Starvul interior

Sau cum ne gandim la Baudelaire de doua nopti, daca tot nu lipim geana pe geana.

In program: Parazitii reloaded.

Un lucru am avut clar in cap azi: in noaptea asta trebuie sa dorm.

Am fost la medic: siropelu'.

Pediatra spune ca n-a mai auzit de la nimeni sa urle copilul pe motiv de asa ceva.

Ca poate gadili, deranja, dar sigur nu doare.

Ce stiu eu, mi-a iesit baiatul cu curul sensibil.

Acuma sunt sigura ca si fata a avut in nestire, dar na, cum nu zicea nimic, toti fericiti. Si fara cearcane.

Noaptea de alaltaieri am crezut ca-l doare burta, in zori a adormit.

Noaptea trecuta, in incalceala mintii, am avut o steclire: e la fel ca data trecuta!

Si am pus o veioza aprinsa la pardon fundul lui.

Pacat ca era deja patru jumate cand mi-a venit inspiratia.

Si ma scuzi de intrarea asta fara noima, dar e induiosator cu bolile si neajunsurile copilariei: atat de crude si sfasietoare in lumea lor miniaturala.

O durere de bultica e dezastru familial, de la un guturai se opresc toate ceasurile din casa, cand are 39.2º C pana si de la nine one one - aici e 112 - iti raspunde serios un domn in halat scrobit explicandu-ti cu ce oblojeli sa-l grijulesti.

Indirect, ce binecuvantare sa ai muci, oxiuri, diaree, conjunctivita, in loc de Alzheimer, sclezoza in placi, descuamare pe 97% din corp, reumatism, pre (post!) -mergator  pentru varsta a treia (zi-i ante-sicriu).

Mi-e somn de alunec din mine, dar sunt fericita ca avem boli mici.
Deocamdata.
Direct proportional, ne intalnim cu toate.

Si-apoi privirea asupra bolii.

Drama durerilor "mici", scancetul, nevoia de mama, linistea doar in brate.

La capatul celalalt al vietii, resemnarea, ipohondria, tentatia autotratarii, fervoarea detaliilor despre durerile toate, cainarea intr-o doara: ce rost mai are sa ma plang. Singuratatea.

Intelepciunea versus prezentul apocaliptic pe care il traieste un copil cand e bólnav.

'Acu mic-'acu mic, zicea bunicul.
Valiu-valiu, o auzeam pe bunica.