Rabdarea

Mi se pare de un sarcasm teribil: "It is strange that the years teach us patience; that the shorter our time, the greater our capacity for waiting." Elizabeth Taylor

Intre "acuma-acuma" al copilului care nu intelege nici o explicatie oricat de logica ar fi si "azi nu, mai astept" al batranului.

Am cunoscut o batrana care astepta moartea cu speranta si se dezumfla de fiecare data cand nu venea. Respira adanc de vreo treizeci de ori pe zi, si inainte zicea: "Acuma!! acuma....aaaaaaaaah, nu...."

Paris-Dakar

Ai mei nu au prea avut obiecte tranzitionale, desi sfatul mamei cu "da-i ceva micut in mana", spre deosebire de cel cu suzeta, l-am ascultat si bine am facut.

Am observat ca ii linistesc uneori, sau ca macar ma pot desprinde mai usor fizic daca au intre gegetelele adormite un soricel minuscul, o Dora exploradora in miniatura, sau ceva construit din interzisele oua kinder (un crocodil, un pitic cu nume imposibil; chiar, cine sunt Gormitis, Marsupilami??). Si-n ziua de azi umblu cu un Bambi minunat fara codita in portofelul meu cu ruj si rimel expirate din vremuri uitate, daca l-as pierde as suferi o tura. Uneori mi-l cer unul sau alta din copii, li-l las o clipita, nu cumva sa raman eu fara el.

Am preferat sa fie atasati de san, mi-a fost foarte comod o perioada, sau de cate vreun personaj din astea cu care dormeam dupa aia toata noaptea intre coaste, in loc de ursuleti &co de plus. Nu-mi plac jucariile de plus, nu stiu de ce nu m-au atras niciodata.

Obiectul tranzitional numarul unu e sfarcul celalalt, ala neocupat. Prietenele stiu de ce.
Cineva din familia mea are si azi un tic foarte induiosator, iti atinge lobul urechii cumva in zbor, reminiscenta cetoasa a tzatzei din anul zero.

Am poze mentale cu sfarcuri cat cireasa rasucite si innodate de catre bebelusi minutiosi. Cica vine o vreme cand nu te mai deranjeaza. Nu mai retin sentimentul asta de indiferenta, mie mi-a ramas doar senzatia de intoleranta fizica, in primele luni de sarcina cu al doilea copil.

I-am interzis fetei definitiv, cred ca nu a fost nevoie sa repet, sa ma atinga la celalalt. Si poate pe-atunci a aparut si batalionul de animale si personaje liliputane. Cu baiatul am trecut direct la asta, sensibilitatea fizica intre sarcina, timp indelungat, agitatia alaptatului, tandem si toate variantele combinate mi-au semnalizat clar pana unde ma tin baierele.

M-am trezit vara asta in plin raliu: in fiecare seara un pilot vajnic imi parcurge dunele sanilor cu vreo motocicleta micuta, cu o masinuta cat aratatorul, cu un trailer de masinute din alea, un camion....stai! abia la nivelul asta mi-am dat seama de situatie, nu puteam intoarce capul, se innodasera margelele, poza era dementiala.

Ce-i asta?! Ori tzatza, ori camionul! Si atunci am primit - de desteapta ce-s - o palma suieratoare fix in nucleul maternitatii: camionul. Si-a luat distanta de siguranta si s-a trantit cu culutzul in sus in patul lui.

Inca nu am reusit sa-mi amintesc cum se numeste personajul ala din desene animate care mergea taras cu curutul in sus, ultimul din firul indian de personaje. Ca ala s-a pus in spatiul lui intim.

Un prieten imi zicea razand pe vremea fetei ca am una de ciocolata si cealalta de vanilie. Pentru mine, vara asta ramane a unui sui-generis Paris-Dakar.

Consider ca e tranzitia perfecta.
Ca nu ma vedeam, oricat ar crede unii, schimbata pe o bere sau direct pe sanii gagicii.

De cateva zile am descoperit niste ratuste din alea tipice de baie, doar ca sunt cat degetarul. Distractia a inceput cand ne-au insotit ratustele in pat: sunt fosforescente! (fraza asta suna a jocuri erotice). Tatal copiilor spune ca sunt din Fukushima. Serile de adormit pruncii par acum zone de after hours din Ibiza.

Matrix

Sheila Kitzinger seamana o gramada in tot (look, ton, vorbe) cu Oracolul.

Ce mi-a insorit lunea

Fonetica

Casi-omofoanele noastre:

la culutz la culutz: il deranja pampersul, zi-i kkt-ul si noi ii cautam armasarul prin casa)

cu culutzu: anterior mentionatul)

cuculutxo: mi-am dat seama azi la inghetata ca pronunta la fel ca astlalte doua, cucurutxo e cornetul.

*

Baiatul nu poate pronunta e, ca in: "mama, undA mArgeAm?", cu A de la gamalie.

E atat de amuzanta viata de cand ne-am dat seama de asta, incat sora-sa a inceput sa vorbeasca la fel, doar-doar i s-o mai alina gelozia.

Si noi repetam toate perlele, cand le intelegem, ca azi m-am uitat chioara la el vreo cinci minute in timp ce ma bazaia: papà, papà.

Pfui, asta-i mai tehui ca mine la prima ora a diminetii, nu vede ca-s ma-sa, de ce-mi zice papà?

Imi cerea paper, o foaie sa deseneze.

Acuma imi dau seama ca ne-am dat seama abia acum fiindca abia acum in august a inceput sa vorbeasca, fraze legat. De aceea am ajuns la concluzia parinteasca nu ca ar fi el pregatit de gradinita, ci ca acolo la gradinita au aia nevoie de el.

Nu am cuvinte sa spun cum ma socheaza iar, ca si la fata, cristalinul mental al primelor propozitii, acuratetea neurologica cu care reuseste in sfarsit sa lege ce avea de mult in cap.

Fiecare enunt e perfectiunea. Dac-as putea sa dau la Replay in ureche, cu textele lor.

Ne resemnam repetand tot ce zic, asa simplu si indeajuns.

Vanilie

Nu-i suport parfumul.

Dar ti-am gasit tricouasul aruncat, mirosind a inghetata de capsuni si vanilie, aia pe care ai mancat-o azi la doza de adult. Parca erai din neamul Marichetelor, ma uitam la voi, cealalta catalana-catalana, de ma intreb uneori ce are din mine, absorbiti de asa indeletnicire serioasa.

Nu ma pot desprinde de tricoul imbatator. Dulce, naïf, cald, mic-mic, ca-ntr-un basm.

Oare o sa va aduceti macar unul din voi aminte de dimineata asta de august ucigatoare, cadentand voiosi spre inghetata? Si de mirosul ei?

Blog

ce fac

ce-mi place

ce-mi pun

• in preajma,
• in gand, 
• in viata,
• la capatai,
• in cui,
• pe mine,
• la suflet

ce cred

hm.

Pe de o parte un blog e o forma contemporana de generozitate (atunci si doar atunci cand ai idei bune de impartit), ca grupurile de muzica ce cadorisesc pe internet melodii la care au lucrat cine stie cata vreme.

Cine ar fi zis ca lucruri atat de pretioase ajung sa fie gratis.

Pe de alta parte mi se pare ca de cand am blog prietenii (oricum foarte putini) nu mai au de ce sa ma caute. Nu ca as scrie note inteligente - eu insami sunt polisaturata de subiectul monotematic - dar ma bate uneori gandul sa-mi transform blogul in jurnal intim. Si zgarcit. Alteori ma gandesc sa scriu si de (alte) lucruri care mi-au facut viata (si) mai usoara si placuta, dar na, mai astept cumva o vorba de la tine. In viata. Sau in viata blogului.

Ca am inceput sa ma intreb daca esti tu cea care ma citeste din Doha, sau daca tu, prin intermediul D lui I, m-ai regasit si ma citesti din Islandia? din Suedia?, sau cine ma citeste din Viena, Bucuresti, Timisoara, sau din satul bunicii mele, ca doar n-o fi bunica!

Hait! De-i asa, imi auto-suprim/ lichidez/ distrug blogul ca o Medeea si incep sa ma ocup de nivelul de trai al lui barbata-miu, asa cum e datul.

Feminista

Travaliul si nasterea nu au nevoie de perfectionare.

Sunt deja perfecte.

Oricat ar speria doctorii femeile ca fara ei sunt pierdute.

Si oricat ar deranja pe cine stie cine, sarcina, nasterea, puerperiul nebun, alaptarea sunt parte importanta din sexualitatea unei femei, mai mult, sunt punctul cel mai aproape de soare din viata ei.

Maternitatea

Cand ti se propune sa scrii despre Despre nastere si despre Maternitati, ce faci, manancicaluleovaz?

Eu cred - sper - ca o femeie isi alege maternitatea in care sa nasca la fel de atent ca alte "dichisuri" feminine. Cand poate.

Pentru mine important nu era sa stau in spital ca la hotel, ci sa fiu gazduita sub un protocol care sa se apropie, daca nu sa coincida, cu forma in care visam eu inceputul. De aceea m-am spalat pe maini de clinica privata si de medicul asijderea, ala care vorbea asa frumos si  in saptamana 20 mi-a sugerat ca cel mai "sigur"  e o cezariana. Cincisprezece minute si totul perfect. Perfect pentru cine?

Mi-am duplicat dosarul cu analizele la un spital public care e muzeu modernist acum. Aveam foarte multa incredere in ei. Pe de alta parte eram foarte tanara, si n-aveam mai deloc incredere in ce era mai important: in mine.

Am aterizat mult prea devreme in maternitate, si am asteptat cu totii un travaliu inca inexistent, timp de vreo trei ture. Protocolul spitalului era de 24 de ore de provocare, imi acordasera deja cateva peste, in van.

Partea buna a interventiei de chirurgie majora prin care a venit pe lume primul copil este ca in cele cinci zile cat am stat in maternitate am inceput sa tesem cel mai frumos si intens (in toate sensurile) lucru ce mi s-a intamplat: cresterea unui pui.

M-au ajutat cum n-am cuvinte sa multumesc, mi-au aratat pozitii de pus la san pe care nu le-as fi putut imagina singura, cu burta taiata si toata buimaca. Si dezamagita. Am povestit cum m-am simtit si cine m-a ajutat.

Maternitatea pe care am ales-o pentru al doilea copil a fost casa noastra.

Am vizitat cateva prin zona, pe o raza de vreo 200 de km, si mereu am simtit ca oriunde, atentia de care aveam nevoie eu si copilul meu valora prea mult. Asteptam ceva ce foarte putine locuri imi acordau: timp.

Am contractat doua moase si un ginecolog-pompier, care nu apare decat in situatiile limita, inainte de o eventuala mutare la spital a gravidei. La intrebarea de la prima intalnire - ce vrei de la noi, am raspuns : timp, rabdare, si liniste.

Poate pare stupid pentru unii, chiar si pentru unele. Dar nu ploua cu anterior mentionatele, mai niciunde. Am avut parte de tot ce am sperat, aici detaliile.

Ce am apreciat din aceasta maternitate: intimitatea, asteptarea, prezenta continua a cuiva care stie ca ce se intampla decurge normal. Comoditatea de a nu disparea din raza de actiune a primului copil. Nu a trebuit sa ma intorc acasa, ci la noi acasa a mai venit cineva. Nu am asteptat contravizita intr-un salon, ci mi-am primit in vizita moasele care m-au insotit la nastere, in primele saptamani.

Imi asum alegerile ca fiind perfecte pentru momentele respective din viata mea.

Doi in unu/una si altul

Acum cateva zile am vrut sa notez aici doua idei despre viata intrauterina.

Una a fost cea a Teresei Forcades despre avort.

A doua trebuie s-o redau iarasi deformata, caci nu mai gasesc interviul vazut rasalaltaieri, mai mult, nici nu-mi mai aminteam cui ii apartinea. 

Era al Laurei Gutman. Am mai mentionat-o pe aici, sunt lucruri care imi plac din ce scrie, multe altele (nu doar din ce scrie) deloc. Coincidem intr-un detaliu biografic: spune jumate in gluma, jumate in serios, ca a avut o sarcina de 47 de saptamani, terminata cu un VBAC cu  Michel Odent, in faimoasa "salle sauvage" din spitalul Pithiviers.

Ideea care mi-a placut era cam asa: cu cat sarcina e mai lina, mai minunata si mai fermecatoare in viata unei femei, cu atat puerperiul e mai tumultuos, caci rasturnarea de ceruri e bulversanta.

Daca in timpul sarcinii viata bebelusului depinde de a mamei (si aici e punctul in care le-am asociat pe Teresa Forcades si Laura Gutman), daca mama e bine, fatul e bine, odata iesit in afara, viata femeii depinde de viata bebelusului.
Femeia aceea libera, inteligenta, autonoma, cu cariera profesionala, sigura de sine, lucida si autosuficienta depinde complet de ritmul nou-nascutului. Fara sa fii avertizata, e destul de delicat de rumegat.

Sper sa gasesc interviul, parafrazele mele sunt mai mereu incalcite.

Tribul

Addenda la Inainte era mai usor:

“Una sola madre no logra criar a un niño, pero 5 madres juntas logran criar a 100. Ninguna mujer debería pasar los días a solas con los niños en brazos. Es responsabilidad de nosotras reconocer que necesitamos volver a juntarnos, que si funcionamos colectivamente y dentro de circuitos femeninos, la maternidad puede resultar mucho más dulce y suave.”

Laura Gutman

O singura mama nu reuseste sa creasca un copil, dar cinci mame impreuna reusesc sa creasca o suta. Nici o femeie n-ar trebui sa-si petreaca zilele singura cu copiii in brate. E responsabilitatea noastra sa recunoastem ca avem nevoie sa ne reintalnim, ca daca functionam impreuna si in circuite feminine, maternitatea poate fi mai dulce si mai usoara.

Avort

Unele situri si forumuri de educatie, maternitate & co au mentionate in regulament cateva subiecte tabu, ca avortul sau imigratia, data fiind turnura limita pe care fara exceptie o iau toate dezbaterile pe temele de tipul acesta.

Am regasit o opinie singulara, extraradiala si mai ales surprinzatoare, cu atat mai mult cu cat apartine unei calugarite benedictine.

O puteti asculta  incepand de pe la minutul 30, in acest video, care merita auzit, chiar daca va suna chinezeste limba in care se exprima, pe baza ideii aceleia ca nu e atat de important ce se zice, cat cum:

http://www.tv3.cat/videos/1313539

Am gasit si o transcriere in spaniola a interviului, o reproduc aici:

"-Aborto, ¿qué piensa?

Aborto. Cuando hacemos referencia a esta experiencia en los EUA, a mi también me sorprendió mucho cuando fui. Encontré una sociedad, como ya lo he comentado antes, en al año 92, una sociedad polarizada por este tema. Había pro-life (todavía están) y los pro-choice, como se dice en inglés. Los pro-vida y los pro-elección. Esto se manifestaba en la calle en forma de manifestación pública, en forma de personas que tenían unas pancartas donde había fetos ensangrentados, usaban un impacto visual y emocional para poder afectar a las personas que querían hacer un aborto o pensaban más abiertamente sobre este tema, y después hubo sobretodo el asesinato de un ginecólogo que realizaba abortos y, creo, de su acompañante en el coche cuando llegaba.


Había una violencia en la calle respecto a este tema y una violencia hecha muchas veces desde invocar los principios de respeto a la vida. Esto me impresionó cuando lo vi. Yo en esos momentos pensé que esto en nuestra casa no pasaría. No he visto que aquí hayamos llegado a este extremo de polarización, de violencia, de apelar motivos emocionales para hablar de este tema pero quizás haya indicadores de que podamos ir en esta dirección.Y yo creo que esto es muy importante evitarlo.


- ¿Usted cree que si una mujer tiene toda la información necesaria y ayuda que necesita, familiar o de amistad, cree que esa mujer puede decidir si tener un hijo o no?


Aquí también he escuchado a veces el argumento que un aborto es como un homicidio. Ya …, si admitimos que el feto en formación es una persona, entonces poder decidir sobre la vida de esta persona, por criterios de conciencia por ejemplo, tener que respetar la conciencia de una madre en el momento que decide sobre la vida de este feto equivaldría a tener que respetar su decisión. Si usted decide que hace falta eliminar alguno de sus conciudadanos esto no nos gustaría a nadie, pero si usted lo decide lo tenemos que respetar, cuando hiciera esto. Yo creo que este argumento es falso por un motivo muy importante que es por la relación que se establece entre la madre y el feto es única.


Y es única porque la madre del feto depende de la madre hasta que este no es viable fuera de ella. Esta es la base para decidirlo así, tanto antropológicamente, como biológicamente, como legalmente y como moralmente; para decidir sobre considerar este caso sobre la vida del feto completamente diferente y por lo tanto no se puede comparar con otro caso “interhumano”.


La vida de cualquier conciudadano que usted desee la muerte no está unida a la suya. Usted puede sobrevivir o morir sin que otra persona viva o muera. Esta particularidad de la madre con el feto hace que podamos entender que Dios ha puesto en mano de la madre la supervivencia del feto hasta que este no es viable. Este es el respeto desde un punto de vista teológico y católico.


-Entonces la madre decidirá.


Si Dios ha puesto en manos de la madre la vida del feto, nosotros no somos nadie para quitarlo. Podemos actuar a nivel de dar soporte a muchos niveles. Creo que dicho lo dicho, este respeto, pero no al respeto o conciencia con generis, sino que yo no respetaría la conciencia de una persona que decide quitar la vida de otra, pero esto es un caso particular. Y este caso particular es desde Dios mismo que pone la vida en manos de la madre y por lo tanto tiene un trato especial."

Sursa transcrierii interviului: http://mujercristianaylatina.wordpress.com/2009/06/27/sor-teresa-forcades-justifica-el-aborto-y-afirma-que-le-gustaria-que-la-pastilla-del-dia-despues-estuviera-al-alcance-de-todas-las-mujeres/

160+90

Cei care puneti copiii mici sa doarma in camerele lor, cum faceti cand mergeti in alte locuri care nu sunt "acasa", se pun in paturi straine si dorm tun?

Noi am trecut la alta etapa, am desfacut patutul de bebelus in care oricum nu dormea nimeni, si acum stam mai bine ca acasa: 2,50 metri de pat.

Fiindca fetei ii e frica de tot. De tantari, de panza de paianjen, de umbra panzei de paianjen, de bazait de albine, de gorile, de monstri, de tavan, de perete, de dulapul din perete, de tot. Si n-am de gand s-o pun sa doarma singura intr-un loc in care eu insami eram co-protagonista de scurt-metraje comico-horror, acum cativa ani.

Ce fac

Nimic. Nu fac nimic. E prima vara, prima data de cinci ani incoace cand nu am un prunc in brate.

Nu mai are nimeni nevoie de mine, sunt autonoma, pot vopsi un gard, sau alinta un leopard.

UVA/UVB

Cati suntem, de fapt?

Baba interioara, sugarul interior, femeia exterioara, care n-are uneori nimic de-a face cu cealalta, le Birkin versus traista jigarita de paie...cati suntem in realitate?

Sugarul interior

Nu ma dau in vant dupa inghetata.

Daca vrei sa ma omori ofera-mi o cafea cu lapte, un café crème, noisette, cortado, sau orice alta combinatie de lapte cu cafea.
La un nivel superior, nici un trifásico n-am consumat niciodata, e cafeaua cu lapte si un alcool (10-20 de picaturi). Aici am mai scris despre.

Cand canicula te strange cu usa, si se uita amandoi la tine cu ochisorii arzand: gelaaaat, gelaaat, vull gelat, imi iau si eu. S-a repetat scena de vreo treizeci de ori in iulie. Si mi-am dat seama abia acum ca cer mereu cafea cu stafide (asta zic eu, ei le zic rom, e gust de cafea si rom, cu stafide).

Cafea cu rom. Inghetata. Un trifásico sub zero grade. dadada. Lapte cu cafea si rom. Brrr.
La 60ºC mi-ar da o sincopa.

Anti-inghetata mea e aia care  se lipeste de cerul gurii, incleindu-se.

Daca veniti in vizita va spun acuma unde este inghetata buna: una e langa Ramblas (locul ala urat pe care ati inteles gresit ca trebuie sa-l vizitati), cealalta e o gelaterie italiana pe care o tineau mama si fiica. De vreo trei ani s-au plictisit si au transmis secretul de generatii altor fete.
Am citit un articol despre magazinul lor: acolo inghetata n-are mai nimic de-a face cu laptele, in afara de aromele de iaurt si nu mai stiu ce, celelalte nu contin smantana, e fructe cu gheata. Atunci am inteles de ce-mi place la ele.

*

Mi-a ramas foarte vie amintirea cu mine la Straja uitandu-ma la R si la F cum beau  valuri de lapte "grrrrrrraaaaaaaas", proaspat muls, cu spuma si miros intens de vaca. Expresia mea de greata. Acru era cu totul altceva. Dar crud sau fiert, smantanit sau nesmantanit, cald, rece, glota mintala face clac!

*

Nu sunt lactivista, nu militez, nu sunt fanatica.
Nici macar neo-hippie-bio-eco nu sunt. Dimpotriva.

Undeva, alogic si din adancuri, ma doare surogatul, nu vreau sa conving pe nimeni de nimic, nu imi permit sa judec nici o alegere, nici un refuz sau abandon, sau si mai dureros, neputinta.

Doar intuiesc (si in ziua cand mi s-a luminat asta am mai imbatranit putin) de ce ma fericeste cand un nou-nascut primeste ceea ce are nevoie. Nu cealalta.

E ca o impacare peste timp, ca o sete stinsa de sugar interior. Si de adult, mama si fiica.

*

Pe tine te-au inselat, te-au imbarligat nu stiu cum comunistii, ti-au zis ca important e serviciul. Intr-un oras in care 87% din barbati lucrau intr-o uzina siderurgica si 92% din femei intr-o fabrica textila, pe tine, baftoasa ca de obicei, te-a nimerit  un serviciu chinuit si sacrificat, cu un orar imposibil si un stres ilegal astazi.

Am aflat de foarte putin timp de ce ma deranjeaza pe creier mirosul de lapte bunuc si gras de vaca.
Pe generalul cu poseta nu port ciuda, n-o sa ma crezi, pot sa inteleg.
Tu, mai buna decat toti pe care ii cunosc pe Lumea asta si pe oricare alta care poate exista, poti sa si ierti. Imi inchipui cam ce era in sufletul lui. Si in al tau...

Si n-am nimic cu laptele grrrrraaas din Bucovina, asa cum n-am nimic impotriva biberonului.

Nu fiindca as fi contra n-am preparat niciunul in astia cinci ani.

Poate doar aparte de enzima aia lipsa, alta absenta m-a impins vertical.

Nu am energia fizica sa fac ca multe din cunoscute; mi-ar placea sa fiu IBCLC.
Mi-e de-ajuns si prea-plin si daca unul, doar unul mic-mic-mic a fost "intors la tzatza" (tampita expresie si credinta), la locul lui.
Dintotdeauna, chiar copil fiind, chiar inainte sa am frati, m-au atras electric nou-nascutii.

Si desi pare fara noima, despre inghetata si cafea e din nou despre iubire.

Si-mi aduc aminte de tine ca si cum ai sta acum in fata mea, aiurita ca mine azi cand imi spui ca-s dezlanata, sa mai beau o cafea sa-mi revin.

Te vad derutata, cu tricoul leoarca, cu cescuta de cafea in mana mereu pe-un sfert cu zar albastriu, care ateriza direct la ficusul enorm.
Cu decalajul, pauzele, chinul, cum reuseai optsprezece ore cu podoaba grea, departe?
Si in vacanta aceea de vara, baiatul alergand la poarta disperat catre tine venita in vizita, sa-si ceara dreptul.

Ordinea si disciplina

Ghicitoare

Din seara aceea in care am ras atata, incepe ea mereu cu aceeasi ghicitoare (in romaneste):

Asta e o ghicitoare cu un animal care ii place mult lui E, are tachete marrons fortes si marrons fluixes si si sisi... are gatul lung.

Tata-su: hei, asa vorbesc si eu romaneste.

Mama, m-ajuti?

Are pete maro inchis si maro deschis...

Are pete maro inchis si maro deschis si are gatul lung, ce e?

Frate-su, desprinzandu-se si improscand in intuneric: una fafafa.

Saltand

Ce resort interior te face sa uiti de drumul lung, de canicula si de mania cu blestemata punctualitate pe care o au adultii, ca sa incepi sa salti usor mergand, zana mea cu codite.

Indoind genunchiul opus, sarind aproape imperceptibil pentru ceilalti, o farama de secunda intarziind pe piciorul drept, apoi pe celalalt...

Te tin de manuta si simt cum sari ca toti copiii, fara ca nimeni sa va fi invatat.
Iesim si astept sa incepi sa mergi discret hai-hui, nu-ti zic nimic si te strang de manuta, poate-poate se prinde si de mine ceva uitat.

Iti multumesc pentru rabdarea din iulie asta lung si uneori dureros, cu caruciorul refuzat in care sta mereu ca pasa-n loboda celalalt, mereu celalalt, cu iesiri fara noima pana la destinatia visata, cu ceasul pe care inca nu-l pricepi asa cum ai vrea, cu lichefierea aerului pe piele.

Te-am certat, amenintat, santajat si somat. Iesim din casa, eu plec, acuma ies, tu ramai daca vrei, nu stiu, eu trebuie s-o tai, daca e prea tarziu cand iesim n-o sa te poti juca in parc fiindca ne bate soarele-n crestet, si acum cand se termina iulie ne-am impacat, fara sa ne dam seama cum am prins in sfarsit ritmul. Ca anul trecut, ca acum doi ani, in iulie e greu de iesit afara dimineata.

Intr-o zi ma opreste o calugarita pe strada: Femeie, de ce-ai certat-o pe copila asta asa, de ce plange-n halul asta? (nu poti sa-ti inchipui cum plange, abia taraindu-se cu un vaiet lalaito-indurerat continuu de zici c-o tin pe cuie inrosite la furnal in casa)

Am facut praf intre masele dar mi-am innodat limba: Maicuta, multumesc de intrebare si ca m-ai oprit: eu n-o cert, doar ii explic iara ca pe drumul asta n-o pot pune in carucior sub frate-su, ca strada e in panta si nu pot controla traiectoria, am o tendinita continua de un an de nu ma pot pieptana si deja e rupt iar caruciorul. Si ii mai explic un lucru pe care dumneata il cunosti foarte bine: cand suntem sanatosi ne miscam in timpul zilei, daca nu ne miscam murim (da, asa de cruda sunt).
S-a uitat preacuvioasa cu ochii cat cepele la mine: ai dreptate, oamenii care stau in pat ziua sunt bolnavi pe moarte.
Ahaaa. Mai un pic si ma imbratisa la despartire, preacurata!

Si da, o pun in carucior cand imi cere si pot.

*

Si odata cu ziua ta s-a mai intamplat ceva: ai crescut dintr-o data, te-ai comportat aproape adult intr-o situatie de neinteles pentru tine. Si te-am iubit si mai mult in clipa aia, caci acum trei sau chiar cu doi ani in urma ar fi fost imposibil asa ceva, si asta numai eu pot intelege. Anestezia cu efectul ei alienant, ce lucru ciudat poate ateriza dintr-o data in viata unui copil!

*

La ora somnului pe timp de vara totul e mai lent, zi-i nesfarsit.
De aceea inventam ghicitori la hora orizontala ca sa-l chemam pe Mos Ene.

Eu: "Asta e ceva care se intampla in timp ce dormim"

Ea: "Pues visaaam" cu aer de auzi ce intrebare.

Celalalt, mai istet ca mine: "I-auzi, eu nu stiam ca tu visezi, pana acum nu mi-ai povestit niciodata si mie imi plac mult povestile visate".

Ea: "Pai uneori uit, alteori imi aduc aminte"

Deja ne straluceau ochii prin intuneric ca opt mii de licurici.

Eu: "Si ce visezi tu?"

Iara pe acelasi ton: "Pues zbooor, sau monstri"

Cu avionul?

Nu, singura.

Nu-i frumos sa tragi de limba, dar nu m-am putut abtine.

Hapiness is a bag

Asta e un mesaj de pe o geanta de la Lollipops, pe care am cautat-o degeaba pe toate paginile lor.

Vroiam doar sa nu fiu deloc originala zicand ca si eu cred ca pentru o fata o geanta e autostrada cea mai rapida catre fericire. Zi-mi ca nu-i adevarat, vorbeste-mi de orice altceva care e fericirea, o s-o tin pe a mea.

Si promit: p'asta n-o mai dau inapoi.

Nu stiu ce s-a intamplat, dintr-o data m-am simtit depasita de rosul ala atat de intens, culoare tigla se cheama aici. Ca demult parfumul ala de brocart, la care am visat ani in sir zicandu-mi: cand o sa fiu mare o sa pot spune "asta e parfumul meu", fara sa banuiesc ca viata te sipoteste pe alte carari. Ca dintr-o data, acel aer de cupru, baroc si ametitor, nu avea loc in paginile mele, mai mult, creatorul lui nici nu-si poate imagina parfumul pe care l-as merita astazi.

La urma urmei, femeia aduce un parfum dupa ea sau parfumul o taraie ca pe un accesoriu?
Cunosc o singura fata pe lumea asta capabila sa poarte unul care mi se pare imposibil, Angel de Thierry Mugler. Da, esti tu.

Cu geanta la fel. Nu vrei sa stii ce geanta duc in epoca asta, nici n-ai mai citi aici. Abia acum inteleg o situatie ce mi se parea o gluma buna: adolescenta, ma uitam la un interviu cu Jane Birkin, purta cu cos tocit impletit din paie, cu o pata de cerneala labartata pe trei sferturi din baza lui. Si Hermès ii dedicase unul din cele mai neru$inate genti.

Acum cinci ani ma uitam buimaca la o fisura ce nu anunta inca nimic. Azi, ca si atunci, nu port nici geanta decenta, nici parfum sofisticat. Doar stiu care sunt pentru mine, desi as jura ca ultimul inca nu s-a inventat. Mai caut.

Strange-ma tare

Bine, too posh to push, dar dupa aia scoate la lumina asa minune:

Vazand cocuta asta (nu te lasa amagit de aparente, peste patru ani va purta Louboutin si un ursulet de plus

asortat) mi-am adus aminte ce noroc am avut sa dau de un video cand aveam nou-nascut:

Ii multumesc moasei asteia virtuale, ca mi-a linistit feciorul in fiecare dimineata pe la patru-cinci, cand se trezea si cerea sa fie infasat.

De ce-am ras azi

Ii arat lui barbata-miu o poza cu un nou-nascut.

"Prietena ta are un extinctor in casa?"

Am stat doua secunde sa inteleg rationamentul lui.

"Poza e facuta pe holul spitalului, femeile nasc in spital."

"Ai dreptate."

In hohote am ras. Un pic si fiindca, odata zdruncinate, convingerile care pareau batute in cuie nu mai sunt atat de "normale". Exceptia (re)devine normalul.

La vie comme le café

Cand aspiratorul o sa aspire singur, masina de spalat vasele o sa spele vasele, varianta actuala a oalei minune o sa faca mancarea de capul ei (am inaugurat-o si da, functioneaza perfect: arde mancarea exact ca orice cumatra de gospodina), cand fata o sa mearga la gradinita si baiatul la idem (aia de 0-3 ani, la ultima grupa, a celor "mari"), atunci-atunci, eu ce-o sa fac pe lumea asta?

Intru in panica deja, desi o prietena mi-a zis sa nu-mi fac planuri prea mari, exact cand o sa ma ia cu remuscari o sa ia un virus unul din ei, sau amandoi, si o sa am remuscari ca de ce am avut remuscari.

O sa am timp sa fac ce-mi place cel mai mult: sa ma gandesc. Nu prea mult, nici prea serios, sa nu-mi plezneasca manicura. Oricum n-am mai facut asta, adult si individual, de vreun cincinal.

De aceea ma pregatesc pentru moment: am cautat sa-mi schimb filtrul de la cafetiera, ca sa-mi fac in ziua aceea cea mai cremoasa cafea solitara. Surpriza: firma cafetierei mele a dat faliment acum doi ani.

Vreau sa spun ca masina mea de facut cafea e piesa de muzeu. Nu e deloc o metafora, a luat mai demult un premiu de design, si fabricantul nu a schimbat nici un buton din infatisarea ei cu trecerea anilor, este perfecta. O iubesc, caci face cafeaua visata (si Tigor si-a dat seama de asta) si n-as schimba-o pe nici o Nespresso, oricat ar aparea in anuntul ei unul din cei mai frumosi barbati de pe lume (ma refer la John Malkovich).

Avantajul de a trai intr-un loc ce nu functioneaza dupa legile marilor superficii de tip Carrefour e ca sigur voi gasi filtrul prin zona (aceeasi zona in care nu demult lucra o proprietara de mercerie de peste nouazeci de ani, cu ciorapi si cheotori si bumbi bicolori de Barça, toti de aceeasi varsta cu ea), mi-a promis vanzatorul de schimburi de piese domestice (pungi de aspirator, ala clasic, nu ala care aspira singur, capace de tigai imbufnate etc) ca gaseste el. Si mi-a mai destainuit ceva, contrar doamnei pesimiste care mi-a zis ieri de faliment: oamenii astia incearca sa-si revina, o sa deschida iar fabrica. Eu il cred.

Si da, o sa-mi beau cafeaua aia in ceasca cu flori. Nu e pentru asa ceva, dar in filmul meu vine asa.

Lenea

Am fost in Parcul Güell. Iara.

Desi era zece dimineata, pruncii mei au decis ca erau lesinati de caldura si oboseala.

Aici e efectul sinceritatii lor:

Aruncatul cu sulita

Probez o rochie de zile mari intr-un magazin iesit ca dintr-un film de epoca, cu vanzatoarea pe masura: imbracata ca de opera, cu toate la locul lor: pudra-portelan, strass pe tocuri, botox cu gloss .

O bubuie curiozitatea, dupa ce a dat-o-n bara cu doua din vaporoasele propuse: "Tu ce sport faci, de ai bustul asta?"

...

Ce sa-i spun?

Pusul la san ca trasul cu arcul?

Cu asta nu vreau nicidecum sa afirm contrariul.

Legende urbane sunt pentru toate gusturile: In 2007 cand am fost la ai mei o prietena proaspat pensionara mi-a zis exact invers: "Tu esti din alea care au lapte? Ciudat. Ca astea cu sani mari nu aveti mai deloc".

Am trei prietene total plane, fara nici macar efectul buba. Cu tzatze fara.

Toate trei au pus la san cate doi copii fiecare, intensiv, prelungit si mai mult ca sigur uneori simultan (asta ultima atat copiii, cat si femeile, chiar daca nu cred se se cunoasca intre ele).

Sfarsitul povestii? Am lasat-o balta cu orice boutique si ma intorc la vechea iubire: magazinul meu coase o talie enorma fara sa ma faca sa arat si mai dezastruos decat sunt in realitate.

De ce sa ma bandajez la sani - astaaaa...cap - daca nu ma doare.

Ina May

Asta merita citit.

In linia lui "a hands off, hands out, mouth shut approach to midwifery".

Mosirea cu gura-nchisa si mainile incrucisate.

Acum cateva saptamani o prietena mi-a zis cumva indignata la video-ul cel mai tulburator pe care l-am vazut cu o nastere respectata (si am vazut cateva): Pai moasa aia ce face, nimic?!

Exact.

Ah, am mai vazut unul minunat, acum cativa ani: un documentar cu cinci locuri de pe Pamant in care cinci fiinte se nasteau. Undeva in America Latina un "mos" asista femeia si i-a zis nou-venitului, cu o tandrete pe care n-am mai intalnit-o niciunde "E frig pe lumea asta, asa-i?"

Activitatile

Am vrut sa scriu de vreo sase luni despre activitatile noastre: lunea in Sarrià, miercurea El Born, vinerea in Sant Andreu.
S-au terminat si ultimele saptamana asta, intram in vacanta.
N-am avut ragaz nici sa pun poza cu lada cu muzica.
Poate destinatarul special al pozei, care e asteptat cu mare emotie, ma va ajuta sa o putem face, in sfarsit.

Cel mai minunat e sa vezi, in afara de pruncii jucandu-se ca la cresa, cu atuul ca esti langa ei, mamele impreuna: in loc sa-ti traiesti zilele singura, cu un copil mic in brate, coincizi un ragaz cu alte femei, in exact aceeasi situatie ca tine. Momentul care ma cucereste de fiecare data: alea patru minute in care douasprezece mame strangem sute de jucarii  si le clasificam si ordonam la locul lor...fascinant.

La birou

TIC

Noile generatii vin in forta: imi surprind fata cu aparatul de fotografiat in mana, incercand sa defileze pozele tactil, ca la iPhone.

Planuri pentru vara asta: sa impletim macar din trei nuiele, sa dejghiocam pastai, sa ne facem o fustita din banda de VHS (sau macar sa ne incalcim cu ea).

Agitatia sau zgariatul cu unghia pe tabla (la mine ar fi pe chiuveta)

Inteleg perfect ce spui.

Mi se pare foarte util si curajos pentru tine/din partea ta sa pui asta in cuvinte.

Printre altele fiindca poti primi raspunsuri din care poti afla ca nu esti singura care a trecut prin asta.

Mai mult, are si nume ce traiesti tu, se cheama asa si e descris aici : http://www.llli.org/llleaderweb/lv/lvaugsep03p90.html

Cautand dupa denumirea situatiei pe care o descrii poti gasi experiente similare.

Te-am inteles perfect mai ales atunci cand vorbesti de epuizarea psihica.

Cred ca o parte din sentimentele contradictorii pe care le traiesti s-ar putea atenua vorbindu-i copilului mare despre cum te simti. Despre de ce ai nevoie de o reducere a timpului. Copiii inteleg foarte bine ce le spunem, daca le explicam cu inima deschisa.

Pe de alta parte, alaptatul e o aventura in doi, cu asta vreau sa spun ca orice decizie, a ta sau a lui, e la fel de valabila. Ai dreptul sa fii obosita, sa te simti asa, sa vrei sa-i dai mai putin timp, asa cum el are dreptul sa ceara continuu, sa faca greva foamei, sa fie insistent si asta sa te depaseasca pe tine.

Cu un copil marisor se poate negocia. Cam pe la varsta pe care o are al tau mare i-am zis baiatului meu mic intr-o seara, dupa o sesiune de vreo doua ore: E timpul de dormit. Ti-am dat muuuuulta vreme, acuma un pic si dormim, bine? Stii ce-a facut? S-a uitat la mine si a lasat-o balta cu tzatza, a adormit instantaneu. Uneori dam mesaje contradictorii: vrem sa gata, si fizic nu ne induram. Copiii au nevoie de coerenta, o pot accepta. Parca astepta cumva sa-i pun in cuvinte ce simtea ca ascund fizic (tensiunea minutelor acumulate, extenuarea mea).

Sper sa te ajute faptul ca nu esti doar tu cu sentimentele astea.

E normal ce simti.

Sa nu-l pierd

http://radicaldoula.com/2011/06/20/failure-to-progress/

Joc

Ii pun sa doarma.

Ce faci?

Aproape innecandu-se:  "Cu lapte"

Il intreaba si sora-sa chicotind (s-a dus pe apa sambetei prima tura de adormit): "Ce faci?"

"Cu lapte"

Sunt situatii care te prind suspendat in aer, fara replica: sa rad? sa plang? sa ma emotionez? sa ma iau la palme?

Face gargara. Cu laptele pentru nani. Al meu.

Outlet

Tot orasul e impanzit de magazine de tipul asta, esti ispitit sa intri in locuri unde valoarea produselor e derizorie.

In majoritatea cazurilor e minciuna.

In ultimii doisprezece ani am trait langa sate intregi outlet: Roubaix, Igualada, La Roca Village. Ma fascineaza. Intre altele, cladirile. Spatiile in care sunt gazduite magazinele sunt in cele trei locuri identice: nave industriale din caramida rosie cu structura vizibila, cu perimetrul dreptunghiular, ca o casa desenata in copilarie si prelungita de vreo cincizeci de ori. Peste tot, fabrici vechi din domeniul textil.

Si articolele: cosuri enorme cu boarfe valvoi, umerase elegante pe care atarna sacouri vichy din anii `70, fastuoase rochii de seara cu lucirile palite, cu paietele atarnand sau fermoarul explodat.

Petit Bateau la pret de C&A, sutien Calvin Klein la 5 euro (nu, nu sunt Kelvin Clain), Cacharel degriffé surazand amar, Ralph Lauren/Laurent/Loren (?! or fi crezand ca e amantul Sofiei) pentru domni care circula posterior vizitei cu bluza roz, vernil sau malva pe umeri si innodata pseudo-nonsalant la gat, marci sportive pentru care unii bat zeci de kilometri ca sa aleaga sube imponderale la valoare de Decathlon.

Imi plac ofilirea, decadenta, dezastrul intuit in spatele nasturilor stirbi, gaurelele rusinate, destramarea acceptata cu resemnare. Pantalonii masculini imposibili, cu pense ridicole, talia inalta, patronul prea lat si bineinteles scurti. D&G cu aspect de gagica de poligon industrial.

Imi place mirosul puternic de depozit in unele, parfum intens pentru a camufla praful colectiilor in altele, aerul care respira cifre plutind: 2002, 1991, 2008 cu accident apocaliptic (rasturnare spectaculoasa a camionului care transporta marfa, sau inundatie a magaziei unde se pastrau toate alea), 2010 scapat/dat inapoi din maini isterice de fashion victim sau de cumparatoare compulsiva cu remuscari.

E ca o vizita intr-un muzeu de moravuri contemporane: viu, sociologic si ispititor.

Totul se relativizeaza cand vezi maruntaiele vitrinelor stralucitoare din oras, e ca si cum ai intra pe usa actorilor, strabatand decorurile, locul de tigara, ciocnindu-te din intamplare cu actrita preferata in momentul unei crize de anxietate teribile, tremurand incontrolabil, in timp ce ce pudreaza obsesiv (asta e o imagine reala).

***

Inainte de a termina aruncata intr-un cos sub eticheta stigmatizanta "TARA" (defect), vezi persoana (mama) tarata, ma autodeclar in lichidare, reducere la 70% fata de valoarea initiala.

Am fost la New York, la Milano, in London, am trecut prin Paris, m-au invitat la Shanghai. Am zburat de trei ori intr-o saptamana, m-am zguduit intre alte accesorii in cate vreun camion burdusit de glamour/amour.  

Am participat la defileuri de Haute Couture, am plutit ca niciodata la Fall Winter 2006, am improvizat la defileuri alternative, am stralucit de fericire la Prêt-à-porter Spring Summer 2009, mi-am trait serile de lumina, de confetti argintii si inaltimile de pe tocuri imbatatoare de paisprezece centimetri.

M-am intalnit cu flash-urile interioare, uneori rupere de nouri si de ceruri, alteori porti lacuite in alb stralucitor deschise spre si mai multa lumina. Am invatat sa nu ma mai orbeasca, acum mi le amintesc ca pe o lumina tainica, deloc orbitoare.

Peste tot, i-am vazut pe-ai mei in the front row, mereu emotionati, uneori intrigati si de cateva ori cu gura cascata. Au venit dupa noi si inca ma minunez cum nu s-a pierdut pe drumuri niciunul niciodata, era spaima mea de la fiecare pasarela: daca asta a dezertat, daca aleilalte i s-a acrit de-atata tevatura.

Am fost pentru pruncii mei ca bluza neagra pe gat pentru Jackie Kennedy, ca pantalonii din piele pentru Kate Moss, ca un costum pe Gary Cooper.

Am stat cuminte pe un umeras intr-un loc fermecator, am fost o rochita liberty in Portobello, am fluturat la usa unui magazin minuscul du dixhuitìème arrondissement, eram un foulard tie-dye facut in Gambia, am fost o LBD pentru un corp de vis, adorat si rasfatat.

Am fost suta la suta bumbac organic si la fel de fericita cand pe eticheta scria 40% rayon, 60% nylon.

Am fost organza tremuratoare cu tiv inlacrimat din perlute dumnezeiesti, tifon bun si sincer, suman aspru si fara jumatati de masura, cateodata lycra, alteori in, am fost matase dulce, croset incalcit si dupa aia neted, cu ochiuri mari alternand cu picioruse duble, am fost blue velvet si catifea grena, voal si tul, pres din zdrente si covor de pus pe perete, cu niste bujori rosii enormi in mijlocul unui imposibil lac roz, am fost poliuretan, metacrilat, tesatura impermeabila, costum de clovn umplut cu bilute expandate, am avut capse si tinte, m-am vazut in oglinda si eram o rochie maxi cu desen psihodelic, odata am facut un patchwork aleatoriu pe o plapuma pufoasa.

Am tinut de cald, de frig sau doar de capriciu. Am fost buna la nevoie, buna la toate, de zi cu zi si pentru seara racoroasa. M-au plimbat pe malul marii, la teatru si la opera, la circ si la concert. M-au catarat pe munti ciudati, liliputani si alte dati sisifici, m-am tavalit pe pajisti secrete, m-au luat si pe mine in toate imbratisarile calde, m-au iubit si m-au ratacit.

M-am trezit ca peste noapte special pentru intrarea asta: sifonata, cu canavaua tocita, cu urme vulgare de ruj si pudra la baza gatului. Desirata, intretesuta, cu pete. Mi-a sarit tandari/ tandara cristalul Swarowski ce-mi statea pe post de busola.

Pana aici am ajuns.

Recunosc ca e vremea sa ma retrag pe alte rafturi, sa-mi reciclez compozitia si croiul pentru utilizari posterioare vremurilor de glorie deja apuse.

VBAC

Imi permit sa fac un comentariu: curajos nu e cel caruia nu i-e teama, curajos e cel care, in ciuda temerilor si a spaimei, reuseste sa treaca peste ele si gaseste curajul sa faca ceva-ul dupa care tanjeste.

In locul tau, in loc sa citesc cate vreo "horror story cu un VBAC sfarsit prost", as citi povesti minunate cu sfarsit asa cum trebuie sa se intample in conditii normale. Si poate te-ar ajuta sa-ti echilibrezi indecizia informandu-te asupra riscurilor cezarienei asupra unui bebelus. Cezariana nu e deloc lipsita de riscuri pentru fat/ nou-nascut.

***

Am revenit pe raspunsul tau caci nu intelegeam de unde vine atunci indecizia, si vad ca ai editat ca sa adaugi...iti inteleg situatia interioara.

Am auzit nu de mult reflectia unei femei dupa un VBA3C: femeile avem cumva tendinta sa vrem sa ii convingem pe parteneri, sa ii bagam in gandurile si dorintele noastre referitoare la VBAC. Si poate nu e nevoie, au alt cod de asimilare a situatiei, pot parcurge perfect in cateva saptamani un drum feminin de n ani referitor strict la subiectul asta. Nu mai stiu cum sa reproduc, mie mi s-a parut foarte interesant punctul de vedere.

Poate daca ai incercat sa-l convingi cu toate argumentrele stiintifice, ar veni clipa sa auda cum te simti tu emotional in legatura cu trecutul si cu viitorul.

O prietena mi-a zis cand eram gravida: in ultima instanta, pe cine taie e pe tine, ceilalti (toti fara exceptie) nu trec printr-un postoperatoriu cu un nou-nascut in brate.

Cand o sa fii TU convinsa ca sa nu faci cezariana electiva e cea mai sigura si mai respectuoasa atitudine fata de copilul tau, in primul rand, o sa mai coboare si indecizia.

Iti cer iertare daca am fost prea directa.

***

Dincolo de faptul ca sunt surse si surse, VBAC este posibil doar daca incizia pe uter s-a facut transversal, nu vertical.

Cred ca daca asta e mentionat in dosarul tau nu ai de ce sa-ti faci probleme din punctul asta de vedere.

Pozitia unei fat in posterior nu e deloc rar intalnita, e o situatie care poate aparea in cultura occidentala (sedentarism, pozitie predominant lasata pe spate a gravidei...eu am trait asta, stiu ce e, si intr-adevar, o nastere vaginala in conditiile astea are o expulzie mai lunga, caci circumferinta craniului e mai mare decat in prezentare craniana anterioara).

Nu vreau sa creez polemici, dar monitorizarea continua are destule inconveniente (printre care distragerea atentiei gravidei), Michel Odent spune ca s-a inventat doar ca sa justifice cezarienele. Se recomanda o monitorizare externa intermitenta.

Barça se piaptana

Asta e o fotografie destul de onesta a situatiei locului in care traiesc.

Am vazut-o acum vreo trei luni, in plina Liga nationala si pe la mijlocul meciurilor pentru Cupa europeana. N-are importanta ca am facut-o abia acum, e o stare de spirit continua, indiferent de anotimp (care anotimp?): intr-o tara in care prin 2005 se construia mai mult decat in Franta si Germania impreuna, una din cinci persoane in activ e azi in somaj si nu se mai cladeste nimic.

Indignatii se manifestata de vreo cateva saptamani, dar in seara finalei de la Champions n-am auzit zanganind nici o tigaie de indignat la ora noua, ca meciul incepuse la fara un sfert.

Mi-e complet indiferent fotbalul, dar recunosc ca ma amuza sa vad cum se celebreaza un gol unde merge barbata-meu: se baga instantaneu imnul la maxim, barmanul le zice din trambita intr-un haos de nedescris.

N-a mai prins loc pentru finala, si a cazut intr-un bar jigarit, El Abuelo. Am aparut si eu ultimele douazeci de minute, tocmai la tanc pentru cupa de cava pe care a distribuit-o clientilor bunicul in persoana, cu un tricou de-al lui Koeman din '92.

Fotbalul si vremea sunt, aici mai mult ca oriunde in alta parte, doua subiecte de conversatie inutile: afara e mereu intre cald si canicular, iar Barça e in sufletul tuturor babelor (sunt adulti care inainte de a-si inscrie nou-nascutul in Registrul Civil il inscriu in Club).

Cam asa arata o intalnire aleatorie (am numarat vreo zece cu tricou Barça). Si la scoala par ca merg toti in uniforma.

A mea e in rochita cu ardei, gogosari si rosii (ca de picnic, mi-am zis)...

Olarul

Pe masura ce trece timpul sunt tot mai convinsa ca olarul nu face oalele, ci ca lutul viu si cumva monstruos il determina pe olar sa scoata ulciorul asa cum iese, ca atat procesul cat si produsul final ii domina mainile, creierul, piciorul de pe roata, sangele din vene.

lut/text/copil

Color block: berde si lila

Aia care ies imbracata ca direct din odaia de scarmanat ganste ma simt onorata ca sunt, in ochii baiatului meu, totally trendy:

Nu mai stiu cand pe la doi ani a inceput sa ceara "alalta susuca". De vreo doua saptamani, in afara de asta, da un calificativ celei la care renunta: verde. Aseara il intreb surazand: asta e verde? Da, breau cealalta. Lila."

M-a lasat muta. Stiam ca il intereseaza culorile, dar sa le combine asa nonsalant nu ma asteptam.

Ce mai dansam

Cate-o batuta pe ritm de batucada.

Batuta (careia taicuta ii zice ironic batushita) e un dans bucovinean maruntzal si interiorizat, ca mai tot ce e din Bucovina. (laptele acru, catrinta aspra, puiutii matzatzai de pe camasile femeilor..)

Batucada e in Catalunya o muzica facuta din tobe, o tamborinada casi afro, puternica si buna la vreme de petreceri populare.E cam asa, am ales una din cartier:

Ma legan dupa cum bate vantul intre una si alta, sau le impletesc liber.

Nu stiu pe tine, dar pe mine ma gaseste amiaza prastie. Iar seara aeroplan esuat.

Cealalalta

Dispar din campul vizual fara sa avertizez, ma bag intr-un paki sa cumpar un servetel sau similar.

Fiica-mea o ia de mana pe bunica-sa crezand ca-s eu si tresare: Unde-i mama cealalalta?

Mama prezenta rade. A' mica se "corecteaza": Unde-i mama mea?

Cum ma organizez

Prost.

E vina mea ca de aproape cinci ani nu pot bea cafeaua de dimineata fara sa ajunga si pe camesa. Asa-mi trebuie. E fascinant totusi cum unul dupa altul au avut aceeasi atractie, ZILNIC: cafeaua lu' mama siroind de pe umeri.

Am gasit solutia: in fiecare zi ma trezesc si mai devreme. O sa ajunga dimineata in care m-am culcat la patru  (partea asta e cea mai simpla) si m-am trezit la cinci (mai delicat de reusit), ca sa ma intalnesc cu ceasca aromata. Marile iubiri nu cuprind ideea de efort. O sa pot.

Ratacit

Stiam ca pleci, inca din vara aceea scapatata.

Ca fumul inselator, mai bine decat in cea mai buna fuga a mea premeditata.

Dintre smochine, blocati pe insula fericirii, te vedeam venind cand inca nu visai sa te evapori.

Stiam ca dispari, cu fiecare despartire stupida ma vedeam mai aproape de filmul rupt. Vajaitul metroului cu mine zvarlit pe peron, glasul tau aiurit intr-un lapsus de intalniri, telefonul in gol, zidurile peste tot unde te cautam, stiam ca pleci stiam stiam.

Te caut iar si iar, ca-ntr-un bolero nesimtit: te caut pe culoare mute, intre ziduri futuriste si oarbe, te caut in monstruoase Centres Pompidou, in zone comerciale infernale, pe fantastice paliere de parcari subteraneo-aeriene, alerg si plutesc, zbor si ma plimb, te strig, soptesc, te chem si-mi plang de mila, ma pierd, mi se pare ca te aud, ca ai trecut pe langa mine, ne incrucisam pe nivele diferite, vad un varf din tine dupa coltul unui perete oribil, tresar si ma trezesc intr-un zgarie-nori din otel inoxidabil, parcurg kilometri pe benzi rulante ondulante, urc si cobor ametind, calatoresc fara zone de plata, trec de ghisee inchise, peste tot pare ca ajung doua clipite prea tarziu, lunec pe coridoare verticale, ma poarta drumurile spre niciunde. Unde esti? Ne separa un zid cristalin de sticla securizata de patruzeci si doi de milimetri, te uiti in alta parte, nici nu m-ai zarit, iar ma ratacesc, bantui in gol extenuat si viata din vis e mereu fara sens.

***

Si tu, pe unde ratezi sa te intalnesti cu fosta pereche? In ce locuri va cautati/evitati/coincideti.

Cum iti configurezi Facebook-ul, generozitatea lui google, ipocrizia prietenilor comuni, mocirla subconstientului, cararile sufletului

Culturale

Asta e una cigala (ma rog, doua):

Asta e Diego El Cigala:

Am cautat un cantec care sa nu para foarte exotic, si n-am gasit, un gitano care canta tango e totusi dificil sa sune ne-socant. Ca sa conste in scris, tot ce tine de muzica andaluza e la fel de exotic pentru catalani ca si pentru romani.

Primul il pun pentru look-ul artistului, al doilea pentru muzica.

 

Cred ca s-a nascut si i-au pus porecla direct.

***

La paine, doua babe gemene catre vanzatoare: "Ne faci cadou niste parturi de maicute?"
Am ramas cu gura cascata, trebuie sa fii inconstient sa spui asa ceva nebunei aleia (aici am mai scris despre ea: http://mofturisicopilarii.blogspot.com/2010/10/painea-cea-de-toate-zilele.html); nu imi pot permite sa reproduc replica pe care au primit-o, dar va asigur ca aia patru care stateam la coada am iesit cu lacrimi in ochi din brutarie. Si sughitand.

Oricat ar parea de inverosimil, "parturi de maicute" sunt niste biscuiti artizanali de marimea unui banut, arata asa:

Din punctul asta de vedere, "Catalonia is not Spain" nu mai are nici o valoare, caci preferinta pentru expresiile scatologice e aceeasi.