De Sfantu Ion a fost bolnav baiatul vreo 5 zile. Doua zile numai in brate a stat, ca un bebe de doua saptamani. N-a zis nimica, n-a cerut sa mearga, n-a mancat, n-a plans. Doar a stat lipit. Eu cred ca raceala asta a venit ca el sa se poata desprinde de epoca de bebelus, cand nu mergea pe picioarele lui. A fost ca un cadou pentru amandoi: ultima, inainte de despartire. Doua zile imbratisati, eu blocata de ma durea curul de stat. Am mers si in drumetie, profitand ca nu avea chef de miscare centrifuga.

Si-a bolit cea mai frageda pruncie, despartirea de mama eu, mama acelasi corp cu mine. S-a oprit si s-a intors ca sa poata merge mai departe, cu bateriile incarcate pentru tot restul vietii lui. Multumesc.