Sfintisorii

Nu, nu e un text despre ce copilasi cuminciori am.

Am facut sfintisori, vorba vine "am" facut, ca eu nu mai incap in bucatarie printre ceilalti.

Au facut pe jos o pasta creatza din faina praf, faina cu apa si alte modelaje unicat.

Daca am timp caut si pozele de anii trecuti cand faceau fetele, baiatul cred ca abia anul asta a avut statut de asistent de cuptor. Hmhm.

Pentru eveniment i-am pus fetei sortuletul.

Celalalt bocea ca vroia nu stiu ce cu un catel, am cautat celelalte sorturi de prin casa si niciunul nu avea catel. Pana la urma mi-a picat fisa: in ziua cand i-am adus sortuletul fetei ii luasem si costumul de carnaval baiatului: o capa de dalmatian.

Pe aia o vroia ca sa bucatareasca, pentru el venea asociata cu sortuletul.

Trebuia sa fac o poza cu ce-a ramas pe jos dupa distractie. Cine m-a pus sa fac sfintisori cu ei acasa.

Acuma imi dau seama de socantul situatiei: imi iertati piciorul de porc din prim plan in stil Angelina... e cultural, face parte din familie. E ca animalul de companie din alte case.

Apare pe la Craciun si dispare undeva tarziu, complet descarnat si in bucatele, in vreo oala cu linte sau similar.

Invatacelul. Cu pedigree, da?

Furand meserie:

Stil liber:

Participarea mea in toata afacerea asta:

Aparenta:

Fondul e toata harmalaia pe care am facut-o.

Maioneza

In copilaria mea, maioneza era un mister pana si pentru cine o facea. Mi-o amintesc pe mama migaloasa, dedicand minute lungi pentru pregatirea unui soi de pasta fina de un galben placid, care se putea taia si in ultimul moment, fiindca se vopsise fabricanta roscat in loc de castaniu sau se uitase chioras, mestecase invers cu lingura de lemn sau scapase un strop invizibil de albus. Cum o stii de tacuta, o vedeam boscorodind printre dinti: crutzâshu' ma-tii.

Alaturi de calcat si alte sute de dichisuri domestice pe care nu le voi atinge nicicand, e cosmarul complexului de inferioritate matern.

Noroc cu soacra-mea. Ea n-are vreme de detalii, unde aude un bazait e prima care si-l achizitioneaza. Isi tine secretele sub cheie.

De zece ani de zile ascunde comoara maionezei. Intr-o sambata, dupa ce stricasem deja usturoi cat sa sugrumi un strigoi, oua cat sa vorbesc singura, ulei cat sa te masezi si-n crestet, sare cat sa te certi un veac cu perechea, o sun: cum ziceai ca faci maioneza? A trebuit sa-mi transefere pusa la gard fisierul cu informatia.

Il fac cadou:

Ai nevoie de mixer, ala cu brat, minipimer sau cum se cheama in romana, la tara aici o vecina andaluza mi-a dat o reteta de gogosici cu anís si mi-a zis ca ea coca o face la minipi', asa ca ma-ntelegi tu care-i robotul.

Eu arunc la intamplare (iubesc dezmatul, de exemplu ma incanta ca ajung aici fete din doua locuri cu nume minunat si aparent contradictoriu: echilibru in bucatarie, dezordinea cuvintelor; iara paranteza: le multumesc pentru ancora spre mine), cu o nonsalanta de care m-oi mandri pana la moarte, caci n-o sa fac veci ca mama ce fierbea un ou, utiliza galbenusul fiert ca sa le lege pe cele patru-cinci crude, naah: ma lehametesc pana si cand plasez ingredientele, le las sa alunece cu nepasare:

oul. Intreg, lasa-te de separat albus de galbenus si alte misiuni ratate de precizie

un catzel de usturoi

un fir de patrunjel

ulei (neaparat NU de masline, aici se face tot cu din asta de masline, si mi-a iesit mereu amar, pana acum cand i-a scapat soacra-mii ca trebuie sa fie din altceva, porumb etc, eu pun de floarea soarelui)

miez de paine imbibat de otet si stors inainte de a fi alaturat precedentelor

si gata. Acuma vine importantul: se pune bratul in vasul in care se marunteste tot si se porneste. FARA SA MISTI timp de secunde bune, pana se leaga. Si se leaga, frate.

Oricare ingredient ai anula din cele mentionate, exceptand usturoiul si patrunjelul, cred (dar ala e farmecul), nu mai iese bine.

Am zis-o. Ce usurare! De ce sa tii lucrurile bune doar pentru tine...Dar na,  ma gandesc ca si bunicile trebuie sa aiba un avantaj asupra mamelor.

E atat de bun incat il mananca astia gol, pe deget. Nu degeaba, si iar ma repet, zicea Vicky: "Spain smells like garlic". Treaba ei, nu stie ce pierde.

Sa-mi zici daca v-a placut.

Se cheama all i oli [ai i oli] in catalana, e cumva D.O. pentru toata tara.

Usturoies

Spania trazneste a usturoi. Victoria Beckham dixit.
In august, casa mea e axioma de la ma'am Vicky.

Izolati departe de freamatul miscarii centrifuge, de orasul ce se aseaza cu coatele in Mediterana, ma delectez cu gestul prin excelenta pisicher de a bucatari cu usturoi.

Cand descoperi usturoiul, viata are alt sclipici, e ca un pumn de paiete multicolore, dada un pic kitsch, spulberate peste o tinuta decenta.

Cultural, de la canadieni pana la asiatici, sa traiesti aici include sa adopti usturoiului ca ingredient de baza in bucatarie. E ca si cum, daca India ar fi o destinatie ideala pentru natiile de expatriati (hahaaaa), toti auslanderii ar incorpora curry-ul in orice fel de mancare.

Bucataria e un spatiu creativ prin excelenta, autonom si egocentric.
Nu cred in munca in echipa. Imi place sa fac singura lucrurile, nu reusesc sa ma combin cu nimeni. Autonom in sensul ca in epoca asta, cand ma simt atat de trasa de poale continuu, ragazul din preajma sobei de gatit e un spatiu de gratie, o zona de ras interior, de fericire si de creatie. Imi place sa inventez, imi plac mixurile, spontaneitatea, jocul intamplarii, timpul aleatoriu, verdele, culorile toate, viata bulbucind, precizia farmaceutica a ingredientelor, si mai presus de toate, libertatea. Libertatea de a gresi, de a o da in bara total, de a scoate la iveala ca un prestidigitator din palarie produsul terminat pe care nici eu nu il banuiam asijderea.

Mi-ar placea sa ma dezbar de parte din bagajul mostenit: bunica era bucatareasa, si intre lucrurile bune furate de la ea, nu mai incape defectul de a ma insela in cantitati, doar fiindca unitatea de masura vine prin zestre pantagruelica. Bucatarea pentru nunti, si una din amintirile cele mai mirositoare ale copilariei e cea a pregatirilor de nunta, unde ea era sefa ceremoniilor prenuptiale, de luni pana sambata noaptea, cand era momentul petrecerii. Un stol de femei harnice si excelent organizate de generalul meu se miscau sub ordinele ei chirurgic-stralucitoare. Lunea si martea pregatirea logistica: spalatul oalelor pentru supe, racituri, adunarea tavilor pentru prajituri si torturi, asortarea farfuriilor si paharelor, a tacamurilor. Miercurea blaturile pentru torturi. Joia raciturile si deserturile mii, de toate culorile, in foi, cu ingrediente numai de ele stiute. Vinerea si sambata partea cea mai perisabila, intai supele, in ultimul moment friptura pentru doua-trei sute de persoane, tuica fierband, bucuria, chiotele femeilor, rasetele verzi si descumpanirea mea de preadolescenta. Nu banuiam de ce, nimic.

Darnicia dintre plite, eleganta unei femei africane in a distribui cele mai exclusive ingrediente pe platou, dezinvoltura feminina, muzica interioara, intuitia, masura "la ochi", curatenia, viata colorata, surasul sufletului, asta ma fascineaza in bucatarie.