Se afișează postările cu eticheta cotidian. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cotidian. Afișați toate postările

miercuri, 12 decembrie 2012



De-un veac vreau sa scriu asta ca sa nu uit.

Scena care se repeta in fiecare dimineata: ii duc pe copii la scoala si baiatul imi cere in brate. Toata strada-derdelus la vale mi se inghesuie in clavicula dreapta si trage aer ca un aurolac, cat sa-i tina dorul pentru restul zilei. Se desprinde adormit in bratele educatoarei, cu aceeasi intrebare: "Inca ti-e somn, puiule?" Nu, doar m-am dezmierdat, i-ar zice.

Ieri eram an de an la Craciun cu un prunc in brate, anul asta se vor aseza la masa familiala cu stergarelul la gat, cutitul si furculita ca "oamenii mari", infipti in scaune, cu drepturi depline.

Imi place mult drumul spre scoala.

vineri, 16 noiembrie 2012

Memoria



Am dus chitara baiatului la reparat, taraind-o el pe strada in doua bucati, cu corzile atarnand. S-a rupt in ziua cand a primit-o, intr-un acces de AC/DC.

Ne-a reparat-o papucarul meu preferat (am mai scris despre el aici) care are experienta in restaurat de instrumente - cel putin in ce priveste familia noastra - ne-a lipit altadata si o lamela la alt instrument, ca un xilofon cilindric.

Si multi papuci pentru care imi cere mereu "dos euros, dos".
Nu exista nici un alt serviciu care sa coste atat.
Seara ma intreaba sotul meu daca mi-a zis asta, nu!, ci "un euro, uno!" In ziua anterioara daduse cu lipici pe chitara in fata noastra.

Iesim de la el, si baiatul imi serveste lectia magistrala: "Mama, fiindca am dus la seniorul asta chitara?"

"De ce? Sa ti-o repare."
"Ca papucii si jacheta?"

M-a lasat cu gura cascata: isi aduce aminte cum anul trecut pe vremea asta am dus la reparat tot la papucar un fas lung care nici macar nu era al lui, ci al sora-sii, ca sa-i plaseze din nou fermoarul pe sine .

Intre surpinderea pe care i-a provocat-o specializarea papucarului si ca a vazut cum a pus prelandez, azi il vad mult mai grijuliu.

luni, 5 noiembrie 2012

Oglinda


In masina, dupa ce i-am mustruluit cum numai eu stiu:

"Ce mama urata!"

Copil, 3 ani.

miercuri, 26 septembrie 2012

Franturi de conversatii



La telefon: "X a intarcat-o pe fetita fiindca a auzit ca laptele praf are fier."

In piata: "Asta venea cu picioarele inainte si a iesit bine mersi pe-acolo". Ma uit la ea, duce mandra un carucior cu bebelus de maxim 2 saptamani.

In casa: "Mama, eu o sa am febra maine". Avertisment ca nu vrea sa mearga la gradinita noua (a sora-sii). Anul scolar a inceput pe 12 septembrie.

Aparatul de fotografiat catre mine: "S-au detectat ochi inchisi." Ii faceam o poza baiatului adormit in carucior, intr-o dupa-masa de ploaie cand l-am scos la plimbare caci in casa atmosfera devenise de furtuna electrica.
 
La minister: glumesc.

joi, 26 iulie 2012

Wireless



Sper ca se scrie asa.

Am fobia cablelor, sa le vad innodate, incalcite si mirosind a metal, a plastic si a electricitate laolalta ma depaseste.

Azi, pe 35 de grade si cu copiii jucandu-se, mi-am facut curaj. Am stat doua ore si le-am descalcit, curatat, reordonat, bagat in priza in ordine logica si legat snur scurtator cu fundita la fiecare. Mai lipsea sa pun frunza de patrunjel decorativa la sfarsit.

Sunt sigura ca sunt ate speciale din plastic pentru legat cablurile, dar cum nu m-am pregatit, le-am legat cu ata de impletit fular, zi-i lana calduta.

Acum cativa ani aveam un tub gol, al carui rol era sa le cuprinda pe toate, un cablu fals organizator de alte cabluri. Cred ca a murit ingropat in propria glorie.

Nu mi s-au mai parut asa respingatoare, am inteles ca unul e de la router, altul de la microfon, multe de la difuzoare, de la veioza, de la webcam, de la mouse, tastatura, casti, ecran, de la conectori diversi, toate au un sens.

M-am apropiat de ele cu manusi, la propriu, si am terminat surazand cand am priceput ca nu-s asa nesuferite.


Bine-bine, fara cable-fara cabluri, dar ca mai mereu, dualitatea: un accesoriu ca cel al lui Lenny Kravitz ma atrage teribil, ar fi ce-mi mai lipseste ca sa incununez un perfect look Helen Bonham Carter, si nu ma refer tocmai la asta, ci la oricare de-ale ei de zi de zi.




miercuri, 25 iulie 2012

Zece


Uf! Nu ajung. In ultimul moment ca de obicei.
Azi s-au facut 10 ani de cand sunt aici.

Am venit cu o floare in ghiveci. Cand am coborat din tren la Perpignan mi s-a parut ca imi da cineva cu uscatorul de par in plina figura.

Mai tarziu, in august, am facut iar drumul dus-intors, BCN - le Palais, de data asta in masina, ca sa ma conving ca vin de-a binelea.

La intoarcere ne-am jurat sa nu mai cumparam mustar de Dijon, caci n-a fost chip sa putem dormi in Dijon.

Ce-am facut in astia zece ani: doi copii.

Ce-am facut azi: ordine in jucarii (ordinea generala, aia de o data la cateva luni). Am facut-o ca atunci cand ne intoarcem din vacanta sa gasim jucariile luminoase si cat de cat pe categorii. Inca e mare parte de pus la loc...

In timp ce terminam sortatul i-am pus pe ei la masa; eroare teribila: jumate de peste a terminat firimituri prin toata bucataria, mi-a luat o ora sa limpezesc dupa aia, cand ei dormeau.

Dupa-masa a trebuit sa merg la sesiunea de smirghel oficiala, soleil oblige.
N-aveam cu cine ii lasa, au venit cu mine, cu motocicleta respectiv trotineta.
S-au trantit pe jos printre cucoanele cu hartie de aluminiu in cap.
Dupa aia am fost in parcul John Lennon.

Pana acuma ne-am uitat in pat la dansuri din desene animate diverse.
Ar fi cazul sa pun de-un ceai romantic cu perechea. Sunt prastie.

Mult-putin, atata m-a dus capul.

marți, 17 iulie 2012

De alcov


Ma bag in pat langa baiat, seara.
"Passi, senyoreta, passi!"

*

Duminica dimineata. Trebuie sa ies musai din casa la 7 dimineata, il aud in urma  pe baiat plangand catre tata-su cu: "eu vreau sa vina mama in pat"

joi, 7 iunie 2012

Mad woman



In circumstante care poate nu-si au locul aici am descoperit virtutile exfolierii cu smirghel.
Imi plac situatiile amuzante, asa ca mi-am facut apropiatii partasi la gaselnita.
Perechea, laconica de felul ei, s-a inflacarat cu ocazia asta sa-mi recomande sa-l conectez la black & decker, ca sigur ar fi mai eficient si are un accesoriu care e compatibil cu smirghelul.

Nu m-am pleostit, dimpotriva, am urcat pe arborele genealogic (bine am facut, la coboras as fi dat de fiica-mea...) si-am ajuns pe linie directa la soacra-mea.

Din ce fac, soacra-mea stie tot. Dar tot. Daca n-a trait ea, sigur sigur vreo cunostinta, farmacistul, florareasa, o prietena. E la curent cu ultimele descoperiri din toate domeniile.

Nici nu termin bine sa-i detaliez minunea ca-mi apare cu vreo cinci pliculete minunate, sunt si contin asa:






Nu cred sa fie din anii 50, dar 60 sigur. Mirosul vintage (zi-i umezeala, pin uscat, sertar, tinerete) m-au cucerit.



miercuri, 16 mai 2012

Imbratisarea


Nu stiu de cand, in ultimul an, nu mai alint pe nimeni cand are buba cu gestul ala atat de repetat de mine. 

A fost atat de instinctiv incat nici nu mi-am dat seama decat azi ca suntem in alt moment: baiatul ma intampina cu o imbratisare calda, datatoare de fiori, cuibarita intre sub ureche si clavicula, stampilata cu un zambet de la masele la masele. Ma imbratiseaza dulce sa-l absorb prin camasuta murdara, printre necunoscuti si in locuri nesimtite.

M-a luat cu un acces de panica: in curand, si asta o sa se dizolve in vremile ce vor sa vina, n-o sa mai stiu sa ma apropii nici macar asa. Si aseara mi-am vazut pancarta scrisa cu litere de tipar: N-o sa lucrez niciodata intr-o multinationala, ca acolo n-au vazut nici umbra unei puneri la san, nici vreo imbratisare.

Si mai stiu de ce nu mai stiu sa scriu ca in Crochiu: fiindca mi-a secat putina dulceata din fire, mi s-a scurs vremea de mamica de prunci mici. Aproape ca m-am innacrit din nou.

Stau langa mama unei colege de-a fetei mele. Avem copiii de-aceleasi varste, ne cunoastem de cand eram gravide prima data, desi n-am vorbit decat rareori.

Baietelul ei, de-o seama cu al meu, are o zi delicata, cere in brate, o calca pe picioare, i se suie la ceafa, vrea hais cand mergem cea.

Ne asezam in parc si ea explodeaza: Te invidiez, esti atat de linistita, si copiii tai atat de independenti, se joaca singuri, ai mei sunt mereu calare pe mine.

"Am exact aceeasi impresie despre tine".

Ce diferit se vad lucrurile la a treia persoana.

Ce-am vazut clar era baiatul ei, in sfarsit acceptat pe genunchii mult ravniti ai mamei, cerandu-i sanii: "Mama, te rog, un pic, numai un pic arata-mii, dupa aia ti-i dau inapoi!"
O intreb: inca e alaptat?
Nuhu! Nu stiu ce l-a luat.

Cine-cine pe lumea asta ma face din nou sa nu-mi mai doresc nici reafirmante, nici sutiene push-up, nici anticelulitice, nici gene incondeiate. 

Nimeni. Singuri ei au alergat ca fratele meu in copilarie, spre poarta pe care aparea mama in vacanta, sa-i ceara tzatza, dupa doua saptamani de luna lui cuptor la bunici.

Au alergat sa ma indulceasca, sa ma faca buna, sa ma invete sa surad, sa imbratisez.
Si acum se fac mici in departare, pe masura ce se fac mari.

luni, 26 martie 2012

Medieval


Cand vine primavara aici ne jucam (nu neaparat cu copiii) cu ceva diferit, socant din aceeasi categorie cu piciorul de porc atarnat in bucatarie: se cheama calçots, zi-i ceapa noua facuta la foc.

La restaurant ti-i aduc in farfurie la fel de negri si primitiv, si-ti mai fac cadou si-o babetica serioasa.
Cand incepe epoca de mancat calçots unele restaurante se bazeaza pe meniul asta, intre februarie si aprilie.
Se termina cam cand incepi sa mergi la plaja.

E relaxant, caraghios si delicios.

Ne mazgalim si noi in familie.

Am pierdut partea cu facutul pe foc, adormeam baiatul.












sâmbătă, 24 martie 2012

Viata in doi


Daca ma cauti sambata noaptea de la 12 la 2 a.m., sa stii ca sunt aici .
La sesiunea golfa.
Parasuta, pramatia, nocturna.

Cand te mariti / insori nu te indeamna nimeni amabil si insistent sa recuperezi viata de fata mare/ becher, sa profiti de minunile vietii ca pe vremea cand n-aveai pereche.

In schimb, odata ce devii parinte, un card de binevoitori - de la soacra, medic, brutar, parinte veteran etc. -  te privesc compatimitor si te indeamna sa iesi, sa-ti recuperezi viata de cuplu.

Din diverse motive, noi nu ne-am mai prefacut ca n-am avea copii. N-am fost nicaieri un weekend singuri, n-am lasat copilul o noapte intreaga cu nimeni, darmite o saptamana. Am inceput sa iesim in doi tarziu, cand eram deja gravida cu baiatul.

Asta micu, cum e mai obosit decat fata la varsta lui caci sora-sa il tine activ, a inceput sa doarma mai devreme noaptea legat, un pic inainte de doi ani. Imi aduc aminte perfect caci anul trecut pe 7 ianuarie am iesit impreuna prima data, dupa seara Regilor Magi (Boboteaza).

De-atunci iesim, mereu noaptea, mi se pare formula perfecta, e nisa noastra de viata adulta, fara sa-i facem partasi la absenta. Uneori s-a mai trezit baiatul, si l-am gasit in cur, infuriat si certat cu bunica-sa. Fata o mai cauta pe la san pe doamna bunica cand era mica, asta nici nu vrea sa se uite la ea cand il ia cu dorul nocturn.

Iara nu vroiam sa sune asa toata tarasenia.

De cateva sambete mergem la cinema. Ce halou de altceva, ce-mi place ca nu e mai nimeni in sala, trei perechi pierdute, doi insomniaci netratabili, un ciudat si jumatate. Nu ma intreba ce vad, la ultimul film am adormit. Imi place ca e tarziu, ca toti dorm, ca ai nostri habar n-au cum dansam pe mese.

Mi se pare ca facem ceva ilegal, ca ii inselam pe toti din jur: la 23.30 stam la o cafea in Plaça Virreina, sa treaca vremea pana incepe filmul. Si n-am cuvinte sa-ti spun ce lume frumoasa vedem: adolescenti nepasatori cu berea-n buzunare, fete incondeiate atent care maine dimineata n-o sa-si mai aduca aminte pe unde au dormit, perechi mature fara responsabilitati minore, pradatori si false victime, parfum, abur si rasete in cheie.

Noi, intrusi, fara aerul diurn, parc-am fi la carnaval. De obicei gasesc prin geanta o batista cu muci, un elastic de prins coditele sau o masinuta, erori de deghizare. Iara n-am avut vreme sa-mi schimb papucii plani de gospodina pe macar 5 cm de "pauza in peisaj cu alintaturi".

Ma uit la el si ma intreb daca nu m-am inselat, poate ar fi fost mai bine sa luam un avion din cand in cand, sau macar intr-un sat la 30 de km sa ne ducem 4 zile mari si late.

Si-mi aduc aminte ca la inceput cand ieseam nimeream invariabil in locuri cu copii, si ne frangeau regretele cu de ce nu i-am luat cu noi.

Asa, n-avem remuscari. E perfect pentru toti.



miercuri, 21 martie 2012

Culorile zilei


De la paraciosul sef: "Stii ce-mi zice fiica-ta alaltaieri?
Papa, de ce nu-i schimbam numele lui E?
Cum mai sa i-l schimbam, deja il cunoaste toata lumea cu numele asta.
Atunci pe-al meu.
Nu-ti place.
Ba da. Macar numele de familie.
Care nu-ti convine?
S.
Eu unu' am rasuflat usurat. Pe-al meu il pastreaza."


Asta e.

*

La telefon cu tata-su, plecat de doua zile: "Si unde esti acuma, in avion?"
Atunci ne pica si noua fisa ca pentru ea un adult ramane suspendat in avion cat timp e absent de-acasa.
Ii explica.
Si unde dormi paturile sunt suprapuse sau e pat normal?
Si nu ti-e dor sa-mi faci micul dejun?

*

E serioasa. Asa e ea.

Cu frate-su rade, rade in continuu. Cand nu-l impinge sau ghionteste, bineinteles.
De cand a fost la gradinita la el intr-o zi normala (cu toti copiii inauntru, nu doar in vizita in clasa goala), moare de ras cand il intreaba despre colegii lui.
Blum in  fiecare seara in loc de Blai, si chicoteste incantata.
O surprind pentru prima data in viata ei ironica, cu sanatatea aia a taranului care ii cauta porecla potrivita celuilalt.
Ii zice lui direct: Si ce face X, cu gura aia a lui?
Am ramas muta, e un copil in clasa la baiat cu gura Nastassjiei Kinski din Tess in scena aia in care manca o capsuna. Credeam ca seamana cu maica-sa pana cand l-am vazut pe tata-su.


Acuma o intreb diminetile cum e baietelul acela si il imita pisicher.
Serioasa mea.

joi, 15 martie 2012

Starvul interior


Sau cum ne gandim la Baudelaire de doua nopti, daca tot nu lipim geana pe geana.

In program: Parazitii reloaded.

Un lucru am avut clar in cap azi: in noaptea asta trebuie sa dorm.

Am fost la medic: siropelu'.
Pediatra spune ca n-a mai auzit de la nimeni sa urle copilul pe motiv de asa ceva.
Ca poate gadili, deranja, dar sigur nu doare.
Ce stiu eu, mi-a iesit baiatul cu curul sensibil.

Acuma sunt sigura ca si fata a avut in nestire, dar na, cum nu zicea nimic, toti fericiti. Si fara cearcane.

Noaptea de alaltaieri am crezut ca-l doare burta, in zori a adormit.
Noaptea trecuta, in incalceala mintii, am avut o steclire: e la fel ca data trecuta!
Si am pus o veioza aprinsa la pardon fundul lui.
Pacat ca era deja patru jumate cand mi-a venit inspiratia.

Si ma scuzi de intrarea asta fara noima, dar e induiosator cu bolile si neajunsurile copilariei: atat de crude si sfasietoare in lumea lor miniaturala.

O durere de bultica e dezastru familial, de la un guturai se opresc toate ceasurile din casa, cand are 39.2º C pana si de la nine one one - aici e 112 - iti raspunde serios un domn in halat scrobit explicandu-ti cu ce oblojeli sa-l grijulesti.

Indirect, ce binecuvantare sa ai muci, oxiuri, diaree, conjunctivita, in loc de Alzheimer, sclezoza in placi, descuamare pe 97% din corp, reumatism, pre (post!) -mergator  pentru varsta a treia (zi-i ante-sicriu).

Mi-e somn de alunec din mine, dar sunt fericita ca avem boli mici.
Deocamdata.
Direct proportional, ne intalnim cu toate.

Si-apoi privirea asupra bolii.

Drama durerilor "mici", scancetul, nevoia de mama, linistea doar in brate.

La capatul celalalt al vietii, resemnarea, ipohondria, tentatia autotratarii, fervoarea detaliilor despre durerile toate, cainarea intr-o doara: ce rost mai are sa ma plang. Singuratatea.

Intelepciunea versus prezentul apocaliptic pe care il traieste un copil cand e bólnav.

'Acu mic-'acu mic, zicea bunicul.
Valiu-valiu, o auzeam pe bunica.

miercuri, 1 februarie 2012

Leaga-te la cap


Cum aici in scoli e mereu plin de paduchi mi-am format automatismul de a arunca cate un ochi in capul copiilor. Fix in mijlocul cararii de la coditele fetei ii vedeam tot timpul unul.
Pana acum cateva zile, cand mi-am dat seama ca e o alunita, nu pleaca din loc.
Din aia nu avem.

*

Sambata seara, nu ma descurc deloc cu ce baiguie baiatul: mama....breau.....calul ala....copac....asa....aicea....arbre...la cap.....cartea.......unde.
Pfiu, dispar doua ore si nu mai conectez cu copiii.
Vine tata-su: aaaa, povestea aia pe care am citit-o, cu un cerb.

duminică, 15 ianuarie 2012

De sezon


Vazand dramele pe care le traieste frate-su cu gradinita, fata, catre mine: Mama, eu de ce n-am mers la gradinita?

*

[e] continua sa fie egal cu [a]:
Se bat pe o moneda de cinci bani.
Il trimit pe baiat sa-i ceara un euro lui taica-sau.
Tinta catre el: Papa, da-mi un Auro!
Am auzit la doamne care inca traiesc in era pesetei (eu n-am cunoscut-o decat ca charm la bratara) ebros, leuros in loc de euro.
Auro vine sa le tina companie astor doi termeni minunati.

*
Seara, dupa ce ma bazaie la cap sa mergem in patul nostru, si eu il duc cu povestile ca acuma mergem, poate-poate doarme cu fetele si ma repar de torticolis daca nu trage de mine, la vreo ora asa de insistenta, se da jos convins: "Pues ma duc eu". Si o taie.

*

Dupa ce a balotat vreo cinci sarmale: Mama, am burta mare.

*

Sora-sa: Mama, tu de ce stii tot?
Nu stiu tot.
Stii mai mult ca papa.

*

Pe douazeci ianuarie face aceeasi varsta la care sora lui a avut un fratior.
In ziua aceea ea a crescut cu totul dintr-odata, ochii, manutele, urechiusele, ea toata.
Imi inchipui ca o vedeam "mare" daca am avut inconstienta sa consideram ca o sa putem cu doi mici.
Azi ma uit la el si il vad mic, ma intreb cum de o vedeam pe ea mare.
Si ceilalti spun la fel, ca era asa de mica. E mic.
Uneori ma gandesc ca poate nu-si da jos de tot dodotul/pampersul fiindca simte ca iubesc sa-l schimb.
Pe de alta parte simt ca se face mare caci uneori, cand face cate-o traznaie, ne spune ridicand din umeri ghemuit: es que eu sunt mic.

joi, 22 decembrie 2011

Vacanta de Craciun


Incepe azi, pana pe noua ianuarie.

Ieri l-am dus ultima zi pe baiat la gradinita, ca azi am mers la aeroport si pentru trei sferturi de ceas cat merge el mai mult ma-ncurca.
Azi a fost si "serbarea" fetei. La scoala ei nu se fac spectacole cu zane/fulgusori de nea cu rochite din atlas stralucitor cu tul sidefiu pe deasupra si tiv de beteala argintie, exact-exact ca aia pe care o aveam eu cand eram la gradinita.

Ci fiecare nivel de clase (din grupa mica pana in clasa a sasea) fredoneaza cate doua cantece, care impreuna infiripa un concert de Craciun. Optsprezece cantecele, scurte si eficiente ca dialogurile catalane. La alte scoli publice si private se fac spectacole si piese de teatru.

In dimineata de ieri m-am indeletnicit sa vizitez magazinele care apartin Asociatiei Comerciantilor din Gran de Gracia ca sa rog frumos sa-mi dea bilete pentru trenul miniatural care trece pe strada omonima intre 15 decembrie si 5 ianuarie.

Ca vacanta e lunga si pe copii ii fascineaza mijloacele de transport liliputane. Na, daca nu avem zapada, saniute, nevoie de manusi si alte accesorii zapezelnice, asta o sa-mi salveze aptitudinile de animatoare din urmatoarele zile.
Impreuna cu alte vizite, unele cu specific scatologic inexplicabil: caga-tió, expozitie de pessebre viu (facut de oameni in toata firea) cu caganer (cacaciosul de care va povesteam) inclus.

Gran de Gracia e ulita principala a cartierului meu, cand se termina - undeva pe langa Casa Fuster - se transforma in Passeig de Gracia.

Cu ocazia asta am descoperit ca unii sunt amabili (marea majoritate), altii sunt zgarciti (doamna aia care vinde elastic, papiote, macrame-uri si acusoare e o scartza de cucoana), unii mi-au zis ca se dau doar daca faci cumparaturi acolo (mi se pare normal dar ne cunoastem de ceva anisori) si sunt sigura ca tanti aia care mi-a dat 8 (opt!) bilete si-aduce aminte de mine de pe vremurile cand imi cumparam de la ea pantofiori si alti conduri ciudati si ispititori. Unul (trebuia sa apara si istetul asta) mi-a cerut un euro pe bilet. Vreau sa zic ca am de gand sa ma plang.

La intoarcere din aeroport am dat o tura cu trenuletul cu baiatul, ca inca bocea cu lacrimi de crocodil ca vroia si el in avion. La despartire de cei dragi astia mici au reactie intarziata, ca atunci cand saluta zece metri dupa ce s-au incrucisat cu persoana de salutat: nu-si dau seama ce e aia despartire, pupic, emotia celuilalt, decat minute mai tarziu. Si tine-te de plans o tura.

Am vazut in aeroport ceva ce m-a surprins, n-am fost atenta pana acum daca exista deja: in WC, deasupra cutiei rotunde pentru hartie igienica e un container din plastic galben, ca un borcan de castraveti murati pus invers, pe care scrie: dedicat exclusiv seringilor si acelor utilizate. Primul gand a fost ala, dupa aia mi-am zis ca poate e pentru diabetici etc. Desi, daca as fi in tratament injectabil, nu cred ca as alege locul ala ca fiind cel mai adecvat.

Mergem la tren o tura.

vineri, 16 decembrie 2011

Baduchioasele si puricoasele 2

Azi: rapanosii si râiosii

Nici nu stiu cum sa scriu. Nu, nu e gluma.
Acum vreo doua luni o mama imi arata la cafea coatele lui fecioru-sau, din cealalta grupa mare. Imi aduc aminte perfect ce-am vazut, avea ca niste cercuri pe sub piele in jurul cotului , ca si cum ar fi avut ata aia pe care noi o numeam bouclé. Ce nu-mi aduc aminte e daca l-am atins. Doctorul la care am fost saptamana asta pentru o paranoia de-a mea mi-a zis ca daca m-as fi molipsit m-ar manca pielea peste tot.

De aproape trei luni de zile il poarta de urgenta pe la medici, cu diagnostic din doua spitale de dermatita atopica si tratament corespunzator. Saptamana asta se duc iar ca se urca pe pereti de mancarime, de data asta la circa. O doctorita pe care n-o poate vedea nimeni caci numai normala nu e: "Asta-i raie".

Directoarea scolii a instiintat toti parintii, vreo patru sute cincizeci de familii.

Din ce povestesc pare o scoala-ghetou si nu e deloc asa, dimpotriva.
Apropo, tratamentul e acelasi: paduchi - permetrina 1%, raie - permetrina 100%.
Nu cobesc, dar cica si pe Y il cam mananca pielea.
Mamica lui inca nu a  avut vreme sa-l duca la doctor, ca au fost plecati cateva zile intr-un parc de distractii infantil, in alta tara. Cine stie cu cati Minnie si Mickey s-o fi imbratisat si pe-acolo.

Ma gandesc sa schimb numele blogului in 
"Gandacul puturos si alte colonii corporale de musafiri"
Subtitlu: Invitam tot noi la soalacrem

Ce-mi lumineaza ziua

In autobuz, ma pupa si ma puuuupa de ametesc. Ma ia de obraji, imi descopera cerceii, nu mai purtam de vreo sase ani. Imi zice neincrezator: "T'has punxat; t'has punxat." [puntchat] (te-ai intepat).

*
Noua dimineata, pe strada, las in urma pe cineva care suna la interfon, se aude din casa o splendida voce cantata, teatrala: "Holaaaa!"
Raspuns de jos cu una sparta, masculino-tunatoare: "Hola, churrrri!" (scumpete, papusa, iubire)

Cred sincer ca jucau un act. Nu m-am intors, dar daca as fi facut-o si tipul ar fi fost imbracat in Lup sau in orice alt costum deghizat, nu m-ar fi mirat.

*
Nu stiu ce personaje fantastice sunt raspandite prin scoala fetei.
Ne zice aseara ca una e floare, alta politist, alta "estratenestru".

joi, 1 decembrie 2011

Familia noastra creste

E un proverb in spaniola care-mi place de mor: "Eramos pocos y parió la abuela!", in traducere: Asta mai lipsea! (si literala: Nu eram destui si nascu' bunica!)

Astia care traim in casa suntem mai multi censati in trecutul apropiat (foarte apropiat, inca nu s-au intors membrii masculini de la Urgenta), imposibil de specificat cam cati.

Nu dorm de vreo patru nopti, ba herpesul, ba maraieli, ba zecimi de febra, ba banuieli de virus intestinal de pe la altii, ca mereu e cineva care are, de vreo trei nopti incoace are tresariri si dureri si planset continuu de-s chiauna ziua. La lumina totul perfect, ii e foame, mananca, i-am facut orez anodin, am stat intepenita langa patru cafele succesive toata dimineata.

Vine fiica-mea de la gradinita cu surasul ei ironic: ne-a zis educatoarea la toti sa ne scoateti ouale de paduchi din cap.
O scarman bine, ca in fiecare saptamana, n-are nimic. Uf! De vreo doi ani vreau sa scriu de paduchi, ar fi star-ul blogului, pe langa gandacul puturos! Am un pieptan minunat pentru pescuitul lor, scoate si oole, o sa pun poza si metoda cea mai adevarata de scapat de paduchi in alt moment.

De azi avem indexati si alti prieteni noi, mici si nedoriti: oxiurii. Ce chin noaptea, cum stingeam lumina, cum incepea sa-l ia cu colici, ziceai ca are ulcer. Cum nu era chip de dormit si ceilalti au nevoie de odihna, ne-am retras in sufragerie sa ne uitam la Cumatra Vulpita. Tacea instantaneu! Cred si eu. Acum am inteles.

Habar n-aveam ca ies pe intuneric, ca au fobia luminii. Ca tine, mi-a zis barbata-miu de la spital, ii ia cu activitatea noaptea!

O vreme am crezut ca erau pampersii pe care mi-a i-a pasat mama lui Emely, ca frate-sau de-o seama cu baiatul meu nu mai poarta din vara, si mama lui mi-a oferit vinerea trecuta un pachet din varianta aia din care eu nu cumpar niciodata, sunt cei mai prosti (si cei mai scumpi, fac scamita si ghemotoace).

Nu-mi aduc aminte ca era asa harmalaie de la oxiuri cand eram noi mici, stiu doar ca avea mai toata lumea. Abia astept sa incepem tratamentul, m-am bagat sa scriu asta ca nu mai am ce dezinfecta cu alcool de 96º prin casa, tastatura neagra arata alba, i-am taiat unghiile fetei prin somn, paduchi nu avem deocamdata, tot e bun.

Ce-i mai palpitant pentru mame e ca nici tratamentul contra paduchilor, nici ala contra oxiurilor nu distruge ouale, asa ca trebuie repetate la un ciclu de pus oua, la paduchi e de opt-zece zile, cat o fi la astilalti?

Asta e avantajul ne-mamiferelor, viata descendentei nu depinde de viata mamei.
Imi trimite sotul in direct de la spital prima documentatie in materie de oxiuri, din intamplare e blogul unei prietene consiliere in alaptare, el habar n-are de asta. Zice ca o mama care alapteaza are pe langa toate avantajele apropierii, si dezavantajul ca se colonizeaza cu toti parazitii odraslei.

Ma duc sa decorez carantina (patul) cu capatani de usturoi, asa, ca de Ziua Nationala.
Te-am facut sa te manance tot corpul, da?

E dimineata: Cica tratamentul e o lingurita unica (5 ml) de sirop (zi-i otrava). Azi si peste 15 zile iara (deci 15 zile e intervalul in care ouale de azi devin fiinte). Imi doresc supces, cum zicea nenea M.

miercuri, 30 noiembrie 2011

Intr-o noapte delicata, cu scancete, febra si ghemotoci razleti de somn sifonat, baigui tehuie la o buca'de chin: Ce sa-ti fac, bebelus, nu stiu ce sa-ti fac! (dimineata i-a iesit un herpes si s-a luminat misterul)
Se supara tare pe mine: Mamaaaaa, eu nu sunt babalus! (cu a de la gamalie)

***

Dupa o sesiune de siesta duminicala, fata catre tata-su:
Papa, tie de ce-ti place sa dormi mult? (ea nu mai doarme la amiaza din vara asta)
Pai sunt obosit, am lucrat toate zilele din saptamana.
Aaaa, pai lui mama nu-i e somn niciodata, fiidca ea nu e obosita, ea se pliiiimba in zilele saptamanii...merge in magazineee...imi cumpara rochiteeee...

Na-ti-o. De cand mi-a zis-o (si nici macar nu participam la conversatie) ma despart de tata-su dimineata la iesirea din bloc cu un eliberat: ma duc sa ma plimb o tura.

Cu ocazia asta mi-am dat seama, privindu-ma de la inaltimea lor, exact in timp ce faceam cina, ca pentru ei mama in bucatarie e mama care se joaca la bucatarioara, mama dupa mazare e mama care se joaca de-a cumparaturile, mama care vorbeste la telefon e mama care se joaca de-a dat telefon si tot asa.

De bleaga ce-s: doar ne zisese educatoarea anul trecut ca cel mai mult invata ele de la copii in momentele in care ii lasa sa se joace liber la ludoteca: fetitele imping carucioare enorme cu cumparaturi valvoi in timp ce duc un bebelus in brate si vorbesc isterice la telefon, iar baieteii calca, fac mancare si intind rufele pe-acasa.

Ce noroc am: in sfarsit mi s-a indeplinit un vis din copilarie: ma joc de-a mama de-adevaratelea!