"Au Palais" toate erau printese.
Printese pariziene, executive, scapatate, incognito, printese-parasute, sau maltratate de fostul barbat, provinciale cazute in vintrele metropolei, in misiune de camuflaj, amenintate cu repatrierea, nebune de legat, duse cu pluta de-adevaratelea, printese exotice, printese sclipitoare, dulci, ofilite, studente, curve pe bune si pe bani grei, nevinovate, pianiste, anorexice sau obeze, editoare, cu viata dubla, depresive, sportive, maniatice, mute, ciudate, anodine. Toate erau mai ales protejate, le Palais le tinea sub clestarul tiuitor: de aici nu se trece. Piciorul de barbat nu calca pragul cladirii. Toate isi unduiau parfumurile, pana a imbalsama toti peretii interiori cu aroma femininului, de toate licaririle si formele imaginabile.
Era o institutie cu toate dependintele: foisor vintage pentru confesiuni minunate, bucatarie cu plite enorme, spalatorie, zona de chill out, biblioteca, sala de sport. Candva prin sec.XX fusese spital sau maternitate, circulau legende despre fetusi morti si suflete chinuite bantuind prin Palais.
In 2000 pe culoare nu te intalneai decat rareori cu cineva, era o liniste de mausoleu, caci opozitoare de CAPES sau alte examene inalte mereu studiau, pe langa deprimatele pierdute in mutenie. La etajul doi o printesa spala mereu in chiuveta adanca de pe culoar, era modul ei de subzistenta: spala rufele altora, la mana, fara oprire, zi si noapte.
"Le Palais" era discretie, protectie, siguranta. Pentru doua sute? Cum, patru sute de zane? Fiecare printesa isi traia singuratatea (sau libertatea) in surdina, bazaind la contactul accidental cu alta izolare voluntara.
La etajul unu, intr-o camera situata intr-un colt al cladirii, afectata de un lejer sindrom al lui Diogenes, centrat pe haine si accesorii feminine, Clarice isi taraia radacinile zmulse, singuratatea, boala in tratament. Noptile ei erau liniste si fum, uneori insotita de alta pasare de noapte, cel mai adesea singura, autosuficienta, amara ca o boaba de cafea lucioasa prajita un grad peste limita recomandata. Clarice era toata o minune, o vrajitoare béninoise benigna, un corp si suflet sa vrei sa te reincarnezi in ele in fiecare dimineata. In cartea Amintire despre Clarice lipseste un capitol, Sunetul. La printesa asta in iatac nu exista butonul sonor. Exista capitolul Liniste, Fericire, Fum, Afumat, Fumaraie, Ceaiul etern, Patul, Usa mereu deschisa, Noaptea vie, Ochii buni. Clarice era buna. Sau poate era doar in tratament.
2005, epistola: nu stiai, au gasit-o moarta prin 2003, in camera ei, se lasase de luat medicamentele.
Poate printesa care a zis asta e doar alt exemplar din Palais: mitomana.
Postări
