Jodorovsky

Am fost la teatru ieri, vineri. Incendis.
Metagenealogie "de libro".

Sfarsitul (lumii)

Saptamana 17-23 decembrie: 12 cautari dupa numele meu complet aterizeaza pe blog.WTF?

Mi-am dat seama pe 21, vineri. Habar n-am cine si de unde m-a cautat.

Si eu, ce, mama?

M-am educat teribil in ultimii ani sa nu fiu partinitoare cu baiatul, din simplu antimimetism: observ in jur ca TOTI il alinta, pupa, mangaie si priorizeaza. Imi era groaza sa nu fie fata geloasa pe el si am multiplicat antenele fata de ea, mult mai tacuta si subtila decat noi. Pana si tata i-a zis baiatului, acum cateva luni, dupa ce nu-l vazuse de-o vreme: "Tu esti de-al nostru!"

De la baietii de la barul de langa parcul zilnic primeste porcarioare mii, capace, salturi si coduri de conversatie, la gradinita, educatoarea - aceeasi pe care a avut-o si fata acum trei ani - mi-l pupa in fiecare dimineata, camera de facut poze il iubeste exclusiv si o demonstreaza cu poze fermecatoare, pastreaza cumva un aer de dulceata bebeluseasca ce te atrage fara sa vrei, tatal lui insista ca inca miroase a iaurt si a pelinci, pluteste printre noi toti cu un abur de imbatare ce ii netezeste drumurile si scopurile toate si vad in privirile de pe strada zambet si tandrete mereu.

Fata e mult mai retinuta si zgarcita cu pulverizat dragalasenii prin lumea larga, si o vad atat de diferita, de catalano-interiorizata, incat o mobilizez constant sa participe, poate si fiindca stiu ca baiatul o imita in tot si el nu mai trebuie convins.

In ultima vreme m-am surprins razand la varfuri de gelozie dinspre el:

"Hei, ora de spalat pe dinti!" (catre ea)

El: "Mamaaaaaa, si eu trebuie sa ma spal pe dinti ca daca nu imi caaaaad."

Ne cracanam de ras pe langa el: "Ti-au cazut multi?"

"Daaaa", si-si ranjeste fasulelele aratand si sus, si jos.

Ea: "Sigur a visat!"

Pe vremea ghipsului, ca sa mai coloram un pic hainele anoste - nu tu rochite, nu tu variatii, doar eternele bluze de trening cu fermoar, ca sa putem imbraca bratul beteag - ii propun ei niste brose infantile pe care le are de cand era mica, i le arat sa-si aleaga ce vrea.

El: "Si eu, ce, mama?", minunat calc lingvistic dupa spaniola -"¿Y yo, qué?" - echivalentul lui: "La mine nu te gandesti?"

Intr-un fel, simt ca el are inca acces la apropierea fizica pe care ea a depasit-o, ca dulceata pentru "cel mic" vine din oficiu, de aceea mi-am cioplit pornirile de alint. Cred ca imi reproseaza falsa raceala.

Si mai simt ca celalalt progenitor e atras electric de trasaturile si candoarea lui, in timp ce in fata are oglinda exacta. Imi zice induiosat " Mi s-a parut luuunga prima copilarie a lui, cat am profitat de ea! La ea a trecut atat de repede!".

Intre unii si altii, imi vad copiii atat de diferit si de insesizabili de catre ceilalti.

Doar eu ii stiu, dinauntru, si uneori gresesc in afara.

Azi ma duc dupa el cu brosa de paleta de tenis, sigur o sa-i placa.

Una din seara asta, iesita din Saint-Exupéry:

De-acum vreo luna:

De prin octombrie:
Titlu: Astia trei sunt sorii mei.

La main verte

Incep sa treaca anii la plural de cand suntem in "casa noua", si mi-ar placea sa am ce zice titlul ca sa fac casa-cuib, aia din vise.

Sa fiu "chelareasa" casei noastre, poprietara cheilor vazute si nevazute, a camarilor si a lazilor cu comori. Sa ii invaluie si pe ceilalti ondularea din lemnele-mobila pe care mi le inchipui si nu le gasesc, sa pun cumva in fizic parfumul si aerul la care ma gandesc.

Realitatea e ca sunt un dezastru de "interiorista", desi radacina din cuvantul asta ma atrage dintotdeauna.

E o diferenta intre gol si minimalist, deocamdata suntem la primul stadiu. Nu ca as visa la o decoratie minimalista, cu altele ma asortez mai bine.

Unul din putinele locuri in care e cuib e patul, dar na, nu suna prea ortodox sa te invit in pat la noi sa te simti oaspete in largul tau. Pe deasupra, zice barbata-miu ca deja suntem prea multi in zona.

De-un veac vreau sa scriu asta ca sa nu uit.

Scena care se repeta in fiecare dimineata: ii duc pe copii la scoala si baiatul imi cere in brate. Toata strada-derdelus la vale mi se inghesuie in clavicula dreapta si trage aer ca un aurolac, cat sa-i tina dorul pentru restul zilei. Se desprinde adormit in bratele educatoarei, cu aceeasi intrebare: "Inca ti-e somn, puiule?" Nu, doar m-am dezmierdat, i-ar zice.

Ieri eram an de an la Craciun cu un prunc in brate, anul asta se vor aseza la masa familiala cu stergarelul la gat, cutitul si furculita ca "oamenii mari", infipti in scaune, cu drepturi depline.

Imi place mult drumul spre scoala.