Parfumul

Reiau o singura fraza din interviul citat acum doua zile, caci cum spui ca nu intelegi, sigur nici n-ai incercat sa-l deschizi.

Macar asta merita citit:

"Alguien que está perfumándose muy intensamente, ¿qué está diciéndonos?

O que ha perdido el olfato, o que está implorando mucho cariño."

"Cineva care se parfumeaza foarte intens, ce incearca sa transmita?

Ori ca a pierdut simtul olfactiv, ori ca implora multa iubire."

In ultima vreme mi se pare ca iubirea (sau lipsa ei) e peste tot in ce facem.

Cred ca am devenit inteleapta - si dupa cum se vede modesta - de cand distanta fata de copii (cea care incepe cand nu-i mai porti tot timpul in brate) mi-a taiat din dragostea aia animala, directa.

Ce mi-a insorit dimineata

Nu ma plang, la mine nu sunt -22ºC.

La bunica in catun, cand eram eu mica, venea ursul in gradina dupa barabule in mijlocul iernii pe la amiaza, cand il indoia gerul si foamea.

Ce ziceam: ca am citit interviul asta, mi-a placut tare.

Poate si fiindca de vreo sase ani am avut o indiferenta mata fata de parfumuri. Natura a batut cultura.

Parfumul cotidian era de lapte dulce, de iaurt fermentat si caldut in culori diverse, de saliva adormita in coltul gurii, de gingie umflata, de dupa-ureche cald si bun, toate astea ingramadite in harnasamentul de purtat bebelusii, in cazul meu Ergo Baby.

Mi-a placut raspunsul la de ce cineva se parfumeaza prea intens, jocul vietii cu nasurile frante, adevarul amar din final.

Ce-am incercat sa citesc

In braille: parfumul meu (l-au facut in varianta solida).

Concluzie: un fiasco.

Prefer varianta conventionala.

Pentru textura sapuneasca, acum e momentul sa confirm, ca o folosesc deja: crema de maini sub aparenta de pastila e o minune.

Ce ratacisem

Si-am regasit: mirosul tau de bebelus.

Undeva intre casa "veche" si cea "noua", intre cutii, camere necunoscute si renuntari la suavizante, Mimosini, balsamuri de haine sau cum s-or fi chemand in limba mea, nu mai stiam cum sau daca mai miroseai a bebelus.

Acuma, cu povestea cu valizele, m-a inundat dintr-o data valiza cu miros de Paris, aia din care nu pot scoate damful de praf uscat si deprimat din Palais, orice as face. Si am inchis iar geamantanul tineretii (e doar un album unitematic de aroma, nu mai poate fi folosit pentru haine de fix un deceniu) ca sa ma scufund la intoarcerea din calatorie in dulceata ta, amestec de saliva, lapte, piele dulce, uimire, lacrimi si muci.

Stiu prea bine ca ceilalti te vad flacaiandru inalt, tocmai de aceea e si mai nou pentru mine sa redescopar acuma caldura din tricouasul cu roboti.

E. frecandu-si mainile fericita in ultima zi: uite, miroase a bebelus!, dupa ce acum cateva luni imi spusese "ce ciudat ca nu pot spune asta".

Poate toate mirosurile diferite si exotice (chiar, de ce turta dulce de acasa are o aroma atat de neadevarata amintirii mele, de pare iesita din Bollywood?) m-au ametit intr-atat incat a trebuit sa trec prin sinuzita asta ca sa te regasesc pentru o clipa, inainte sa incepi sa mirosi a flacau care nu mai vrea in brate la mama.
Nu am spus nimanui secretul meu. Doar sora-sii: asa miroseai si tu. Acum mirosi a codite, a colegi cu ochelari, a ciorapi rupti in genunchi, a carioci si a majuscule. Seara, in pijamale lenese si ingramadite, parca-parca toti suntem prunci. sssh. Sa nu se spulbere.