Se afișează postările cu eticheta cezariana programata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cezariana programata. Afișați toate postările

vineri, 25 noiembrie 2011

Iara

Ma ustura pe suflet. Nu ma pot abtine, nu inteleg cine le tine asa legate la ochi:

"Daca-mi permiti un comentariu: ar fi util pentru gravide sa inceapa sa se gandeasca la un detaliu esential: depinde mult mai mult de tine sa nasti decat de medicul care te asista. Sper sa fiu inteleasa bine: teama de a nu fi asistata de medicul "tau" e o teama inutila, care n-ar trebui sa existe. Uneori sa nasti cu medicul de garda e un noroc, gandeste-te ca in teorie el nu se grabeste, e de garda. Doctorita ta, trezita in miez de noapte, intre teama ta si putina dispozitie a ei, fa ecuatia singura.
Niciodata n-am inteles obsesia femeilor fata de ginecologul personal. Pentru unele e mai important decat propriul partener, fidelitatea fata de ginecolog e exemplara. Bineinteles ca daca tii neaparat sa nasti "cu ea" cel mai simplu e cezariana programata, e perfect pentru amandoua.

De aia arata cum arata statisticile in Romania, ce nu inteleg de unde s-a generalizat fixatia asta de a naste musai cu medicul meu. E o prostie cat casa. Important e sa nasti in conditii respectuase fata de gravida si nou-nascut, si in multe situatii asta se mascheaza sub intelegerea unei cezariene elective. E foarte trist.
Pentru mine se cheama abuz de putere. Caci in loc sa fie vorba de consimtamantul informat al gravidei, vorbim de un consimtamant ne/prost/dez-informat. Tu vrei musai sa nasti cu doctorul tau si accepti o chirurgie foarte serioasa ca mod de venire pe lume a copilului tau, in conditiile in care e vorba de o gravida sanatoasa, o sarcina normala si nimeni bolnav. E deprimant."

vineri, 25 martie 2011

NVD3C

Acum cateva postari am pus un audio in engleza al unei fete minunate - Ibone Olza - care a fundat o lista monotematica in limba spaniola de sprijin feminin si reciproc intre cezariate: e psihiatru materno-infantil, mama a trei copii si de catva timp, printre multe altele, arhitect de spatii pentru nastere in spitalele spaniole. E si co-autoarea unei carti pe aceeasi tema. Cum ar veni, specializarea ei, povestea personala (nu cunosc circumstantele, are trei cezariene) si interesele au condus-o sa se ocupe de conditiile in care vin pe lume fiintele umane, intr-o anumita zona europeana.
Stiu, ma repet.
Dar pana si lucrurile cu adevarat importante - exemplific asa, "la intamplare": calamitatile naturale, razboaiele - sunt mai usor de infruntat de cei ce au trait o prima copilarie in siguranta si inconjurata de respect si iubire, citeste prin prima copilarie inclusiv  prima ora de viata, conditii de nastere, tip de ingrijiri neonatologice si perinatale.
Invatatii si desteptii in domeniu au ajuns la concluzia ca e o legatura inca inexplicabila (oare?) intre violenta citadina si conditiile de nastere (peste 80% prin cezariana electiva) in Brazilia de exemplu, si siguranta stradala versus conditiile neonatologice si perinatale in Norvegia, de exemplu.

Lista aceasta a fost profund zguduita acum cateva zile, in idei preconcepute, spaime, indoieli, dezamagiri: o mama din Barcelona a nascut natural dupa trei cezariene. Acasa. Nu vreau deloc sa creez panica sau senzationalism. In lista asta de distributie sunt fete care cauta unde si cum sa poata avea o NVDC (nastere vaginala dupa cezariana), uneori o NVDnC. Fata asta e cea despre care scriam acum catva timp, ca ar fi super sa reuseasca. Ei bine, Anahí a reusit, imi inchipui ca la capatul unui drum personal foarte sinuos, lung si de neinteles pentru oricine altcineva. Am cunoscut-o acum catva timp, la o intalnire de mame. Plangea in continuu, la fiecare poveste, m-a impresionat amestecul de forta si fragilitate, ochii luminosi si mainile framantate. Cum traieste o femeie trei cezariene? Nici nu imi pot inchipui, cu una mi-a fost indeajuns.
Prima pe baza de provocare ratata, imi suna cunoscut. A doua de urgenta si cu anestezie generala, o operatie necesara. A treia programata pe baza recomandarii medicului, din cauza de antecedente. A patra refuzata in saptamana 38, cand imi inchipui ca cei din jur o tunau cu texte grele, de tipul "vrei sa-ti lasi copiii orfani". O moasa care a asistat cateva sute de nasteri domiciliare, unele similare, a insotit-o. Spun studiile ca o nastere normala e mereu mai sigura decat o a doua cezariana, si mai spun ca riscul nu creste intre una precedenta sau mai multe. Restul e personal, un drum de parcurs, cu un final imprevizibil.

*

Cu permisul proprietarei, tortul primit dupa eveniment din partea fetelor:



duminică, 5 septembrie 2010

Cezariana programata


"Iar nasterea va fi cam la termen caci sunt programata pe 30 iulie la nastere. Chiar as fi vrut sa nasc natural dar daca nu se poate asta e. Oricum stiu ca voi trece cu bine peste caci am o mama de nota 10 care va fi tot timpul langa mine, sper ca si sotul ca daca nu vede el :))"
Fa cum te taie capul, asta ar mai lipsi, sa dam noi sfaturi. Insa te poti informa. Doar nu mi-as ierta-o sa tac: o cezariana provocata pe 30 iulie e cel putin suspecta, 30 iulie, da??? Vroiam sa spun ca daca mai cade si inainte de un weekend e strigator la cer, si hopa, cade vineri. Oricat te-ar ajuta mama si barbatul, TU vei fi mama copilului si tu vei avea burta taiata. Daca faci parte din cei 15% care au intra-adevar o recomandare obiectiva pentru cezariana (si asta mai ramane inca sa vezi tu), si nu 80%, cum se intampla in Romania, ti s-ar putea permite sa astepti macar declansarea naturala a nasterii in loc de o programare hazardata. A, nu se poate, ca da peste luna august...uitasem. Cat timp tu ai constiinta impacata e ok. Eu n-as dormi noaptea.