Intarcat

Pentru caracterul de exceptie la "regula" si pentru clipa cand incepi sa ai nostalgii de "om mare":

"Am alaptat legat timp de unsprezece ani. Intai pe unul... apoi pe doi...mai tarziu pe trei...iara pe doi...si din nou pe unul..."

Cand s-a nascut al doilea copil eram paralizata la gandul cum va reactiona cel mare vazand un intrus in bratele mele. M-am pregatit sa-l astept cum merita in situatia deloc usoara pentru el: lasandu-i libera tzatza care stiam ca-i place; l-am pus pe nou-nascut la cealalta. Primul lucru pe care i l-a spus lui frate-su a fost: Nu fi fraier, aia buna e ailalta.

Mai tarziu am aflat ca toti trei baieti ai mei aveau o preferinta clara pentru sanul stang. La dreptul, curios si poate nu intamplator, am facut la un moment dat un cancer.

Pe cel mare l-am intarcat la sase ani, de ziua lui. Am stabilit cu el data si ii repetam pana la satietate ca dupa nu mai are dezlegare la san. N-a mai indraznit sa ceara nici o data.

Pe al doilea n-a fost nevoie sa-l convingem de nimic. S-a ocupat frate-su cel mare de asta, repetand in urma lui amenintator: cand faci sase ani s-a terminat, nici o zi in plus.

Si ultimul, caruia i-as fi putut da fara sa stabilesc o data limita, pana cand ar fi vrut el si, de ce sa nu recunosc, si bucuria din mine adunata in toti anii astia, s-a intarcat spontan undeva intre cinci si sase ani.

L-am gasit nu de mult, cu peste zece ani, plangand sfasietor, ca de sfarsitul lumii.

Ce este? De ce plangi, ce te doare?

Mamaaa, nu reusesc...sa-mi aduc aminte... de ce n-am mai vrut tzatza."