Ati racit. V-a tras curentul

Sau “Acasa, superficial”, asa cum am vazut imprejurul, timp de cateva zile, dintre care una de botez (al baiatului. Stiu, noi suntem asa, intarziati) si alta, cu noapte cu tot, de nunta. (a sora-mii. Stie, a fost ca-n povesti).

N-a fost zi sa nu aud ca e frig si ca pe X sau Y (fata-baiatul, sau pe mine) o sa ne traga curentul. La brutaria de la care cumpar paine in ultimul timp (pe motiv de dezindragostire am abandonat-o pe cea vesela) e scris pe perete: Nu avem paine pentru atatia carnati. Extins: nu exista atatia curenti de aer in toata Romania pentru cate raceli li se atribuie.

Am foarte clar in cap ca am vazut doar catunul meu, care n-are nimic de-a face cu aerul din alte parti. Nu m-ar mira insa sa-mi spui ca si prin el vajaie curentul care te trage.

Despre aer: sudui, bruftuluiesc si ma halaiesc cu lumina in continuu, cobor jaluzelele peste tot, ma ascund sub vizere, palarii si ochelari opaci unde traiesc, fug inutil de soare tot anul, dar am resimtit in celule gri-ul de acasa, apropierea de Levant, aerul fragil ca o panza de paianjen. Parte din greul vietii vine de la fuga luminii, de la trezitul devreme si culcatul soarelui cand abia se dezmorteste muzica din piele. De nu ma crezi, intreaba despre asta in Cuba sau Brazilia.

Mai cred ca special pentru mine a fost asa: cu zapada, cu ploaie incapatanata, cu tzaraiala morocanoasa de trei zile. Imi cer iertare ca pe drumul de trei minute intre Starea civila si cununia religioasa (care mi-a tremurat epiderma) s-a intamplat lucrul cel mai exotic: ploaia inghetata, cu cristale transparente ascutite. Era din cauza mea.

Tot din cauza mea s-a luat curentul (nu ala care trage) in zona cosmeticalelor si au trebuit sa vina s-o pieptene pe mireasa acasa, fiindca eu asa o vedeam, nu la un coafor asurzitor.

Sunt mandra de cumatra frumoasa si curajoasa, pe care am facut-o sa-si lase pruncii si sa coboare din creierii Bucovinei. N-am cum sa-i multumesc barbatului ei care ne-a ajutat sa ne intalnim si care mi-a botezat ditamai feciorul, tinandu-l in brate cu toata greutatea lui de nu-bebe. Intuiesc socul fata de situatia de a fi pagan pana la atata amar de vreme, adevarul e ca trebuia sa fie asa, nasii erau ei si doar ei.

Mi-au trecut toate remuscarile in legatura cu bunicii care-si vad rar nepotii: ai mei nu arata educati dupa modelul in care am fost educati noi, mai mult, nu arata educati deloc. S-au dat in stamba pe unde-au putut: s-au bagat sub toate covoarele de prin toate locurile cu covoare, s-au trantit pe jos prin case, magazine, parcuri, biserici, au facut-o pe mortu-n papusoi la nunta, lati in mijlocul salii, au racnit cum stiu ei mai bine serile, au dezmembrat tot ce-au gasit prin casa. Tata, ca mine cu Bambi din portofel, a ascuns din a doua zi dupa ce-am ajuns toate papusile minunate din copilaria mea, fiindca nemilosii astia le-au zmuls tot, haine, par, rochite traditionale.

De cand am deschis un dulap si mi-a sarit in brate cu ochi de migdale o papusa enorma ii tot sun pe-ai mei sa-i intreb de-au restaurat linistea dupa potop.

Dintre toti nuntasii numai eu m-am trezit sa-mi iau pruncii dupa mine, da’nu-mi pare rau, ca am auzit dupa aia de ce ceilalti nu si-i iau: au distrus peretii pe la alte botejuni/cumatrii, au facut la fel ca ai mei.

Vreau sa zic imi pare rau pentru ce i-am facut sora-mii, dar na, prea era totul perfect, cineva tebuia sa puna procentul de eroare.

M-au fascinat chiuitoarele, tanti Tzatzoasa cu alaiul ei de femei dansand ca pana, pe sarbe si hore si batushite din Bucovina. Mireasa e, din punctul asta de vedere, de pe linia bunicii aleia cu poseta. Mama, eu si frate-miu suntem definitiv Marichetze, dansam ca sacul de papusoi.

Ah, poseta! N-o sa ma crezi, bunica a venit cu poseta. Mi-a stat sufletul in gatlej! Nu aceea neagra din lac din anii mei primi, dar una similara, cu acelasi tip de inchizatoare! Imi plac constantele. N-am prea avut vreme sa vorbesc cu ele, ca au ajuns dupa calatorie ca doi pui de bibilica fara suflare, le-am bagat in pat si am inceput sa le masez prosteste picioarele cu ciorapi fini, una in costum nacional cu catrinta, cealalta cu geanta ei, amandoua parca vorbite special intru invidia mea. Casa era ocupata cu pregatirea miresei, ca veneau s-o peteasca alea cu chiuitul. Seara, dupa ce copiii au facut tot ce puteau face, i-am luat pe toti patru, prunci si bunici, in retragere.

Fata n-a vrut sa-si dea jos rochita vreo trei zile, nici coronita impletita. Dupa ce i-am adormit mi s-a parut ca-mi aud bunicile zgaltaindu-se de tulpanel, imi place sa ma gandesc ca si-au rezolvat contre din tinerete, desi spune frate-miu ca probabil racneau fiindca nu mai aud bine.

Mi-am revazut prietenele, locurile si oamenii. Ne-am uitat uimiti peste tot, cu multa tandrete din partea mea, caci stiu prea bine ca m-as fi intors in orasul copilariei.

Sinuzita descoperita la aterizare mi-a vocalizat toate emotiile zilelor anterioare. Imi venea sa-mi scot creierii prin ochi de durere. Dupa ce-am urlat in avion cum n-am facut-o in viata mea (eram singuri in partea din fata), stewardesa s-a despartit de mine cu sentinta mult asteptata: Ati racit.V-a tras curentul.

Intuiesc ca oricat as incerca, nu pot scapa de convingerea romaneasca despre curentul care trage. Mi-e chiar draga.