Se afișează postările cu eticheta oniric. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oniric. Afișați toate postările

joi, 18 octombrie 2012

De vis, iara



Ieri dimineata: "Unde-i papa?"

"Ti-am explicat ca e plecat trei zile, vine maine seara."

"Nuuuuu, ca asta-noapte a venit in pat.."


Cu ocazia asta mi-am adus aminte ca am avut vreo doi ani in care nici macar nu visam. Fara vise.

M-am tratat, si au venit inapoi puzderie.


Ce stiu clar e ca baiatul meu traieste confuz intre doua lumi.

luni, 15 octombrie 2012

Ce mai visam. Impreuna



Despre vise, iar.

Pare subiectul cel mai interesant in epoca asta.

Oricum baiatul n-ar fi singurul prins in itele lumilor virtuale. Si paralele.

"Papa, tu-ti aduci aminte data aia cand am visat - zis constient, caci asta avem clar in minte acuma, dupa spaima cu "m-o aruncat mama de pe balcon"- am visaaaaat ca iesea foc din pamant??

" ...??!! Nu-mi aduc aminte..."

"Ba da, am visat, iesea foc, erai si tu, si mama, si eu, si A."

"Hei, fiecare viseaza in visul lui, nu ne intalnim in vis".

Sora-sa: "Da, nici eu nu eram cand iesea foc din pamant."

Dezamagirea: "Nuuuu"- iar a mai crescut un pic.

luni, 8 octombrie 2012

Punerea in cuvinte


Discutia asta nu mai stiu daca mi-am notat-o, si n-as vrea s-o uit.

Baiatul vine holbat la tata-su, pe la jumatea diminetii de duminica, acum vreo sase luni. "Mama m-o aruncat de pe balcon".
Eram in bucatarie, si m-am tinut sa ma bag peste ei.

Il aud pe tatal lui, cu inspiratia acasa si vocea razand, ce noroc: "AI VISAT ca mama te-o aruncat de pe balcon".

Rasufland usurat: "Daaaa".

miercuri, 4 mai 2011

Ratacit

Stiam ca pleci, inca din vara aceea scapatata.
Ca fumul inselator, mai bine decat in cea mai buna fuga a mea premeditata.
Dintre smochine, blocati pe insula fericirii, te vedeam venind cand inca nu visai sa te evapori.
Stiam ca dispari, cu fiecare despartire stupida ma vedeam mai aproape de filmul rupt. Vajaitul metroului cu mine zvarlit pe peron, glasul tau aiurit intr-un lapsus de intalniri, telefonul in gol, zidurile peste tot unde te cautam, stiam ca pleci stiam stiam.
Te caut iar si iar, ca-ntr-un bolero nesimtit: te caut pe culoare mute, intre ziduri futuriste si oarbe, te caut in monstruoase Centres Pompidou, in zone comerciale infernale, pe fantastice paliere de parcari subteraneo-aeriene, alerg si plutesc, zbor si ma plimb, te strig, soptesc, te chem si-mi plang de mila, ma pierd, mi se pare ca te aud, ca ai trecut pe langa mine, ne incrucisam pe nivele diferite, vad un varf din tine dupa coltul unui perete oribil, tresar si ma trezesc intr-un zgarie-nori din otel inoxidabil, parcurg kilometri pe benzi rulante ondulante, urc si cobor ametind, calatoresc fara zone de plata, trec de ghisee inchise, peste tot pare ca ajung doua clipite prea tarziu, lunec pe coridoare verticale, ma poarta drumurile spre niciunde. Unde esti? Ne separa un zid cristalin de sticla securizata de patruzeci si doi de milimetri, te uiti in alta parte, nici nu m-ai zarit, iar ma ratacesc, bantui in gol extenuat si viata din vis e mereu fara sens.








***

Si tu, pe unde ratezi sa te intalnesti cu fosta pereche? In ce locuri va cautati/evitati/coincideti.
Cum iti configurezi Facebook-ul, generozitatea lui google, ipocrizia prietenilor comuni, mocirla subconstientului, cararile sufletului

vineri, 12 noiembrie 2010

Fobii

Nu am.
O sensibilitate la lumina, inca din copilarie, ma orbeau diminetile, zapada, soarele intens. Traiesc in penumbra, reusesc sa deschid ochii. In Paris, cand lucram la sapte dimineata cu trei barbati superbi, ma asteptau mereu cu cea mai aromata cafea de inalta concentratie. Si se vorbeau sa se sperie de mine in fiecare zi. Lucram pana pe la unsprezece cu ochelari de soare, cand incepeam sa par mai lucida.
O stare de disconfort in parcarile subterane, ma sufoca lipsa ferestrelor, aerul incins, timpul mort, uratul.
Din nebunia asta care s-a terminat in octombrie am iesit un pic atinsa, cred: am mereu senzatia tampita ca-s plina de funigei, de panza de paianjen, pe fata, prin urechi. Afisul de la gradinita fetei despre scoala plina de paduchi nu ajuta, nici conversatia despre purici de saptamana trecuta. Intr-o noapte am visat o amanta vopsita blonda plina de paduchi, dormea intr-un pat si-i vedeam capul plin de paiete vinetii care erau glinzoabe miscatoare, un cosmar in toata regula. Plus corpul meu plin de insecte mici alergand peste tot. Intre funigeii de peste zi si scarbosenia asta de vis, cred ca am stat douazeci si patru de ore dand din maini.
Astept sa-mi revin pe linia de plutire.
Fiica-mea avea pe la doi ani (acum s-a mai linistit) o spaima difuza de gaze zburatoare.
Intr-o vacanta de vara la bunici m-am trezit noaptea ca aveam o urechelnita...desi ne puneam vata in urechi de cate ori dormeam in fan in sura, in casa nu era prevazut.

luni, 7 iunie 2010

Ce-mi lumineaza noptile

De vreo luna incoace am inceput sa visez din nou.
Probabil am reinceput doar sa-mi aduc aminte ca visez, dar eu cred sincer ca e un reset la vise. Curg suvoi, explozie de confetti sclipitoare.