Am vazut-o acum vreo trei luni, in plina Liga nationala si pe la mijlocul meciurilor pentru Cupa europeana. N-are importanta ca am facut-o abia acum, e o stare de spirit continua, indiferent de anotimp (care anotimp?): intr-o tara in care prin 2005 se construia mai mult decat in Franta si Germania impreuna, una din cinci persoane in activ e azi in somaj si nu se mai cladeste nimic.
Indignatii se manifestata de vreo cateva saptamani, dar in seara finalei de la Champions n-am auzit zanganind nici o tigaie de indignat la ora noua, ca meciul incepuse la fara un sfert.
Mi-e complet indiferent fotbalul, dar recunosc ca ma amuza sa vad cum se celebreaza un gol unde merge barbata-meu: se baga instantaneu imnul la maxim, barmanul le zice din trambita intr-un haos de nedescris.
N-a mai prins loc pentru finala, si a cazut intr-un bar jigarit, El Abuelo. Am aparut si eu ultimele douazeci de minute, tocmai la tanc pentru cupa de cava pe care a distribuit-o clientilor bunicul in persoana, cu un tricou de-al lui Koeman din '92.
Fotbalul si vremea sunt, aici mai mult ca oriunde in alta parte, doua subiecte de conversatie inutile: afara e mereu intre cald si canicular, iar Barça e in sufletul tuturor babelor (sunt adulti care inainte de a-si inscrie nou-nascutul in Registrul Civil il inscriu in Club).
Cam asa arata o intalnire aleatorie (am numarat vreo zece cu tricou Barça). Si la scoala par ca merg toti in uniforma.
A mea e in rochita cu ardei, gogosari si rosii (ca de picnic, mi-am zis)...
Postări
