Saltand

Ce resort interior te face sa uiti de drumul lung, de canicula si de mania cu blestemata punctualitate pe care o au adultii, ca sa incepi sa salti usor mergand, zana mea cu codite.

Indoind genunchiul opus, sarind aproape imperceptibil pentru ceilalti, o farama de secunda intarziind pe piciorul drept, apoi pe celalalt...

Te tin de manuta si simt cum sari ca toti copiii, fara ca nimeni sa va fi invatat.
Iesim si astept sa incepi sa mergi discret hai-hui, nu-ti zic nimic si te strang de manuta, poate-poate se prinde si de mine ceva uitat.

Iti multumesc pentru rabdarea din iulie asta lung si uneori dureros, cu caruciorul refuzat in care sta mereu ca pasa-n loboda celalalt, mereu celalalt, cu iesiri fara noima pana la destinatia visata, cu ceasul pe care inca nu-l pricepi asa cum ai vrea, cu lichefierea aerului pe piele.

Te-am certat, amenintat, santajat si somat. Iesim din casa, eu plec, acuma ies, tu ramai daca vrei, nu stiu, eu trebuie s-o tai, daca e prea tarziu cand iesim n-o sa te poti juca in parc fiindca ne bate soarele-n crestet, si acum cand se termina iulie ne-am impacat, fara sa ne dam seama cum am prins in sfarsit ritmul. Ca anul trecut, ca acum doi ani, in iulie e greu de iesit afara dimineata.

Intr-o zi ma opreste o calugarita pe strada: Femeie, de ce-ai certat-o pe copila asta asa, de ce plange-n halul asta? (nu poti sa-ti inchipui cum plange, abia taraindu-se cu un vaiet lalaito-indurerat continuu de zici c-o tin pe cuie inrosite la furnal in casa)

Am facut praf intre masele dar mi-am innodat limba: Maicuta, multumesc de intrebare si ca m-ai oprit: eu n-o cert, doar ii explic iara ca pe drumul asta n-o pot pune in carucior sub frate-su, ca strada e in panta si nu pot controla traiectoria, am o tendinita continua de un an de nu ma pot pieptana si deja e rupt iar caruciorul. Si ii mai explic un lucru pe care dumneata il cunosti foarte bine: cand suntem sanatosi ne miscam in timpul zilei, daca nu ne miscam murim (da, asa de cruda sunt).
S-a uitat preacuvioasa cu ochii cat cepele la mine: ai dreptate, oamenii care stau in pat ziua sunt bolnavi pe moarte.
Ahaaa. Mai un pic si ma imbratisa la despartire, preacurata!

Si da, o pun in carucior cand imi cere si pot.

*

Si odata cu ziua ta s-a mai intamplat ceva: ai crescut dintr-o data, te-ai comportat aproape adult intr-o situatie de neinteles pentru tine. Si te-am iubit si mai mult in clipa aia, caci acum trei sau chiar cu doi ani in urma ar fi fost imposibil asa ceva, si asta numai eu pot intelege. Anestezia cu efectul ei alienant, ce lucru ciudat poate ateriza dintr-o data in viata unui copil!

*

La ora somnului pe timp de vara totul e mai lent, zi-i nesfarsit.
De aceea inventam ghicitori la hora orizontala ca sa-l chemam pe Mos Ene.

Eu: "Asta e ceva care se intampla in timp ce dormim"

Ea: "Pues visaaam" cu aer de auzi ce intrebare.

Celalalt, mai istet ca mine: "I-auzi, eu nu stiam ca tu visezi, pana acum nu mi-ai povestit niciodata si mie imi plac mult povestile visate".

Ea: "Pai uneori uit, alteori imi aduc aminte"

Deja ne straluceau ochii prin intuneric ca opt mii de licurici.

Eu: "Si ce visezi tu?"

Iara pe acelasi ton: "Pues zbooor, sau monstri"

Cu avionul?

Nu, singura.

Nu-i frumos sa tragi de limba, dar nu m-am putut abtine.