De vis, iara

Ieri dimineata: "Unde-i papa?"

"Ti-am explicat ca e plecat trei zile, vine maine seara."

"Nuuuuu, ca asta-noapte a venit in pat.."

Cu ocazia asta mi-am adus aminte ca am avut vreo doi ani in care nici macar nu visam. Fara vise.

M-am tratat, si au venit inapoi puzderie.

Ce stiu clar e ca baiatul meu traieste confuz intre doua lumi.

Ce mai visam. Impreuna

Despre vise, iar.

Pare subiectul cel mai interesant in epoca asta.

Oricum baiatul n-ar fi singurul prins in itele lumilor virtuale. Si paralele.

"Papa, tu-ti aduci aminte data aia cand am visat - zis constient, caci asta avem clar in minte acuma, dupa spaima cu "m-o aruncat mama de pe balcon"- am visaaaaat ca iesea foc din pamant??

" ...??!! Nu-mi aduc aminte..."

"Ba da, am visat, iesea foc, erai si tu, si mama, si eu, si A."

"Hei, fiecare viseaza in visul lui, nu ne intalnim in vis".

Sora-sa: "Da, nici eu nu eram cand iesea foc din pamant."

Dezamagirea: "Nuuuu"- iar a mai crescut un pic.

Tes deux

Ça faisait longtemps qu'on se trouvait pas.

Tu m'a laissée me reposer, j'étais fatiguée d'autant m'évanouir.

Toujours en courant, en se loupant derrière les vidres et les escaliers.

Enfin entre quatre murs.
Et quatre enfants.

"Ces deux, ils sont comme eux, ce sont les tiens aussi, c'est pareil. J'arrive pas à comprendre comment tu t'en fous complètement."

Punerea in cuvinte

Discutia asta nu mai stiu daca mi-am notat-o, si n-as vrea s-o uit.

Baiatul vine holbat la tata-su, pe la jumatea diminetii de duminica, acum vreo sase luni. "Mama m-o aruncat de pe balcon".

Eram in bucatarie, si m-am tinut sa ma bag peste ei.

Il aud pe tatal lui, cu inspiratia acasa si vocea razand, ce noroc: "AI VISAT ca mama te-o aruncat de pe balcon".

Rasufland usurat: "Daaaa".

Vis

Unele vise ma socheaza la fel ca frazele alea pe care mi le zic ai mei din cand in cand.

Seara, il paraste pe frate-su: E. a zis ca bunicile mamei sunt urate.

Le-au vazut la bunica lor pe calculator, intr-una din diminetile astea ploioase de vacanta.

Somn. La sapte dimineata trebuie sa ma duc sa-mi fac o analiza.

Ma trezesc si adorm si intre luciditate si baiguiala delirez ca am ajuns deja la analiza, care e de fapt o prima sedinta din multe altele de fizioterapie. Stau ghemuita in sala alba, doua asistente imi dau tarcoale si dintr-o data incep sa ma atace pestisori rosii. Urlu direct: eu plec. Ce ai? Pestisorii sunt cu fizio aici. Pai foarte rau, eu am fobia pestisorilor.

Suna cineva la usa. Deschid. Amandoua bunicile, in intuneric bezna, cot la cot in fata usii, abia le vad.

Inainte, una din ele - cea despre care am tras concluzia cu frate-meu in toamna trecuta ca e cea mai ravasita - era lipita de peretele usii noastre.

Zagltaiala: trezeste-te, nu ajungi la spital! Nu mai merg, sar pestisorii aia mici pe mine.

Esti nebuna de nesomn, e doar o analiza.

Intr-un sfert de ceas sunt inapoi, cantand.

N-am mai cantat la sapte dimineata din...alta viata.

Ratacit

Stiam ca pleci, inca din vara aceea scapatata.

Ca fumul inselator, mai bine decat in cea mai buna fuga a mea premeditata.

Dintre smochine, blocati pe insula fericirii, te vedeam venind cand inca nu visai sa te evapori.

Stiam ca dispari, cu fiecare despartire stupida ma vedeam mai aproape de filmul rupt. Vajaitul metroului cu mine zvarlit pe peron, glasul tau aiurit intr-un lapsus de intalniri, telefonul in gol, zidurile peste tot unde te cautam, stiam ca pleci stiam stiam.

Te caut iar si iar, ca-ntr-un bolero nesimtit: te caut pe culoare mute, intre ziduri futuriste si oarbe, te caut in monstruoase Centres Pompidou, in zone comerciale infernale, pe fantastice paliere de parcari subteraneo-aeriene, alerg si plutesc, zbor si ma plimb, te strig, soptesc, te chem si-mi plang de mila, ma pierd, mi se pare ca te aud, ca ai trecut pe langa mine, ne incrucisam pe nivele diferite, vad un varf din tine dupa coltul unui perete oribil, tresar si ma trezesc intr-un zgarie-nori din otel inoxidabil, parcurg kilometri pe benzi rulante ondulante, urc si cobor ametind, calatoresc fara zone de plata, trec de ghisee inchise, peste tot pare ca ajung doua clipite prea tarziu, lunec pe coridoare verticale, ma poarta drumurile spre niciunde. Unde esti? Ne separa un zid cristalin de sticla securizata de patruzeci si doi de milimetri, te uiti in alta parte, nici nu m-ai zarit, iar ma ratacesc, bantui in gol extenuat si viata din vis e mereu fara sens.

***

Si tu, pe unde ratezi sa te intalnesti cu fosta pereche? In ce locuri va cautati/evitati/coincideti.

Cum iti configurezi Facebook-ul, generozitatea lui google, ipocrizia prietenilor comuni, mocirla subconstientului, cararile sufletului