Abia azi, cand am inteles ca mi-a iesit un text peltic despre minunile pe care stiu sa le fac, care n-are nimic de-a face cu a ce vroiam sa sune, mi-am dat seama de adevaratul motiv pentru care am scris asta.
Am vazut la TV un reportaj despre cei ce traiesc pe strada. Si vorbea un baiat de varsta mea, venezolan, nu mai retin daca fizician sau informatician. Despre cum e sa vrei sa dormi si sa nu poti, cum e sa fii invizibil intr-o lume pentru care nu existi. Vorbea calm si educat, fara nici o urma de ranchiuna.
Ce ti-ai dori cel mai mult pe lumea asta?
A izbucnit direct in plans: "sa ma imbratisez cu mama".
Asta e.
Ca undeva lucrurile aparent fara importanta ar putea alina-levita-face suportabile situatii atat de nesustinut ca viata sfasiata.
impresionanta povestea tinarului tinjind dupa mama-facatoare-de-minuni.
RăspundețiȘtergeresi ce valoare capata imbratisarea...
RăspundețiȘtergere