cu perceptia despre durere pe care ti-a lasat-o cursul lucrurilor data trecuta, si as alege o alternativa care sa iti convina: poti repeta schema, asigurandu-te bine de tot ca vei avea accesul la epidurala exact cand ai nevoie (stiu cum dor contractiile dictate de pe perfuzie, sunt crunte, iti taie respiratia ca un sughit din rarunchi, iti taie efectiv piuitul), sau, dimpotriva, as avea grija sa nu ajut sa se produca circumstantele precedente.

Cum poti face asta: sa incerci sa ai incredere in tine (si anii de maternitate sigur au ajutat la asta) si sa astepti sa te cunosti ca femeie in plin travaliu spontan, asta inseamna sa mergi la spital asa cum iti spunea cineva cand vezi ca ai un ritm bun si de-adevaratelea e momentul cand te simti in stare sa infrunti perfuziile, caci durerea ti se pare cumva similara (desi iti jur ca nu e la fel).

Personal nu cred in succesul initiativei de a refuza oxitocina, in momentele alea nu suntem capabile de a ne lua in dinti cu nimeni, mai ales cand dupa aia trebuie sa te lasi pe mana lor, in schimb cred ca forta unui "va rog frumos", cred ca daca le spui cu binisorul ca tu crezi ca ai un ritm bun si preferi sa astepti un pic pentru perfuzie...nu stiu, e riscant sa generalizezi. Exemplu: nu poti intra spunand: "nu vreau sa-mi puneti oxitocina" te iau de isteata, in schimb daca ajungi cu un travaliu destul de avansat (sa ajungi cu dilatatie 2 nu prea e bucolic pentru niciuna din parti), cu o rugaminte sincera, cu un ritm constant, poate scapi de furtun.

Nu e drept ca lipsa de timp sa justifice procedee atat de drastice, sa obtii ca o primipara sa nasca in 4 ore cu ceva minute fara ca sa fi dat macar un semn anterior de declansare spontana de travaliu e bestial!

In legatura cu "cica anestezistul (cate unul pe tura) nu se lasa gasit, daca nu vrea sa faca anestezia, ca nu sunt obligati sa o faca la nastere naturala" poate ar trebui sa instauram noi, utilizatorul serviciului sanitar, schimbarea: daca anestezistul nu face epidurala la o nastere naturala, poate ar trebui revizuit conceptul de naturala.

Repet ce-am mai scris pe aici: vaginala NU E EGAL naturala. Apa rupta, clisma, forceps, epiziotomie, putin au ce cauta in sacul cu naturala. In momentul in care vezi ca-ti baga perfuzie cu "nustiuce" si din cer senin din iarba verde incepi sa ai niste contractii de-ti vine sa faci orice pentru epidurala, poate naturala aia nu era asa naturala, deci epidurala e necesara.

Cand ai oxitocina din afara, epidurala ar trebui sa vina prin protocol, asa cum prin protocol baga oxitocina. Una cheama pe alta. Nu ai tu pragul jos, ci alea chiar sunt dureri insuportabile.

Iti doresc din suflet sa mearga bine, sa duci sarcina la bun sfarsit si sa ai sansa fara de pret de a cunoaste ce inseamna sa incepi calm un travaliu de nastere, nu e deloc inspaimantator, nici insuportabil, dimpotriva, suntem atat de bine facute incat incepe usor, treptat, in asa fel incat corpul sa se adapteze durerii, fara sa o respinga ca pe ceva de neindurat.

Pe deasupra, inca ceva foarte personal: mi-e cu neputinta sa cred ca propriul meu corp imi poate provoca niste dureri atat de oribile intr-un moment atat de pretios al vietii mele, e cumva incongruent, nu?

Durerea care se declanseaza in tine are un sens, poate fi dusa perfect, e chiar reconfortanta in multe momente din nastere, chiar daca in clipita aceea nu te gandesti la strict asta. E o durere buna, plina, cu pauzele ei binevenite, cu oaze de liniste si timp pentru recuperat, cu multa bucurie dinauntru, caci sunteti doi care inaintati pe durerea aceea.

Dar da, ca sa poti sa permiti sa se produca asa ceva, trebuie sa stii sa alegi ce vrei. La cursul de pregatire am auzit: ca sa nu riscati sa va alegeti cu un inceput de provocare de nastere, nu va urcati pe masa la control dupa saptamana 38.

Eu nu as fi asa directa refuzand medicul la control (doamne fereste, in saptamana 39, sa-i zici ca n-ai chef sa-ti pui poalele-n cap), dar o metoda care mereu mereu functioneaza e cea cu frumosul: domnule doctor, inca nu sunt pregatita sa nasc, n-as vrea sa ma prinda nascarea cand mai am o gramada de nimicuri de pus la punct (minciuna nevinovata, dar macar te poate salva de la minciuna lui cu membranele fisurate, aia da gogomanie, cand tu erai mai verde decat o maslina). Ideal de ajuns la spital cu travaliul pe roate!

Tu ai toate sansele, caci cu o nastere la activ esti deja la jumatatea drumului. Bafta si saptamani linistite in fata, sa incerci sa modifici privirea asupra durerii te va ajuta sa traiesti diferit nasterea!

Tandem

Din ce am trait, imi permit sa spun ca nu prea ai nevoie de nici un video sau imagine de tandem. Foarte important e sa pui bine bebe mic la san, el trebuie sa fie mufat atent caci el si tu trebuie sa va invatati unul cu altul.

Ca mame veterane, pare ca daca am dat san atatea luni (sau ani) unui copil, cel de-al doilea vine cu lectia invatata. Adica iti vine sa-l pui la piept oricum, ca pe ala mare. Tu centreaza-te in cel mic. Cel "mare" o sa suga cum si cand poate, facand podul, din genunchi, stand in cap, furandu-te cand te prinde intr-o clipa libera...Pe de alta parte, tandem nu inseamna neaparat 2 tzatze ocupate simultan, cel mai adesea e consecutiv (si intensiv)...Recunosc ca a-mi vedea fetita bagandu-i lui frate-su de doua zile tzatza in gura in timp ce ea sugea la greu si radea in hohote e una din imaginile cele mai bestiale din toata viata mea.

Felicitari pentru preferintele baiatului, esti una din norocoasele carora nu li s-au intarcat copilul pe timpul celei de-a doua sarcini: desi s-a micsorat simtitor (si vizibil) productia prin luna a cincea, desi iti sun sanii foarte sensibili, desi nu ai auzit din folclor nici o experienta ne-virtuala, desi presiunea sociala (si familiala uneori) v-au repetat, tie si copilului, ca "ce rusine", desi ati stat niste zile separati, desi gustul s-a schimbat complet (sanii se pregatesc treptat sa faca iar calostru), el mai vrea. Si tu mai vrei. E decizia voastra, sunteti singurele parti implicate direct, si numai de unul din voi doi depinde pana unde mergeti. De aceea nu cred ca ai nevoie de vreo bibliografie. Cand baiatul avea 2 zile, fata m-a privit adanc in ochi si mi-a zis stralucind de fericire: "Mama, este muuuuuuuult lapte". Uau! A valorat cat toate studiile. Tot in primele zile m-am uimit ca baiatul n-a facut icter, ca toti nou-nascutii. Cum sa faca, daca nu trebuia face aproape nici un efort ca sa scoata lapte, multumita fetei lui ii venea pica para malaiata! Pana sa caut nu cunosteam nici eu pe nimeni care sa alapteze dupa un an, acum cunosc vreo 3 care au alaptat in tandem, asta personal, ca dupa aia asa de la distanta cunosc destule. Oricum sa stai foarte linistita: pe cel mic nu il privezi de nimic dand lapte celui mare, dimpotriva. (Am niste grafice de compozitie a laptelui in tandem comparat cu alaptat 1 copil, daca te intereseaza ti le pot trimite). Nici cand e in burta, nici dupa ce se naste. Eu care eram disperata sa nasc (am asteptat pana la 42+2) te asigur ca faptul ca fata sugea nu mi-a provocat nici o amarata de contractie cu efect. Iar dupa ce se naste totul sunt beneficii, pana cand te tin baierele inimii pentru tandem. Pe mine m-au tinut 8 luni, pana de Craciun (2009). Sa fiti fericiti cat dureaza! E solicitant, dar merita! Si oricum totul e foarte relativ, pentru mine solicitant ar fi sa culc 2 bebelusi in 2 camere diferite si sa ma ridic sa pregatesc + incalzesc biberoane pe timp de noapte pentru a le distribui in stanga si-n dreapta, in schimb e foarte practic sa-mi anesteziez copiii cu tzatza, in 2 minute adormeau. Dar asa sunt eu, mai putoare.