Vrei sa fii vecinul meu?

Ti-am gasit si casuta: http://www.idealista.com/inmueble/1431961/.

Pe apa sambetelor

Prima: Ultima din aprilie, am fost la cules de cimbru.

Am nevoie de mirosul de padure, de verde, de umbra, de racoare. Vin de la munte.

Pana prin mai inclusiv aici e inca vizibil viu, dupa aceea se usuca tot, pamantul e rosu, sec.

Acum e fascinant, in fiecare an ma imbat de aromele campului, dureaza o clipire de ochi.

A doua sambata: urmatoarea.

Am schimbat decorul pe uimire citadina.

Din nimic, fara preaviz, am nimerit intr-un defileu de giganti, gigante, capete mari (capsgrosssos).

Prima sambata din mai magazinele din cartier ies in drum, si anul asta cred ca nu si-au facut planuri mari de vanzari, in schimb le-a trecut prin cap sa faca spectacol.

Noua ne-a placut, a doua zi am dormit toti pana la ora 11.

Vanzatoarea de peste:

Fotografia cu statia de autobuz o pun caci: 24 te duce in Parcul Güell, si in punctul asta se intalnesc cele 2 strazi din numele statiei.

  

Secventa urmatoare de poze e pentru dansul pe care l-au facut printesa asta cu printul ei, la intersectia pe care o descrie placuta din poza de mai sus.

Gigantul preferat al feciorului meu....hmhm:

Parcarea finala a personajelor. A fost primul an in care fata a cerut sa stie cum de vede omul dinauntru sa danseze, i-am aratat cum e facuta rochia cu dantela ca sa aiba vizor. Nu i-a mai fost frica sa se uite la ele de aproape.

Vecinii secreti

Am promis demult sa vi-i arat, sunt aici:

Nu vazusem inainte cladirea. E o "rezidenta pentru varsta a treia".

Trebuie sa cautati dupa adresele urmatoare:
Passeig d'Amunt numarul 27
Balcells 28
Alegre de Dalt 72-74, caci edificiul da in trei strazi.

In alt text scriam despre cele mai frumoase vitralii din Barcelona, trebuie cautat in acelasi site web dupa adresa Gran de Gracia numarul 15, dupa aceea e optiunea "otras tomas", desi pozele sunt cum sunt se poate intui cate ceva.

Ce iubesc in cartier

Ca inainte era un satuc lipit de metropola.

Ca pe strada Joan Blanques este o academie de engleza care se cheama John White.

Provincialismul locuitorilor.

Petrecerile de pe Carrer Argentona, la fiecare doua luni vecinii isi fac de cap in mijlocul strazii organizand o masa de sezon (fideuà, bureti, fasole, paella, calçots), cu dans, bingo si cafea pana seara.

Merceria pe care am gasit-o acum opt ani pe strada mea, cu proprietara iesita parca dintr-un scenariu. A disparut in mai putin de un an, era de asteptat.

Bodega lui Manolo, numita Bodega Manolo. Manolo insusi.

Parintii lui Manolo, revelatia anului 2010, bucuria pe care mi-a dat-o prezenta lor, sunt vecinii mei de dedesubt.

Ah, iarasi, ca sa nu ma repet, scriu Cafè Flanders, unde le spéculose vine de chez soi, unde gasesti hoegaarden si vezi anotimpurile trecand. Ai putea trai in mijlocul ei, nu-ti lipseste nimic.

Ascutitorul de cutite care trece pe strazi cu roata de ascutit, fluierand ca sa-si anunte prezenta si serviciile.

Vanzatorul de butelii de aragaz, care bate in butelie ca sa stim ca distribuie. Asa ceva n-am pomenit acasa din anii saptezeci.

Papucarul (ala rapid, tot invitandu-ma sa revin maine) care s-a intimidat teribil luni cand i-am spus evaziv ca ma bucur ca il vad, dupa ce a stat in analize suspect de cancer de prin iulie.

Vecinii secreti pe care o sa-i fotografiez.

Casa Fuster, am bagat de seama ca-i place si lui Woody Allen, vine din cand in cand sa faca jazz.

Vizavi de Casa Fuster si un pic mai sus, cel mai frumos balcon cu vitralii din toata Barcelona. Il rateaza toti turistii care urca spre parcul Güell, caci stau in autobuz cu nasul bagat in ghiduri.

Plaça de la Virreina, se danseaza swing in fiecare ultima duminica din luna.
Vicioasele alea mici de la Pastisseria Bonet, o schija inalta si bruneta cu pielea de portelan dantelata cu tatuaje nelinistitoare si cealalta blonda, pin-up de un metru cincizeci, cu botinele ei sexy.

Totul. Imi place cartierul meu, m-as simti straina in Eixample, sau oriunde altundeva. Daca ar fi sa aleg, raman cu Gràcia.