Cum aici in scoli e mereu plin de paduchi mi-am format automatismul de a arunca cate un ochi in capul copiilor. Fix in mijlocul cararii de la coditele fetei ii vedeam tot timpul unul.
Pana acum cateva zile, cand mi-am dat seama ca e o alunita, nu pleaca din loc.
Din aia nu avem.
*
Sambata seara, nu ma descurc deloc cu ce baiguie baiatul: mama....breau.....calul ala....copac....asa....aicea....arbre...la cap.....cartea.......unde.
Pfiu, dispar doua ore si nu mai conectez cu copiii.
Vine tata-su: aaaa, povestea aia pe care am citit-o, cu un cerb.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu