Cand ti se propune sa scrii despre Despre nastere si despre Maternitati, ce faci, manancicaluleovaz?
Eu cred - sper - ca o femeie isi alege maternitatea in care sa nasca la fel de atent ca alte "dichisuri" feminine. Cand poate.
Pentru mine important nu era sa stau in spital ca la hotel, ci sa fiu gazduita sub un protocol care sa se apropie, daca nu sa coincida, cu forma in care visam eu inceputul. De aceea m-am spalat pe maini de clinica privata si de medicul asijderea, ala care vorbea asa frumos si in saptamana 20 mi-a sugerat ca cel mai "sigur" e o cezariana. Cincisprezece minute si totul perfect. Perfect pentru cine?
Mi-am duplicat dosarul cu analizele la un spital public care e muzeu modernist acum. Aveam foarte multa incredere in ei. Pe de alta parte eram foarte tanara, si n-aveam mai deloc incredere in ce era mai important: in mine.
Am aterizat mult prea devreme in maternitate, si am asteptat cu totii un travaliu inca inexistent, timp de vreo trei ture. Protocolul spitalului era de 24 de ore de provocare, imi acordasera deja cateva peste, in van.
Partea buna a interventiei de chirurgie majora prin care a venit pe lume primul copil este ca in cele cinci zile cat am stat in maternitate am inceput sa tesem cel mai frumos si intens (in toate sensurile) lucru ce mi s-a intamplat: cresterea unui pui.
M-au ajutat cum n-am cuvinte sa multumesc, mi-au aratat pozitii de pus la san pe care nu le-as fi putut imagina singura, cu burta taiata si toata buimaca. Si dezamagita. Am povestit cum m-am simtit si cine m-a ajutat.
Maternitatea pe care am ales-o pentru al doilea copil a fost casa noastra.
Am vizitat cateva prin zona, pe o raza de vreo 200 de km, si mereu am simtit ca oriunde, atentia de care aveam nevoie eu si copilul meu valora prea mult. Asteptam ceva ce foarte putine locuri imi acordau: timp.
Am contractat doua moase si un ginecolog-pompier, care nu apare decat in situatiile limita, inainte de o eventuala mutare la spital a gravidei. La intrebarea de la prima intalnire - ce vrei de la noi, am raspuns : timp, rabdare, si liniste.
Poate pare stupid pentru unii, chiar si pentru unele. Dar nu ploua cu anterior mentionatele, mai niciunde. Am avut parte de tot ce am sperat, aici detaliile.
Ce am apreciat din aceasta maternitate: intimitatea, asteptarea, prezenta continua a cuiva care stie ca ce se intampla decurge normal. Comoditatea de a nu disparea din raza de actiune a primului copil. Nu a trebuit sa ma intorc acasa, ci la noi acasa a mai venit cineva. Nu am asteptat contravizita intr-un salon, ci mi-am primit in vizita moasele care m-au insotit la nastere, in primele saptamani.
Imi asum alegerile ca fiind perfecte pentru momentele respective din viata mea.
Postări
am recitit nasterea ta din linkul dat in text, este minunat povestita. partea de final cu 'nu mai pot' am simtit o intocmai ca tine si e revelata nemaipomenit. iarasi, cat de bine observat la inceput, ca avem incredere in x, y, dar ne lipseste increderea cea mai importanta, in noi insine. frumos, ce mai!
RăspundețiȘtergereeu citesc cu mare interes tot ce scrii dar cand vorbesti despre nasteri si maternitate, mi se pune un nod in gat si citesc "altfel", pe nerasuflate. Cand ma gandesc la nasterea mea, la tot ce mi-ai scris inainte sa nasc, imi dau seama ca fara sa vreau mi-a scapat totul printre degete. Pentru ca mie imi lipsea increderea cu desavarsire! In mine dar si in ei. Ce mi-au adus zilele din spital (dincolo de ce am pierdut...) a fost o intimitate cu fetita mea, nebanuita si neasteptata chiar. Si da, atunci am inceput "sa tesem si noi frumos" la povestea noastra... Mi-a mers la inima textul tau, Paula. Multumesc.
RăspundețiȘtergereMihaela, multumesc de solidaritatea cu nu mai pot. Stiu ca nu sunt singura.
RăspundețiȘtergereVad continuu ca trecem toate prin aceleasi locuri.
Ieri intrebam o fata de un ziar, si in cinci minute mi-a deviat conversatia despre nasterile ei, despre faptul ca inca nu si-a intarcat baiatul "mic" de vreo 4 ani, despre cum i-au stalcit alaptatul cei de la clinica privata, la primul copil. O tipa dichisita, cu care aparent n-as coincide niciunde.
Mirela,
RăspundețiȘtergereN-ai sa ma crezi, dar imi aduc aminte perfect de ce ti-am scris inainte sa nasti. Si mai cred ca nu ti-a scapat totul printre degete. Drumurile incalcite au cumva datul lor.
Vorbesc in numele meu: daca as fi trait o experienta "normala" prima data, cu enema ei si apasatul ei pe burta, cu epiziotomia ei si cu respira, acuma, asa nu, habar n-ai, stai ca te nasc eu, poate as fi repetat fara sa incerc macar sa gasesc adevarul.
Ileana e o norocoasa si sunt sigura ca acum esti altfel la capitolul incredere.