Se afișează postările cu eticheta sarcina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sarcina. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 august 2011

Doi in unu/una si altul

Acum cateva zile am vrut sa notez aici doua idei despre viata intrauterina.
Una a fost cea a Teresei Forcades despre avort.
A doua trebuie s-o redau iarasi deformata, caci nu mai gasesc interviul vazut rasalaltaieri, mai mult, nici nu-mi mai aminteam cui ii apartinea. 
Era al Laurei Gutman. Am mai mentionat-o pe aici, sunt lucruri care imi plac din ce scrie, multe altele (nu doar din ce scrie) deloc. Coincidem intr-un detaliu biografic: spune jumate in gluma, jumate in serios, ca a avut o sarcina de 47 de saptamani, terminata cu un VBAC cu  Michel Odent, in faimoasa "salle sauvage" din spitalul Pithiviers.

Ideea care mi-a placut era cam asa: cu cat sarcina e mai lina, mai minunata si mai fermecatoare in viata unei femei, cu atat puerperiul e mai tumultuos, caci rasturnarea de ceruri e bulversanta.
Daca in timpul sarcinii viata bebelusului depinde de a mamei (si aici e punctul in care le-am asociat pe Teresa Forcades si Laura Gutman), daca mama e bine, fatul e bine, odata iesit in afara, viata femeii depinde de viata bebelusului.
Femeia aceea libera, inteligenta, autonoma, cu cariera profesionala, sigura de sine, lucida si autosuficienta depinde complet de ritmul nou-nascutului. Fara sa fii avertizata, e destul de delicat de rumegat.
Sper sa gasesc interviul, parafrazele mele sunt mai mereu incalcite.

joi, 7 octombrie 2010

Fitita, mai?

O domnisoara de sinci ani a aflat, in sfarsit, ca asteapta, peste mai putin de o luna, o surioara. Nu se vedea pana acum ce e.
Si mi-am adus aminte de cand am sunat eu la matusa-mea sa-i spun ce am aflat. A raspuns barbata-su, oltean de felul lui. Paulush, shi fashi, mai fatuca?
Ii spun.
O fititza, mai?, ironic si tandru cumva, inganand vorba de bucovinence lente, la urma urmei el se indragostise de una...
Si eu, toata buimacita, fericita, asumand in sfarsit visul nerostit: evitam sa ma uit la rochite, sa nu sufar, caci ma vedeam -nu stiu de ce- mama de baietei.
Ii spun: stii ca o sa fie mica? Ea: daaa, pitita pitita, si imi arata cu manutzele cat crede ca va fi surioara. Una din primele iesiri din casa, la Plaça Rovira, tot ea a venit in goana: "A nascut ja, el bebè? Pot sa ma uit la el?"
N-o sa ratez faza sa-i fac acelasi lucru. Maica-sa era innebunita sa faca al doilea copil, care nu aparea. Si pentru ca in ultima vreme cunosc destule femei care trec prin situatia asta, le doresc ce viseaza, dezlegare la fitite si baitai.