E si asta o lume.
In teorie, randamentul profesional ar trebui sa fie la 80%, estimez eu, am indulgenta sa consider ca in cei 20% intra o zi proasta pe care o poate avea oricine.
Sunt ferm convinsa ca aici se lucreaza la 14-27% din capacitate. Daca dai peste un mester care iti lucreaza la 35% tine-l strans sa nu-ti scape, e din raritati.
In orice domeniu ar lucra, prima fraza pe care o zic uitandu-se la ce au de facut e asta: Uuuuui, cum arata asta!!!
Apar in casa pe la 9-9.30, daca vin de mai departe calculeaza 10-11. Dau o raita de recunoastere si spun: coboram dupa material. Intre parcat si urcat materialul, calculeaza aproape o ora.
Cand au plasat sculele se aduna si iti spun senin: mergem sa luam micul dejun. Reapar pe la unsprezece, 11 si zece. Lucreaza pana la doua fix cand lasa tot balta si pleaca la masa. Apar calmi pe la patru si un sfert, pana la sase cand poti sa-i pupi, pana maine nu-i mai vezi.
Singurii care au lucrat impecabil pana acum au fost cei cu mutatul, ma asteptam la niste bestii de hamali murdari si neatenti si au venit trei tipi migalosi, vorbind in soapta o spaniola ininteligibila (erau paraguaieni), tratand totul ca pe cofraje cu oua. Mi-au reparat si bucatarioara fetei, ca usa de la cuptor devenise trambulina pentru baiat. Acum pot sa faca din nou peste la cuptor.
M-a dezamagit complet restauratorul de parchet, care aici se cheama el parchetista si acasa la mine raschetatorul. E considerata o meserie traditionala, asadar foarte respectata. Intr-o zi jumate a castigat cat altii intr-o luna, mi s-a parut flagrant, de altfel imaginea lui dadea mult de gandit, un tanar de pana la treizeci de ani castigand atat amar in atat de putin timp e o situatie foarte periculoasa. Cum nu puteam intra sa verific pe motiv de palux neuscat, mi-am gasit surprizele dupa.
Dupa toti trebuie sa stai cu megafonul ca sa-i pisalogesti si cu ochiul cat ocheanul, caci lasa totul sub minim. N-as fi in stare sa-mi fac casa din temelii, as innebuni alergand dupa ei.
Zugravii erau un spectacol, cubanezi mega-relaxati, din ritmul lor nu-i scoteai. Imi zice unul: va vad foarte stresata, doamna. Pai cum, frate, daca mi-ai taiat cablul la ras de perete si dupa aia mi l-ai ingropat in ciment, eu inteleg ca atata te-a dus capul, dar tu ai acasa vreun cablu taiat brusc si ingropat? (sa mai mentionez ca era cel de la compania telefonica?) Nu stiu doamna, nu mi-ati spus sa dau tot jos? Da, veiozele din fier forjat, lemnul negru care imbraca peretii, camerele de filmat de peste tot (demult traia aici un dentist obsedat de hoti, avem si seif care inca miroase a masele de diamante si rubine), cablurile lor aferente, dar cele utile nu, Dragoberto (il chema Rigoberto dar eu ii ziceam asa)...
Barbata-miu zice sa o iau usor, sa consider ca gradul de specializare a mesterilor e invers proportional cu rationamentul lor logic. Cum ar veni sa nu le cer mai mult decat ce au de facut, sa nu le vorbesc tampenii ca nu ma pricepe nimeni. Incep sa cred ca ma iau toti de toanta, ca fac de-aiurea. Cica nu. Asa sunt ei.
Cand au terminat de varuit imi zice unul "Está usted complasiente, señora?"
Mai zice barbata-miu ca cei dinaintea noastra s-au divortat de frig ce e in dormitor, si tine cont ca noi dormim patru in el, si tot degeram. Pana s-a dezvaluit misterul, multumita unuia din cei zece mesteri care au venit deja pentru detaliile mii: cand schimbatorul curelei de la jaluzele (mare mester faur, faurar de aur, pe care a trebuit sa-l chem de doua ori, de bine ce a lucrat prima data) a deschis cutia celei din dormitor, se vede marea, soro, ca se termina blocul si cum ar veni dormim cu picioarele in aer. O gaura cat sa incapa numai bine feciorul meu rostogol. N-am astupat-o cu el, cum o sa ma intelegeti, ci cu doua bucati de carton conglomerat. Ca asta ar mai lipsi, sa ma pun sa repar defectele cladirii, mi-ajunge cu erorile mesteresti din casa.
Si inca n-am inceput nimic, distractia de-acuma vine. Ma fascineaza gradul de specializare: tapiterul doar tapiteaza, nu atinge piciorul scaunului care danseaza, pentru asta mergi la lemnar. Din cei cu mutarea unul monteaza si dezmonteaza, ceilalti cara cutiile. Nu-i cere altuia sa-ti monteze patutul bebelusului, ca o sa-ti cada facut bucati cu copiii in el la ceas de seara. Zugravul de calorifere vopseste asta, doar calorifere. Reparatorul de masina de spalat nu stie nimic despre uscator. Asta cu jaluzelele nu atinge ferestrele, nu-l ameti.
Acum inteleg de ce la vreme de vara, la restaurantul la care mergem, Toni ma atentioneaza mereu: asta cere-i doamnei care stie sa scrie, nu celorlalti chelneri. Pana acum credeam ca glumea.
A, si daca veniti in vizita, tineti cont ca nici sonerie nu mai am, tot Dragoberto i-a retezat cablul. Mi-ati zis sa scot tot, doamna. Asa-mi trebuie, daca ma pun cu mesterii.
Si numele, ce nume frumoase au: Richard, Rigoberto, Adam... si cireasa de pe tort: Americo. Mi-e drag desi inca n-am dat de el, cica e foarte bun in domeniul lui. Nu stiu de ce nu raspunde la nici unul din cele trei numere de telefon...Tainele meseriei.
Postări
