Mi-am amintit nu demult de faptul ca Unamuno dormea mult si de excelenta replica data intr-un interviu: aici e rezumata succint.
Si asum la treizeci si cinci de ani (era si vremea) ca merg adormita prin viata, doinindu-mi aproape jeluitor un cantec de leagan cu destinatarul ratat. Cred ca e doar o problema de ritm personal. In liceu nu se putea vorbi cu mine inainte de ora zece, si erau zile cand aveam ore de la sapte (de ce oare?). Ai mei erau inspaimantati ca ma gasea tata la ora trei dupa-masa sforaind in loc sa studiez, dupa ce statusem toata noaptea de veghe. Cu vreo doisprezece ani m-au vazut in stil licurici citind cu o lanterna sub plapuma pe la doua dimineata.
Ritmul meu devine mult mai lucid dupa ora cinci dupa-masa, si sclipitor dupa unsprezece noaptea. Nu ma-ntreba nimic dimineata, nu-mi baga soarele-n ochi, lasa-ma sa ma dezmeticesc.
Imi place noaptea ca toti dorm, mi se pare ca e secretul meu, ca sunt singura care profit de minunea linistii.
Rezultatele sunt dezastruoase la nivel socio-familial: continui sa am nevoie sa ma trezesc tarziu, din fericire nu stiu ce e aia sa ai copii care se trezesc la sase-sapte dimineata, ai mei s-au trezit mereu la noua-zece, si acum doar fiindca asta mare merge la gradinita ne trezim toti mai devreme.
Somnul redus ma ameteste destul, dincolo de proasta dispozitie.
Saptamana asta am adormit in fata calculatorului, uitandu-ma la un video-manual despre ceva ce ma interesa. Cireasa de pe tort. Mi-am adus aminte de mama, si acum inteleg de ce nu se oprea niciodata in timpul zilei: cum se oprea, cum adormea de-a-mpicioarelea. Robotea in continuu, ca teleghidata. Am adanc inradacinata axioma ei care suna asa: "Ziua cu copii in casa nu se pot face dichiseli." Noaptea se face tot: se spala frigiderul, se calca, se aranjeaza textilele-n dulapuri. Parca nu dormea niciodata. Poate de la cinci la sapte. Si mi-aduc aminte de ea cazuta franta, nu a trecut veci de minutul doi al vreunui film, dormind in masina, picotind pe orice scaun, adormind vorbind la ultima ora a cinei. Oare cum au altele timp sa se plimbe, imi zicea, eu adolescenta fiind.
Nu am chiar deloc forta ei de a trebalui, lenea mi-au cadorisit-o ursitoarele pe primul loc.
Dar exploatez uneori luciditatea nocturna pentru migaleli mii. Ultima data cand a plecat trei nopti barbata-miu am vopsit toate usile din casa, ce mandrie.
Am trait vreo doi ani asa cum am vrut, trezindu-ma la cinci dupa-masa. Cand am iesit din experienta (complicata, de altfel), o prietena foarte rationala mi-a zis: arati mult mai bine decat anul trecut.
Ma duc sa dorm.
Din Bucovina: "Vasile, ce faci?.
Dormeam, ma.
Pai cum asa, te culci treaz?"
Postări
