Ce minuni stiu sa fac

Scriu asta din doua motive: am pus la profil "de profesie: facatoare de minuni" si abia tarziu mi-am dat seama ca probabil doar mie mi se pare ca suna bine. In unul din luminisurile de luciditate pe care incep sa le am in ultima vreme intuiesc ca din punct de vedere cultural "facatoare de minuni" apartine in romaneste aceleasi comunitati semantice careia ii dau viata cuvinte ca: ghiul, satrarita, mama lui Adrian Copilul Minune, caldarari, tinichigii, Morosan Marocea/Morocea (?) fratele lui Portocala ala cu care m-am intalnit eu prin 2000 la un ceai vegetarian si cand ne-am detaliat respectivele job description el mi-a zis impaciuitor: tu vezi orasul asta si toata Moldova? Toti (!!) mancati carnile pe care eu le aduc de peste mari si tari.

Na, la asa nivel inalt de miracole nu ajung, dar un detaliu mi-ar placea sa dau.

Al doilea motiv o sa-l scriu la urma.

Minuni de care nu stiam ca sunt in stare cand eram tanara, frumoasa si fara descendenta:

[Ah, tomnai in clipita asta iau o pauza ca trebuie sa bag in functie darul minunilor. Si cum harul ubicuitatii inca nu-l am, aici raman/ramaneti, pana la vremuri mai harazite povestilor]

reiau:

Stiu sa fac sa inceteze din plans in sec (=dintr-o data)  un bebelus (al meu) care oracaie neconsolat de minute in sir, din cauza ca am lipsit sau n-am ajuns la vreme sau icsuleasa a tinut sa mi-l ia in timp ce-mi zicea ca vor sa stea la ma-sa in brate doar fiindca au instinctul de supravietuire activat prin simtul olfactiv. Mama=tzatza. o fi. dar tacea instantaneu la mine si doar la mine. Una si apoi celalalt.

Pot sa alin orice durere cu o imbratisare-sarut, cu un pic de saliva sau cu o simpla punere a mainii mele, ca un adevarat maestru de Reiki de nivelul patru.

Stiu sa transform cea mai crunta criza de trantit pe macadam cu picioarele tropaind intr-o insiruire melodica de suspinuri si apoi de lacrimi siroind fierbinti.

Imi place sa schimb cursul vietii instantanee printr-o deturnare de ganduri nazbataioase ca o specialista in chiromantie.

Pot repara ce altii strica din lipsa de experienta, tactica, tact, empatie, timp, deformare profesionala sau nepasare. La dentist de exemplu: "hai sa vedem, frumusete, stai neclintita ca acuma terminam, daca nu ma asculti mama va trebui sa iasa din cabinet". In momente din astea sa vorbim alta limba ne salveaza.

Stiu sa-l insotesc pe Mos Ene langa genele lor asa cum mi-ar placea sa-l chem pentu mine insami, asta nu mai reusesc.

Pot spulbera grijile si oboseala zilei dintr-un revers de palma, in mangaiere.

Trezesc bucuria cea mai mare in ochii baiatului meu cand merg dupa el la gradinita.
Uneori se face ca nu ma vede, dar eu stiu ca minunea cu mama care vine mereu ii face sa tresara zilnic inima, asa cum numai cand va fi indragostit  va mai simti.

Pot impaciui doua zgatii care se ciondanesc de n ori pe zi. Asta nu-i adevarat.

Iar celelalte nu-mi ies intotdeauna.

Ce iubesc cel mai mult din minunile pe care le fac e ca nu le-am invatat la nici un workshop si ca nici macar nu trebuie sa-mi centrifughez neuronii ca sa le infaptuiesc: ies din alta parte.

Si aici vine al doilea motiv pentru care am scris despre asta: si tu poti, tine doar de intuitie.