Agitatia sau zgariatul cu unghia pe tabla (la mine ar fi pe chiuveta)

Inteleg perfect ce spui.

Mi se pare foarte util si curajos pentru tine/din partea ta sa pui asta in cuvinte.

Printre altele fiindca poti primi raspunsuri din care poti afla ca nu esti singura care a trecut prin asta.

Mai mult, are si nume ce traiesti tu, se cheama asa si e descris aici : http://www.llli.org/llleaderweb/lv/lvaugsep03p90.html

Cautand dupa denumirea situatiei pe care o descrii poti gasi experiente similare.

Te-am inteles perfect mai ales atunci cand vorbesti de epuizarea psihica.

Cred ca o parte din sentimentele contradictorii pe care le traiesti s-ar putea atenua vorbindu-i copilului mare despre cum te simti. Despre de ce ai nevoie de o reducere a timpului. Copiii inteleg foarte bine ce le spunem, daca le explicam cu inima deschisa.

Pe de alta parte, alaptatul e o aventura in doi, cu asta vreau sa spun ca orice decizie, a ta sau a lui, e la fel de valabila. Ai dreptul sa fii obosita, sa te simti asa, sa vrei sa-i dai mai putin timp, asa cum el are dreptul sa ceara continuu, sa faca greva foamei, sa fie insistent si asta sa te depaseasca pe tine.

Cu un copil marisor se poate negocia. Cam pe la varsta pe care o are al tau mare i-am zis baiatului meu mic intr-o seara, dupa o sesiune de vreo doua ore: E timpul de dormit. Ti-am dat muuuuulta vreme, acuma un pic si dormim, bine? Stii ce-a facut? S-a uitat la mine si a lasat-o balta cu tzatza, a adormit instantaneu. Uneori dam mesaje contradictorii: vrem sa gata, si fizic nu ne induram. Copiii au nevoie de coerenta, o pot accepta. Parca astepta cumva sa-i pun in cuvinte ce simtea ca ascund fizic (tensiunea minutelor acumulate, extenuarea mea).

Sper sa te ajute faptul ca nu esti doar tu cu sentimentele astea.

E normal ce simti.