29 februarie, ziua care nu exista, timpul din limb, pana si ecranul unui telefon arata 1 martie.
Fara stiri, in afara de piciorul descarnat al Angelinei care continua sa se plimbe peste tot, fara noima, ca un 29 de februarie ce nu-si gaseste locul in primavara.
Ce sa fac? Calculez si recalibrez cum e mai bine, pe cine sa iau intai de la scoala respectiv de scoala mica, pe ea sau pe el? Ma decid, o iau pe ea, ca sa ne intoarcem la gradinita lui, unde e serbarea. Gonind, sa nu i se para lunga asteptarea. E deja grena de nervi cand ajungem amandoua, sta infuriat pe fotoliul mic pe care a pus stapanire. O vede pe sora-sa si roseala i se transforma in emotie imbujorata.
Ma asez intr-un colt si ma uit muta cum ii prezinta colegii asta e X, ea e Y, asta cine e? E mandru mandru, ea inalta si domnisoara pe langa bebelusii de 2 ani, si ieri la amiaza era ca ei. Se joaca se joaca o ora lunga, ziua surprizei de cadou, el ei, ea lui, ei mie. Ce neasteptat si primavaratec, intr-o zi care exista o data la patru ani. Sau o data in viata.
Postări
Si mie imi place ziua de 29 februarie. Baiatul cel mare e nascut in an bisect si destul de aproape de aceasta zi. L-am nascut la 42 de saptamini si 2 zile; prietenii mei imi spuneau ca poate vrea sa se nasca pe 29. Acum 4 ani, il plimbam pe cel mic in carucior si la o casa era o felicitare mare de la multi ani pusa pe clanta usii. Ieri am vrut sa trec din nou pe acolo sa vad daca gasesc alta felicitare mare agatata pe usa, dar n-am ajuns. Azi cind am trecut totul era ca de obicei. Nu mai era 29 februarie...
RăspundețiȘtergere