E vina mea ca de aproape cinci ani nu pot bea cafeaua de dimineata fara sa ajunga si pe camesa. Asa-mi trebuie. E fascinant totusi cum unul dupa altul au avut aceeasi atractie, ZILNIC: cafeaua lu' mama siroind de pe umeri.
Am gasit solutia: in fiecare zi ma trezesc si mai devreme. O sa ajunga dimineata in care m-am culcat la patru (partea asta e cea mai simpla) si m-am trezit la cinci (mai delicat de reusit), ca sa ma intalnesc cu ceasca aromata. Marile iubiri nu cuprind ideea de efort. O sa pot.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu