Starvul interior

Sau cum ne gandim la Baudelaire de doua nopti, daca tot nu lipim geana pe geana.

In program: Parazitii reloaded.

Un lucru am avut clar in cap azi: in noaptea asta trebuie sa dorm.

Am fost la medic: siropelu'.

Pediatra spune ca n-a mai auzit de la nimeni sa urle copilul pe motiv de asa ceva.

Ca poate gadili, deranja, dar sigur nu doare.

Ce stiu eu, mi-a iesit baiatul cu curul sensibil.

Acuma sunt sigura ca si fata a avut in nestire, dar na, cum nu zicea nimic, toti fericiti. Si fara cearcane.

Noaptea de alaltaieri am crezut ca-l doare burta, in zori a adormit.

Noaptea trecuta, in incalceala mintii, am avut o steclire: e la fel ca data trecuta!

Si am pus o veioza aprinsa la pardon fundul lui.

Pacat ca era deja patru jumate cand mi-a venit inspiratia.

Si ma scuzi de intrarea asta fara noima, dar e induiosator cu bolile si neajunsurile copilariei: atat de crude si sfasietoare in lumea lor miniaturala.

O durere de bultica e dezastru familial, de la un guturai se opresc toate ceasurile din casa, cand are 39.2º C pana si de la nine one one - aici e 112 - iti raspunde serios un domn in halat scrobit explicandu-ti cu ce oblojeli sa-l grijulesti.

Indirect, ce binecuvantare sa ai muci, oxiuri, diaree, conjunctivita, in loc de Alzheimer, sclezoza in placi, descuamare pe 97% din corp, reumatism, pre (post!) -mergator  pentru varsta a treia (zi-i ante-sicriu).

Mi-e somn de alunec din mine, dar sunt fericita ca avem boli mici.
Deocamdata.
Direct proportional, ne intalnim cu toate.

Si-apoi privirea asupra bolii.

Drama durerilor "mici", scancetul, nevoia de mama, linistea doar in brate.

La capatul celalalt al vietii, resemnarea, ipohondria, tentatia autotratarii, fervoarea detaliilor despre durerile toate, cainarea intr-o doara: ce rost mai are sa ma plang. Singuratatea.

Intelepciunea versus prezentul apocaliptic pe care il traieste un copil cand e bólnav.

'Acu mic-'acu mic, zicea bunicul.
Valiu-valiu, o auzeam pe bunica.

Solidara

Tatal ei, cumva compatimitoro-amuzat catre mine: Stii ce mi-a zis ieri fiica-ta? "Papa, tu lucrezi foarte mult, mult mai mult decat mama, lucrezi toata ziua, lucrezi mereu. Ea nu lucreaza niciodata".

Fiuuuuu, ma preling de langa el respirand adanc in gand: "ma joc ma joc ma joc, ma joc cat ii ziulica de lunga, ma joc in bucatarie, ma joc prin casa, ma joc cu rufele, cu jucariile, cu toata harmalaia."

Sfintisorii

Nu, nu e un text despre ce copilasi cuminciori am.

Am facut sfintisori, vorba vine "am" facut, ca eu nu mai incap in bucatarie printre ceilalti.

Au facut pe jos o pasta creatza din faina praf, faina cu apa si alte modelaje unicat.

Daca am timp caut si pozele de anii trecuti cand faceau fetele, baiatul cred ca abia anul asta a avut statut de asistent de cuptor. Hmhm.

Pentru eveniment i-am pus fetei sortuletul.

Celalalt bocea ca vroia nu stiu ce cu un catel, am cautat celelalte sorturi de prin casa si niciunul nu avea catel. Pana la urma mi-a picat fisa: in ziua cand i-am adus sortuletul fetei ii luasem si costumul de carnaval baiatului: o capa de dalmatian.

Pe aia o vroia ca sa bucatareasca, pentru el venea asociata cu sortuletul.

Trebuia sa fac o poza cu ce-a ramas pe jos dupa distractie. Cine m-a pus sa fac sfintisori cu ei acasa.

Acuma imi dau seama de socantul situatiei: imi iertati piciorul de porc din prim plan in stil Angelina... e cultural, face parte din familie. E ca animalul de companie din alte case.

Apare pe la Craciun si dispare undeva tarziu, complet descarnat si in bucatele, in vreo oala cu linte sau similar.

Invatacelul. Cu pedigree, da?

Furand meserie:

Stil liber:

Participarea mea in toata afacerea asta:

Aparenta:

Fondul e toata harmalaia pe care am facut-o.

Tuit de Craciun

Si cum nu ma pricep sa fac tweets:

De la tren, cu copiii rupti de somn.

Baiatul imi cerea Suzuki.

Ta-su a facut greseala sa-i cada in plasa: "in trenulet nu".

Ala istet ii zice: "In trenulet nu si-n autobuz da?"

"Da".

Partea voioasa e ca dupa trenulet a trebuit sa luam autobuzul doua statii sa ajungem la timp la recitalul de Craciun de langa casa, unde mergem de cativa ani: pe strada aia unde cam la o luna jumate vecinii fac cate un hram de sezon in mijlocul strazii e un lacas de maici, care ies la lumina ulitei o data pe an, ca regele la discurs: pe 24 decembrie seara, sa cante colinzi.

I-am zis lui fecioru-meu in autobuz sa-i ceara treaba aia cui i-a promis ca da.

Si in trenulet pun colinzi ingeresti andaluze. N-am cuvinte sa va explic cum sunt, una era un remix à la Raimmstein de m-a luat cu innecatul de ras. Pentru cele ingeresti maicutele sunt bune, eu cant tot, in latina, spaniola, catalana, orice numai sa miroasa un pic a portocala si a zapada si a brad adevarat, ca atunci cand era Craciunul Craciun.

Zice sotul meu zice ca intr-un an a vazut o maicuta fumand la recital, intr-o pauza.

Nu ma mai mira nimic.

Ieri ne plimbam si dam peste o expozitie spontana de caganers, in spatele unei vitrine oarecare.

Asta e. Nu incapeau pe o singura platforma, au pus doua.

Combinatia castellers-caganers (prima poza, stanga) e 200% catalana. Asta o pun pentru baiatul pasionat de tematica asta, al mamicii aleia care citeste blogul. Si un pic ca sa nu para ca exagerez cu aluziile scatologice. Aici e asa.

Dupa absenta de aproape doua saptamani de la gradinita, imi zice fata: "Mama, trebuie s-o intrebi pe I. (educatoarea) - en català, mama, eh, en català - ce trebuie sa fac finca  am lipsit si am de lucrat."

***

Asta mi-a povestit-o tatal lor, n-am fost pe faza. Mama a facut o oala de sarmale iesita din comun, ca pentru nuntasii din familie veniti mai de peste tot, pe zapada si frig. A dat-o jos de pe aragaz, ca lua din lumina din bucatarie din cauza volumului.

L-au surprins pe baiat ridicand capacul, cu ochii holbati: "Mmmm! Carneta! Que bo!"

La vie comme le café

Cand aspiratorul o sa aspire singur, masina de spalat vasele o sa spele vasele, varianta actuala a oalei minune o sa faca mancarea de capul ei (am inaugurat-o si da, functioneaza perfect: arde mancarea exact ca orice cumatra de gospodina), cand fata o sa mearga la gradinita si baiatul la idem (aia de 0-3 ani, la ultima grupa, a celor "mari"), atunci-atunci, eu ce-o sa fac pe lumea asta?

Intru in panica deja, desi o prietena mi-a zis sa nu-mi fac planuri prea mari, exact cand o sa ma ia cu remuscari o sa ia un virus unul din ei, sau amandoi, si o sa am remuscari ca de ce am avut remuscari.

O sa am timp sa fac ce-mi place cel mai mult: sa ma gandesc. Nu prea mult, nici prea serios, sa nu-mi plezneasca manicura. Oricum n-am mai facut asta, adult si individual, de vreun cincinal.

De aceea ma pregatesc pentru moment: am cautat sa-mi schimb filtrul de la cafetiera, ca sa-mi fac in ziua aceea cea mai cremoasa cafea solitara. Surpriza: firma cafetierei mele a dat faliment acum doi ani.

Vreau sa spun ca masina mea de facut cafea e piesa de muzeu. Nu e deloc o metafora, a luat mai demult un premiu de design, si fabricantul nu a schimbat nici un buton din infatisarea ei cu trecerea anilor, este perfecta. O iubesc, caci face cafeaua visata (si Tigor si-a dat seama de asta) si n-as schimba-o pe nici o Nespresso, oricat ar aparea in anuntul ei unul din cei mai frumosi barbati de pe lume (ma refer la John Malkovich).

Avantajul de a trai intr-un loc ce nu functioneaza dupa legile marilor superficii de tip Carrefour e ca sigur voi gasi filtrul prin zona (aceeasi zona in care nu demult lucra o proprietara de mercerie de peste nouazeci de ani, cu ciorapi si cheotori si bumbi bicolori de Barça, toti de aceeasi varsta cu ea), mi-a promis vanzatorul de schimburi de piese domestice (pungi de aspirator, ala clasic, nu ala care aspira singur, capace de tigai imbufnate etc) ca gaseste el. Si mi-a mai destainuit ceva, contrar doamnei pesimiste care mi-a zis ieri de faliment: oamenii astia incearca sa-si revina, o sa deschida iar fabrica. Eu il cred.

Si da, o sa-mi beau cafeaua aia in ceasca cu flori. Nu e pentru asa ceva, dar in filmul meu vine asa.

Maglul

Asta vroiam sa pun ca imagine la "Inainte era mai usor": vara trecuta mi-am luat maglu, dupa ce m-au boscorodit toate ascendentele pe linie feminina ca ce-mi trebuie maglu. Iaca-mi trebuie. A ajuns la mine cu chiu cu vai, dupa ce ca bunica sa abia a cedat sa mi-l cumpere, nimeni nu vroia sa mi-l trimita.

Mai frumos ar fi fost din lemn, dar le-am vazut toata copilaria pe bunici cu din asta, si amintirea cantareste mai mult decat orice nota kitsch, de altfel amintirile cele mai frematatoare au mai toate o adiere kitsch. La Straja  ii zic magla, mie-mi place sa-l numesc la masculin.