Tag

De vreo cateva saptamani nimeni nu mai cauta dupa gandac care pute ca sa fie condus pe pagina mea, acuma am succes cu soalacrem. A venit iarna, au inghetat gandacii, iti vine sa mananci un soalacrem la caldura, multumesc ca intarzii pe-aici.

Al treilea motiv

Abia azi, cand am inteles ca mi-a iesit un text peltic despre minunile pe care stiu sa le fac, care n-are nimic de-a face cu a ce vroiam sa sune, mi-am dat seama de adevaratul motiv pentru care am scris asta.

Am vazut la TV un reportaj despre cei ce traiesc pe strada. Si vorbea un baiat de varsta mea, venezolan, nu mai retin daca fizician sau informatician. Despre cum e sa vrei sa dormi si sa nu poti, cum e sa fii invizibil intr-o lume pentru care nu existi. Vorbea calm si educat, fara nici o urma de ranchiuna.

Ce ti-ai dori cel mai mult pe lumea asta?

A izbucnit direct in plans: "sa ma imbratisez cu mama".

Asta e.

Ca undeva lucrurile aparent fara importanta ar putea alina-levita-face suportabile situatii atat de nesustinut ca viata sfasiata.

Intr-o noapte delicata, cu scancete, febra si ghemotoci razleti de somn sifonat, baigui tehuie la o buca'de chin: Ce sa-ti fac, bebelus, nu stiu ce sa-ti fac! (dimineata i-a iesit un herpes si s-a luminat misterul)

Se supara tare pe mine: Mamaaaaa, eu nu sunt babalus! (cu a de la gamalie)

***

Dupa o sesiune de siesta duminicala, fata catre tata-su:
Papa, tie de ce-ti place sa dormi mult? (ea nu mai doarme la amiaza din vara asta)

Pai sunt obosit, am lucrat toate zilele din saptamana.

Aaaa, pai lui mama nu-i e somn niciodata, fiidca ea nu e obosita, ea se pliiiimba in zilele saptamanii...merge in magazineee...imi cumpara rochiteeee...

Na-ti-o. De cand mi-a zis-o (si nici macar nu participam la conversatie) ma despart de tata-su dimineata la iesirea din bloc cu un eliberat: ma duc sa ma plimb o tura.

Cu ocazia asta mi-am dat seama, privindu-ma de la inaltimea lor, exact in timp ce faceam cina, ca pentru ei mama in bucatarie e mama care se joaca la bucatarioara, mama dupa mazare e mama care se joaca de-a cumparaturile, mama care vorbeste la telefon e mama care se joaca de-a dat telefon si tot asa.

De bleaga ce-s: doar ne zisese educatoarea anul trecut ca cel mai mult invata ele de la copii in momentele in care ii lasa sa se joace liber la ludoteca: fetitele imping carucioare enorme cu cumparaturi valvoi in timp ce duc un bebelus in brate si vorbesc isterice la telefon, iar baieteii calca, fac mancare si intind rufele pe-acasa.

Ce noroc am: in sfarsit mi s-a indeplinit un vis din copilarie: ma joc de-a mama de-adevaratelea!

Ce ziceam

Vaai, cum stau ei cu trena miresei in mana, nu stiu cine i-a zis fetei (eu nu) sa o tina in clipa potrivita, si cred ca ei i-a fost rusine la momentul solemn, si dupa aia s-au incurcat si tavalit in ea cat au stat la petrecere, iti venea sa plangi. Si baiatul cum o asculta in tot, ii urma exemplul. Nu stiu ce faceam in momentele alea, cred ca declarasem deja batalia pierduta. Acuma imi dau seama ca probabil ea intelesese ca rochia trebuie tinuta mereu de coada, ca aici abia ajunsesem. Noroc ca inca eram primii.

Ce minuni stiu sa fac

Scriu asta din doua motive: am pus la profil "de profesie: facatoare de minuni" si abia tarziu mi-am dat seama ca probabil doar mie mi se pare ca suna bine. In unul din luminisurile de luciditate pe care incep sa le am in ultima vreme intuiesc ca din punct de vedere cultural "facatoare de minuni" apartine in romaneste aceleasi comunitati semantice careia ii dau viata cuvinte ca: ghiul, satrarita, mama lui Adrian Copilul Minune, caldarari, tinichigii, Morosan Marocea/Morocea (?) fratele lui Portocala ala cu care m-am intalnit eu prin 2000 la un ceai vegetarian si cand ne-am detaliat respectivele job description el mi-a zis impaciuitor: tu vezi orasul asta si toata Moldova? Toti (!!) mancati carnile pe care eu le aduc de peste mari si tari.

Na, la asa nivel inalt de miracole nu ajung, dar un detaliu mi-ar placea sa dau.

Al doilea motiv o sa-l scriu la urma.

Minuni de care nu stiam ca sunt in stare cand eram tanara, frumoasa si fara descendenta:

[Ah, tomnai in clipita asta iau o pauza ca trebuie sa bag in functie darul minunilor. Si cum harul ubicuitatii inca nu-l am, aici raman/ramaneti, pana la vremuri mai harazite povestilor]

reiau:

Stiu sa fac sa inceteze din plans in sec (=dintr-o data)  un bebelus (al meu) care oracaie neconsolat de minute in sir, din cauza ca am lipsit sau n-am ajuns la vreme sau icsuleasa a tinut sa mi-l ia in timp ce-mi zicea ca vor sa stea la ma-sa in brate doar fiindca au instinctul de supravietuire activat prin simtul olfactiv. Mama=tzatza. o fi. dar tacea instantaneu la mine si doar la mine. Una si apoi celalalt.

Pot sa alin orice durere cu o imbratisare-sarut, cu un pic de saliva sau cu o simpla punere a mainii mele, ca un adevarat maestru de Reiki de nivelul patru.

Stiu sa transform cea mai crunta criza de trantit pe macadam cu picioarele tropaind intr-o insiruire melodica de suspinuri si apoi de lacrimi siroind fierbinti.

Imi place sa schimb cursul vietii instantanee printr-o deturnare de ganduri nazbataioase ca o specialista in chiromantie.

Pot repara ce altii strica din lipsa de experienta, tactica, tact, empatie, timp, deformare profesionala sau nepasare. La dentist de exemplu: "hai sa vedem, frumusete, stai neclintita ca acuma terminam, daca nu ma asculti mama va trebui sa iasa din cabinet". In momente din astea sa vorbim alta limba ne salveaza.

Stiu sa-l insotesc pe Mos Ene langa genele lor asa cum mi-ar placea sa-l chem pentu mine insami, asta nu mai reusesc.

Pot spulbera grijile si oboseala zilei dintr-un revers de palma, in mangaiere.

Trezesc bucuria cea mai mare in ochii baiatului meu cand merg dupa el la gradinita.
Uneori se face ca nu ma vede, dar eu stiu ca minunea cu mama care vine mereu ii face sa tresara zilnic inima, asa cum numai cand va fi indragostit  va mai simti.

Pot impaciui doua zgatii care se ciondanesc de n ori pe zi. Asta nu-i adevarat.

Iar celelalte nu-mi ies intotdeauna.

Ce iubesc cel mai mult din minunile pe care le fac e ca nu le-am invatat la nici un workshop si ca nici macar nu trebuie sa-mi centrifughez neuronii ca sa le infaptuiesc: ies din alta parte.

Si aici vine al doilea motiv pentru care am scris despre asta: si tu poti, tine doar de intuitie.

Ce-am incercat sa citesc

In braille: parfumul meu (l-au facut in varianta solida).

Concluzie: un fiasco.

Prefer varianta conventionala.

Pentru textura sapuneasca, acum e momentul sa confirm, ca o folosesc deja: crema de maini sub aparenta de pastila e o minune.

Cuvintele

M-am gandit si m-am razgandit: cum nu vad iesire din situatia asta (vorbesc pe zi ce trece totul si fiecare in parte din ce in ce mai prost), sa mai stau impotriva curentului nu mai are rost: o sa-mi permit, si macar aici sa folosesc cuvintele alea pe care le inventez, le schimb, le incurc si le visez, fiindca macar aici, scrise, parca-parca ma ajuta sa ies din ceata si imi dau voie sa ma iau peste picior in legatura cu ele.

Sunt un dezastru predand o limba straina/materna, zi-i cum vrei. Nu te poti baza pe mine intrebandu-ma de cuvinte, imi plac cele neauzite.

De exemplu: imi place sa spun magazin de naturalidades, referindu-ma la cel de produse bio si dietetice. Cu barbata-miu vorbesc asa fiindca ma intelege/tolereaza/se distreaza, cu copiii nu-mi permit caci invata prostii de la mine. Cu alti adulti evit cat pot, destule confuzii fac fara sa-mi dau seama.

Acum cativa ani am stat o zi intreaga intrebandu-ma si apoi uitand daca se zice diferit sau diferent in romaneste. Uneori ma ia iar dubiul. Azi mi se pare normal Sonia ca nume feminin, desi mi-amintesc ca nu e un nume obisnuit in cultura mea. Asa cum am reusit sa integrez cultural nume feminine ca Laia, Montse (de la Montserrat), Berta, sau masculine ca Jordi, Arnau, Lluc.

Doi cunoscuti francezi zic chapuzca la chapuza si meduza la mudanza, am adoptat in familie formele astea cu multe bucurie. Fiica-mea zice africa la fabrica, asa ca toti din familie vorbim de africi.

Imi place la nebunie cuvantul Leipzig, ii lipseste vreun r pe undeva , dar ma declar fericita cu el, mi se pare unduitor, ciclotimic, feminin, muzical, dulce, surprinzator, provocator de hohot interior.

Mor dupa rusa si portugheza, mi se par cele mai frumoase din lume.

De luni de zile incoace aud un cuvant care mi se pare cel mai urat auzit de mine vreodata. O bunica imi tot zicea ca pe nepotul ei urmau sa-l opereze de polipi. Cand in sfarsit l-au operat, i-am zis lui barbata-miu, ca nu ma mai puteam abtine: "ma ierti, dar cuvantul cel mai urat pe care l-am auzit vreodata oriunde e din catalana, si e asta: els "esquernots" [ascarnotz]. Polipii. Ha? Se zice els carnots [alscarnotz], in traducere literalo-literara si personala: "carnisoarele". uf, Ce usurare, els esquernots era e-xe-cra-bil.

Baiatul zice pisplau la si us plau (te/va rog). Pispar  inseamna a suti (in catalana? in spaniola? asa departe nu ajung).Toti zicem acuma  pisplau.

Las intrarea asta deschisa pentru orice alta lunecare mintala viitoare, cred ca am nevoie sa le notez undeva, ca sa-mi pastrez ultimele sclipiri de luciditate intre erorile/extravagantele de vocabular.

Pentru sensibili nu

Fiindca azi a fost ziua mondiala a non-violentei impotriva femeii, si cum fetele mele spun ca violenta obstetrica e o forma de violenta sexista, aici e un video in urma caruia inteleg (un pic) de ce in tari ca a mea se cere masiv cezariana electiva.

Fluturasul e facut in Brazil, video-ul e din Uruguay, dar peste tot e cam la fel.

Cred ca drumul ar putea fi altul, alternative sunt, doar trebuie cautate.

http://www.ceroviews.com.uy/

***

Uau, am vazut ca am cam multe si neasteptate lecturi la cateva texte specifice, si am descoperit ca aici Raluca a trimis o ancora spre blog, multumesc.
Cu ocazia asta am citit si articolul de pe http://www.feminism-romania.ro/index.php/presa/editoriale/665-stop-violentei-asupra-femeilor-in-maternitati.html.

Am mai pus filmul asta, dar chiar e de repetat la asa o tema, sigur sunt fete care vor sa-l vada:

Ce mai vad prin cartier

Magazinul asta , in traducere libera: Iacata-ma-s!

Trec pe langa el de vreo doua ori pe an si numele ma atrage ca un magnet.

Nu vinde mai nimic, ochelari si medalioane vechi.

Are un vanzator incantator, mi-a explicat odata cum a recuperat dintr-un sertar de mercerie din anii '60 brose splendide pe doi bani vechi. Mbeene, zi-le vintage.

***

In Plaça Rovira, pe-o mama care s-a mutat recent din zona si pe care o arde doliul: s-a intors special sa cumpere un timbru (!), paine de la brutaria vesela si croquetes de la magazinul de pe colt. Si mie mi-e dor de ea, e componenta de baza a unei familii homo-parentale (formata din mama si mami) careia i-a facut Doamne-Doamne cadou (via eprubeta, noroc ca exista) ce nu vroiau niciuna sub nici un chip in casa lor: doi (!) barbati gemeni. Ii citesc constant blogul, e de un umor crocant. Anul trecut jucam fotbal impreuna.

***

O contradictie care inca ma surprinde: la circa sau la spital, public sau privat, asistentele, doctorii & co au toti, fara exceptie, halatele foste albe, actual in tonuri gri, cu tesatura pleostita, necalcata, jalnica la imagine.

In schimb, in pietele de cartier (oricare, nu neaparat la Boqueria, le recomand pentru orice vizita turistica), macelaresele si les peixateres (vanzatoarele de peste) au toate halatul scrobit, impecabil, cu dantela minuscula, orbitor de alb, aranjate de-ti iau ochii la sapte dimineata, zici ca-s Dita von Teese in vreun show incognito.

Iara

Ma ustura pe suflet. Nu ma pot abtine, nu inteleg cine le tine asa legate la ochi:

"Daca-mi permiti un comentariu: ar fi util pentru gravide sa inceapa sa se gandeasca la un detaliu esential: depinde mult mai mult de tine sa nasti decat de medicul care te asista. Sper sa fiu inteleasa bine: teama de a nu fi asistata de medicul "tau" e o teama inutila, care n-ar trebui sa existe. Uneori sa nasti cu medicul de garda e un noroc, gandeste-te ca in teorie el nu se grabeste, e de garda. Doctorita ta, trezita in miez de noapte, intre teama ta si putina dispozitie a ei, fa ecuatia singura.

Niciodata n-am inteles obsesia femeilor fata de ginecologul personal. Pentru unele e mai important decat propriul partener, fidelitatea fata de ginecolog e exemplara. Bineinteles ca daca tii neaparat sa nasti "cu ea" cel mai simplu e cezariana programata, e perfect pentru amandoua.

De aia arata cum arata statisticile in Romania, ce nu inteleg de unde s-a generalizat fixatia asta de a naste musai cu medicul meu. E o prostie cat casa. Important e sa nasti in conditii respectuase fata de gravida si nou-nascut, si in multe situatii asta se mascheaza sub intelegerea unei cezariene elective. E foarte trist.

Pentru mine se cheama abuz de putere. Caci in loc sa fie vorba de consimtamantul informat al gravidei, vorbim de un consimtamant ne/prost/dez-informat. Tu vrei musai sa nasti cu doctorul tau si accepti o chirurgie foarte serioasa ca mod de venire pe lume a copilului tau, in conditiile in care e vorba de o gravida sanatoasa, o sarcina normala si nimeni bolnav. E deprimant."

Ce nu (-mi) recomand

Info de situare in context: plang la Bambi si ma sperii la Nemo; ma jaluiesc interior la Tom si Jerry.

Asta fiind zis, am vazut ca apare un film nou al lui Cronenberg. Pe mine n-o sa ma prinda la interval, in adolescenta am vazut unul de-al lui de-al carui titlu refuz sa-mi amintesc.

Din sensul opus, o actrita (se stie ea care) i-a refuzat un rol principal lui Lars von Trier, pe motiv ca n-are chef sa intre in depresie dupa filmari.

Ce zici?

Trec cu copiii pe strada (suntem in tara), aud alaturi:

-Vezi, asa sunt si ai lui X, ea le vorbeste in romaneste si ei ii raspund pe limba lor.

Mi-a zis-o. De fapt am devenit constienta de o situatie pe care nu mi-o puteam imagina, d'apoi s-o accept in realitate.

De cand am baiatul nu mi-l puteam inchipui vorbind in catalana. Il vedeam asa mic, bebe si ma gandeam "si asta o sa ciripeasca si el in catalana", cu ll-urile rasucite lllalllallllaaaalllllallllla, cu faciesul lui de bucovineanca. Imi place sa vad la fata cum generatiile se perfectioneaza, ea e capabila sa pronunte un E deschis, un e inchis.

Acum multi ani am vazut in autobuz o mama care ii vorbea o engleza maiestuoasa copilului iar el ii raspundea in catalana, mi s-a parut o conversatie plina de iubire.

Am incercat sa le vorbesc aproape mereu pe romaneste. Am cateva cuvinte (100?) pe care le zic in catalana sau in spaniola pentru statutul lor special: veverita, melc, buzuruba, gata, adidasii, din astea.

Ce nu inteleg: daca baiatul a auzit dublu de romaneste in viata lui (caci i-am vorbit lui si i-am vorbit sora-sii), daca a vorbit catalana doar cu familia (tata, bunicii) si cu altii la fel de minim ca fata la varsta lui, daca fata ii vorbeste destul de mult pe romaneste (mai ales cand se joaca de-a mangaiatul, mamaitul si leganatul, aaa, n-ai idee ce mandra is ca asociaza romana cu tandretea) de unde imi zice mai tot in .cat ?

Oricum, e un exercitiu excelent sa vorbim asa. Hahaaa, ce sa zic si eu. In autobuz de exemplu. Lumea se uita surprinsa cand il aude pe al doilea din conversatie, dupa aia nu poate desprinde urechea.

Cred ca o sa ajung ca soacra-mea, care ma intreba preocupata cand fata avea sase-sapte luni: "Ma intelege, crezi ca ma intelege daca ii vorbesc in catalana?"

Asa si eu, e vremea sa asum ca-s in minoritate absoluta, ca in casa sunt trei care vorbesc alta pasareasca si ca azi-maine o sa umblu dupa ei cu lingurita: "Pricepi, ma pricepi ce-ti spun?"

Treburi femeiesti

Prima: Am vazut pe blogul lui Rox ca a scris despre cupa menstruala. Demult mi-e lene sa scriu ceva despre ca sa fac apologia pentru cele care inca nu o aveti. Asa ca ma agat de ocazie si reiau aici doua opinii de la fete carora le-am recomandat-o direct: "E o placere", "Acum astept cu nerabdare momentul".

Si un detaliu de care mi-am dat seama singurica: e interesant cum un simplu continent schimba complet perceptia: ce inainte era considerat o dezbarare de deseuri biologice devine, prin forta situatiei, o privire obligatorie si constienta asupra ceea ce e, de fapt: o farama de viata.

Zi-mi ca o ai sau cauti deja sa ti-o iei.

A doua: Mi-e cumva jena sa scriu iaaar despre acelasi lucru, dar nu ma pot abtine, caci la mine in tara nu stiu cine considera ca fetele de 27-29-32 de ani sunt deja batrane (!!) ca sa nasca, si le conving sa accepte o interventie chirurgica, pe motiv ca nu mai au corpul tanar si apt sa reziste unui travaliu.

Am auzit o moasa limpede la minte zicand ceva in favoarea gravidelor matusalemice, de 40-42-43 de ani: la 25 de ani, corpul e intins ca un arc, fibra si nerv, trage tu concluzia. La 41, in schimb, tesuturile s-au relaxat, anii sunt un atu, caci laxitatea permite altfel trecerea, insoteste fara sa se opuna. Multumesc, sper sa fie cuiva util.

De haine

Din suicidantul Dublin vine in orasul meu al doilea Primark, si nu oriunde, ci intr-o zona buna, nu ca primul, piedut la capatul orasului, pe langa vechea Mina.

Am fost de vreo doua ori in el, s-a deschis cand era baiatul mic.

Ce sa zic, prima data cand am fost o fata de cartier tocmai ii zicea prietenei: Mi-e rusine sa povestesc ca am venit aici!

Mai, 12 body-uri la 7 leuros sau 7 la 4, nu mai retin, oricum, bumbacul cules, tratat, cusut, capsat  si impachetat cu panglica si fundita la pretul cel mai economic din lumea intai, poti uita de H&M sau de alte cooperative prietenoase. Si nu apare ca-s facute in India, Bangladesh etc, nu stiu de ce, ca sa nu ma simt consumista in globalizare?

Cotzotzei infantili la fel, o duzina la 2 bani, sa poti sa-i arunci plini de kkt fara remuscari cand ai avut nesimtirea sa consideri ca a venit vremea sa-i scoti pampersul copilului.

Pijamali idem. Din molton molicel, din bumbac din ala usor pufos, parca finet ii zice, camasi de noapte feminine (zi-le materne) numai bune de sfasiat la gat pe timp de alaptare. Tin cat tin, pana li se duc bulinele. Si mai trebuie sa si cauti o gramada una fara motive cu ursuleti sau iepurasi (am oroare de pijamalele cu animale pe ele).

Slapi extravaganti, sosoni in stil Minnie, mizuieti si costume de baie de bagat in piscine pline cu clor tot de-acolo. Doar n-o sa-i iau de la Baby Dior.

Cea mai vesela geaca de ploaie, pacat ca nu faceau si pentru mine ca imi luam.

De ce zic despre asta: fiindca astept cu mare emotie sa le vad pe amazoanele mele la coada la Primark, nu poti sa stii cum! Prietenele sunt sceptice, eu foarte convinsa ca o sa se ingramadeasca la fel ca fetele extraradiale. Si mai intuiesc ca articolele frumoase o sa dispara primele, ca pentru patru manusi bicolore argintio-aurii (vin in pachet de 2 perechi, nu pricep de ce, dar fiica-mea e incantata, si le pune una peste alta, una cu degete, cealalta fara, si afara-s in continuare 19ºC) o sa trebuiasca sa ma duc tot la primul, caci aici o sa ramana doar cele fucsia in dungi. Asta cica e studiat: acelasi Zara centric nu are nimic de-a face cu Zara din zona metropolitana, desi amandoua au bagat aceeasi marfa luni.

Vreau sa le vad cum cumpara zorzoane, bratari pana la cot la legaturica pe-un euro cu cinzeci , cum se uita cu un ictus in botóx la replica slefuita in carton a gentii lor de pe brat, cum tin din varful degetelor esarfe din plastic pur. O sa fie un succes de vanzari garantat, ca doar nu-i prost cine a decis sa desfiinteze un magazin din centrul ala comercial ca sa-l bage pe asta.

***

De criza vorbind, acum cateva saptamani, o mama cu care aproape nu m-am conversat ma interpeleaza: daca ai haine de la fata de care nu mai ai nevoie, eu sunt amatoare.
Ea ii are ca mine ca varsta, doar ca invers: baiat si fata. Si un nivel economic evident peste medie.

I-am zis ca noi amortizam tot, pana la zdrelitura iremediabila. Nu se poate recicla mai nimic de la fata, exceptie facand ce mosteneste frate-su. Ca mosteneste. Scot paietele de la buzunare si e pentru el. Cam rusine mi-a fost in ziua cand fata l-a intrebat pe tata-su, cititind de pe pantalonii lui asta micu': "Papa, ce inseamna girl?" (in lectura hispanica [hirl]).

Am vazut-o acum cateva zile cu un sac de boarfe, mi-a zis incurcata-n carat ca sunt de la Emely. Haha, de-acuma o s-o vad pe catalana ei mica imbracata ca o englezoaica, nu stiu daca ma-ntelegi, fetitele englezilor se imbraca foarte original, cu rochite lungi si ciorapi shui, cu culori minunate, bleu ciel asortat cu caramiziu la randul lui combinat cu roz acadea, papuci rocambolesti, cand nu merg fara...

***

In parc, la o aniversare in grup, trag de geaca fetei mele in acelasi timp cu alta mama. Imi zice: nu te certa cu mine, TOT orasul are geaca asta si a baiatului meu are numele marcat, e asta. Are dreptate, nu exista copil intre 3 si 12 ani care sa nu aiba geaca aia rosie de la Decathlon, indiferent de cartierul in care traieste. Cine nu o are e fiindca i-a cumparat-o mama lui pe verde-iarba sau pe kaki. Aici e un fel de haina de toamna - iarna, intre octombrie si martie nu e nevoie de altceva. Ma risc sa afirm ca e hitul sezonului.

***

Am vazut si eu in seara asta campania de la Versace for H&M.

M-a induiosat tare si ma gandesc ca e un pic alienant pentru ea cum toate manechinele ce apar sunt un fel de Donatella de azi acum treizeci si cinci de ani. Asa cum ea n-a fost nicicand.

Matasica

Cu spaima-n oase inca, m-am gandit ca mi-ar prinde bine sa ma descante vreo baba, pe carbuni incinsi, boscorodind in ucraineana, cu mine cuminte si rasufland usurata dupa ce mi-ar scoate gheara din cosul pieptului, aia cu care am ramas dupa ce am racnit ce-am racnit vazand ce-am vazut. 

Na, uitasem de vrajitoare. 

Fata mea mi-a zis dupa trei zile: Mama, de ce-ai tipat asa de tare?

Fiindca m-am speriat.

Dar n-a patit nimica femeia aia.

Hm.

Cum n-are cine sa-mi deznoade deochiul, mi-am cautat ce aveam nevoie.

Ce zic eu, toate.

Fetele avem nevoie de mangaieri.

Si nu mangaierea aia trecatoare, ca de parfum sau de iubire.

Cautand echivalentul ca sa-l explic m-am regasit dorind amarnic dupa ergo.

E port-bebe-ul ala pe care l-as recomanda oricui, fara de care totul ar fi fost mult mai departe, mai rational si mai trist. Orice artilugiu bun de purtat copilul in brate isi face functia, mie mi-a prins bine asta caci l-am amortizat timp de doi.

Vroiam sa scriu un text despre ceva sexy si iara scriu de purtat bebelusii in brate.

Dar asa am gasit explicatia spaimei: daca as fi avut pe cine pune inca in ergo sigur-sigur nu m-as fi speriat asa tare vazand un accident, caci comorile ar fi la pieptul meu, lipite, mangaindu-ne toate orele zilei, in loc sa se foiasca liber printre pericole ce ma scot din minti.

Care aveti bebelus, faceti-va un hatar dublu si cumparati ceva de purtat copilul in loc de carucior, ca uite ce-am ajuns eu sa fac:

Mi-am cumparat un maieu. De matase.

Nu-mi plac maieurile si nu-mi aduc aminte sa fi avut matasuri de nici un fel.

In magazinul meu preferat, ala in care hainele care-mi plac mai stau si bine pe mine, am gasit ceva ciudat, ca iesit din Corpse Bride.

E din tesatura ca de tricou, dar din fir de matase fin ca parul de pui de pisica, e volatil, nu-l simti pe piele mai mult decat ca o boare, e secret caci invizibil, iti indulceste ziua si pasul. Are culoarea cea mai imbatatoare  pe care am vazut-o vreodata: pudra ofilita, se inneaca in piele. Cand il porti te face fericita. Mergi pe strada cu mangaierea pe tine.

Multumesc de intrebare, ma simt mai bine.

Poezie urbana

iara.
Aici

O intreb pe o prietena: Ai schimba ceva din ce (n-)ai facut in primii ani ai copiilor?

Asta fiindca fetele, oricat de bine am face totul, avem talentul autoculpabilizarii, al exigentei fata de noi, al goanei tampite dupa perfectiune. Si m-am gandit s-o intreb pe ea, care si-a dedicat ultimii ani cresterii copiilor, sa vad iar cum cautam un plus que parfait imposibil.

Nu stiu.

Luni de zile mai tarziu:

La ce ma intrebasesi, am gasit raspunsul.

(Uitasem complet)

- L-as schimba pe tatal lor.

Pe mine nu te baza

Sau Halloween pe bune

31 octombrie pe inserate e ajunul Zilei Mortilor si aici e o sarbatoare traditionala, la cina sa pun pe masa castane, boniato, vin dulce si prajituri de forma fondantelor, facute din martipan si samburi din cucuruzii de pin.

Dar azi nu-mi sta gandul sa detaliez retete.

De fapt nu aveam deloc chef sa povestesc intamplarea asta, dar mai bine o recit si asa uit mai usor.

E o intraga traditie in jurul prajitoarei de castane, care are casuta ei ambulanta prin oras si prajeste ca in orice targ castane pe carbuni, doar ca e imbracata in maieu si-n slapi, in loc de manusi fara degete, fular, miros de fum si iarna.

Am petrecut toata ziua cu amandoi mergand ca racu’ pe trotuar, au descoperit mersul indarat si m-a pus nu stiu cine sa merg in piata de vechituri, sa facem ceva diferit.

A fost frumos dar foarte intens, fata a dormit trei ore la amiaza ca sa se recupereze de marea de lume, cabluri, claie de haine botite si mobila coloniala, articole mii si personaje colorate.

Dupa-masa erau iar in forma de zile mari, cu albul ochilor stralucitor de odihna, baiatul fericit ca sora-sa n-a mers la gradinita.

Seara m-a gasit cu sentimentul responsabilitatii ca ariciul, caci “strada e grea”. Alearga unul dupa altul, se fac ca nu m-aud, nu prididesc cu traistele, imi cad mandarinele, biletele de autobuz, telefonul, incerc sa nu alerg dupa ei ca sa nu fuga si mai tare de mine.

Cand in sfarsit am facut cumparaturile in cartier pentru ziua urmatoare ca e totul inchis, ma suna barbatul: a ajuns, vine sa ma ajute cele doua strazi pana acasa cu toate alea ca sa mergem la bunici, sa sarbatorim la Castanyada, cu panellets si ce ti-am mai zis.

Stam sa trecem strada, e doar o trecere de pietoni fara semafor, dar ne-am oprit ca s-o luam la picior la unison. La trei metri in fata noastra, in mijlocul zebrei, vedem toti in 3D si in Dolby Anti Logic cum o zboara pe o femeie.

Incep sa urlu ca o decreierata, copiii se uita cu gura cascata, intorc caruciorul din fata scenei si ma indepartez la cinci metri pe trotuar urland. N-am putut sa ma opresc vreo zece minute din zbierat, m-am asezat pe o banca in fata bisericii si stergeam cu mainile de pe ecran ce vazusem.

Atac de isterie se cheama.

Barbata-miu s-a dus direct acolo, fata a venit langa mine dupa ce i-a spus:”Papa, credeam ca lucrurile astea nu se intampla niciodata de-adevaratelea.”

Auzisem ca nimeni nu stie cum reactioneaza in situatii limita, si m-am surprins in toata legea, dar nu eram capabila sa fac altceva. Sa vad pe viu unul din lucrurile care ma inspaimanta cel mai tare a fost mai puternic decat orice alt impuls. Cica daca eram singara as fi gasit forta sa ma duc s-o ajut pe femeia aia.

Ma indoiesc.

Cum eram cei mai aproape de accident, ceilalti s-au adunat dupa cateva secunde. Zice barbata-miu ca nu eram singura care a facut asa, propria familie a femeii lovite vazuse totul de la fereastra casei si ii urlau copiii dement.

Cine a vrut sa sune la salvare nu putea marca numarul din cauza ca nu-i raspundeau degetele.
Pana la urma femeia de pe zebra parea lucida, cea de la volan era distrusa.
Era tarziu, femeia aia de la volan avea familia acasa asteptand cina speciala, probabil venea dinspre servici, mi-a zis al meu ca e incapabil sa declare ca martor impotriva ei.
Am plecat inainte sa apara politia, ambulanta venea.

Cum am racnit. Mi-am zbierat spaima din toata ziua aia lunga, cu ei imbrancindu-se peste tot.

Aici, in dreapta mega-rotondei e piata in care am fost, asa o sa ma-ntelegi mai bine cam pe unde am colindat cu doua veverite jucause. Pietonii circula sub artera suspendata, pe o strada similara, doar ca are trotuar. Altadata o sa stau acasa sa crosetez.

De cand sunt mama imi inteleg mai bine parintii intransigenti, bunica ce nu ne lasa la rau, cealalta care la rau da, dar “la bulboana” nu, interdictiile si severitatea. Erau morti de spaima.

Mi-ar placea sa pot spune ca traim lin si armonios. Nu e chiar asa.

Familia mea nu traieste bucolic cultivand loboda intr-un spatiu natural pierdut departe de dezordinea orasului, dar nici nu vreau sa-mi cresc copiii pe-o paturica in fata TV-ului. 

Am lucrat in vreo trei locuri care cereau rezistenta la stres, unul mi-a placut chiar mult.

Dar un statut de relativa responsabilitate fata de o situatie la urma urmei straina nu are nimic de-a face cu raspunderea fata de integritatea fizica a unei vieti de om, aia (viata si/sau raspunderea) care iese din viscerele tale, tine de instinct si nu de zerourile salariului anual sau de etica profesionala a fiecaruia.

Mi-e rusine de reactia mea, dar inteleg ca raspunderea de care zic poate da scapari de presiune ca cea descrisa.

Acum cativa ani un barbat dintr-o familie burgheza catalana foarte cunoscuta a fost atacat in toiul noptii in casa lui. A scos pistolul si unul din hoti (neinarmati) a murit. Sper sa nu am acces nicicand la jucarii de tipul asta, acuma ca m-am vazut cum fac, nu raspund de mine in situatii similare.

Preferata mea

Ati racit. V-a tras curentul

Sau “Acasa, superficial”, asa cum am vazut imprejurul, timp de cateva zile, dintre care una de botez (al baiatului. Stiu, noi suntem asa, intarziati) si alta, cu noapte cu tot, de nunta. (a sora-mii. Stie, a fost ca-n povesti).

N-a fost zi sa nu aud ca e frig si ca pe X sau Y (fata-baiatul, sau pe mine) o sa ne traga curentul. La brutaria de la care cumpar paine in ultimul timp (pe motiv de dezindragostire am abandonat-o pe cea vesela) e scris pe perete: Nu avem paine pentru atatia carnati. Extins: nu exista atatia curenti de aer in toata Romania pentru cate raceli li se atribuie.

Am foarte clar in cap ca am vazut doar catunul meu, care n-are nimic de-a face cu aerul din alte parti. Nu m-ar mira insa sa-mi spui ca si prin el vajaie curentul care te trage.

Despre aer: sudui, bruftuluiesc si ma halaiesc cu lumina in continuu, cobor jaluzelele peste tot, ma ascund sub vizere, palarii si ochelari opaci unde traiesc, fug inutil de soare tot anul, dar am resimtit in celule gri-ul de acasa, apropierea de Levant, aerul fragil ca o panza de paianjen. Parte din greul vietii vine de la fuga luminii, de la trezitul devreme si culcatul soarelui cand abia se dezmorteste muzica din piele. De nu ma crezi, intreaba despre asta in Cuba sau Brazilia.

Mai cred ca special pentru mine a fost asa: cu zapada, cu ploaie incapatanata, cu tzaraiala morocanoasa de trei zile. Imi cer iertare ca pe drumul de trei minute intre Starea civila si cununia religioasa (care mi-a tremurat epiderma) s-a intamplat lucrul cel mai exotic: ploaia inghetata, cu cristale transparente ascutite. Era din cauza mea.

Tot din cauza mea s-a luat curentul (nu ala care trage) in zona cosmeticalelor si au trebuit sa vina s-o pieptene pe mireasa acasa, fiindca eu asa o vedeam, nu la un coafor asurzitor.

Sunt mandra de cumatra frumoasa si curajoasa, pe care am facut-o sa-si lase pruncii si sa coboare din creierii Bucovinei. N-am cum sa-i multumesc barbatului ei care ne-a ajutat sa ne intalnim si care mi-a botezat ditamai feciorul, tinandu-l in brate cu toata greutatea lui de nu-bebe. Intuiesc socul fata de situatia de a fi pagan pana la atata amar de vreme, adevarul e ca trebuia sa fie asa, nasii erau ei si doar ei.

Mi-au trecut toate remuscarile in legatura cu bunicii care-si vad rar nepotii: ai mei nu arata educati dupa modelul in care am fost educati noi, mai mult, nu arata educati deloc. S-au dat in stamba pe unde-au putut: s-au bagat sub toate covoarele de prin toate locurile cu covoare, s-au trantit pe jos prin case, magazine, parcuri, biserici, au facut-o pe mortu-n papusoi la nunta, lati in mijlocul salii, au racnit cum stiu ei mai bine serile, au dezmembrat tot ce-au gasit prin casa. Tata, ca mine cu Bambi din portofel, a ascuns din a doua zi dupa ce-am ajuns toate papusile minunate din copilaria mea, fiindca nemilosii astia le-au zmuls tot, haine, par, rochite traditionale.

De cand am deschis un dulap si mi-a sarit in brate cu ochi de migdale o papusa enorma ii tot sun pe-ai mei sa-i intreb de-au restaurat linistea dupa potop.

Dintre toti nuntasii numai eu m-am trezit sa-mi iau pruncii dupa mine, da’nu-mi pare rau, ca am auzit dupa aia de ce ceilalti nu si-i iau: au distrus peretii pe la alte botejuni/cumatrii, au facut la fel ca ai mei.

Vreau sa zic imi pare rau pentru ce i-am facut sora-mii, dar na, prea era totul perfect, cineva tebuia sa puna procentul de eroare.

M-au fascinat chiuitoarele, tanti Tzatzoasa cu alaiul ei de femei dansand ca pana, pe sarbe si hore si batushite din Bucovina. Mireasa e, din punctul asta de vedere, de pe linia bunicii aleia cu poseta. Mama, eu si frate-miu suntem definitiv Marichetze, dansam ca sacul de papusoi.

Ah, poseta! N-o sa ma crezi, bunica a venit cu poseta. Mi-a stat sufletul in gatlej! Nu aceea neagra din lac din anii mei primi, dar una similara, cu acelasi tip de inchizatoare! Imi plac constantele. N-am prea avut vreme sa vorbesc cu ele, ca au ajuns dupa calatorie ca doi pui de bibilica fara suflare, le-am bagat in pat si am inceput sa le masez prosteste picioarele cu ciorapi fini, una in costum nacional cu catrinta, cealalta cu geanta ei, amandoua parca vorbite special intru invidia mea. Casa era ocupata cu pregatirea miresei, ca veneau s-o peteasca alea cu chiuitul. Seara, dupa ce copiii au facut tot ce puteau face, i-am luat pe toti patru, prunci si bunici, in retragere.

Fata n-a vrut sa-si dea jos rochita vreo trei zile, nici coronita impletita. Dupa ce i-am adormit mi s-a parut ca-mi aud bunicile zgaltaindu-se de tulpanel, imi place sa ma gandesc ca si-au rezolvat contre din tinerete, desi spune frate-miu ca probabil racneau fiindca nu mai aud bine.

Mi-am revazut prietenele, locurile si oamenii. Ne-am uitat uimiti peste tot, cu multa tandrete din partea mea, caci stiu prea bine ca m-as fi intors in orasul copilariei.

Sinuzita descoperita la aterizare mi-a vocalizat toate emotiile zilelor anterioare. Imi venea sa-mi scot creierii prin ochi de durere. Dupa ce-am urlat in avion cum n-am facut-o in viata mea (eram singuri in partea din fata), stewardesa s-a despartit de mine cu sentinta mult asteptata: Ati racit.V-a tras curentul.

Intuiesc ca oricat as incerca, nu pot scapa de convingerea romaneasca despre curentul care trage. Mi-e chiar draga.

Cumatra Vulpita

Inainte lumea mergea la preot, sa se spovedeasca, mai tarziu a mers la psihiatru o vreme. Nu stiu cum, de vreun an cred, la televizor au inceput sa ruleze aici non stop pe timp de noapte videnti, cititoare in carti, descantatori de deochi. Majoritatea sunt jalnici, dar de cand m-am intors din tara sunt fascinata de o doamna aparent decenta si sincera. Descrie destine, vorbeste de matusi, bunici, soti, amante, boli diverse, iubiri ascunse, o nebunie. Specialitatea ei e sa zica, indicand cu aratatorul cartile una cate una: "Nu, nu, nu, nu nu. Iti garantez eu ca nu." La orice intrebare.

Am stat vreo trei seri cu gura cascata ore in sir, l-am mai corupt si pe barbata-miu. Asta-noapte, pe la doua jumate, ii zic: sun si eu. La ce? Sa intreb. Ce? De iubire si serviciu. Inca duduie casa de cum hohotea.

O cheama, nu mint: Cumatra Vulpita. Cumatra pe numele mic si Vulpita pe numele de familie. N-am reusit sa dau de un video demn de ea, ca e buna in ce face.

E exemplul simplu de cum televizorul mentine sanatatea mintala a turmei, salvand cine stie cati de la vreo nebunie.

Oedip la spovedanie

Pe preotul M. mi-l amintesc perfect de la botezul fratilor mei.

Parea un barbat deloc adormit, si-ti vorbesc de vreme de dictatura, cu trasaturi frumoase, acum ca ma gandesc iute la manie.

L-am revazut intr-o poza acasa la prietena mea, cu peste saizeci de ani, nu l-as fi recunoscut.

Acum cativa ani cand fusesem in tara aceeasi doamna-prietena era incantata de biserica noua. Ce nu stiam e ca M. e ctitorul ei. Au aparut bisericile ca buretii dupa ploaie, cel putin la mine-n oras, in locuri care mai de care mai halucinante, la marginea soselei, gata-gata sa se prabuseasca peste masini, in unghiul curbei, pe-un damb fara noima. Asta de care zic macar s-a cladit deloc repede, fiindca s-a facut cu cap. Si suflet.

Zice povestea ca nu demult s-a urcat Parintele sus la clopot, pe schele. A cazut. Si acolo a ramas.

Zice prietena mea ca pentru ea e ca in Mesterul Manole.

Gura lumii spurcata povesteste ca muncitorii l-au avertizat: Parinte, aveti grija, o sa cadeti!

"Numai pacatosii cad"...

Povestea am aflat-o dupa ce mi-am botezat baiatul.

Cine slujbeste in biserica azi e fiul parintelui M.

Spune draga mea doamna ca impreuna cu alti enoriasi au insistat la Mitropolie sa-l detaseze in biserica ridicata de tatal sau, fiindca asa e drept.

Dupa absenta de aproape doua saptamani de la gradinita, imi zice fata: "Mama, trebuie s-o intrebi pe I. (educatoarea) - en català, mama, eh, en català - ce trebuie sa fac finca  am lipsit si am de lucrat."

***

Asta mi-a povestit-o tatal lor, n-am fost pe faza. Mama a facut o oala de sarmale iesita din comun, ca pentru nuntasii din familie veniti mai de peste tot, pe zapada si frig. A dat-o jos de pe aragaz, ca lua din lumina din bucatarie din cauza volumului.

L-au surprins pe baiat ridicand capacul, cu ochii holbati: "Mmmm! Carneta! Que bo!"

Maioneza

In copilaria mea, maioneza era un mister pana si pentru cine o facea. Mi-o amintesc pe mama migaloasa, dedicand minute lungi pentru pregatirea unui soi de pasta fina de un galben placid, care se putea taia si in ultimul moment, fiindca se vopsise fabricanta roscat in loc de castaniu sau se uitase chioras, mestecase invers cu lingura de lemn sau scapase un strop invizibil de albus. Cum o stii de tacuta, o vedeam boscorodind printre dinti: crutzâshu' ma-tii.

Alaturi de calcat si alte sute de dichisuri domestice pe care nu le voi atinge nicicand, e cosmarul complexului de inferioritate matern.

Noroc cu soacra-mea. Ea n-are vreme de detalii, unde aude un bazait e prima care si-l achizitioneaza. Isi tine secretele sub cheie.

De zece ani de zile ascunde comoara maionezei. Intr-o sambata, dupa ce stricasem deja usturoi cat sa sugrumi un strigoi, oua cat sa vorbesc singura, ulei cat sa te masezi si-n crestet, sare cat sa te certi un veac cu perechea, o sun: cum ziceai ca faci maioneza? A trebuit sa-mi transefere pusa la gard fisierul cu informatia.

Il fac cadou:

Ai nevoie de mixer, ala cu brat, minipimer sau cum se cheama in romana, la tara aici o vecina andaluza mi-a dat o reteta de gogosici cu anís si mi-a zis ca ea coca o face la minipi', asa ca ma-ntelegi tu care-i robotul.

Eu arunc la intamplare (iubesc dezmatul, de exemplu ma incanta ca ajung aici fete din doua locuri cu nume minunat si aparent contradictoriu: echilibru in bucatarie, dezordinea cuvintelor; iara paranteza: le multumesc pentru ancora spre mine), cu o nonsalanta de care m-oi mandri pana la moarte, caci n-o sa fac veci ca mama ce fierbea un ou, utiliza galbenusul fiert ca sa le lege pe cele patru-cinci crude, naah: ma lehametesc pana si cand plasez ingredientele, le las sa alunece cu nepasare:

oul. Intreg, lasa-te de separat albus de galbenus si alte misiuni ratate de precizie

un catzel de usturoi

un fir de patrunjel

ulei (neaparat NU de masline, aici se face tot cu din asta de masline, si mi-a iesit mereu amar, pana acum cand i-a scapat soacra-mii ca trebuie sa fie din altceva, porumb etc, eu pun de floarea soarelui)

miez de paine imbibat de otet si stors inainte de a fi alaturat precedentelor

si gata. Acuma vine importantul: se pune bratul in vasul in care se marunteste tot si se porneste. FARA SA MISTI timp de secunde bune, pana se leaga. Si se leaga, frate.

Oricare ingredient ai anula din cele mentionate, exceptand usturoiul si patrunjelul, cred (dar ala e farmecul), nu mai iese bine.

Am zis-o. Ce usurare! De ce sa tii lucrurile bune doar pentru tine...Dar na,  ma gandesc ca si bunicile trebuie sa aiba un avantaj asupra mamelor.

E atat de bun incat il mananca astia gol, pe deget. Nu degeaba, si iar ma repet, zicea Vicky: "Spain smells like garlic". Treaba ei, nu stie ce pierde.

Sa-mi zici daca v-a placut.

Se cheama all i oli [ai i oli] in catalana, e cumva D.O. pentru toata tara.

Ce ratacisem

Si-am regasit: mirosul tau de bebelus.

Undeva intre casa "veche" si cea "noua", intre cutii, camere necunoscute si renuntari la suavizante, Mimosini, balsamuri de haine sau cum s-or fi chemand in limba mea, nu mai stiam cum sau daca mai miroseai a bebelus.

Acuma, cu povestea cu valizele, m-a inundat dintr-o data valiza cu miros de Paris, aia din care nu pot scoate damful de praf uscat si deprimat din Palais, orice as face. Si am inchis iar geamantanul tineretii (e doar un album unitematic de aroma, nu mai poate fi folosit pentru haine de fix un deceniu) ca sa ma scufund la intoarcerea din calatorie in dulceata ta, amestec de saliva, lapte, piele dulce, uimire, lacrimi si muci.

Stiu prea bine ca ceilalti te vad flacaiandru inalt, tocmai de aceea e si mai nou pentru mine sa redescopar acuma caldura din tricouasul cu roboti.

E. frecandu-si mainile fericita in ultima zi: uite, miroase a bebelus!, dupa ce acum cateva luni imi spusese "ce ciudat ca nu pot spune asta".

Poate toate mirosurile diferite si exotice (chiar, de ce turta dulce de acasa are o aroma atat de neadevarata amintirii mele, de pare iesita din Bollywood?) m-au ametit intr-atat incat a trebuit sa trec prin sinuzita asta ca sa te regasesc pentru o clipa, inainte sa incepi sa mirosi a flacau care nu mai vrea in brate la mama.
Nu am spus nimanui secretul meu. Doar sora-sii: asa miroseai si tu. Acum mirosi a codite, a colegi cu ochelari, a ciorapi rupti in genunchi, a carioci si a majuscule. Seara, in pijamale lenese si ingramadite, parca-parca toti suntem prunci. sssh. Sa nu se spulbere.

America

pe care mi-ar fi placut s-o vizitez: cea din Mad Men.

Catalunya profunda

Somnul calatorului

Infasat in raze

O colega de drum personal mi-a trimis aceata pagina minunata, vazand ilustratiile puse acum doua texte:

http://www.maicadomnului.ro/icoana-galactotrofusa-maica-domnului-care-alapteaza_l179_p0.html

Nu stiu voua, dar mie mi se pare ca Pruncul arata ditamai flacaiandrul, asa ca:

De specialist

Si vorbind de ginecologi, s-a trezit unul sa publice acum o saptamana niste poante de breasla ilustrate in revista de specialitate a Societatii Spaniole de Ginecologie si Obstetricie (SEGO).

Unele sunt relativ amuzante, majoritatea denigrante. S-au cam suparat fetele, si s-a facut ecou mai peste tot. Mi-a placut reactia echivalentului Academiei Catavencu, se cheama  El Jueves si a replicat cam asa: "Facem noi ligaturi de trompa? Ntz. Pai atunci, ce te-a luat sa-ti publici glumele?"

E ca si cum un medic oncolog ar publica distractia pe care o petrece intre pacienti, sau pe baza efectelor chimioterapiei etc.

Aici sunt respectivele, am ras la cea cu trei medici in imagine, in care aia doi cu halat zic despre al treilea : "Asta e specialistul nostru international in nastere neintervenita", nu m-a amuzat deloc partea cu prostituata care trebuie sa-si faca de zece ori mai des analizele, cu atat mai putin alea despre problemele de sol pelvian &co. Am ras la cele despre cat de ignorante suntem noi alea care luam vitamine si iaurturi specifice cu polonicul, si dupa aia amenintam medicul ca nu cumva sa ne iasa copilu tontalau.

Faza  cu specialistul international e exact ca cea cu scriitorul care isi punea copilul sa faca pipi: numele respectivului e arhicunoscut, caci este numai unul, cel mentionat in textul anterior (Statistic). Exceptiile sunt asta, exceptii. In literatura, obstetrica, sport, ca peste tot in viata.

Statistic

Nu ma dau in vant dupa statistici, dar am citit doua care m-au inviorat:

Profilul spaniolului fericit: femeie, 37 de ani, casatorita, doi copii, lucreaza in afara casei.

Barbatii presupun ca n-au participat la studiu fiindca erau la o bere cu baietii, nu de alta, dar nu cred sa fie o franja a populatiei din cale afara de deprimata.

Cealalta e o statistica personala a unui medic, o reiau de aici:

"Profilul tipic (al unei femei care naste acasa, n.m.) e o femeie de 33 de ani (e media de varsta a celor care imi solicita serviciile), in multe cazuri licentiata universitara la o specializare stiintifica sau lucrand in domeniul artei (muzica, televiziune etc.), care a citit mult si s-a gandit mult la nastere."

Pipi

Acum cativa ani, cand inca nu aveam copii, am citit in Dilema un articol despre cum autorul vazuse in Paris in Gare du Nord un autor foarte cunoscut si in voga, cam asa scria, care-si punea copilul mic sa faca pipi pe peron. Articolul era iarasi despre cat de incivici sunt romanii, cum sa intram asa in UE, ce rusine, cine-ar fi crezut. 

In epoca aceea am simtit cumva o intentie de paracios, era usor sa-l identifici pe acel parinte. Si o invidie de breasla.

L-am cautat degeaba in arhiva electronica a Dilemei, era de prin 2000-2005.

Acuma, ca am alta privire, vreau sa scriu despre asta.

Intre doi si trei ani un copil nu se poate abtine, vrea sa faca pipi in momentul in care isi exprima nevoia.

Aici (un loc unde multi adulti fac pipi peste tot) e oarecum nescris si tolerat ca cei de varsta mica sa aiba acces la un "riu" (expresia e "fer un riu") pe langa vreun copac. Oricat ar citi asta cineva care nu are sau nu-si mai aminteste cum e cu copii mici, n-o sa inteleaga. O olita portabila, sa alergi cu copilul la primul bar, sa ai schimburi dupa tine pentru astfel de accidente, toate suna foarte bine teoretic. La ora adevarului e altfel.

Acum vreun an: cu bebelusul in brate, fata vine cu expresia aia dramatica de am pipi. O pun cum pot la radacina copacului (nu se recicleaza, nu e seceta?), pruncul la gat, doar nu era sa-l las in brate la domnul Rovira. Ridic ochii, de sus se uita la noi prietenii mei veniti in vizita din Canada (se intorceau de la plimbare), locul ala pe care mi-l inchipui dupa scena asta de un alb imaculat, fara nici o incivica pata galbena pe zapada lucitoare. Cu ochii cat cepele.

Uneori explicatiile nu-si au rostul. Peste doi ani sunt sigura ca vor privi cu alti ochi situatia, asa cum am recitit eu articolul ala din amintire. Nu ma mai amuza atat invidia paraciosului, cat promptitudinea paterna.

Ce n-as da eu acuma sa pot spune ca trec iar prin etapa aceasta.

Nu e cazul. Pe baiat il doare-n cot de toti cotzotzeii noi si frumosi. Ii e complet indiferenta olita.

La concert

Fiuuu, ce avant ne-am luat!

Cum a mers asa bine la cinema, am desfacut aripile si am avut inconstienta sa mergem in patru la concert.

Nu din ala la care te gandesti, ci la Palau de la Musica. Cu dirijorul de-adevaratelea, soprano veritabila, pian - pian , cor de voci ingeresti.

Era un concert de aniversara, asa ca am ascultat intr-o seara cum n-am facut-o in douazeci de ani.

Dirijau spontan amandoi, intonau, radeau. Intre piese o amenintam pe fata ca ne da afara pe toti.

Pacat ca a apucat-o un atac de ras nestavilit, din ala fara sunet, dar suficient ca sa-i dea curaj baiatului sa intre in scena. Nu era nimic de facut, nu se putea opri.

Am inteles-o perfect, si pe mine m-a luat o data asa ceva, tot la un concert din asta.

Soprana de acum cincisprezece ani era toata imbracata in sclipici, rochia cu paiete, gulerul cu licurici, pleoapele cu nacar, ciorapii din lurex, esarfa din borangic lucitor, parul tapat cu stecleli, o nebunie totul. In momentul cel mai inalt, a ridicat bratele. Iubitul meu de pe atunci mi-a soptit la ureche fraza dezastruoasa: "Iti inchipui ca in secunda urmatoare descoperim ca si la axile are sclipici?" M-a nenorocit, nu mi-am revenit in tot restul concertului, nu aveam apa, nu puteam scapa dintre loje. Inca ma doare sternonul de cum m-am innecat.

Asa si fata, nu stiu de la ce, poate de la oboseala. De altfel la a doua jumatate a atipit de-a binelea.

Baiatul era de nestapanit, sora-sa isi luase de acasa binoclul, fara ca nimeni sa-i fi spus nimic, si i-l pasa lui, care se uita pe scena si striga: "L-am vazut! L-am vazut!" (stateam la etajul de sus, numai bine ca sa vedem arhitectura)

Sssssht! Shhhht! din jur.

Ma uit la tatal lor, era deja la jumatatea frazei cu "o retragere la timp..."

In clipa aia am recurs la santajul suprem: m-am aplecat peste scaunul lor, l-am privit in ochi si i-am zis raspicat: Vrei tzatza?

N-o sa uit in viata mea ochii cat cepele, neincrederea, surasul de "hai serios".

De mult nu-i mai ofer in timpul zilei, asezata, il refuz fara drept de apel in spatii delicate ca autobuzul.

Mi-am dat seama de asta exact in momentul cand il aveam in brate, fierbinte, cu parul de bebelus leoarca, transformat de situatie din arici in carlionti.

S-a calmat instantaneu, dirija doar cu mainile in asa hal de credeam ca atacul de ras il ataca acum pe barbata-miu.

Si e remediul fara egal in avion cand tiuie urechile, anestezia in caz de panica, linistea tuturor.

Concertul a fost minunat. Si chiar am putut prinde mare parte din el. Cred ca in doi n-ar fi fost la fel de intens.

Pe de alta parte revindic sa mergem peste tot cu copiii, muzeele (cel putin aici, cu canicula de afara) sunt un spatiu infantil minunat, e racoare, curat, liniste. Am auzit si bebelusi innecandu-se la concertul asta, si alti copii chicotind.

La capitolul pe unde am mai dat tzatza: la tuns, cu bebe mic sub capa frizerului (frizerul meu e algerian, si nu s-a alterat), la botez la biserica (s-a vazut si la case mai inalte, vezi foto), la nunta de aur la restaurant, la interviu pentru serviciu, la serviciu, la examen (asta a fost poate cel mai induiosator: evaluarea de nivel in catalana am facut-o cand fata avea o luna jumatate, daca pierdeam acel inceput de septembrie trebuia sa mai astept un an ca sa pot studia ce ma interesa, asa ca mi-am luat inima in dinti si m-am dus. La examenul scris a dormit tun in landou, la cel oral a inceput sa urle ca un brotacel. In mijlocul evaluarii am luat-o, profesorul mi-a zis fusese lector de catalana in Bucuresti, si  intre bebe mic si situatia oficiala, aproape ca nu era nevoie de cuvinte).

Mi se pare perfect ca una din ultimele dati de dat piept cu mine vertical sa fie la concert. O sa-i aduc aminte mai tarziu, asa cum mi-a confesat mie o doamna in statia de autobuz: "eu mergeam cu un scaunel dupa mama prin casa, unde se aseza, puneam scaunelul si ma bagam la pieptul ei, mi-aduc aminte si azi".

Amintirile astea sunt atat de putin frecvente, incat sa le auzi e un lux.

Ce zicea

Cand eram mici si ceream marea cu sarea, bunica (da, tot aia) ne raspundea mereu cu o exuberanta si o promptitudine care ma inmarmureau: "O figa! Aia o sa primesti!" Si ilustra cu un gest taios, facut din trei degete.

Nu stiu ceilalti (frati, verisoare, copii de prin vecini) cam ce credeau. Eu una ramaneam fascinata de ma-doare-n-cotismul ei, de vitalitatea si hohotul de adult, uitam complet de ce-mi lipsea.

A ramas un mister timp de treizeci de ani.

Acuma ca inteleg catalana, o pricep in sfarsit.

Daca as fi inteles italiana sau engleza, inca as bajbai dupa secretul rasului ei.

cat. figa inseamna smochina

In spaniola smochina se zice higo.

Atat in sp. cat si in cat. sensul metaforic al cuvantului desemneaza organul sexual feminin, asa cum pebrots din cat. sau huevos din sp. desemneaza parte din cel masculin.

Intre arhi-cunoscuta varianta scatologica (aia de care sigur e incantat baiatul unei cititoare a blogului) si asta cu smochina, ce sa zic, o prefer pe asta.