In textul asta nu mai pot schimba nimic, nici o greseala. Mi-e peste puteri sa intru in el sa repar lipsa unei virgule care ma deranjeaza, sau greseli ca cea de la cuvantul decisesem in loc de decidisem.
Cum e scris, asa ramane. E incheiat.
Barcelona, 31 iulie 2009
Pe masura ce trec saptamanile vad lucrurile mai clar. In primele doua luni dupa nastere nu a fost zi sa nu simt cum mi se radica parul pe mine de emotie gandindu-ma la cum a fost. In ultima luna am simtit cum am dat pagina, nu mai stiu in ce moment. Am trecut de etapa asta, pana si feciorul meu a crescut intr-atat incat uitandu-ma la el nu-l mai asociez atat de animal cu venirea pe lume.
Simt ca trebuie sa imi cer iertare de la toate inainte de a insira pe hartie ce vine, nu stiu de ce, mi se pare atat de intim ce vreau sa spun, ca povestea unei iubiri, ca o moarte, sau un divort, lucruri pe care nu i le povestesti aproape nimanui; de fapt sunteti o mana de fete, dar eu simt ca e asa de intim, incat pana si sora-mii ii cer iertare daca ranesc cu ceva, o expresie sau cine stie.
Pe de alta parte cica la o sezatoare de femei mereu vine un moment cand se vorbeste despre nasteri, e mai puternic decat noi. In ultimele luni eu insami am auzit destule, toate pasionante, acum o luna chiar mi se parea ca e esential pentru viata mea sa continui sa merg la povestile astea care se fac o data pe luna. Noroc ca am depasit faza. Am ascultat povesti de nasteri fulger, de nasteri lente, de transladari la spital, de detalii emotionante toate.
Barbata-miu zice ca nasterea a durat doua nopti si o zi, eu cred ca prima noapte a fost lejer, ne puneam in miscare. Moasa a venit duminica pe la 10-11. Moasa. Din trei cate puteau veni, a venit cea cu care ma simteam mai putin identificata. Comoda nu e cazul, ma simteam comoda cu toate trei. Zic moasa ca sa zic un cuvant, toate trei sunt tinere si fara copii (la orarul de lucru pe care il au, mai mereu noaptea, cand fac copii cred ca isi iau un concediu lung). Ma simteam mai identificata cu una din ele, un pic mistica, la orice detaliu gasea o semnificatie transcedentala (ex: bebelusii care stau in podalica stau asa fiindca mama lor e cu curul in sus, prematurii se nasc prematur caci mama alearga ca bezmetica, cei ce se nasc cu apa ca un glob in jurul capului sunt alesi, vezi napoleon, e simptomatic ca gravidele care nasc acasa lucreaza in procent mare in Educatie, cele care traiesc un VBAC au nasteri luuungi caci nasc si pe pruncul anterior, durerea se simte diferit in casa ta fata de spital, etc etc), ea a fost cea care ne-a zis ca ne pot accepta, undeva prin ianuarie, desi era plin. cu durerea ar fi multe de spus, eu nu am simtit in nici un moment ca vreau sa scap de durerea aia, ca nu mai pot de durere, durerea e perfect suportabila.nu am simtit in nici o clipa ca am nevoie de ceva ca sa scap dece traiesc, nici nu m-am gandit in vreo clipa ca ceva nu e in regula, totul era normal, asa cum e in majoritatea situatiilor. Cand ne-au zis ca da (noi nu eram deloc convinsi), am tusit ca nebuna timp de zece zile, cred ca am scos tot ce aveam pe suflet. Fizic ma simteam mai la indemana cu a treia, cea care n-a fost la nastere, in schimb am vazut-o dupa, toata prima saptamana, m-a ajutat sa fie ea. Pe de alta parte am avut un noroc chior ca n-a venit acasa la nastere (sau poate si ea a simtit), caci lui Toni nu-i placea deloc de ea, o vedea prea dulce si aeriana. Aparentele inseala, cum am putut verifica eu insami.
A venit o andaluza mica, ochioasa si bruneta, argint viu, ca o boamba de dinamica si de organizata, activa si sistematica, pentru Toni si pentru mine ne-a prins tare bine. Cea mai noua in echipa, de fapt de aceea ne acceptasera, ca intrase ea. Dintre toate trei, mi se parea ca e cea care face asta nu neaparat din vocatie. Ce mai conta, nasteam eu, nu doctorita mea, moasa mea, anestezistul meu, sau boamba asta mica.
Jumate din provocarile de nastere termina in cezariana si de data asta, daca totul mergea bine, speram sa nu trebuiasca sa ma las pe mana celor 50%. pare paradoxal, dar am intrat in aventura asta convinsa ca cel mai sigur era sa nu mi se faca nimic care sa "ajute" procesul.
Cica nastem cand ne vine noua bine, alegem cumva momentul. Eu petreceam de la saptamana 38 zicandu-mi in sinea mea „ce zi perfecta pentru nascare”, acum stiu ca intrasem intr-un cerc tampit, ma incurcasem cu casa si cel mai important, nu ma puteam desprinde de fiica-mea. Trebuia s-o ducem la socri acasa, depinzand de cand venea momentul (in toiul noptii nu am fi facut-o bineinteles), dar decisesem cu barbata-miu ca nu ne venea bine sa incercam sa explicam faza cu nasterea acasa rudelor. Alor lui li se umplea gura cu cuvantul „clinica”, sunt niste ipohondri de generatii, asta mai lipsea, sa trebuiasca sa ma dedic sa le dezgravez cipul. Alor mei nici nu venea vorba de asa ceva, iar sora-mii nu vroiam sa ii maresc presiunea, si-asa numai la asta se gandea.
Cred ca nu nasteam caci:
1. nu ma simteam la indemana la gandul ca fata doarme in alta parte decat acasa, nu mai dormise inainte fara noi. (Toni imi zicea esti proasta, va dormi pana la 90 de ani toata viata ei o gramada de nopti, tu ocupa-te de problema ta, pentru o noapte in care trebuie sa-ti vezi de tine, de cate ori crezi ca mai nasti in viata?)
2. Mi-era groaza de ce ziceau socrii. Pana-n ziua de azi soacra-mea imi repeta ca am avut noroc, grrrrrrr, ca si cum norocul iti cade ca o balega din cer, uneori il mai si lucrezi norocul asta...noroc chior ar fi fost sa nasc eu in spital, ala da noroc. Socru-meu nu zice nimic dar cunosc abtinerea.
3. Sindromul cuibului era sa termine cu mine. Si la Ariadna m-a luat urat de tot, stergeam sertarele pe lateralele alea ascunse intre peretele dulapului si sertar, dar acum a fost groaznic, mai ales de cand am inceput sa ne organizam pentru acasa. Orice zi era perfecta sa nasc, dar perfectiunea dura 2 ore pana incepea iar sa se murdareasca toata casa. Spalam si stergeam si lustruiam si smotruiam totul ca o bezmetica, detalii de care mi-e si rusine. Pana intr-o zi cand mi-am zis ca o iau razna, m-am gandit asa: daca asa de aseptic vroiam totul, imi programez naibii chestia aia de care fug si gata, acolo nici o bacterie. M-am mai relaxat.
Am primit un ultimatum de la firma asta cu nascarea: vineri mi-au zis (sambata faceam 42 de saptamani) ca ele asteapta, dar ca de luni tre sa ma duc zilnic la spital pentru eco, monitor etc etc. M-am cacat pe mine de frica, sa trebuiasca sa explic tot, cata energie de consumat. Ne-au dat teme de facut, eu deja urcam si coboram zilnic de doua saptamani in Parcul Güell, saltand pe laterala fiecare treapta, urcand in goana (dupa posibilitatile mele) spre parc, un spectacol pentru japoneji. Vineri dimineata am facut un smotru monstru, Ariadna saraca a stat cocotata pe un maldar de carti citind ca un ingeras.
Sambata dimineata ma simt ciudat, m-am trezit cu un singur gand in cap: azi nu vreau sa citesc. Auzi tu, ca si cum lecturam tratate de specialitate. In fine, de citit nu, dar pe scris m-am pus: i-am scris lui barbata-miu ca e ora 7, ca daca ma vede ca nu-s prea lucida sa ma lase in apele mele, sa nu se agite cu programul de dimineata dar sa fie constant si in jurul orei 11 sa o duca pe fiica-sa acasa la ai lui.
Ce mi-era mai ciuda ca el dormea ca stanca, il durea in cot ca nu nasteam, imi tot zicea: Stai linistita ca nasti tu, e normal, multa lume naste dupa DPN, bine multa nu ca nu le mai lasa nimeni, dar tu relaxeaza-te. Nu stiu ce cucu ma-sii vorbeau la intalnirile alea de barbati, dar se relaxase ingrozitor in ultimele doua luni, imi tot repeta surazand tu poti, ai sa vezi ca o sa fie bine, si eu ramaneam masca, asta e barbata-miu ala care in ianuarie zicea ca asa ceva e de nebuni inconstienti? Pe deasupra la lucru seful lui ii spusese ca nevasta-sa a nascut la 42 de saptamani, mai avea un coleg a carui nevasta nastea acasa, eu ii ziceam tu nu vezi ca a trecut si Pastele, ti-ai luat concediu degeaba ca tot n-am nascut, in fine, rasu-plansu. Saptamana mare catolica a fost o minune, casa stralucea, barbatu acasa, temperatura ideala afara pentru mine (ploaie toata saptamana, radeam in hohote de bucurie prin casa) si eu nimic. Marti dupa Pastele catolic am sunat-o pe una din cele trei bocind, ca eu nu mai pot, ca sambata fac 42 de sapt, ca de ce n-am nascut acuma de paste ca mi-era barbatu liber acasa. Fata mi-a zis: tu crezi ca baiatul tau stie ca afara e Paste si ca ta-su are liber? Pentru informatia ta, sa stii ca niciuna din cele care trebuia sa nasteti pana acum n-ati nascut, in schimb au nascut vreo 5 mai devreme. Stai linistita ca pana sambata n-ajungi.
Iaca-ma ajunsa, fata si barbatul au luat micul dejun si au disparut din casa, i-am pus fiica-mii un bagaj impresionant, caci in ultima intalnire o familie povestea ca tot asa, nu spusesera la parinti (multe familii isi rezervau explicatia pana post-festum), si li se terminasera hainele de la copilul mare si vroiau sa vina acasa dupa alte haine. Vreo 20 de chiloti i-am pus, m-am gandit asa: in cel mai rau caz stau vreo 2 zile acasa, calculez vreo 5 (varianta hard) in spital...o saptamana. Mi se rupea sufletul dar iesisera din casa. In sfarsit, ma dedic mie.
Organizez una alta, habar n-am ce-am facut, ma simteam excelent. Vine el, iesim sa mancam caci nu ma gandisem deloc sa fac mancare, restaurantul la care vrem sa mergem e inchis, cadem in unul cu un nume ironic: Nenorocitii ( Els desgraciats), acum vreo luna am ras cu Toni ce tupeu am avut sa intram intr-un loc numit asa in momentul ala, mi-era si rusine de burta mea, ocoleam chioscul de ziare caci fata aia ma intreba mereu in ultimele 2 saptamani „incaaaaaaaaaaa nuuuuuuuuuuuuuu?” imi venea s-o sugrum. Ma simt excelent, relaxata, simt ca ma pun pe nascare, simt cum rad ca si cum as cocheta cu el, inca nu i-am spus ca stiu ca incepe, nici el nu m-a intrebat cum de am trimis-o pe fata, dar amandoi stim prea bine. Venind spre casa ma opresc in piata Rovira, copacii sunt goi, ca de iarna. Acasa vorbeste el cu Alicia, moasa, ii spune ca am trimis-o pe fata de-acasa, nu stiu ce-i spune, vine spre mine razand:”mi-a zis sa ne despartim azi de sarcina”. Asa mult mi-a placut cum mi-a zis, si el uimit si emotionat: „una velada de despedida del embarazo”, sa ne facem viata normal, adica sa facem ce avem de facut in ziua aia.
El avea chef de plimbare, pe deasupra lunga, cred ca asta ii sugerase moasa, eu nu, ma deranja zgomotul de pe strada, zumzetul lumii, era lume multa, vroiam sa ma ghemuiesc in pat, era deja seara, mi se facea dor ingrozitor de Ariadna. Zice el: ce facem, mergem s-o luam in noaptea asta acasa? Mi-a inghetat sangele in vine, l-am vazut ezitand pe el, si lui ii era door. Acasa o suna pe soacra-mea, ii spune ca fata e bine mersi, pare doritoare sa doarma cu ei. Ma relaxez, mai bine o lasam. La 11 dormeam, ma trezesc pe la 2, o contractie. Doua, trei, buhuhuuuuuuu, ma ridic din pat, imi vine sa ma dau peste cap, sa chiui, sa dansez, doarme, ce bine ca el doarme, sa se odihneasca. Se trezeste, nu mai stiu ce-am facut in noaptea aia, el spune ca n-am dormit, ca nota frecventa, eu habar n-am.
Il pasiona pe barbata-miu perfectiunea contractiilor, punctualitatea matematica, imi spunea: acuma, peste 5 secunde vine, eu bazai, incerc sa nu ma inclestez.
Duminica dimineata pe la 10 o suna pe alicia, ii spune nu stiu ce, vine in mai putin de 40 de minute. Nu-mi vine sa cred, in povestile pe care le spuneau ceilalti ele vin mereu la sfarsit, in ultimul moment, mereu ziceau ca fac asa ca sa nu perturbeze ritmul, ca se opreste nasterea, ca e mai bine sa vina cand nu mai poate fi deranjat nimic.Vine ea, imi dau seama din primul moment cat e de organizata, barbata-miu aduce cu ea tot materialul, o gramada de lucruri, mi se pare ca umplu bucataria si holul de chestii, eu ma plimb, sunt ok, desi cant in crescendo. Vine alicia sa ma vada, mmmmmmmmmm, m-a ajutat enorm sa vina devreme in cazul nostru. Stiam clar cand trebuia sa o sunam, a sunat-o desi mie mi se parea ca nu e cazul. Tare bine ne-a prins, ne-a animat dimineata, ne-a deblocat cumva cursul. M-a intrebat daca am luat micul dejun, mi-a pregatit paine cu unt si dulceata, cred ca in timpul asta Toni s-a dusuit, ea a stat cu mine, a vazut atmosfera, am auzit-o vorbind la telefon din balcon, dupa aia a stat vreo 3 ore in bucatarie, habar n-am ce facea dar mirosea dumnezeiesc a ierburi, a scortisoara, a cimbru, o nebunie, casa era in penumbra. Amiaza, ora 14, ma intreaba daca vreau ciorba (mi-o facusem eu sambata cred cat timp pleca fata), imi aduce o farfurie. Duc farfuria goala in bucatarie, imi dau seama ca a luat alt polonic care e pentru altceva, rade si ma cearta, imi spune sa-mi vad de nastere, sa nu-mi fac griji daca ea a mancat, ne spune ca pleaca o tura, ca mi-a scazut frecventa, ca s-a oprit, ca sa ma misc, sa mananc daca vreau, o intreb daca pot sa dorm un pic, sunt extenuata dupa toata noaptea ca buha, imi spune ok, maxim o ora, sa o sunam dupa-masa cand Toni o sa-si dea seama ca a revenit la frecventa de dinainte, la fiecare 3 minute o contractie si dureaza un minut.
Iese pe usa, cat timp a vb cu mine mi s-a oprit complet totul, iese si mancam amandoi, nu stiu in ce moment dormind incepe iar, o nebunie, nu pot sta intinsa, ma ridic, se ridica si el, poate e 5 dupa-masa, o ora a trecut, ca o suna, ca nu, sa n-o suni ca e prea devreme, vrei sa plece iara sa-mi zica sa ma pun pe treaba, ma ia o frica tampita sa nu vina degeaba, ca e prea devreme si iar se opreste, el dimpotriva, minte de barbat, imi zice n-am chef sa ma trezesc singur cu pruncu in brate, ha, ca si cum ar fi asa de simplu. Ne calmam, intram iar in ritm, eu susur ca un copil, ma gandesc ce-o fi crezand el, ca ma doare mai putin ca azi dimineata cand bazaiam pe-aicea, cand de fapt e mult mai serios, el imi spune fii atenta, dureaza un minut jumate, un minut 40, eu o sun. Iara il bestelesc ca el ce stie, ca acus se opreste, intr-adevar cat ma cert cu el nu se intampla nimic in 5 minute, nici nu ne dam seama caci suntem prea ocupati sa ne certam. Vede el, tace, ii zic si eu: asteapta, mai da-mi un pic, sa ia ritmul dinainte. 6.30, nu mai stiu daca suna alicia sau suna el, cred ca a sunat ea, vine inainte de ora 8, ma doare-n cot ca a venit, incep sa vad totul neclar, ea sta in bucatarie, ca in toate povestile celorlate familii, moasa sta mereu in bucatarie, nu stiu ce face acolo, acum sunt sigura ca era cu urechea ciulita la cum faceam eu, caci iesea exact cand aveam nevoie de ea.
Inainte sa vina ea s-a intamplat ceva ciudat de tot: a sunat socru-meu...cred ca a sunat de 2 ori in astia 7 ani, mereu suna soacra-mea si dupa aia vb el. Toni s-a enervat instantaneu, l-am simtit vorbind cu el, nu stiam ce-i spune, am inceput sa ma gandesc ca e ceva cu fata, momentul era chiar inoportun rau, si cel mai nasol, probabil ca sa nu ma deranjeze, Toni a iesit pe casa scarilor, mi s-a facut parul maciuca de nervi, caci el vb tare la telefon, si l-am auzit urland "acuma nu, vb maine". intra iar in casa, incerc sa ma calmez, imi zice si el vanat: "Vroia sa vina la CLINICA". acuma rad, atunci am inghitit in gol si m-am rugat sa nu i se indeplineasca dorinta. prefer sa-l stiu pana azi suparat pe chestia asta si eu si bebe bine sanatosi, decat sa-i primesc felicitarile la spital, cu un bebe pe care sa nu-l pot tine in brate si o fetita care ma asteapta acasa si mi se suie direct in brate.
Alicia ne baga caldura, mie mi-e cald si mi-e frig, aletrneaza ciudat senzatia de cald si frig, (la un moment dat clampaneam din toate extremitatile balanganindu-ma de frig, stiu ca e normal dar a fost ciudat si intens), cand mi-e cald ii zic lui sa inchida caldura, dupa aia vede ea si il cearta de cateva ori, la un moment dat il ia in bucatarie si-i spune raspicat sa lase caldura ca favorizeaza contractiile. E cald de mori, alicia are papuci de casa moi, usori, albi ca laptele in intuneric, nu fac nici un zgomot, sunt pufosi, ce minune. Nu se aude nimic din bucatarie, imi aduce ceaiuri, suc (cum naiba l-a facut ca n-am auzit nici un sertar, nici un dulap sau vreo bazaiala), e intuneric bezna, cald, nu stiu cum sa ma balansez, mi-e frig si mi-e cald in interval de un minut, mi-e ingrozitor de greu sa-mi dau capotul jos de pe mine cand mi-e cald si sa mi-l iau pe mine cand mi-e frig, e lung si nici nu mai pot descrie nicicum. Incep sa ma enervez cand ma intreaba Toni cate ceva, mereu intreaba acelasi lucru „vrei” si urmeaza variabila: apa, suc, capotul, perna, patura, mingea? Dar mi-e asa greu sa ascult al doilea cuvant, ca numai cand aud vrei incep sa flutur disperata din maini. Atunci am inteles si eu de ce ni se zicea mereu: barbatul sa taca, sa taca va rog, e cel mai bun lucru pe care il poate face, sa nu zica nimic.
Alicia ma ia de mana, nu mai stiu in ce moment, in viata mea n-am sa uit mainile fetei asteia, maini aspre, de taranca, nu ma asteptam, e asa mica, si are maini de femeie, m-a atins exact asa cum asteptam, hotarata, ferm, nu stiu cum de i-am cerut din privire sa ma ia de mana, cum de m-am simtit singura in clipa aia, eu care nu sunt deloc cu efuziunile fizice, a fost un moment si n-am sa uit textura pielii ei, cand am povestit dupa o luna la toata lumea a suras si ea. Am simtit ca ma intelege, ca stie prin ce trec, ca nu ma compatimeste, ca e cu mine. Si nu zis nici o vorba.
Incepe balul, ce nebunie, ce avalansa, ce legat vine totul, ca valurile, frig cald, sus, calm, exact ca valurile, e prima oara cand pot sa spun asa in cuvintul asta valuri, asa am simtit, ce timp elastic, continuu, fara alt reper decat interiorul, habar n-am cate ore am stat asa, la un moment dat m-a intrebat daca vreau sa stiu cum evolueaza, i-am spus ca da, dar daca nu e nimic important sa nu-mi spuna. mi-a spus 5 cm.
La Cazemata, 16 august
Nu mai stiu ce ora era, poate 10 seara, a vorbit de pe balcon la telefon, intuiam eu, cred ca vorbea cu cealalta moasa ce si cum, eu eram atat de bucuroasa in durerea mea, in valurile mele de intensitate, le traiam asa cum veneau, dar eram asa de fericita ca mergea bine, o fericire de nebuna, barbata-miu si eu, ea din cand in cand, la un moment dat mi-a facut un masaj in zona lumbara, ce bun, stateam mult pe minge, cumva partea superiora a corpului, era o forma sa ma misc fara a misca picioarele, caci imi parea imposibil.
Cred ca pe la 11 pe Toni l-a luat cumva o euforie, o pornire de activitate, a inceput sa-mi spuna ca e aproape gata, ca in maxim 2 ore e gata, eu ma uitam la el ca beata, cum deja??? cred ca alicia ii spusese ca vine cealalta si atunci el a tras concluzia ca era pe terminate, eu abia intrasem in ritmul constant, ma simteam in lumea mea.
Mi-a spus si mie alicia ca vine maria, mi-a spus dupa aia sau mai incolo vine maria, era asa pozitiva alicia, asa de rationala, am intrebat-o daca merg bine, mi-a spus ca “bueno, si”. la fiecare nu stiu cat timp asculta bebelusul, mi se parea asa de reconfortant sa ii simt inima batand, sa o vad pe ea linistita.
M-a intrebat daca vreau sa stiu cat am avansat, da, vroiam sa stiu, doamne cat de tare durea pozitia asta cu fata-n sus, nu ma mira ca in spital se zbiara cerand epidurala, durea de cinzeci de mii de ori mai tare decat daca ma puneam cum imi iesea mie din suflet, mai mereu semi-incorporata, balansandu-ma, ce relax, desi dura putin, intre una si alta. da, vreau sa stiu cum sunt. 6, imi spune ea, ce lent, ma gandesc eu. si atunci incepe.
intre 6 si 9 cm a fost pentru mine partea cea mai frumoasa, ce fluid, ce intens, ce animalic, ce simplu, a fost faza in care am simtit ca SINGUR corpul isi urmeaza cursul, ca natura stie, ca nu am nevoie sa mi se explice. intre cat de greu m-am pus pe nascut si cat de greu a fost sa termin, asta a fost partea cea mai legata, mai fluida si mai usoara. a fost cumva ciudat, surprinzator, nu ma asteptam sa fie asa, auzisem de nasteri "de rinichi", in care doare zona lumbara, eu am avut o nastere pardon "de cur", am patit ce stiam sau credeam ca vine doar in faza de expulzie, ni se zisese ca in expulzie simti ca si cum ai "caca un bostan", maria ne zisese asa, senzatia e de cagar un melon, ei bine, eu am trait asa jumate din nastere, o presiune innebunitoare, de simteam ca iese in clipele alea. a inceput asta pe la 11 seara si s-a terminat pe la sfarsit, vreo 8 ore incontinuu. cand a inceput m-a surprins, n-am zis nimic, dupa vreo 2 ore am inceput s-o bazai pe alicia, simt presiune, e normal?, ea imi zice "bueno", poate dupa modul in care e angajat capul bebelusului simti tu asa presiunea. mai tarziu o intreb iara daca e normal, e frecventa senzatia asta, imi spune nu, nu e frecventa, dar ca unele gravide simt asa. a treia oara cand am intrebat-o mi-a spus "Paula, SE NASC ASA". am tacut.
Doamne cat auzisem vorbind de planeta nascarii, in sfarsit pluteam in ea, paradoxal presiunea asta fizica ma facea sa ma simt si mai aeriana, eram cumva semi constienta, nu ma mai durea asa tare, eram fericita fericita fara sa fiu constienta de asta, acum daca ma gandesc cred ca a fost unul din lucrurile pe care le-am facut la modul cel mai optimist in viata mea. pluteam pluteam, nici barbatul nu ma mai bazaia cu ce vreau sau ce am nevoie, cred ca dintr-o data n-am mai avut nevoie de nimic, totul curgea singur, corpul mergea singur ca un fluid, ce fericire.
In linistea asta (casa era in intuneric de sambata dimineata, era duminica noaptea, unele mame povesteau ca puneau lumanari, eu nici asta nu vroiam, alicia avea o lanterna, in pozele altora vazusem lanterna pusa pe capul lor ca la mineri, la noi nu, cum a fost asa lung o aprindea intermitent cand avea nevoie), in linistea asta a intrat maria pe usa, nu stiu cum a intrat fara cheie, nu am auzit interfonul, doar a venit langa mine, m-a imbratisat, mi-a zis "ce bine, paula", asa linistitor, asa cunoscut, si s-a asezat pe un scaunel jos undeva in camera. cand am povestit cum a fost am zis ca eu cred ca moasele au cheile caselor, caci nu stiu cum a intrat, atunci toni m-a intrerupt si a zis: ea nu stie, dar maria ne-a sunat si ne-a spus ca vine, ca e jos, am coborat si am parcat masina, am deschis usa cu ea, eu habar nu mi-am dat seama de nimic, nici ca a iesit barbatul din casa nici nimic.
A venit intre 12 si 1 noaptea, toate detaliile cu orele le stiu caci ele notau in foaia lor tot ce se intampla, toate datile cand mi-au facut un tact, toate datile cand auscultau inima bebelusuluil, frecventa cardiaca, ce am baut, ce am zis, ce vroiam, in ce plan era capul bebelusului, cum decurgea. am si eu povestea lor, relativ la nastere in general scrie "LENT; DAR FLUID" ce minune.
Nu mai stiu cat a mai trecut, dar intre ora 1 si ora 3 cand am rupt apele am simtit ceva de nedescris, un detaliu pe care il port gravat intre oasele sufletului meu: am simtit cum avanseaza intre oasele bazinului meu capul bebelusului, am simtit cum trece prin mine, cum coccisul meu se deplaseaza, mangaie conturul corpului (capului presupun), a fost bestial, o senzatie ireala, de vis, de nedescris, cu senzatia asta ma duc pana pe alta lume, am zis tare: simt cum trece, a sarit alicia ca o boamba, ca un argint viu in spatele meu, cred ca nu s-a putut abtine nici ea, cu lanterna s-a uitat, si am vazut dupa aia scris "abombamiento", simteam asa carnal presiunea aia, si intuiam unde e, dar n-am avut curajul sa pun mana sa simt si eu unde se uita ea. referitor la ce simteam de cateva ore bune au scris "refiere presión rectal" hahaaaa, presión...
curge curge timpul in jurul camerei, totul la fel, constant, intens, ei in jurul meu, noaptea perfecta. dintr-o data, in varful unei contractiii, aaaaaaaaaaaaaaaaa, o explozie in mine, un glob rotund, perfect de rotund, coborand spre dreapta, ce presiune, si mii de stropi in tot sufletul meu raspanditi, i-am simtit peste tot, calzi, puternici. apele. intreb rapid: ce culoare? maria vine in spatele meu, revine in fata, o aud, linistitor, curaaaaaaaaaaaaaaaaaate. pace, ce fericire, cu catva timp inainte, la ultimul tact, alicia imi spusese 9 cm, si am trait o jumatate de ora de euforie nebuna, numai ma gandeam 999999999999999, ce fericire, am scapat de preocuparea de la 8 cm, de la senzatia ca nu pot, de preocupare, asa cica e la 8 cm, eu n-am trait-o. cica moasele stiu intuitiv ca atunci cand o gravida vrea sa dispara din nastere, vrea sa plece, nu mai poate, e disperata, ele se bucura ca a ajuns la 8 cm. la astia 9 imi venea sa zburd ca o capra nebuna, ce fericita eram, am zis : "9, in viata mea nu am ajuns la 9. si fara sa rup apele" au ras bine, toni si maria.
dupa aia a venit faza cu globul explodat, pentru senzatia asta si pentru cea cu coccisul a meritat tot. mi se pare o inselatorie, un furt epidurala, in majoritatea cazurilor, nu zic ca n-or fi cazuri unde o fi necesara, dar s-o oferi indiscriminat la toate e o lipsa de respect fata de mame, eu as fi pierdut astea doua faze unice. inainte de ultimul tact i-am spus inca o data aliciei e normal sa simt presiunea asta cu 6 cm, ea mi-a raspuns poate nu mai esti de 6...
dupa faza cu apele am intrebat: pot face dus? maria s-a uitat la mine surprinsa si bucuroasa, mi-a zis, ce bine, clar ca poti, cred ca nu ma vedea in stare sa ma deplasez, dupa aia am inteles de ce s-a uitat surprinsa: drumul pana la baie a fost o expeditie crunta, si era drept, scurt si ingust, dar m-am simtit ca escaladand un munte inalt ca naiba in cele mai aspre conditii. i-am cerut lui Toni sa ma sprijine dar am simtit ca mergea inaintea mea, eu cu mainile pe umerii lui, ca si cum ar avea un geam de cristal subtire in spate, si m-am enervat, m-am sprijinit de peretii holului. la dus mi-l pregatise el, mi-a dat dusul in mana, parea imposibil sa-l iau eu, m-am spalat nu stiu cum, nu stiu cum de am fost in stare, sa ies din dus a fost crunt de dificil caci am simtit cum increngurarea picioarelor ma doare de ma stinge, toata zona pelvisului era ca o innodare de oase, cred ca oasele sa desparteau si ma durea intr-adevar. as fi vrut sa am forta fizica sa ma uit in oglinda sa vad daca imi coborase burta, n-am putut, fetele povesteau in povestile lor ca au simtit la un moment dat cum cobora totul dintr-o data, in timp ce se atarnau de gatul barbatului sau de vreo usa, eu cred ca dusul asta a fost crucial ca bebe sa coboare vreunul din planuri, in notele lor ele tot scriu de planuri, de no caput, caput si, in fine, presupun ca in ritmul meu in vreun moment copilul A COBORAT, obsesia mea de la prima nastere, cand fata "nu cobora", pe mine ma dilata oxitocina sintetica, dar fata nu cobora. ei bine, acum a coborat.
pe la 3 au notat ele ca a inceput faza de tranzitie. iesind din dus am zis cumva disperata: nu pot deschide picioarele, caci zona inghinala parea o incalcitura de oase, mi-a zis maria: stai linistita, mai tarziu. odata revenita alicia aranja iar plasticurile peste tot, ma enerva ca fashaiau, nici nu m-am apropiat de ele, eu ma simteam bine pe mingea mea, cred ca am stat acolo mult si bine, cam de la 3 pana pe la 6 trecute, expulzia mea de 4 ore. la 7 s-a nascut, a pus 7 si 10 in hartie, eu sunt sigura ca a fost 7 si 7. in fine. undeva in ultima faza s-a intamplat ceva care s-a lasat asumat la ceva vreme dupa nastere: nici nu stiu cum sa pun pe hartie. am obosit, dintr-o data, am simtit ca m-am sfarsit, ca nu mai pot, ca sunt goala de tot. vorbind cu maria dupa , cea care a stat cu mine cand a iesit bebelusul, (alicia calcula frecventa cardiaca in timp ce cealalata ausculta), m-a ajutat enorm sa asum un lucru: neputinta aia, momentul ala de nu mai pot.
mi-a spus asa: cand o sa crezi in viata ca nu poti ceva, adu-ti aminte de asta, adu-ti aminte cum ai putut. am putut, a fost supraomenesc la sfarsit, a fost cumva de nedepasit, pragul meu, a fost atat de intens incat nici pana azi nu m-am uitat la cele 3 poze pe care nu stiu cine le-a facut in momentul ala. a fost un moment de multa valtoare, care merita o poveste aparte, si pe care nu ma simt inca in stare sa-l descriu asa cum a avut loc. ce stiu doar e ca m-am simtit literal ca o baba incovoiata, maturand cocosata, exact asa cum spun, MATURAND prin toate cotloanele sufletului meu cu o matura veche de nuiele, adunand toata PULBEREA de forta care imi mai ramasese. ca un praf fin, chinuindu-ma sa adun energia aia fina ca un praf luminos pe care n-o mai gaseam impreuna. a fost greu. a fost tare greu. si saptamani mai tarziu mi-am adus aminte ca in timp ce eram la spital cu fata in alta sala de nasteri o femeie urla, si dintr-o data am auzit-o racnind nu mai pot nu mai pot nu mai pot, racnetul ei s-a terminat cu un vaiet, ori i-au facut epidurala ori i-au scos copilul cu ceva. am putut, si a fost singurul moment cand am strigat, in toata nasterea, era 7 dimineata si in jurul meu cei 3 erau extenuati cred, alicia imi zicea trebuie sa treci peste durerea asta, dar pe mine nu ma durea deloc. doar simteam ca nu mai pot, ca sunt goala, ca nu mai e aer in camera, ca nu mai vine nici o contractie. am putut, in oglinda de jos am vazut capul si dupa aia intr-un flash o lunecare de corp, ca un pestisor a alunecat in afara. flashul cred ca e din cauza ca am inchis ochii inconstient, cu forta din mine.
practic, s-a intamplat ca maria mi-a zis ca daca nu iese in urmatoarele 2 contractii mergem la spital, si in 5 secunde Toni si alicia erau la usa, Toni imbracat, am simtit ca iau foc de nervi (in fractiunea aia de secunda cred ca am trecut de la endorfinele cele mai imbatatoare la furia rosie a adrenalinei), am inceput sa strig maria asteapta, ea mi-a spus dupa aia ca zicandu-i asta i-am dat speranta ca pot, caci mi-a zis toni mai tarziu ca paream foarte convingatoare zicand ca nu mai pot. de fapt citisem asta, dar nu dadusem importanta: in faza de expulzie femeia are uneori nevoie de o injectie de adrenalina ca sa poata termina, si mie mi-au dat-o spunandu-mi asta, faza pe care o spuneau destul de des si celorlate. michel odent spune ca in nu stiu ce triburi o lasa pe femeie in treaba ei cu moasa si la sfarsit vine un grup si o sperie de moarte, aproape de coliba unde naste, ca sa termine.
cand l-am luat in brate pe omusorul meu mic si viteaz am inceput sa fac ca o animala, cred ca injectia amestecata de hormoni din clipita aia a fost un cocktail de nedescris. scoteam un sunet ca din gatlej, ceva ce sunt sigura ca nu as putea repeta constienta fiind, ma simteam ca si cum m-as fi catapultat literal la 5000 de metri in sus. N-am putut dormi in toata ziua aia de Luni, lunea Pastelui la noi, desi Toni ma boscorodea "au zis astea sa dormi ca ai nascut j'de ore in continuu", mi se falfaia oboseala, ma simteam zburand, imi lucea creierul in cap de lumina. pe la 11 dimineata au plecat ele, dupa ce au strans tot, noi doi in pat, in sfarsit, eu am tinut sa ma dusui, ele erau impotriva, pana la urma m-au lasat 3 minute, mi-au zis ca desi nu par sunt bleaga de forte, asa era, sub apa mi-am dat seama ca eram ca un fluture. imi pare rau ca nu am pus mana pe cordon sa vad ce textura are, l-a taiat barbata-miu.
asa a fost.
in cursul diminetii intre altii am sunat-o pe sora maica-mii, in Timisoara, i-am zis hristos a inviat si ea: ce voce suava ai! pai tocmai am nascut, si m-am emotionat, n-o sa uit veci cum mi-a spus de voce. acum stiu cat e de important sa curga viata in jur, sa canti, sa surazi, sa relaxezi, si zice asta una care de stres era sa nasca la 43 de saptamani.
dupa experienta asta ne-a luat o foame de a reinnoi totul, de a arunca tot ce aveam vechi, de a face ordine in viata, a fost vizibil de tot. firul conductor in toata povestea asta a fost fata mea, Ariadna, si increderea omului meu in mine. daca ar fi sa fie din nou sunt sigura ca as face mai bine, dar am facut cat de bine am putut. cand am iesit prima data afara cu barbatul si copiii (pana in plaça rovira) am gasit piata explodata de frunze, verde si verde. pentru mine a fost ca si cum nasterea a durat cat timp s-au umplut copacii de frunze, lapsusul asta de timp intre copacii goi pe care ii vazusem sambata si totul infrunzit. et in arcadia ego. si mi-a placut mult.
***
Poti citi si
aici .
Postări
