Mamifer

M-am trezit cu o fulgerare electrica pe sira spinarii in fata tabloului urmator: doua mame care au nascut pui vii ii hranesc cu lapte.

Nu stiu bine ce din situatie mi-a dat asa o neliniste: poate numarul demandantilor, sau vocile tanguitoare si cu pretentii la unison.

Am fugarit minisenzatia de sufocare cu gandul: oricum ele n-au altceva de facut, si vine genetic dedicatia pentru cincisprezece deodata.

Nu crezi ca exact in secunda urmatoare s-au pus de acord AMANDOUA si s-au tolanit pe burta, taind scurt accesul. Sa vezi urlete si proteste.

M-am uitat cu gura cascata cum cei mici s-au resemnat unul cate unul si au ales ce le-a ramas: cate un loc inghesuit pe spinarea mamei. Bine bine, fara lapte, dar la cald.

Apoi am prins un semn de instinct de autoconservare: mi-e totuna de la cine, lapte sa fie!

Langa mine, un taran ii explica fiicei adolescente: "Astea asa-s, cand nu mai vor sa dea o tin pe-a lor."

Tot sirul asta de secvente se regaseste concentrat in urmatoarea fotografie:

Nici urma de mascul-porc, probabil era la o bere cu baietii.

Toate vietatile pe care le-am vazut in ziua aia erau aduse special pentru copiii de la oras.

Yo paro, tú paras

Parir = a naste

Parar(se) = a (se) opri

In traducere literala: Eu nasc, tu te opresti

E un text de pe o insigna intre altele, referitoare la spatiul perinatal. 

O pun aici, are drepturile rezervate, citez sursa: EPEN.

Asta ca reflectie asupra unui program de televiziune.

Intai l-am vazut pe cel original, cred: http://lifebegins.channel4.com/

Ce sa zic, iarna nu-i ca vara, dar macar are o miscare, o fluiditate, altfel de privire.

Apoi, de trei saptamani incoace, m-am uitat la primele doua episoade de la replica de aici: http://www.lasexta.com/lasextaon/babyboom

Saptamana trecuta nu au dat al treilea episod, era fotbal, si am mai zis ca daca e fotbal se opreste tot. De aia turui despre acelasi subiect, alternativa ar fi fotbalul.

Cel mai treaz comentariu pe care l-am citit despre emisiune a fost: "Sa arate, sa arate ce se intampla, ca nimeni nu te crede".

Imbratisarea

Nu stiu de cand, in ultimul an, nu mai alint pe nimeni cand are buba cu gestul ala atat de repetat de mine. 

A fost atat de instinctiv incat nici nu mi-am dat seama decat azi ca suntem in alt moment: baiatul ma intampina cu o imbratisare calda, datatoare de fiori, cuibarita intre sub ureche si clavicula, stampilata cu un zambet de la masele la masele. Ma imbratiseaza dulce sa-l absorb prin camasuta murdara, printre necunoscuti si in locuri nesimtite.

M-a luat cu un acces de panica: in curand, si asta o sa se dizolve in vremile ce vor sa vina, n-o sa mai stiu sa ma apropii nici macar asa. Si aseara mi-am vazut pancarta scrisa cu litere de tipar: N-o sa lucrez niciodata intr-o multinationala, ca acolo n-au vazut nici umbra unei puneri la san, nici vreo imbratisare.

Si mai stiu de ce nu mai stiu sa scriu ca in Crochiu: fiindca mi-a secat putina dulceata din fire, mi s-a scurs vremea de mamica de prunci mici. Aproape ca m-am innacrit din nou.

Stau langa mama unei colege de-a fetei mele. Avem copiii de-aceleasi varste, ne cunoastem de cand eram gravide prima data, desi n-am vorbit decat rareori.

Baietelul ei, de-o seama cu al meu, are o zi delicata, cere in brate, o calca pe picioare, i se suie la ceafa, vrea hais cand mergem cea.

Ne asezam in parc si ea explodeaza: Te invidiez, esti atat de linistita, si copiii tai atat de independenti, se joaca singuri, ai mei sunt mereu calare pe mine.

"Am exact aceeasi impresie despre tine".

Ce diferit se vad lucrurile la a treia persoana.

Ce-am vazut clar era baiatul ei, in sfarsit acceptat pe genunchii mult ravniti ai mamei, cerandu-i sanii: "Mama, te rog, un pic, numai un pic arata-mii, dupa aia ti-i dau inapoi!"

O intreb: inca e alaptat?
Nuhu! Nu stiu ce l-a luat.

Cine-cine pe lumea asta ma face din nou sa nu-mi mai doresc nici reafirmante, nici sutiene push-up, nici anticelulitice, nici gene incondeiate. 

Nimeni. Singuri ei au alergat ca fratele meu in copilarie, spre poarta pe care aparea mama in vacanta, sa-i ceara tzatza, dupa doua saptamani de luna lui cuptor la bunici.

Au alergat sa ma indulceasca, sa ma faca buna, sa ma invete sa surad, sa imbratisez.

Si acum se fac mici in departare, pe masura ce se fac mari.

Time Magazine

De cateva zile vuiesc triburile virtuale, conductiste sau dragastoase, in legatura cu imaginea asta.

E posibil sa marcheze un inainte si un dupa, ca poza aia cu Demi Moore gravida.

Sunt mamici care se gandesc deja sa-si faca  poza cu scaunel.

In fine, toate astea ca sa spun ca apare azi bunica - ignorand complet valtoarea care s-a iscat - si se duce tinta la nepotu-sau sa-i arate poza, preluata de un ziar local. Asta.

Il intreaba ce vede.

Tu crezi ca al meu face "Nu stiu cum se zice...e mare, eh!"

Mai zi ceva.

*

In afara de baiatul meu, si-au mai dat cu parerea si altii:

http://www.askdrsears.com/news/latest-news/dr-bill-comments-time-magazine

http://iboneolza.wordpress.com/2012/05/10/lactancia-prolongada-fuera-del-armario/

http://jasongood.net/365/2012/05/from-breasts-to-boobs-and-back-again/

http://m.thefrisky.com/pl/2012-05-10/the-soapbox-attachment-parenting-is-the-lazy-mamas-secret/

 http://www.tvr.ro/articol.php?id=125620

Ziua si noaptea

bunga bunga

VERSUS

Arta (?) contemporana

Pe apa sambetelor

Prima: Ultima din aprilie, am fost la cules de cimbru.

Am nevoie de mirosul de padure, de verde, de umbra, de racoare. Vin de la munte.

Pana prin mai inclusiv aici e inca vizibil viu, dupa aceea se usuca tot, pamantul e rosu, sec.

Acum e fascinant, in fiecare an ma imbat de aromele campului, dureaza o clipire de ochi.

A doua sambata: urmatoarea.

Am schimbat decorul pe uimire citadina.

Din nimic, fara preaviz, am nimerit intr-un defileu de giganti, gigante, capete mari (capsgrosssos).

Prima sambata din mai magazinele din cartier ies in drum, si anul asta cred ca nu si-au facut planuri mari de vanzari, in schimb le-a trecut prin cap sa faca spectacol.

Noua ne-a placut, a doua zi am dormit toti pana la ora 11.

Vanzatoarea de peste:

Fotografia cu statia de autobuz o pun caci: 24 te duce in Parcul Güell, si in punctul asta se intalnesc cele 2 strazi din numele statiei.

  

Secventa urmatoare de poze e pentru dansul pe care l-au facut printesa asta cu printul ei, la intersectia pe care o descrie placuta din poza de mai sus.

Gigantul preferat al feciorului meu....hmhm:

Parcarea finala a personajelor. A fost primul an in care fata a cerut sa stie cum de vede omul dinauntru sa danseze, i-am aratat cum e facuta rochia cu dantela ca sa aiba vizor. Nu i-a mai fost frica sa se uite la ele de aproape.

Spoiler!

De fapt nu, nu e obligatoriu sa se intample asa. Poate tu o sa stii sa nu te arunci cu capul inainte, uitand de tine pana in pelincile albe. Poate ai zece ani mai putin decat mine, poate te recuperezi intre un suvoi de prolactina si altul, poate o sa ai (alta) masura. Sigur.

Nici nu stiu cum sa spun.

Ca Bogdana, ca Sabina, ca Alina, ma simt - ele poate doar uneori - extenuata.

Undeva din anii astia nebuni.

Si nu am trei copii, nici nu compun muzica, nu fac poze care sa-ti taie respiratia, nu fac mare branza, de fapt nu fac nimic toata ziua, si cu toate astea nu-mi revin.
N-am fost superwoman, n-am lucrat ca mama 18 cu 24, am fluierat uitandu-ma cum alor mei le curgeau mucii, am trait in ritmul lor.

Ma simt, fizic, daramata.

Analizele zic ca sunt sanatoasa tun, arat ca un stejar de neclintit, mi-am facut examen la cap ca-n House, cica sunt bine.

Toti zic ca sunt sanatoasa, si eu ma tarai. Nu-mi revin; uneori dimineata, dupa somn, nu ma doare nimic, o vreme. Apoi incepe.

Nu trece, si sunt mai odihnita ca alte luni, ani.

Habar n-am, am ajuns sa ma bucur la prima ora a diminetii, cand inca nu ma doare tot. Asa repede am devenit baba? Deja?! Ieri ieseam din spital cu un prunc in pelinci si azi am parul alb si-s hodorogita.

Ca Harap-Alb, care creştea într-un an cât alţii în zece. 

Ce sa zic, nu doresc numanui. 

Buna ziua

Bunicul: "Azi e ziua mea, imi zici ceva?"

Ea: "Buna ziua."

Raspuns care, la o vreme dupa ce-am ras, ma intriga la fel ca oricare altul: de unde stie ea sa zica asta, ca eu nu-mi dau buna ziua cu nimeni zilnic.

Explicat si cu desene

aici