Domestice

La cavalcada Regilor Magi cad bomboanele din calesti

Intr-o zi era suspect de liniste. L-am gasind citind

 La gradinita

La ultima ora a dupa-amiezii

Familia monstruoasa

Trei detalii pentru celebrarea lui Sant Medir, sarbatoarea aia despre care scriu de vreo trei ani. Gradinita baiatului se cheama chiar asa, de aici toate motivele cu armasari, calareti si bombonele.

Doi (doi)

"Tu-l mai stii pe Gheorghe?"

"Care Gheorghe?", ca si aici e un nume foarte utilizat.

Cu ochii cat cepele: n-o sa ma crezi, ala a carui nevasta a nascut in aceeasi epoca, l-am vazut acum in curtea spitalului. (avem un spital langa noi)

Da, acum trei ani s-a intalnit spontan cu un coleg de serviciu intre gravidele alea care urmau sa nasca acasa. Nu le venea sa creada nici unuia, nici celuilalt.

"Era cu un bebelus in brate! Ii zic ce, al doilea?"

"Nu, au venit doi, si abia atunci am vazut-o pe nevasta-sa mai incolo, cu altul in brate."

Mi-i aduc aminte perfect, erau noi si totusi stiau prea bine de ce nu vroiau la spital.

Pana la urma a mers totul struna, pana la un detaliu posterior nasterii, care se intampla la una din nu mai retin cate mii de femei.

In spaniola se face diferenta intre gemeni si gemeni identici (gemelos/mellizos), aia dintr-un singur sac amniotic. Pentru specificul problemei, daca erau diferiti, situatia aia speciala i-a venit dubla de data asta. Nimic grav, doar diferit.

Prima ora a diminetii, tinta catre tata-su, dupa ce nu-l vazuse toata ziua anterioara: "Papa, mama m-a aruncat de pe balcon!"

Ha?

Si eu ma innecam deja cu pasta de dinti.

Ajung in zona lor exact in momentul fericirii, ii zice: "Ai visat asta?"

"Daaaa", usurat si luminat la fata.

*

Da la o parte perdeaua: "uite, mama, vine papa!"

Dupa faza cu balconul am devenit circumspecta, ma uit chioras la el.

"Mama, mama, uite cum coboara avionul, acuma vine!"

*

Fata se pregateste de o aniversare fara cadouri pentru sarbatorite.

Vrea sa le scrie celor doua fetite o scrisoare care incepe asa: [Cumpartiu] [impartiti] això:... (scrisoarea)

"Ce zici, le putem trimite cate o scrisoare fiecareia?"

"Da."

Doi

Noua dimineata

Fac curba dupa ce depasesc o fata cu carucior dublu cu doi bebelusi, fetita rontaie ceva, baietelul maraie,  mama arata descompusa de oboseala, e transparenta.

Pe strada noua vine spre noi un tatic cu un carucior dublu, cu doi baietei identici. El arata de parca traieste in tara lui Sictir, are cenusa stinsa in ochi. Sunt prinsa intre ei ca-n filme, si de pe margine prietena mea secreta (secreta ca nici ea nu stie ca-i prietena mea) imi clipeste din ochi sugubeata, e portareasa care spala trotuarul din fata casei de pe Santa Rosa cu dezinfectant. E o strada pietonala, se aude si mopsul spaland cimentul.

Barbatul o descopera pe tovarasa lui de carucior tandem rasarind de dupa curba si in aceeasi clipita se dezmeticeste, i se aprinde lesia-lesinul din ochi ca un chibrit plin de scantei. Arata inviorat, direct fericit. Ca altcineva o duce cel putin la fel de rau ca tine e reconfortant. Pun pariu ca mama nu si-a schimbat expresia.

*

Cu ocazia asta mi-am amintit ca acum cateva luni mi s-a parut ca-mi zaresc de la distanta o fosta colega de serviciu la o mare sarbatoare infantila. Cu un baiatel - cel care acum 6 ani era bebelus - si un carucior. O sun sa o intreb daca era ea, nu era decisa daca sa mareasca familia ultima data cand vorbisem. Raspunde sotul la numarul ei de telefon: "da' de unde, pe ea n-ai avut cum s-o vezi ca numai de sarbatoarea lui Super3 nu ne arde noua acuma, stam in casa, stai ca ti-o pasez".

Deja imi parea rau ca sunasem. "Hei, am crezut ca esti tu si vroiam sa te felicit ca ti-ai luat inima in dinti pentru al doilea!" "Multumesc, da, problema e ca au venit doi!!"

Buaa! Si mi-am adus aminte de toata paranoia ei la primul copil, atat de pretios si cautat, secretele intime ale perechii, dezamagirile, cautarile, succesul, negocierile cu medicul care vroia sa-i implanteze doi embrioni "noroc ca am insistat sa-mi puna doar unul, ce m-as fi facut cu doi."

Ca multe femei contemporane din tara asta, si-a congelat comorile pe care le saluta in fiecare zi dupa serviciu cand trecea alaturi de clinica ce-i adapostea: "Paaaa, bebelusii mei!". Era halucinant, si vazut din prezent, premonitor.

Ii zic: "De data asta ai cedat", "Iti dai seama, era ultima sansa, 40 de ani, nu am putut rezista presiunii". "Cum te simti?" "Oribil, e un cosmar totul". "Cine-ar fi crezut" "Da, de la a nu putea avea niciunul, la asta"

Mi-a fost drag mereu de ea, caci era atat de neverosimil, parea altfel totul de la inceput: datorita ei mi-am cumparat doua biberoane inainte sa fiu mama, am urmat sugestiile postnatale pe care mi le-a pregatit intr-un dosar exhaustiv, caracterizarile succinte ale asistentelor din spitalul in care a fost ea, adresele de gradinite de vizitat gravida fiind. Totul era durere si oroare in filmul ei: sarcina un cosmar, nasterea un infern, alaptatul jupuire pe carne vie, noptile iadul in trei, viata diurna o agonie.

Nu corespundea cu ce vazusem in familie si prin imprejurimi, simteam ca nu e nevoie sa simt chiar asa, uneori judecam ca nu e drept, dar o credeam ca e sincera. Pana si in ziua cand l-a adus pe baietelul ei de opt luni in vizita ma asteptam sa vina vreun Satanael in miniatura. Era un sugar normal, imaginea ei depasita de greutatea lui mi-a ramas gravata.

Bineinteles, pentru cazurile in care vrei sa-ti congelezi ovulele/embrionii, apeleaza cu toata increderea la dl. doctor Dexeus, si-a dedicat viata sa faca fericite femei ajutandu-le sa poata procrea.

Cum iti zice

Unei educatoare de la gradinita: LauraL

Unui baietel: Andriiiiiu. Aici numele e Andreu. Nu stiu de ce-i zice Andriiiiiiu dar ne pisam pe noi de ras ca suna ciudat.

*

Cea de la paine:

O saluta o clienta.

O face ou cu otet: Tu imi zici "Sus", aia "Susi", ailalta "Susa", una "Chu", "Chusi", "Su", "Chusa", ba am auzit si "Chusky". Ma cheama Chus. Dom'le! Asa de greu e!

Pai da, e greu, ca intre accente regionale si neputinta de a pronunta, aste e.

Flagrant e aici la numele de genul Jennifer, Jessica, auzi Yennifer, Yessica.

La duhanit

Mi s-a deshis un luminis fara sa-l caut: mi-am adus aminte ca odata m-a luat sora maica-mii cu ea in vizita la o baba din sat de la bunica, avea o porecla de milioane pe care n-o mai retin.

Venise de peste mari si tari (dupa convingerea bunicii, care inca zice ca fiica-sa traieste in Australia, desi a fost la ea in vizita) si vroia s-o vada si pe baba aia.

Azi mi-am data seama ca ii era dor s-o vada, ea femeie, cum o cunoscuse copil fiind: moderna si a dracului. Am gasit amandoua o baba hatra, cu care a ras stirbeste cat a putut, fumand ca turcii si afumandu-ma fara mila. Intai a bruftuluit-o pe matusa-mea ca de ce fumeaza si dupa aia i-a zis cas: "Duhanesti, hait? Pai hai sa duhanim."

O vizita pe care azi o inteleg perfect. Mai mult, o si reeditez cand am ocazia.

Nu neaparat duhanind si in nici un caz afumand pe altcineva.

Ooh, merde

fr. merde : = cat. merda

Seara, la ora lui nani, catre fiica-mea: ti-ai schimbat iar chiloteii...

Es quee... erau merdari.

E cel mai tare - si logic - exemplu de interlangue.

Suntem toti innebuniti dupa cuvantul nou.

 

Cam merdara epoca asta.

"Materialul clientului"

Intru in fibrilatie cand aud expresia asta, in utilizari referitoare la cicatrizarea operatiei.

Doamnelor, in ziua cand o sa fiti convinse ca nu suntem purtatoare de utere explozive o sa aveti dreptate sa-mi spuneti ca sunt feminista degeaba. Cine va amageste ca matricea dumneavoastra are comportament de bomba cu temporizator va tine bine creierul in ham.

"Los enemigos del parto son cuatro: la ignorancia, el miedo, el dolor y la impaciencia."

Caldura uscata

Aproape ca as deschide blogul iar numai pentru intrarea asta: am luat 2 kg de linte si unul de naut.

Mi-am facut o perna din linte, nautul o sa-l cos in alt moment.

Panza din bumbac, totul la cuptorul cu microunde doua minute.

Din 20" in 20" daca mai e nevoie; torticolis + perna. Sau orice alta durere care se inmoaie cu caldura.

Rezultat: mana de inger.

Se poate face din orice: orez, grau, fasole (mica, mare), bob, linte, boabe de porumb, secara, samburi de cirese, varietati de dicotiledonate si cereale zeci.

Febrarie

Luna cadourilor schimbarilor. Ba, era bine asa: a cadourilor:

M-am hotarat, devin invatacel. Nu stiu cat ma mai tine capul, ca memoria si atentia au iesit destul de degerate din ultimul cincinal. Sper sa nu ma fi inselat. Oricum, cel mai rau lucru ce se poate intampla e abandonul.

*

Mi s-a rupt literal telefonul. Nu mi l-am inlocuit cu unul destept, desi vad ca fete mai istete ca mine amortizeaza de ani de zile timpii adormitului sugarilor. Noi nu. Oricum si selectia dintre atata amar numere de telefon e regeneranta. 250? Nu cunosc atatia oameni in viata.

*

A mini-explodat centrala termica. Mi-a ramas inca pe creier partea cu energiile anterioare, acuma ca le schimbam dardaind e pozitiv.

*

M-a deranjat brusc un detaliu de pe blog de acum doi ani. Am facut o tampenie si n-am resuit s-o repar, pana acum nu m-a preocupat. Am fost la un pas de a sterge tot si de a-l muta pe "la mème marie, autrement coifée", si iar m-am lovit de cum ne legam de lucruri: mi-e imposibil sa ma despart de titlul pe care l-am ales intr-o (s)clipire, nu am gasit altul care sa-mi placa, si apoi cititorii, tot. Inca incerc sa ma luminez cum sa fac. Cand gasesc deschid. Si imi cer scuze acum. Nu a fost un abandon.

*

M-a iertat baiatul, toata luna ianuarie m-a pedepsit refuzand sa manance la gradinita. Ma astepta cu gura uscata, uitandu-se cum mancau ceilalti. Ca intotdeauna, pana nu atingi fundul nu esti impins la aer, si mamele avem stantat pe suflet culpabilitate. Am asteptat, cat a considerat el ca merit. Are dreptul sa fie suparat pe mine. Acum ne-am impacat unul cu altul. El ca lipsesc cateva ore, eu ca era normal sa ma astepte.

*

Mi-am adus masina de cusut de la tara, in ssasaielile ironice ale insotitorilor: n-ai timp sa te aduni dintre rufe, drumuri, dereticeli, cand te mai pui si la masina de cusut?
Oi gasi eu, is incantata de atractia pe care o are asupra mea. Imi plac tesaturile la fel de mult ca textele. De altfel pentru noul blog cautam un nume cu panzeturi. Abia astept sa-mi inving teama de incalceala firului si sa deschid capacul cutiei care o adaposteste. E nou-nouta.

Muzica

In urechea stanga aud: n-as putea trai fara mare, m-as simti fara aripi.
In a' dreapta ma conving altii: fara zapada ar fi viata stearpa.

Ma pot adapta, mi-e totuna.

Ce iubesc fara conditii e linistea. Pot fi compania cea mai posaca, aia care tace ore si zile in sir. Intr-o zi am vrut sa cobor sa-mi iau o cafea. Doar gandul ca trebuie sa deschid gura sa zic "cafea" m-a tinut nemiscata. Nu am nevoie de muzica, nu stiu daca e de inteles, ma pot lipsi. Sunt servita cu dezacordurile interioare, zi-le cum vrei, nu se opresc nicicand. gandurile-gandurile.

Mai lipseste sa-mi gasesc serviciu noaptea, sa fie liniste si fara lumina. Ti-am zis fantezia cu spalatul nocturn al strazilor, da? Dezavantajul climei mediteraneene e ca invita la viata pe strada, pipi inclus. In visul meu, furtunul profesional are o concentratie de hipoclorit interzisa de Greenpeace, ca doamna portareasa pe langa care trec in fiecare dimineata: domneste peste petecul cel mai curat din orasul asta, in fiecare zi il dezinfecteaza. O iubesc.

Lucrurile se compenseaza singure. Cum nu pun muzica ambientala, ma cauta ea.

Am bafta chioara sa o ating prin ricoseu, cum altfel decat ascultand o spaniola cantata, cadorisita ca un curs intensiv de intonatie si vocabular. Sunt fericita.

In alta viata o sa invat portugheza si rusa, cele mai sexy doua de pe lume, prima toata soapte si a doua  бабушка tuturor. Nu ma grabesc, cred ca nu sunt inca pregatita.

Gaselnite

Doua:

Prima: de ce mi s-a complicat un torticolis oarecare: un omoplat suprasolicitat impreuna cu un umar sucit s-au adunat si sfatuit sa urce spre zone mai sensibile ca destul au scartait degeaba pe separatelea.

Am ajuns dependenta de injectia aia buna, pe care o simti cum ti se insinueaza prin tesuturi direct unde te cruceste durerea. I-am zis domnului doctor ca pe motiv de viata responsabila o las balta cu derivatul din diazepam, si vine si-mi tranteste pe reteta unul inrudit cu morfina, ca el intelege ca de asta am eu nevoie, de o treapta mai inalta. Daca nu i-as fi zis ca nu-mi place sa ametesc si sa mi se invarta cerul cu curu-n sus. Imi zice trei pe zi. Iau una seara, si blestem singura prin casa ca ma traznesc lata si n-are cine ma culege ca toti dorm. Ajung cu chiu cu vai in dormitor, cu un lighean mic de plastic roz, frumos tare, sa-l pun langa mine ca nu-ti povestesc ce senzatie ca-ti vomiti tot ce ai de la plamani in jos iti da pilula aia. Abia ma misc, nu atat sa nu deranjez, cat sa nu ma zdruncin. Racnet scurt. Racnet lung si infuriat. Esti nebuna!

A doua zi detaliile: parca erai o aratare cu aura aia roz (ligheanul) in brate, la nivelul capului. Era sa crap de spaima.

A doua: De ce femeile fac cezariana la mine in tara. Nu ma refer la medici. Pur si simplu de ce au inceput dintr-o data sa faca cezariana electiva. Nu am verificat raspunsul, dar mi-e valabil: cred ca dupa zona de pana in '89 femeile au considerat cezariana ca un plus al emanciparii de dupa dictatura: odata ce au putut planifica sarcinile/avorturile/familia/viata de cuplu (zi-i cum vrei in functie de cat de diplomat esti), era un pas minim sa considere si nasterea ca un detaliu sub control, direct opus travaliului umilitor - imi inchipui - din spitalele comuniste. Acum doua saptamani, cand mi s-a luminat ca orfelinatul de bebelusi era exact langa spitalul de la mine din oras, am inteles ca e un feminism prost inteles; nu degeaba aud mereu direct de la soti: nooo, a facut ceza, ca sa nu sufere, iti dai seama. Foarte asexuat si douazeci si unu.

Blum

Baiatul are un coleg pe care il cheama Blai. Fata, seara cand vorbim de toate alea, ii zice Bloom, si rade de mori. E un nume relativ nou si foarte de aici, un pic alternativ.

*

Mama, tu de ce nu-i cunosti pe colegii mei asa cum ii cunosti pe colegii lui E.
Ba, ii cunosc.
Hai sa vad. Pe Clara cum o cheama? Clara X. Pe Sanda? Sanda Y.
Nu. Vreau sa zic ii cunosti, dar nu asa ca pe colegii lui.
Pica fisa. Gelozia. La el la gradinita pot intra in clasa (ce lux!), la tine nu.

Gradinita baiatului e publica, de aceea pot intra cand vreau. La majoritatea din cele private (unele adevarate bunkere) iti plasezi copilul la usa si nu ai viza. Trebuie sa scriu despre gradinita lui, dar am emotii cumva, cred ca desi a stat pana acum cel mai putin dintre toti colegii lui, l-am putut insoti cel mai mult in clasa, dimineata, la amiaza, la ora de jucat afara.

S-a relaxat dintr-odata. O luna n-a mancat, asteptandu-ma. Inca il gasesc pe fotoliu, vorbind cu mine la telefon. Cred ca de linistit ce e, la ora trezirii toti deambuleaza fara noima si el si-a adjudicat locul.

Ce, ma deranjeaza

Virgula dintre subiect si predicat.

Uzez si abuzez de virgule si de paranteze.

Chiar si asa, sa citesc "Maria Isabel Rodriquez del Castillo, crede..." ma deranjeaza oriunde, in ziare si prin subtitluri. Acuma imi dau seama ca poate in cazul asta concret cine scrisese articolul a avut nevoie de-o pauza dupa atata nume, ca aici orice muritor are doua nume de familie si vreo trei de botez.

Unul din gandurile care-mi provoaca panica e un avion/ vapor plin de spanioli imposibil de identificat. Cum nu au acelasi nume de familie, nu se stie care cu cine e casatorit. Pe de alta parte, tata e foarte madru ca-i duc numele inainte. Si copiii mei il poarta.

Dexeus

Si ma-sa care l-o facut pe el:

Acum cateva zile s-a intamplat lucrul ala greu care n-ar trebui sa se intample nicicand, niciunde in ziua de azi, nici la spital, nici acasa.

Stirea e aici.

Nu am ce sa comentez la "unknown complications".

Pardon: toata lumea e sigura ca in spital nu ar fi murit??

Cum travaliul a avut loc acasa, stirea e coapta pe spuza asta.

Stiri cu sintaxa similara si complementul circumstantial de loc diferit de genul: Femeie, adepta a nasterii in spital moare din cauza  unei infectii spitalicesti n-o sa vezi.

Asta nu e stire, ca nu da motiv de polemica.

Nu vroiam sa preiau vuietul asta, chiar deloc, dar stimatul domn Dexeus ma cauta cu lumanarea.

Dexeus are o clinica in Barcelona: clinica Dexeus. Privata de ginecologie. O maternitate unde mergea lumea buna pe vremuri si mai oricine azi, ca la taiere la abator. Ditamai doamna directoare de unde lucram inainte de a fi mama mi-a zis ca i-au facut de toate acolo. Eram deja gravida cu fata. Tot la servici, in aceeasi epoca, un bancher mi-a descris la telefon povestea de groaza a nevesti-sii: perineu distrus si pubis sfasiat la clinica Dexeus; m-a lasat fara replica, a fost singura data cand cineva de la o banca aproape plangea in telefon.

Domnul doctor se agata de vestea cu moartea australiencei ca sa scoata urmatorul sirag de perle:

"Aparte de que las mujeres ya no tienen la condición física necesaria para este tipo de partos, se ha investigado mucho para evitar las complicaciones tanto para las madres como los hijos.

Los partos en casa son una moda que implica correr muchos riesgos para la salud."

unu: ca femeile nu mai au conditia fizica necesara pentru tipul acesta de nasteri (domiciliare, n.m.)

doi: s-a investigat mult ca sa se evite complicatiile atat pentru mame cat si pentru copii.

trei: refuz sa traduc imbecilitatea pe care o zice.

unu: ca femeile nu mai au conditia fizica necesara pentru tipul acesta de nasteri

Tiiii: in trei generatii femeile am involuat cat s-ar cracana de soc Darwin in mormant: strabunica era complet apta sa aduca Feti-Frumosi pe lume, iar eu sunt undeva intre amoeba si  amfibie.

Mai sa fie, si mama dumitale cum de te-a nascut acasa, ea cum a putut?

Pe deasupra e adevarat, viata bate filmul mereu.

doi: s-a investigat mult ca sa se evite complicatiile atat pentru mame cat si pentru copii.

Te cred. Dar na, asa pentru statistici, s-o intrebam si pe fata aia cu pubisul distrus, sa vedem ce zice, si pe toate prietenele ei de generatie.

trei: "Los partos en casa son una moda que implica correr muchos riesgos para la salud."

M-am mai calmat: "Nasterile acasa sunt o moda care implica sa asumi multe riscuri pentru sanatate"

Daca spunem ca e o moda pot afirma in sfarsit fericita: femeile sunt toate, pana la nasterea in mediu spitalicesc, sfarsitul sec.XIX, niste fashion victims.

Oamenii s-au nascut si Pamantul e populat de la Adam si Eva incoace fiindca noi gratioasele urmam o moda, aia de a naste acasa.

Si cu riscurile n-ai putut evita sa strangi surubul.

Drobul de sare. Problema e ca poate sa cada si la mine acasa, si la matale la sanatoriul pentru gravide.

Am zis sanatoriu? De ce erau bolnave?

Azi, 6 februarie, o scrisoare diplomatica din partea domnului doctor isi cere scuze pentru formularile nefericite cu care i s-au publicat stramb cuvintele. Aici e.

Parfumul

Reiau o singura fraza din interviul citat acum doua zile, caci cum spui ca nu intelegi, sigur nici n-ai incercat sa-l deschizi.

Macar asta merita citit:

"Alguien que está perfumándose muy intensamente, ¿qué está diciéndonos?

O que ha perdido el olfato, o que está implorando mucho cariño."

"Cineva care se parfumeaza foarte intens, ce incearca sa transmita?

Ori ca a pierdut simtul olfactiv, ori ca implora multa iubire."

In ultima vreme mi se pare ca iubirea (sau lipsa ei) e peste tot in ce facem.

Cred ca am devenit inteleapta - si dupa cum se vede modesta - de cand distanta fata de copii (cea care incepe cand nu-i mai porti tot timpul in brate) mi-a taiat din dragostea aia animala, directa.

Punset

http://www.tu.tv/videos/redes-el-cerebro-del-bebe

Am ajuns la minutul doi si mi-am dat seama ca trebuie sa-l pastrez.

Incepand cu minutul 9: stresul, cortizolul si lasatul sa planga.

Minutul 12: cum s-au inselat cateva decenii oamenii de stiinta crezand ca bebelusii nu simt durerea. (vezi cerceii pui in ziua unu de viata ca nu simte, intepaturile, manipularile de la Neonatologie)

Minutul 15: stimularea si socializarea - da-l la gradinita cu trei luni ca are nevoie sa devina independent.

Minutul 17: bebelusii sunt anosti, cum nu vorbesc...
Minutul 25: depresia, alienarea, comportamentul antisocial
26: plansul nebagat in seama

Las' ca-ti trece 2

La gradinita baiatului pun in fiecare luna un citat in care sa dai cu fruntea dimineata.

Prin toamna era unul care imi placuse, un proverb african: "E nevoie de un trib intreg ca sa educi un singur copil." (nota: in alta viata, si un pic in asta, am fost africana)

Cel pe care-l citesc in februarie zice asa: "Ceea ce le dam azi copiilor vor da ei societatii de maine"

In fine.

In legatura cu plansul noaptea: cultural, impulsul prim e saltul.

N-as putea sa rabd nici jumate de minut un copil plangand noaptea sau ziua, cine stie cum e plansul de sugar intelege ce vreau sa spun.

Cica e facut asa ca sa nu rezisti sa-l asculti indiferent.

Nu am afinitati cu teoria conductivista aplicata la invatatul unui copil sa doarma singur, aia cu lasatul sa planga ca se obisnuieste el. M-as simti destul de prost daca as fi utilizat-o.

Cunosc cateva mame care sunt complet pro attachment parenting la al doilea sau la al treilea copil, dupa ce cu primul au facut tot gramada: lasat sa planga noaptea, separare la doua zile, serviciul reluat la 16 saptamani, vacante romantice in doi cu bebelusul de sapte luni lasat cu bunica pupacioasa timp de o saptamana, din astea.

Inteleg ca ne schimbam, crestem si ne razgandim pe masura ce ne maturizam ca parinti.

Sunt foarte fericita sa ies dintr-o cultura in care dormitul cu copiii e(ra) normalul.

Cunosc de aproape efectele parasirii nocturne din prima copilarie, nu-s deloc de invidiat.

Astea fiind spuse, sunt departe de a fi un parinte exemplar doar pe baza detaliului astuia, fac 'jdemii de greseli in alte situatii din care incerc sa ma ridic zilnic.

Nu vreau sa omit sa spun ca admir efortul parintilor care au educat dormitul copiilor in camera lor din initiativa adultului, cu respect si constanta, fara sa ajunga la situatia dezastruoasa a plansetelor. Mamele care pe langa ca alaptau, ii mai si puneau in camera lor, separat de a parintilor, cu opt luni sau un an. Cum ati facut soro? Toata stima, nu controlez asa bine reflexele semi-adormita: dat san asezata sau intinsa in alt pat, dus copil la el in camera sau in patut, nalucit prin casa ca o bezmetica.

La cat e de simplu sa stai tolanita in patul tau!

De fapt, admiratia vine si din convingerea ca tot periplul asta nocturn e complet inutil: cand creste, la un an-jumate-doi-trei, mai interzice-i tu aluia mic sa nu vina in pat la mama si la tata..

La ce ti-a fost de folos atata dresaj, daca odata cu forte de a iesi din camera lui, vine direct in pat la tine?

Inteleg ca e o singura forma sa mentii intrusul afara: convingandu-l ca dormitorul parintilor e un spatiu sacru, in care nu se intra nicicand niciodata in viata vietii de mucos! Ce trist, nu?

Pe de alta parte, teoria cu sa-l inveti sa doarma la el in pat pe principiul ca trebuie sa se obisnuiasca pentru viata cade complet: mai mult de jumate din viata se presupune ca dormim insotiti, atunci de ce ne incapatanam sa plasam singurel un suflet de om de un an, cand intre 20 si 90 de ani visam sa nu fim singuri nici cand dormim?

Concluzie: noi suntem patru in pat, si nimeni nu da nici un semn ca ar vrea sa abandoneze barca in viitorul apropiat. Sa ne adunam mi se pare momentul cel mai frumos al zilei, mai mult decat orice cina sau reuniune impaciuitoare, fiindca toti cautam, separat si impreuna, linistea.

Cei singuri fac Reiki, yoga, rugaciunea de seara. Sa zicem ca e momentul nostru de meditatie.

*

http://www.thebusinessofbeingborn.com/

Leaga-te la cap 3

Asta e un text serios despre gradul de cacao mintal personal actual.
Pentru detalii vezi Leaga-te la cap 2.

Ce mai citesc pe pereti si
ma intereseaza
ma intriga
ma preocupa
imi place
cred ca e pe bune:

Bine.

*

Cred ca sa cresti mare inseamna sa nu mai fii asa credul.

Credul: cand pui botul la toate, cand crezi ca tot ce zboara se mananca.

Altfel: viata bate filmul. Ala pe care ti-l incalcisesi in cap.

Astea trei randuri n-au nimic de-a face nici cu imaginile de mai sus, nici cu randurile de mai jos, doar cu un moment din maturizare.

*

Nu stiu din ce cauza se intampla, dar suspectez ca am intrat deja in criza de la patruzeci de ani.

In ritmul asta la anu' salut menopauza.

Na! Alt lucru pe care nu-l amortizez.

Am impresia ca am aterizat aseara de pe alta planeta si nu localizez nimic cunoscut, ca am pierdut zece ani fara sa stiu ce-i aia bujori in obraji, fard à joues, fard à paupières, rouge, pulberi de soare, fluide précieux, M.A.C., BB cream, Kabuki F80.

Daca apare maine unul cu o tavita cu acid hialuronic in seringa, te asigur ca ma arunc pe el, la bisturiu nu ma infig ca mi-a ajuns, ca sa vezi cat sunt de naiva zic zece ani ca si cum fetele incep sa se machieze la 25. Ma intorc - exagerez, nu pot intoarce capul - sunt atenta la celelalte femine si vad dintr-o data ca sunt toate perfectionate ca un ceas cu mecanismul minutios. Habar n-aveam. O fi prea tarziu?

Leaga-te la cap 2

sau Incapacitatea de a crea amintiri noi

Asta e un fragment din prospectul unui relaxant muscular.

Un torticolis ma tintuie de gat de peste trei saptamani, si doamna doctor mi-a spus ca asta o sa ma repare sigur. Ce sa zic, prima doza mi-a depasit asteptarile, m-am trezit cu gatul flexibil ca Bambi. Am afirmat fericita: "sunt fan droguri, de asta nu ma las".

In timpul diminetii mi-am dat seama ca nu mergeam singura pe strada: un nor de vata surda ma insotea la cucurigu. Si nu-mi reveneam.

Cum renunt la remediu, cum ma spanzura cuiul din ceafa. Cum il iau, cum ma dau de gol ca-s si mai ametita.

Renunt ca mai am de facut ceva trebi de adult responsabil, il iau fiindca mai am un pic si am contractii la gat ca atunci cand credeam ca ajunsesem in iad desi eram copil.

De fapt betesugul asta mi-a venit de serie, din copilaria comunista: Nadia Comaneci m-a terminat. La noi in oras fetitele faceau gimnastica. Naiba i-a pus pe-ai mei sa ma combine sa merg si eu cu celelalte fete elastice. Nu-mi placea, nu mi se parea amuzant, nici prin gand nu mi-a trecut vreodata sa spun cuiva ca n-am chef sa continui. Profesoara era o maslina mica si plina de rotunjimi. Ne indrepta arcuia spatele cu genunchiul ei pe coloana noastra, ne ajusta spagatul cu greutatea ei pana ce eram un 180º perfect.

Nu mai stiu pe la ce varsta am inceput cu cervicalele, lumbarele si restul verticalelor. O data si doar una singura contractura era ritmica si facea exact cum am aflat 25 de ani mai tarziu ca sunt contractiile uterului. A fost experienta cea mai dureroasa din viata vietilor mele, eram la bunici si cu totul intamplator a coincis cu venirea alor mei. M-au dus nu mai tin minte cum la spital, unde mi-au injectat seringa direct in mijlocul gatului.

Visez dupa ostoire, deocamdata oscilez intre azi nu-mi permit sa ma droghez, maine nu-i chip sa-mi duc capul pe umeri fara pastila. Cu migrena de rigoare intre da si nu.

In legatura cu "incapacitatea de a crea amintiri noi" nu-mi fac griji (inteleg ca e temporar), destule am cu regasitul celor vechi.

Las' ca-ti trece

Pe cineva drag l-au jefuit de curand in mijlocul autostrazii.

Vreau sa spun a facut accident, a dat in parapet, din parapet in tir, din tir 1 in tir 2, apoi inconstient.

Odata dezmeticit, si-a regasit masina prastie. Si luna. I-au limpezit-o de tot ce avea inauntru in lapsusul ala.

Asta e un pretext ca sa scriu despre ce am invatat de foarte curand: indiferenta emotionala are o explicatie.

Aici lumea vorbeste foarte frumos cu copiii. Mamele sunt amabile, rabdatoare, educate si educatoare, cu ton dulce si asezat.

Din ala pe care eu a trebuit sa mi-l cultiv, caci printre balaurii din ghiozdan, noi (cei din cartierul meu, de exemplu) mai auzeam si tonul zmuncit al adultului.
Sindromul copilului zgaltait, ala care-mi racaie azi creierul, asa cum pe tata il deranjeaza copchii tropaind trantiti in mijlocul trotuarului .

Ca sa unesc aste doi lumi imposibil de impreunat, imagineaza-ti ca orice vecin de-al meu ar ridica zgaltaind o tura prichindelul care tropaie ca posedat intins pe macadam.

Aici nu, copilul e tratat minunat mereu, invidiez din suflet.

Ziua.

Noaptea se schimba placa.

Zana buna a vietii mele nu doarme nicicand, nu stiu ce griji si pacate o macina, are insomnie cronica de pe vremea cand, ca sa-si tina casa si pruncii, se trezea la patru dimineata. Asta e fara solutie.

Dupa ce ca nu doarme, o termina la suflet bebelusii care plang noaptea. In continuu. La zece seara, la unu, la patru, la sase dimineata. In toate noptile din ultimii sase ani a auzit vreo trei bebelusi care plang fara sa se potoleasca, noapte de noapte, de la plansul de sugar de doua luni pana la tanguiala de copil de doi-trei ani lasat in plata Domnului.

Nu intelege. Daca ii e sete, daca il doare ceva, daca i s-a uscat gura de-atata plans, daca nu mai poate, daca e terorizat, cum pot parintii lui sa doarma, ce fac ei de nu le pasa, cum pot permite asa ceva. Cum traieste ziua copilul ala, tehui de-atata ameteala, de nesomn, de plans si parasire. Nu pricepe. Minte de taranca, in casa ei toata familia traia intr-o odaie, cealalta era "casa cea mare". Cand imi arata cate un copilas cuminte plin de canafiori si carlionti ca un bebelou nu o iert nicicand: fii sigura ca e din aia care noaptea se jeluie de-ti sapa tie cearcanele.

Si accept azi nepasarea celuilalt: cum pot eu astepta intelegere, empatie, respect, ajutor, bunatate, din partea adultului astuia din lumea intai, cand el e surd, nepasator, nerespectuos, indiferent, crud si violent cu propriul copil.

Dintre toate formele de violenta, cea tacuta, educata, eleganta, subterana, invizibila, continua sa ma socheze cel mai tare.

In contextul asta, ca primul impuls in fata unuia care s-a busit cu masina sa fie jaful, in loc de primul ajutor, mi se pare pur anecdotic, caci de inteles.

Ce mi-a insorit dimineata

Nu ma plang, la mine nu sunt -22ºC.

La bunica in catun, cand eram eu mica, venea ursul in gradina dupa barabule in mijlocul iernii pe la amiaza, cand il indoia gerul si foamea.

Ce ziceam: ca am citit interviul asta, mi-a placut tare.

Poate si fiindca de vreo sase ani am avut o indiferenta mata fata de parfumuri. Natura a batut cultura.

Parfumul cotidian era de lapte dulce, de iaurt fermentat si caldut in culori diverse, de saliva adormita in coltul gurii, de gingie umflata, de dupa-ureche cald si bun, toate astea ingramadite in harnasamentul de purtat bebelusii, in cazul meu Ergo Baby.

Mi-a placut raspunsul la de ce cineva se parfumeaza prea intens, jocul vietii cu nasurile frante, adevarul amar din final.

Leaga-te la cap

Cum aici in scoli e mereu plin de paduchi mi-am format automatismul de a arunca cate un ochi in capul copiilor. Fix in mijlocul cararii de la coditele fetei ii vedeam tot timpul unul.
Pana acum cateva zile, cand mi-am dat seama ca e o alunita, nu pleaca din loc.
Din aia nu avem.

*

Sambata seara, nu ma descurc deloc cu ce baiguie baiatul: mama....breau.....calul ala....copac....asa....aicea....arbre...la cap.....cartea.......unde.

Pfiu, dispar doua ore si nu mai conectez cu copiii.

Vine tata-su: aaaa, povestea aia pe care am citit-o, cu un cerb.