Se afișează postările cu eticheta empatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta empatie. Afișați toate postările

miercuri, 1 februarie 2012

Las' ca-ti trece


Pe cineva drag l-au jefuit de curand in mijlocul autostrazii.
Vreau sa spun a facut accident, a dat in parapet, din parapet in tir, din tir 1 in tir 2, apoi inconstient.
Odata dezmeticit, si-a regasit masina prastie. Si luna. I-au limpezit-o de tot ce avea inauntru in lapsusul ala.

Asta e un pretext ca sa scriu despre ce am invatat de foarte curand: indiferenta emotionala are o explicatie.

Aici lumea vorbeste foarte frumos cu copiii. Mamele sunt amabile, rabdatoare, educate si educatoare, cu ton dulce si asezat.

Din ala pe care eu a trebuit sa mi-l cultiv, caci printre balaurii din ghiozdan, noi (cei din cartierul meu, de exemplu) mai auzeam si tonul zmuncit al adultului.
Sindromul copilului zgaltait, ala care-mi racaie azi creierul, asa cum pe tata il deranjeaza copchii tropaind trantiti in mijlocul trotuarului .

Ca sa unesc aste doi lumi imposibil de impreunat, imagineaza-ti ca orice vecin de-al meu ar ridica zgaltaind o tura prichindelul care tropaie ca posedat intins pe macadam.

Aici nu, copilul e tratat minunat mereu, invidiez din suflet.
Ziua.
Noaptea se schimba placa.

Zana buna a vietii mele nu doarme nicicand, nu stiu ce griji si pacate o macina, are insomnie cronica de pe vremea cand, ca sa-si tina casa si pruncii, se trezea la patru dimineata. Asta e fara solutie.

Dupa ce ca nu doarme, o termina la suflet bebelusii care plang noaptea. In continuu. La zece seara, la unu, la patru, la sase dimineata. In toate noptile din ultimii sase ani a auzit vreo trei bebelusi care plang fara sa se potoleasca, noapte de noapte, de la plansul de sugar de doua luni pana la tanguiala de copil de doi-trei ani lasat in plata Domnului.

Nu intelege. Daca ii e sete, daca il doare ceva, daca i s-a uscat gura de-atata plans, daca nu mai poate, daca e terorizat, cum pot parintii lui sa doarma, ce fac ei de nu le pasa, cum pot permite asa ceva. Cum traieste ziua copilul ala, tehui de-atata ameteala, de nesomn, de plans si parasire. Nu pricepe. Minte de taranca, in casa ei toata familia traia intr-o odaie, cealalta era "casa cea mare". Cand imi arata cate un copilas cuminte plin de canafiori si carlionti ca un bebelou nu o iert nicicand: fii sigura ca e din aia care noaptea se jeluie de-ti sapa tie cearcanele.

Si accept azi nepasarea celuilalt: cum pot eu astepta intelegere, empatie, respect, ajutor, bunatate, din partea adultului astuia din lumea intai, cand el e surd, nepasator, nerespectuos, indiferent, crud si violent cu propriul copil.

Dintre toate formele de violenta, cea tacuta, educata, eleganta, subterana, invizibila, continua sa ma socheze cel mai tare.

In contextul asta, ca primul impuls in fata unuia care s-a busit cu masina sa fie jaful, in loc de primul ajutor, mi se pare pur anecdotic, caci de inteles.