Frumusetea

Mama,
Eduard e muuult mult frumos.

Zice si ea ce-aude. Adevarul e ca inainte de a mi se zice orice altceva aud: ce copil frumos. Frumosule. Frumoaso (tot lui). E frumos, hein! De la oricine, femei, barbati, mame cu bebelusii lor, babe, bunici cu baston, vanzatorul de peste (am ramas masca), toti.

Si ma ingalbenesc pe dinautru: cu fata n-am auzit nici macar o data, cat era bebelus, asa ceva. Mereu: ce simpatica, ce expresiva, hahaa. Arata ca o bila, era toata o maslina, la fata rotunda, la corp cu chiscute pe ea, in fine, un bebe sanatos fara a fi o frumusete. Ii si ziceam bumbutzu.

Si asta, cu gura mereu deschisa, urland la toata lumea de vreo 4 luni incoace "holaaaaaa!", mai nou zice "hola que tal?", cu fata aia de adormit continuu, dulce si fermecator de-ti vine sa-l umpli de saruturi de dimineata pana seara, pirpiriu (uf, aici imi cam tremura sufletul, ca tare il vad firav), asta ii cucereste pe toti. Si ea, atat de buna ascultand cum e laudat frate-su, primeste intr-un binevenit ultim moment o apreciere: si tu esti frumoasa, guapa!

Ha, fiecare e cum e. Frumosi eram mai toti de mici, si uite-ne acuma!