Ce m-a emotionat azi

http://periodismohumano.com/mujer/madres.html

Nestlé

Din propunerile pentru anul viitor: nestlé fara.
Ca tot ma gandeam demult, dar nu e simplu, ca fac te miri ce si de toate: de la dulciuri pana spre apa, paine etc.

Jumatate de ora mai tarziu: am deschis o cutie cat masa de praline. De-ale lor, mi-am adus aminte sa ma uit cand deja aveam toti pumnii plini de ciocoloada.

Outlet

Stiu, l-am scris demult.
Dar e textul anului astuia, mi-e unul din cele mai dragi din toate.
Asa cum anul trecut statea inca sub carapacea de la Puenting, si anteriorul sub cea a experientei unplugged.
2012 suna minunat.

Outlet

Tot orasul e impanzit de magazine de tipul asta, esti ispitit sa intri in locuri unde valoarea produselor e derizorie.

In majoritatea cazurilor e minciuna.

In ultimii doisprezece ani am trait langa sate intregi outlet: Roubaix, Igualada, La Roca Village. Ma fascineaza. Intre altele, cladirile. Spatiile in care sunt gazduite magazinele sunt in cele trei locuri identice: nave industriale din caramida rosie cu structura vizibila, cu perimetrul dreptunghiular, ca o casa desenata in copilarie si prelungita de vreo cincizeci de ori. Peste tot, fabrici vechi din domeniul textil.

Si articolele: cosuri enorme cu boarfe valvoi, umerase elegante pe care atarna sacouri vichy din anii `70, fastuoase rochii de seara cu lucirile palite, cu paietele atarnand sau fermoarul explodat.

Petit Bateau la pret de C&A, sutien Calvin Klein la 5 euro (nu, nu sunt Kelvin Clain), Cacharel degriffé surazand amar, Ralph Lauren/Laurent/Loren (?! or fi crezand ca e amantul Sofiei) pentru domni care circula posterior vizitei cu bluza roz, vernil sau malva pe umeri si innodata pseudo-nonsalant la gat, marci sportive pentru care unii bat zeci de kilometri ca sa aleaga sube imponderale la valoare de Decathlon.

Imi plac ofilirea, decadenta, dezastrul intuit in spatele nasturilor stirbi, gaurelele rusinate, destramarea acceptata cu resemnare. Pantalonii masculini imposibili, cu pense ridicole, talia inalta, patronul prea lat si bineinteles scurti. D&G cu aspect de gagica de poligon industrial.

Imi place mirosul puternic de depozit in unele, parfum intens pentru a camufla praful colectiilor in altele, aerul care respira cifre plutind: 2002, 1991, 2008 cu accident apocaliptic (rasturnare spectaculoasa a camionului care transporta marfa, sau inundatie a magaziei unde se pastrau toate alea), 2010 scapat/dat inapoi din maini isterice de fashion victim sau de cumparatoare compulsiva cu remuscari.

E ca o vizita intr-un muzeu de moravuri contemporane: viu, sociologic si ispititor.

Totul se relativizeaza cand vezi maruntaiele vitrinelor stralucitoare din oras, e ca si cum ai intra pe usa actorilor, strabatand decorurile, locul de tigara, ciocnindu-te din intamplare cu actrita preferata in momentul unei crize de anxietate teribile, tremurand incontrolabil, in timp ce ce pudreaza obsesiv (asta e o imagine reala).

***

Inainte de a termina aruncata intr-un cos sub eticheta stigmatizanta "TARA" (defect), vezi persoana (mama) tarata, ma autodeclar in lichidare, reducere la 70% fata de valoarea initiala.

Am fost la New York, la Milano, in London, am trecut prin Paris, m-au invitat la Shanghai. Am zburat de trei ori intr-o saptamana, m-am zguduit intre alte accesorii in cate vreun camion burdusit de glamour/amour.  

Am participat la defileuri de Haute Couture, am plutit ca niciodata la Fall Winter 2006, am improvizat la defileuri alternative, am stralucit de fericire la Prêt-à-porter Spring Summer 2009, mi-am trait serile de lumina, de confetti argintii si inaltimile de pe tocuri imbatatoare de paisprezece centimetri.

M-am intalnit cu flash-urile interioare, uneori rupere de nouri si de ceruri, alteori porti lacuite in alb stralucitor deschise spre si mai multa lumina. Am invatat sa nu ma mai orbeasca, acum mi le amintesc ca pe o lumina tainica, deloc orbitoare.

Peste tot, i-am vazut pe-ai mei in the front row, mereu emotionati, uneori intrigati si de cateva ori cu gura cascata. Au venit dupa noi si inca ma minunez cum nu s-a pierdut pe drumuri niciunul niciodata, era spaima mea de la fiecare pasarela: daca asta a dezertat, daca aleilalte i s-a acrit de-atata tevatura.

Am fost pentru pruncii mei ca bluza neagra pe gat pentru Jackie Kennedy, ca pantalonii din piele pentru Kate Moss, ca un costum pe Gary Cooper.

Am stat cuminte pe un umeras intr-un loc fermecator, am fost o rochita liberty in Portobello, am fluturat la usa unui magazin minuscul du dixhuitìème arrondissement, eram un foulard tie-dye facut in Gambia, am fost o LBD pentru un corp de vis, adorat si rasfatat.

Am fost suta la suta bumbac organic si la fel de fericita cand pe eticheta scria 40% rayon, 60% nylon.

Am fost organza tremuratoare cu tiv inlacrimat din perlute dumnezeiesti, tifon bun si sincer, suman aspru si fara jumatati de masura, cateodata lycra, alteori in, am fost matase dulce, croset incalcit si dupa aia neted, cu ochiuri mari alternand cu picioruse duble, am fost blue velvet si catifea grena, voal si tul, pres din zdrente si covor de pus pe perete, cu niste bujori rosii enormi in mijlocul unui imposibil lac roz, am fost poliuretan, metacrilat, tesatura impermeabila, costum de clovn umplut cu bilute expandate, am avut capse si tinte, m-am vazut in oglinda si eram o rochie maxi cu desen psihodelic, odata am facut un patchwork aleatoriu pe o plapuma pufoasa.

Am tinut de cald, de frig sau doar de capriciu. Am fost buna la nevoie, buna la toate, de zi cu zi si pentru seara racoroasa. M-au plimbat pe malul marii, la teatru si la opera, la circ si la concert. M-au catarat pe munti ciudati, liliputani si alte dati sisifici, m-am tavalit pe pajisti secrete, m-au luat si pe mine in toate imbratisarile calde, m-au iubit si m-au ratacit.

M-am trezit ca peste noapte special pentru intrarea asta: sifonata, cu canavaua tocita, cu urme vulgare de ruj si pudra la baza gatului. Desirata, intretesuta, cu pete. Mi-a sarit tandari/ tandara cristalul Swarowski ce-mi statea pe post de busola.

Pana aici am ajuns.

Recunosc ca e vremea sa ma retrag pe alte rafturi, sa-mi reciclez compozitia si croiul pentru utilizari posterioare vremurilor de glorie deja apuse.

Tuit de Craciun

Si cum nu ma pricep sa fac tweets:

De la tren, cu copiii rupti de somn.

Baiatul imi cerea Suzuki.

Ta-su a facut greseala sa-i cada in plasa: "in trenulet nu".

Ala istet ii zice: "In trenulet nu si-n autobuz da?"

"Da".

Partea voioasa e ca dupa trenulet a trebuit sa luam autobuzul doua statii sa ajungem la timp la recitalul de Craciun de langa casa, unde mergem de cativa ani: pe strada aia unde cam la o luna jumate vecinii fac cate un hram de sezon in mijlocul strazii e un lacas de maici, care ies la lumina ulitei o data pe an, ca regele la discurs: pe 24 decembrie seara, sa cante colinzi.

I-am zis lui fecioru-meu in autobuz sa-i ceara treaba aia cui i-a promis ca da.

Si in trenulet pun colinzi ingeresti andaluze. N-am cuvinte sa va explic cum sunt, una era un remix à la Raimmstein de m-a luat cu innecatul de ras. Pentru cele ingeresti maicutele sunt bune, eu cant tot, in latina, spaniola, catalana, orice numai sa miroasa un pic a portocala si a zapada si a brad adevarat, ca atunci cand era Craciunul Craciun.

Zice sotul meu zice ca intr-un an a vazut o maicuta fumand la recital, intr-o pauza.

Nu ma mai mira nimic.

Ieri ne plimbam si dam peste o expozitie spontana de caganers, in spatele unei vitrine oarecare.

Asta e. Nu incapeau pe o singura platforma, au pus doua.

Combinatia castellers-caganers (prima poza, stanga) e 200% catalana. Asta o pun pentru baiatul pasionat de tematica asta, al mamicii aleia care citeste blogul. Si un pic ca sa nu para ca exagerez cu aluziile scatologice. Aici e asa.

Naître enchantée

http://magalidieux.free.fr/page_naitre/video_naitre.html

Stima si respectul

Acuma, ca s-a mai linistit cu parazitii corporali de toate felurile (aer, epiderma, pamant), revin cu ale mele.

Am vazut cu totul intamplator un video care se vroia o poveste idilica despre o nastere naturala la noi, intr-un loc recunoscut drept respectuos.

Ce sa zic, ca ma abtin?
Cred ca am imbatranit destul ca sa mai incerc sa fiu neutra ipocrita.

Ce am vazut  nu mi s-a parut deloc o persoana in apele ei (daca asta e o expresie potrivita pentru o femeie in travaliu). Toata grena, indrumata didactic cand sa impinga in apnee, nici nu m-am putut uita la ea de nervii mei. Cred ca era sub anestezie, dar asta nu e o scuza pentru tipul de asistare la nastere primit.

Modul in care suntem tratati/tratate e foarte personal, ceea ce cuiva i se pare decent sau permis, mie, in acelasi context cultural, mi se poate parea o insulta.

Am citit nu mai retin unde ca fete care au vazut video-ul de la Pentru sensibili nu il calificau drept relativ normal, in sensul ca acolo nimeni nu ii zice aleia "nu te plange, atunci cand il faceai nu zbierai asa" sau alti brontobalauri din astia care se auzeau prin spitalele comuniste.

Acum cateva zile am preluat un video al lui Ibone Olza. La un moment dat spune ca unele femei incep sa simta o insatisfactie personala fata de cand au nascut abia la un timp dupa eveniment. Pana la saptamani, luni sau chiar ani de zile dupa, totul pare a fi normal, ca apoi din senin la unele sa inceapa sa se aprinda stecleli de regrete, dezacorduri, nelamuriri (de ce mi s-a facut asta, care la inceput mi se parea util, de ce i-am multumit asa recunoscatoare macelarului aluia care mi-a dat cadou o broderie baroca s-o tin minte pe toata viata).

Nu zic sa ne luam in dinti cu nimeni, mai ales in situatia-pozitia aia, doar ca orice se face ar trebui sa aiba o explicatie minima, o informare fata de femeia care naste:

• uite, papusa, cu andreaua asta de juma'de metru o sa-ti perforez sacul amniotic, e pentru binele tau
• acuma o sa ma sui cu cotul peste coastele tale si ma trantesc din susul tavanului*, de la inaltimea mea de profesionist, poate reusim sa coboram rostogol lenesul asta mic
• in urmatoarele clipe fac o taietura rapida, sa nu sufere tocmai acum pe ultima suta de metri

Din astea. Nu continui ca incep sa simt cosul pieptului fara aer.

Din aceeasi categorie: sa indopi cu mancare un bebelus. Am vazut de nenumarate ori cate-o bunica infoiata ca o pauneasa cu un sugar la semi-orizontala, pe o banca in parc, indopandu-i iogurtel sau pireuas sau te miri ce peltea gretoasa.

E violent.

Sa obligi un batran sa se alimenteze prin aproape aceeasi metoda.
Singura diferenta e ca nu mai poti sa-l tii pe genunchii tai intins. In schimb il poti lega (pentru siguranta lui, bineinteles), il poti sustine/bloca la orizontala.
Sta in pat si e indopat cu paiul cu preperate lichide hiperproteice.

Reteta de longevitate intra muros garantata: un nonagenar intr-un azil e o mina de aur, multi dintre ei se invioreaza teribil odata intrati. Odata o sa scriu despre asta.

In azile, gradinite si saloane de travaliu au loc uneori (rareori?) holocausturi la scala intima.
Ce hazliu: cei mai fragili si neprotejati de pe lume: copiii, batranii si femeile in litotomie.

Se cheama violenta.

Ce mi se pare mie violent in toata tarasenia asta:

- sa fie lume multa. "trei e multitudine"

- sa fiu infantilizata. Da, obstetricianul esti tu, dar aici nu suntem la un fenomen chirurgic in care eu sunt avion cu domeniul.

- sa fiu legata de maini/picioare. Nu mi s-a intamplat, dar cred ca m-ar fi frant si mai tare. Am prietene care au trecut prin asta si spun ca e la fel ca restul: razuratul, clisma, ignorarea intrebarilor, ironia rece.

- luatul cu farasul. Nu suport sa fiu grabita, desi grabesc si agit in jur, e un defect tampit.

Am cunoscut o fata care se ocupa cu exercitii de focalizare a privirii fata de propriul corp. Suna extraterestru, e cea cu care am incercat sa intelegem pe unde si ce se intampla in timpul si dupa.

Ca anecdota: ne-a explicat un exercitiu post-natal care inca ma induioseaza prin delicatetea lui.

La cerere detaliez. Poate privat, aici nu stiu daca l-as transcrie.

De cand am inteles ce zicea mi-am promis sa nu-i gabesc pe cei dragi cand sunt ocupati cu functiile biologice.

Zicea fata asta: corpurile straine parasesc singure organismul nostru, fara vreun efort special.

Ca o aschie pe care ai agatat-o sub piele, la un moment dat s-ar desprinde singura. Asta e o ilustrare aiurea de-a mea.

Asa si copilul: M. Odent spune ca exista un reflex, se cheama al ejectiei fetale.
Fara sa faci nimic, prin forta situatiei, se intampla.

Asta ar fi cam ca luna de pe cer,  in realitate vreau doar sa spun ca sa impui un ritm de adult/obstetrician in halat scrobit fara alte griji in ziua respectiva decat propriul timp liber si buzunarul plin unei femei aflata in cea mai laborioasa situatie din viata ei e totusi violent, nejustificat, ireverentios.

Asta e violenta.


* Manevra se numeste a lui Kristeller, e catalogata de OMS drept nerecomandata si periculoasa; e interzisa in multe tari ca practica obstetrica. Inainte de o accepta, informeaza-te bine asupra riscurilor pe care le presupune. Cunosc vreo doua gravide care au reusit sa se burzuluiasca asistentei cracanate cu curul pe burta la infaptuirea ei.

Cu minuscule

Din categoria lucrurile mâtzâtzele - sunt indragostita de:

Vacanta de Craciun

Incepe azi, pana pe noua ianuarie.

Ieri l-am dus ultima zi pe baiat la gradinita, ca azi am mers la aeroport si pentru trei sferturi de ceas cat merge el mai mult ma-ncurca.

Azi a fost si "serbarea" fetei. La scoala ei nu se fac spectacole cu zane/fulgusori de nea cu rochite din atlas stralucitor cu tul sidefiu pe deasupra si tiv de beteala argintie, exact-exact ca aia pe care o aveam eu cand eram la gradinita.

Ci fiecare nivel de clase (din grupa mica pana in clasa a sasea) fredoneaza cate doua cantece, care impreuna infiripa un concert de Craciun. Optsprezece cantecele, scurte si eficiente ca dialogurile catalane. La alte scoli publice si private se fac spectacole si piese de teatru.

In dimineata de ieri m-am indeletnicit sa vizitez magazinele care apartin Asociatiei Comerciantilor din Gran de Gracia ca sa rog frumos sa-mi dea bilete pentru trenul miniatural care trece pe strada omonima intre 15 decembrie si 5 ianuarie.

Ca vacanta e lunga si pe copii ii fascineaza mijloacele de transport liliputane. Na, daca nu avem zapada, saniute, nevoie de manusi si alte accesorii zapezelnice, asta o sa-mi salveze aptitudinile de animatoare din urmatoarele zile.
Impreuna cu alte vizite, unele cu specific scatologic inexplicabil: caga-tió, expozitie de pessebre viu (facut de oameni in toata firea) cu caganer (cacaciosul de care va povesteam) inclus.

Gran de Gracia e ulita principala a cartierului meu, cand se termina - undeva pe langa Casa Fuster - se transforma in Passeig de Gracia.

Cu ocazia asta am descoperit ca unii sunt amabili (marea majoritate), altii sunt zgarciti (doamna aia care vinde elastic, papiote, macrame-uri si acusoare e o scartza de cucoana), unii mi-au zis ca se dau doar daca faci cumparaturi acolo (mi se pare normal dar ne cunoastem de ceva anisori) si sunt sigura ca tanti aia care mi-a dat 8 (opt!) bilete si-aduce aminte de mine de pe vremurile cand imi cumparam de la ea pantofiori si alti conduri ciudati si ispititori. Unul (trebuia sa apara si istetul asta) mi-a cerut un euro pe bilet. Vreau sa zic ca am de gand sa ma plang.

La intoarcere din aeroport am dat o tura cu trenuletul cu baiatul, ca inca bocea cu lacrimi de crocodil ca vroia si el in avion. La despartire de cei dragi astia mici au reactie intarziata, ca atunci cand saluta zece metri dupa ce s-au incrucisat cu persoana de salutat: nu-si dau seama ce e aia despartire, pupic, emotia celuilalt, decat minute mai tarziu. Si tine-te de plans o tura.

Am vazut in aeroport ceva ce m-a surprins, n-am fost atenta pana acum daca exista deja: in WC, deasupra cutiei rotunde pentru hartie igienica e un container din plastic galben, ca un borcan de castraveti murati pus invers, pe care scrie: dedicat exclusiv seringilor si acelor utilizate. Primul gand a fost ala, dupa aia mi-am zis ca poate e pentru diabetici etc. Desi, daca as fi in tratament injectabil, nu cred ca as alege locul ala ca fiind cel mai adecvat.

Mergem la tren o tura.

Amprenta

Vreau sa scriu pentru cand o sa am un adolescent care o sa se indragosteasca de orice salcie plangatoare/trecatoare ca demult, de mai bine de un an, stiu perfect ce tip de fata ii place baiatului meu.

Asa cum am exact stantat in memorie primul barbat de care m-am indragostit (poate nu aveam doi ani), am clar in cap si baietelul meu in suflet ca il atrag electric fetele frumoase foc, cu pielea maslinie si parul carliontat.

De obicei ne intalnim cu ele in autobuz, situatia cea mai surprinzatoare a fost cand ne intorceam odata de la muzica, s-a lasat cu chiote adevarate din partea lui, clipit din gene incondeiate din a ei si ascuns dupa mine (ea statea in spatele nostru).

L-am vazut imbujorat, emotionat si incapabil sa o priveasca mai mult de o fractiune de secunda.

Astia mici au o notiune foarte clara despre bunatate si frumusete: Mariana (educatoarea e buna), Y (cea care ii ajuta sa manance si sa doarma, cu care el inca nu are de-a face) nu e buna.

Asta e adevarat, multe mame spun ca nu e dulce.

In schimb, educatoarea Z, care vine uneori cand a lui lipseste si de care mie imi place mult, e urata.

Cred ca nu ii place fizic. In afara de faptul ca nu e un referent, a venit doar in trei randuri.

Cand vine ea, se lipeste de directoarea gradinitei si o insoteste peste tot, sigur fiindca ma vede zilnic saludand-o, e o femeie buna ca o mama si ne-a permis sa venim doar un ragaz pana acum la gradinita.

Ii spun azi ca mie imi place de Z, ca e buna si frumoasa.

Nu. Nu-i buna. E urata.

Aha. Mariana e frumoasa?

Pauza. E...buna.

Am ramas muta.

Cum a stiut sa imi aduca aminte de asta, fara sa spuna celalalt adevar.

Mama plange mereu cand isi aminteste de o mama urata urata, cea mai urata femeie pe care a vazut-o vreodata. Era la Alimentara (povestea e din anii '80) cu baietelul ei, care o privea ca si cum ar fi fost Zana Zanelor. Zice maicuta ca pentru copii, mama e cea mai frumoasa. Si cea mai buna.

Poate ma lamuriti va rog

Azi a dat cineva un link de aici, intrarea aia cu Pentru sensibili nu, si am primit o groaza de vizite.
Imi ziceti si mie va rog cine mi-a oferit atatia cititori?
Multumesc

*

http://www.youtube.com/watch?v=W565rNayzwA

Pentru cand o sa am vreme sa ma uit. Nu vreau sa-l pierd.

Baduchioasele si puricoasele 2

Azi: rapanosii si râiosii

Nici nu stiu cum sa scriu. Nu, nu e gluma.

Acum vreo doua luni o mama imi arata la cafea coatele lui fecioru-sau, din cealalta grupa mare. Imi aduc aminte perfect ce-am vazut, avea ca niste cercuri pe sub piele in jurul cotului , ca si cum ar fi avut ata aia pe care noi o numeam bouclé. Ce nu-mi aduc aminte e daca l-am atins. Doctorul la care am fost saptamana asta pentru o paranoia de-a mea mi-a zis ca daca m-as fi molipsit m-ar manca pielea peste tot.

De aproape trei luni de zile il poarta de urgenta pe la medici, cu diagnostic din doua spitale de dermatita atopica si tratament corespunzator. Saptamana asta se duc iar ca se urca pe pereti de mancarime, de data asta la circa. O doctorita pe care n-o poate vedea nimeni caci numai normala nu e: "Asta-i raie".

Directoarea scolii a instiintat toti parintii, vreo patru sute cincizeci de familii.

Din ce povestesc pare o scoala-ghetou si nu e deloc asa, dimpotriva.

Apropo, tratamentul e acelasi: paduchi - permetrina 1%, raie - permetrina 100%.

Nu cobesc, dar cica si pe Y il cam mananca pielea.

Mamica lui inca nu a  avut vreme sa-l duca la doctor, ca au fost plecati cateva zile intr-un parc de distractii infantil, in alta tara. Cine stie cu cati Minnie si Mickey s-o fi imbratisat si pe-acolo.

Ma gandesc sa schimb numele blogului in 

"Gandacul puturos si alte colonii corporale de musafiri"

Subtitlu: Invitam tot noi la soalacrem

Ce-mi lumineaza ziua

In autobuz, ma pupa si ma puuuupa de ametesc. Ma ia de obraji, imi descopera cerceii, nu mai purtam de vreo sase ani. Imi zice neincrezator: "T'has punxat; t'has punxat." [puntchat] (te-ai intepat).

*

Noua dimineata, pe strada, las in urma pe cineva care suna la interfon, se aude din casa o splendida voce cantata, teatrala: "Holaaaa!"

Raspuns de jos cu una sparta, masculino-tunatoare: "Hola, churrrri!" (scumpete, papusa, iubire)

Cred sincer ca jucau un act. Nu m-am intors, dar daca as fi facut-o si tipul ar fi fost imbracat in Lup sau in orice alt costum deghizat, nu m-ar fi mirat.

*

Nu stiu ce personaje fantastice sunt raspandite prin scoala fetei.

Ne zice aseara ca una e floare, alta politist, alta "estratenestru".

Cacaciosul

Nu beau, nu ma droghez. Cand iti vine sa te alienezi un pic, fotbalul poate fi alegerea potrivita.

Azi scriu despre cultura. Cultura populara. Doua detalii cu care coincid punctual si pe care nu mi-e usor, nici greu sa le inteleg. Sunt aici ca o axioma, apartin locului in care traiesc.

Sunt afonica, mi-am facut de cap la un Madrid-Barça. Cum baiatul a crescut, mi-am zis ca anul asta imi pot permite sa dispar si eu la ora serii. Cand dau sa ies pe usa, sare din pat: "eu vreau sa dorm cu tu". Sora-sa rade de el: Esti mare, ce rusine ca vrei cu mama! (asta de unde-o mai fi scos-o?)

Ma descalt, il adorm; douascinci de minute dupa ceasul din stanga-susul ecranului (l-au dat si la televizor), se termina prima repriza. Nu-i nimic, ajung inainte sa inceapa a doua, sperand sa fi reusit sa-mi tina barbatul locul rezervat cu mai bine de doua saptamani inainte. Aici e asa: pana si la bar, ca sa vezi un meci important, trebuie sa faci rezervare de loc. Acum un an, la finala de la Champions, n-a mai gasit in locul unde merge, si am mers la El Abuelo: aici.

Ma asez, tine mortis sa stau la capatul mesei, pe unde trece chelnerul, eu nu si nu. Se ridica sa ceara berea. Langa mine apare un flacau: "Hait, mi s-a schimbat vecinul de masa. Fain! Vezi ca de-acuma la goluri ma imbratisez cu tine" Aha.

Mi-a povestit de-atatea ori de barul asta si n-am ajuns pana acum. Si pe deasupra e deja 1-1. Ailalti au dat gol in minutul unu de joc (joaca in Madrid), asa ca am pierdut toata tensiunea.

1-2. Nu se astepta nimeni, sar toti de pe scaune impinsi ca de arc. Chiuie, arunca in aer te miri ce, e frumos de mori. Barmanul baga imnul, stiam de asta, trambitele celor ce stau in picioare in spate acopera tot. Se imbratiseaza cam ca la biserica la pocaiti, cu doua etaje mai efuziv.

Continua. Ma uit la randurile de mese din fata, primele trei sunt ocupate de doamne si respectivii lor domni, toti peste 65 de ani, ele cu coafurile proaspat tapate, nemiscate ca niste zeite blau-grana. Imi zice sotul ca nu lipsesc nicicand, nici la cel mai insipid meci pe care-l joaca Barça. Trebuia sa le fi facut o poza.

Strig si eu la genunchii in coaste, caderile teatrale, capriciile amuzante ale arbitrului, cantecele asistentei, incerc sa inteleg ce debiteaza, numai lucruri frumoase despre Pepe, Mou, CR7... E relaxant ca niste chiote peste munti si vai, ies de-acolo ca dupa un hammam exfoliant, doar ca fara voce si cu urechile tiuind.

Astia din fotbal au un discurs fascinant: antrenorii ar putea baga o caseta cu mereu aceeasi declaratie pentru presa, de fiecare data cand trebuie sa dea una: "fotbalul e asa, rivalul e bun, azi se pierde maine se castiga, privim inainte", o bijuterie.

Mourinho nu, el e special: au inceput sa dea si la tv discursurile lui dinainte si de dupa meciuri. Face circ, mimica de milioane, se comporta (si mai) infantil, amesteca foneme portugheze cu gesturi italienesti si ranchiuni vechi, e patetic si induioseaza, te face sa razi si sa te crucesti.

Celalalt. Aia ma doare pe mine. Guardiola e catalan, din aia pe care eu nu-i pot intelege. Ca pe monosilabicele mele. Oricum, cu mult inainte sa vina el, cand abia ajunsesem aici, pura intuitie mi-a soptit sa nu ma bag in supa asta: ma uit la astia cu Barça complet dinafara, n-o sa simt nicicand ca sunt de-ai mei, cred ca nici de-ar juca fecioru-meu in FCB, la astia mari zic, nu la juniori. Sunt asa infocati, toti, ca n-are rost sa fac si eu galerie.

Am racnit din motivele mele la meci: fiindca nu-mi plac masajele din saloanele de estetica, fiindca traiesc la nivelul marii si ca sa gasesc vai peste munti e drum lung, fiindca adrenalina jos e buna etc.

De cand l-au facut antrenor nu intelegeam nimic din ce spunea, imi aminteste partenerul meu ca ma refeream la el ca fiind "taran". Asa e, are profilul catalanului tipic. In primul rand nu intelegeam cum musca vorbele, dupa aia nu pricepeam ce zice cu tonul ala.

Cu anii am invatat sa-l ascult, sa-mi placa de cum stie sa vorbeasca de fiecare jucator in parte, cum indulceste tonul ziaristilor, cum ii face pe toti mai buni, cum e un model educativ.

Cred ca invatatoarele si educatoarele ar putea fura de la el arta de a vorbi asa de puii de sub aripa, bucuria si bunatatea pe care o trezeste in ceilalti. Na, pare stupid, dar la nivel cultural asta face la fel de mult ca un Punset.

Ce me exaspereaza la Guardiola, prin extensie la catalani: modestia asta crunta. Masura in tot, incepand cu vorbele. Castiga continuu, de nu stiu cati ani incoace, sunt probabil cei mai buni, si vorbeste mereu lineal, cu un semi-ton retinut: "Ssii, am castigat, suntem bucurosi, dar sa nu dormim pe noi."

Prudenta, aia ma omoara.

Haina de costum prea stramta, camasa prea cambrata, pantalonii prea stramti, paltonul prea stramt, reverele de la pardesiu prea inguste, cravata prea ingustuta, modestia prea stramta.

Si gestul cel mai generos al soacra-mii a fost nu demult, cand a castigat Barça 5-0, tot la un meci cu Madridul.
La fel de prudent, antrenorul vorbea de parca mergea pe spini.
Familia: "E extraordinar, cata modestie!"

Soacra-mea, la fel de laconica ca toate, arunca: "Modestia. Aia catalana. Falsa modestie".
De-atunci am inceput sa pot sa-l ascult si sa-l mai si inteleg mai bine pe Guardiola.
Ca si pe mamele celelalte.

Cacaciosul:

Am pus asta la titlu caci Guardiola ar intra in categoria cacaciosul, de altfel sunt sigura ca exista un cacacios cu figura lui (l-am gasit).

E un personaj tipic de Craciun, la fel de important ca furatul miresei la nunta la noi, de exemplu.
Mint, echivalentul la noi ar fi ca un nuntas s-o pupe pe mireasa in mijlocul ceremoniei religioase.

Reprezentarea scenei nasterii lui Iisus cred ca e un obicei catolic raspandit prin mai multe zone, n-am de gand sa caut acuma. In spaniola se cheama belén, in catalana pessebre.

Cand am venit eu aici mi-a coincis primul Craciun cu naufragiul unui vapor plin cu petrol, se numea Prestige. Coasta de nord-vest a tarii, in Galicia, s-a umplut de smoala. S-a vorbit zilnic, timp de multe luni de zile. Intre toate cuvintele aparea repetitiv si termenul percebes. E un fruct de mare care creste pe roci, de forma unei gheare foarte greu de cules si apreciat de gourmets.

Pana in ziua de azi trebuie sa fac o pauza inainte de a zice percebes sau pessebre, in subconstientul meu vin mereu impreuna.

Cand ai copii, sa aranjezi el pessebre e o indeletnicire echivalenta impodobirii bradului la noi. In el apar o gramada de personaje, animale, accesorii de staul, detalii cate vrei la scara miniaturala. Este si o piata exclusiv dedicata pieselor de pessebre, se numeste Mercat de santa Llúcia, aici se face langa catedrala si alta langa Sagrada Familia si dureaza de la inceputul lui decembrie pana la Craciun, sunt minunate.

Intre toate personajele este unul care apare numai aici, in nici o alta parte: cacaciosul.

Un taran cu un dram de iconoclastie, pe vremea cand personajele scenei Nasterii lui Iisus se faceau acasa, din lut, a facut, pe langa Iosif, Maria, Pruncul, si pe un taran in timp ce facea....

Inteleg (auto)ironia, ochiul omenesc, nota de sugubenie, atractia fata de scatologic. Banuiesc ca preotul care trecea in vizita prin casele crestinilor prin secolul XVIII n-a prea fost incantat de ce-a vazut, dar alti trei-patru vecini s-au amuzat teribil, si anul urmator in alte cateva pessebres catalane a aparut un taran cacacios in scena religioasa. Azi nu lipseste nici in cele mai serioase.

E mereu bine ascuns, si asta e o arta, nu sta la vedere ca porumbelul alb (el Eshpiritu Shanto, cum ar zice Mourinho), ca bivolita sau ca celelalte personaje.

Modestia si indrazneala.

Retinerea si nesimtirea.

Antrenorul modelic si cacaciosul sfidator.

De ce

Eram ca Mou.
Nu intelegeam por qué? doar ceilalti copii stau linistiti in carucior, in timp ce ai mei, fiecare in epoca lui, n-au stat locului nicicand.

Cinci ani mai tarziu am gasit raspunsul: fiindca accepta resemnati ca merg la gradinita.

Inca n-am vazut copil sub trei ani sa alerge bucuros, stau apatici si rumega situatia cum pot.
Cum multi merg la gradinita de la patru luni, cara dupa ei expresia aia toata ziua.
Stau tzapeni in carucior, nu fac echilibristica.

Baiatul merge doua ore. Si acum sta in carucior asa cum invidiam la celelalte.

Toxic

Am vazut reportajul asta: http://www.rtve.es/alacarta/videos/la-noche-tematica/noche-tematica-victimas-moda/1259323/.

Intuiam eu ca eticheta de bumbac organic era cam SF,  prea erau colorate piesele de imbracaminte.

Si tocmai scrisesem ca in locuri ca Primark (in Decathlon se intampla la fel, in cele boutiques de haut niveau nu mai zic) nu se specifica pe etichete fabricat in Bangladesh/Turcia/India, ca sa nu raneasca pe cel ce cumpara facandu-l sa vizualizeze vreo scena de exploatare etc.

La un moment dat in film un muncitor din India spune: "Daca te stropesti in ochi cu lichidul asta in timp ce vopsesti hainele ramai orb. Daca nu te stropesti in ochi, tot ramai orb."

Baduchioasele si puricoasele

Asta e pieptanul de cules paduchii, costa triplu comparat cu cel normal, dar scoate tot, oua inclusiv. Fata a avut o singura data in grupa mica, si sper sa nu repetam de multe ori, ca am vazut mame disperate care n-au scapat de ei timp de luni de zile. Cica fierb tot, schimba tapiteria la canapele, barbieresc barbatul, arunca palarii din fetru, rad pruncii in cap, se vopsesc cu amoniac la greu si tot degeaba. Suna a gluma dar le-am vazut plangand si cufundate in deznadejde.

Am uitat sa scriu si mi-am adus aminte tocmai in mijlocul conversatiei cu o mama de familie de paduchiosi: femeile scapa de paduchi vopsindu-se, caci amoniacul ii distruge. Ii spun de asta, imi rade in nas (eu nu m-am vopsit pana acum, asa ca habar n-am): la mine nu mai functioneaza, imi pun direct amoniac la greu.

De la scoli si gradinite primim continuu alerte apocaliptice. Cele private nu vor sa recunoasca, dar au la fel de des: 97% din ele convietuiesc ca si noi, tot timpul anului scolar.

Tratamentul e de tipul antibioticelor: cu cat iei mai mult, sau "preventiv", cu atat efectul e mai debil.
Rumurologia populara sustine ca exact companiile farmaceutice asteapta la poarta scolilor si arunca pumni de paduchi in capul copiilor, la comentarii a scris o mama ca in Franta unde traieste cred exact la fel.

Este un site web care se cheama "mame contra paduchi", suna ca The People vs. Larry Flynt, si asa si e, la urma urmei!

Tu crezi ca e normal sa scriu de oxiuri si paduchi in loc de parfumuri, glamour si alte minuni care ma intereseaza?

Nu pot sa dorm ca altii fac orgii se(n)ssuale pe pielea noastra, reproducandu-se in nestire! Noaptea, cum nu. Ca de-aia e facuta, pentru petreceri.

Tratamentul contra paduchilor e bestial: ulei mineral, din ala de bebelusi, care e bun numai pentru asta: torni vineri seara jumatate de sticla in capul copilului, pui un plastic din ala de dus pe par ca sa nu pateze perna, deasupra o tichie de piscina din lycra ca sa tina bine, apoi o caciula optional, si lasi cheful asa pana dimineata, cand te trezesti cu capul plin de sufocati. Exceptie fac embrionii, pentru care repeti operatia sambata seara viitoare, adica peste opt zile. Eco, bio si respectuos cu mediul ambient, asasinat prin sufocare.

Va doresc doar vizite dorite!

Familia noastra creste

E un proverb in spaniola care-mi place de mor: "Eramos pocos y parió la abuela!", in traducere: Asta mai lipsea! (si literala: Nu eram destui si nascu' bunica!)

Astia care traim in casa suntem mai multi censati in trecutul apropiat (foarte apropiat, inca nu s-au intors membrii masculini de la Urgenta), imposibil de specificat cam cati.

Nu dorm de vreo patru nopti, ba herpesul, ba maraieli, ba zecimi de febra, ba banuieli de virus intestinal de pe la altii, ca mereu e cineva care are, de vreo trei nopti incoace are tresariri si dureri si planset continuu de-s chiauna ziua. La lumina totul perfect, ii e foame, mananca, i-am facut orez anodin, am stat intepenita langa patru cafele succesive toata dimineata.

Vine fiica-mea de la gradinita cu surasul ei ironic: ne-a zis educatoarea la toti sa ne scoateti ouale de paduchi din cap.

O scarman bine, ca in fiecare saptamana, n-are nimic. Uf! De vreo doi ani vreau sa scriu de paduchi, ar fi star-ul blogului, pe langa gandacul puturos! Am un pieptan minunat pentru pescuitul lor, scoate si oole, o sa pun poza si metoda cea mai adevarata de scapat de paduchi in alt moment.

De azi avem indexati si alti prieteni noi, mici si nedoriti: oxiurii. Ce chin noaptea, cum stingeam lumina, cum incepea sa-l ia cu colici, ziceai ca are ulcer. Cum nu era chip de dormit si ceilalti au nevoie de odihna, ne-am retras in sufragerie sa ne uitam la Cumatra Vulpita. Tacea instantaneu! Cred si eu. Acum am inteles.

Habar n-aveam ca ies pe intuneric, ca au fobia luminii. Ca tine, mi-a zis barbata-miu de la spital, ii ia cu activitatea noaptea!

O vreme am crezut ca erau pampersii pe care mi-a i-a pasat mama lui Emely, ca frate-sau de-o seama cu baiatul meu nu mai poarta din vara, si mama lui mi-a oferit vinerea trecuta un pachet din varianta aia din care eu nu cumpar niciodata, sunt cei mai prosti (si cei mai scumpi, fac scamita si ghemotoace).

Nu-mi aduc aminte ca era asa harmalaie de la oxiuri cand eram noi mici, stiu doar ca avea mai toata lumea. Abia astept sa incepem tratamentul, m-am bagat sa scriu asta ca nu mai am ce dezinfecta cu alcool de 96º prin casa, tastatura neagra arata alba, i-am taiat unghiile fetei prin somn, paduchi nu avem deocamdata, tot e bun.

Ce-i mai palpitant pentru mame e ca nici tratamentul contra paduchilor, nici ala contra oxiurilor nu distruge ouale, asa ca trebuie repetate la un ciclu de pus oua, la paduchi e de opt-zece zile, cat o fi la astilalti?

Asta e avantajul ne-mamiferelor, viata descendentei nu depinde de viata mamei.

Imi trimite sotul in direct de la spital prima documentatie in materie de oxiuri, din intamplare e blogul unei prietene consiliere in alaptare, el habar n-are de asta. Zice ca o mama care alapteaza are pe langa toate avantajele apropierii, si dezavantajul ca se colonizeaza cu toti parazitii odraslei.

Ma duc sa decorez carantina (patul) cu capatani de usturoi, asa, ca de Ziua Nationala.
Te-am facut sa te manance tot corpul, da?

E dimineata: Cica tratamentul e o lingurita unica (5 ml) de sirop (zi-i otrava). Azi si peste 15 zile iara (deci 15 zile e intervalul in care ouale de azi devin fiinte). Imi doresc supces, cum zicea nenea M.