Pe preotul M. mi-l amintesc perfect de la botezul fratilor mei.
Parea un barbat deloc adormit, si-ti vorbesc de vreme de dictatura, cu trasaturi frumoase, acum ca ma gandesc iute la manie.
L-am revazut intr-o poza acasa la prietena mea, cu peste saizeci de ani, nu l-as fi recunoscut.
Acum cativa ani cand fusesem in tara aceeasi doamna-prietena era incantata de biserica noua. Ce nu stiam e ca M. e ctitorul ei. Au aparut bisericile ca buretii dupa ploaie, cel putin la mine-n oras, in locuri care mai de care mai halucinante, la marginea soselei, gata-gata sa se prabuseasca peste masini, in unghiul curbei, pe-un damb fara noima. Asta de care zic macar s-a cladit deloc repede, fiindca s-a facut cu cap. Si suflet.
Zice povestea ca nu demult s-a urcat Parintele sus la clopot, pe schele. A cazut. Si acolo a ramas.
Zice prietena mea ca pentru ea e ca in Mesterul Manole.
Gura lumii spurcata povesteste ca muncitorii l-au avertizat: Parinte, aveti grija, o sa cadeti!
"Numai pacatosii cad"...
Povestea am aflat-o dupa ce mi-am botezat baiatul.
Cine slujbeste in biserica azi e fiul parintelui M.
Spune draga mea doamna ca impreuna cu alti enoriasi au insistat la Mitropolie sa-l detaseze in biserica ridicata de tatal sau, fiindca asa e drept.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu