Al treilea motiv

Abia azi, cand am inteles ca mi-a iesit un text peltic despre minunile pe care stiu sa le fac, care n-are nimic de-a face cu a ce vroiam sa sune, mi-am dat seama de adevaratul motiv pentru care am scris asta.

Am vazut la TV un reportaj despre cei ce traiesc pe strada. Si vorbea un baiat de varsta mea, venezolan, nu mai retin daca fizician sau informatician. Despre cum e sa vrei sa dormi si sa nu poti, cum e sa fii invizibil intr-o lume pentru care nu existi. Vorbea calm si educat, fara nici o urma de ranchiuna.

Ce ti-ai dori cel mai mult pe lumea asta?

A izbucnit direct in plans: "sa ma imbratisez cu mama".

Asta e.

Ca undeva lucrurile aparent fara importanta ar putea alina-levita-face suportabile situatii atat de nesustinut ca viata sfasiata.

Scrisoare deschisa ei

Ea: fata mea, sau prietena/perechea/sotia baiatului meu, atunci cand vor avea nevoie de ajutor si nu vor sti pe unde sa iasa la liman.

Intrarea asta vrusesem s-o scriu in septembrie, dar mi-am innodat degetele.

Bineinteles ca voi fi extrem de ocupata. O sa fac tot ce-mi trece prin cap, o sa am o agenda de nebuni, intre tai-chi, pilates, inot, rusa, sesiuni cosmetice, cafele cu prietenele, salsa, shopping, escapade misterioase à la Catherine Millet, pe mine sa nu ma-ncurcati.

N-am timp de voi si de scancetele copiilor vostri, imi traiesc in sfarsit viata asa cum vreau (si merit).

Mai mult, va anunt de pe acum: o sa dispar din peisaj unde si-a-ntarcat dracu' copiii, n-o sa fiu de gasit nici cu gps-ul de la N.A.S.A. Si daca intuiti unde am tulit-o, foarte bine, stiti ca nu ma puteti deranja.

Dar, si aici vine minuscula doza de modestie si distanta, sper sper sper din tot sufletul sa pot sa ma abtin (sau macar sa-mi amintesc) sa ciripesc cat sunt de ocupata, cate lucruri fac intr-o zi, in ce ritm trepidant traiesc.

Mi-s dori sa invat macar asta de la viata.