De ce dau tzatza

Exercitiu: inlocuiti tzatza cu biberon si reciproc in textul urmator:

Eu n-am putut sa dau biberon. N-am reusit, nu stiu de ce.

D'apai da, na, ce sa-i fac (vorba bunicului), sa ma omor?

Asta e.

Stau linistita. Si cu tzatza cresc la fel de frumos.

***

Ideea de a scrie asta mi-a dat-o un I like it de-al Alexandrei (pe care, desi nu vorbim niciodata, o iubesc) pe Facebook, catre Blogul mediocru, unde o fata scrie despre privirea catre biberon ca normalitate. Si mai scrie asa: cu cat esti mai culta si mai instarita, cu atat ai sanse sa dai mai mult timp tzatza, concluzie a unui studiu american. Hait, ce ti-e si cu studiile astea: nici una, nici alta.

Adevarul e ca ma simt pe zi e trece mai taranca, undeva intre africana si daneza.

Si in acelasi adevar intra ca dau tzatza numai si numai fiindca imi place de mor. Acum doi sau trei ani as fi zis: OMS recomanda, Academia Americana de Pediatrie zice, studiile arata ca, azi imi iau pruncul in caus si recunosc fara rusine: noua ne place. In ziua cand baiatul meu n-o sa-mi mai ceara, ceva din sufletul meu va ramane iremediabil necrozat. Noroc cu amintirea.