Hapiness is a bag

Asta e un mesaj de pe o geanta de la Lollipops, pe care am cautat-o degeaba pe toate paginile lor.

Vroiam doar sa nu fiu deloc originala zicand ca si eu cred ca pentru o fata o geanta e autostrada cea mai rapida catre fericire. Zi-mi ca nu-i adevarat, vorbeste-mi de orice altceva care e fericirea, o s-o tin pe a mea.

Si promit: p'asta n-o mai dau inapoi.

Nu stiu ce s-a intamplat, dintr-o data m-am simtit depasita de rosul ala atat de intens, culoare tigla se cheama aici. Ca demult parfumul ala de brocart, la care am visat ani in sir zicandu-mi: cand o sa fiu mare o sa pot spune "asta e parfumul meu", fara sa banuiesc ca viata te sipoteste pe alte carari. Ca dintr-o data, acel aer de cupru, baroc si ametitor, nu avea loc in paginile mele, mai mult, creatorul lui nici nu-si poate imagina parfumul pe care l-as merita astazi.

La urma urmei, femeia aduce un parfum dupa ea sau parfumul o taraie ca pe un accesoriu?
Cunosc o singura fata pe lumea asta capabila sa poarte unul care mi se pare imposibil, Angel de Thierry Mugler. Da, esti tu.

Cu geanta la fel. Nu vrei sa stii ce geanta duc in epoca asta, nici n-ai mai citi aici. Abia acum inteleg o situatie ce mi se parea o gluma buna: adolescenta, ma uitam la un interviu cu Jane Birkin, purta cu cos tocit impletit din paie, cu o pata de cerneala labartata pe trei sferturi din baza lui. Si Hermès ii dedicase unul din cele mai neru$inate genti.

Acum cinci ani ma uitam buimaca la o fisura ce nu anunta inca nimic. Azi, ca si atunci, nu port nici geanta decenta, nici parfum sofisticat. Doar stiu care sunt pentru mine, desi as jura ca ultimul inca nu s-a inventat. Mai caut.