Texturi si parfumuri

Grinzile acoperisului casei sub picioarele desculte: calde, lucioase, netede, bune, acoperite cu praf fin. Nobletea lemnului, asortarea perfecta cu talpa mea goala, aproape facand ventuza de bine ce se dau una pe alta, barna si talpa.

Fuiorul bunicii pe care il dansa mana ei iute si uscata, vrajindu-l pana a scoate din el un fir aspru, fin si foarte rezistent. Fusul splendid, lucios si jucaus de atata trebaluire, forma perfecta.

Piatra ponce de acasa, trainica pana la a trezi ura din noi. Neschimbata de-a lungul anilor. La mintea de acum incep sa cred ca era facuta din ceva transgenic.

Sticlele de lapte din anii optzeci: clinchetul lor dimineata, goale si apoi pline, dupa coada pe ger napraznic. Uneori inghetate si chiar pleznite.

Pielea pistruiata a lui Grumazeasca, cu parul roscat si starea intriganta de gravida cu respiratia sacadata de efort.

Paltonul mamei, de parca toata tandretea din ea s-ar fi ghemuit in paltonul acela mirosind atat de bine a curat, a cald, a limpede, a lumina. Valurile in care cadea si intrebarea ei, inainte de a iesi pe usa: Am ceva pe palton? N-am priceput niciodata de ce ma intreba asta, nu vedeam nicicand nici o scama amarata.

Clatitele cu dulceata de cirese amare de-acasa de la Flori, aproape transparente, vinetii de la cirese, facute dintr-o compozitie complet diferita decat a noastra, pareau dantela filigranata, nu clatite.

Camasile lui cand ne vedeam in Lille, toate din aceeasi tesatura, usor de calcat, atat de desuete.

Paturile aspre de lana, imposibil sa faci ceva cu ele, eventual un peeling agresiv.

Teaca din piele in care punea bunicul piatra cu care ascutea coasa. Faaarsht.

Manerul galetii de la fantana, pe care o lasam sa coboare liber, impregnand in palma mirosul de metal rece.

Pietrele de rau, lunecoase de mâl sau matasea broastei.

Firul de taiat mamaliga, rigid ca facut cu apret, infasurat intr-una din balamalele ferestruicii ca de turta dulce.

Rumegusul de pe la casele celor ce lucrau in lemn: carlionti de rumegus de calibre si variatii mii, aroma intepatoare.

Penarul bestial al Loretei Silvas, atat de burdusit si de lucios, bine intretinut, demn de invidie.

Pielea lui care stralucea si ma tinea nopti intregi cu ochii holbati, ca o sezatoare de milioane de licurici, fara sa pot lipi geana pe geana de teama ca se poate topi.
Bulbucii unei furtuni varatice, contradictorii, grei si spumanti laolalta.